Actualizare 1 lucrare



Yüklə 0,71 Mb.
səhifə94/94
tarix09.01.2022
ölçüsü0,71 Mb.
#93408
1   ...   86   87   88   89   90   91   92   93   94
obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

51 Art. 26 Constituţia României

(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.


52 Art. 8 din Convenţia europeană. „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

53 B. Ionescu, Exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 30 şi urm; Noul Cod civil, comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol.1, art.1-952, Ed. Hamangiu 2012; Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.

54 C. Irimia, în Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 528.

55 C. Philippe, Le temps et le droit de la famille, 2003, citat în B. Ionescu, op. cit, p. 44.

56 B. Ionescu, op. cit, p. 52- 55.

57 Idem, p. 57-62.

58 Articol de Florian Emesse, publicat în lucrarea Culegere de studii, in honorem Alexandru Bacaci şi Ovidiu Ungureanu, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.101 şi urm.

59 Idem, p. 103, 104, 108

60 G.C. Frenţiu, în Noul cod civil, vol. 1, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 572-573.

61 Idem, p. 577-579.

62 Curtea Supremă olandeză, 18 martie 2005, LIN AS8525; 15 februarie 2008, LIN BB9669.

63 G.C. Frenţiu, op. cit, p. 579.

64 Art. 490 NCC. Drepturile părintelui minor

(1) Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului.



(2) Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiţiile legii.

65 G.C. Frenţiu, op. cit, p. 584, 585

66 Idem, p. 585.

67 Idem, p. 588, 589.




Yüklə 0,71 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   86   87   88   89   90   91   92   93   94




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin