Nemotivarea hotărârii
Art. 926. Hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta.
Căi de atac. Publicitatea hotărârii
Art. 927. (1) Apelul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesuţinut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul.
(2) Apelul pârâtului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.
(3) Dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă prin care s-a desfăcut căsătoria nu este supusă contestaţiei în anulare şi revizuirii în ce priveşte divorţul.
(4) Instanţa la care hotărârea de divorţ a rămas definitivă o va trimite, din oficiu, serviciului de stare civilă unde a fost încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, prevăzut de Codul civil, şi dacă unul dintre soţi a fost profesionist, registrului comerţului.
Dostları ilə paylaş: |