Agatha christie când mă furnică degetele

— E mai bine… vă reveniţi… beţi asta, doamnă Beresford.

Pe buzele ei era apăsat un pahar… rezistă cu îndârjire… Lapte otrăvit… cine spusese cândva asta… ceva despre „lapte otrăvit”? Nu vroia să bea lapte otrăvit… Nu, nu era lapte… era un cu totul alt miros…

Se relaxă, desfăcu buzele… sorbi…

— Coniac, recunoscu Tuppence.

— Foarte corect! Beţi mai departe… mai beţi puţin…

Tuppence sorbi din nou. Se lăsă pe perne şi se uită în jur. Pe fereastră se vedea capătul unei scări. În faţa ferestrei, pe podea, zăcea un morman de cioburi de geam.

— Am auzit geamul spărgându-se.

Dădu la o parte paharul cu coniac şi urmări mâna, apoi braţul, până când ochii i se opriră asupra feţei celui ce-l ţinea.

— El Greco, spuse Tuppence.

— Poftim?

— Nu contează.

Se uită prin cameră.

— Unde e… doamna Lancaster, adică?

— E… se odihneşte… în camera alăturată…

— Înţeleg.

Dar nu era sigură că înţelegea. În momentul de faţă nu se putea gândi la mai multe lucruri deodată…

— Sir Philip Starke. O spuse încetişor şi cu îndoială: Aşa e?

— Da… De ce aţi spus El Greo?

— Suferinţa.

— Poftim?

— Tabloul… La Toledo… Sau la Prado… Aşa credeam acum mult timp… nu, nu foarte mult timp… Se gândi la asta şi făcu o descoperire. Aseară. O întrunire… La parohie…

— Vă reveniţi repede, spuse el încurajator.

Lui Tuppence i se părea cumva foarte normal să stea aici, în camera asta cu cioburi de geam pe podea, şi să stea de vorbă cu bărbatul acesta… cu faţă întunecată, torturată…

— Am făcut o greşeală… la Sunny Ridge. M-am înşelat total în privinţa ei… Mi-a fost teamă atunci… o… undă de teamă… Dar am înţeles-o greşit… Nu mi-a fost teamă de ea… mi-a fost teamă pentru ea… Credeam că o să i se întâmple ceva… Am vrut s-o protejez… s-o salvez… Eu… Îl privi cu îndoială. Înţelegeţi? Sau sună ca o prostie?

— Nimeni nu înţelegea mai bine ca mine… nimeni pe lumea asta.

Tuppence se uită lung la el… se încruntă.

— Cine… cine era? Adică, doamna Lancaster… doamna Yorke… asta nu-i ceva real… sunt nume luate de la un trandafir… Cine era ea, cea adevărată?

Philip Starke rosti răguşit:

— Cine era ea? Ea? Cea reală, cea adevărată. Cine era ea… cu semnul Domnului pe frunte? Aţi citit vreodată Peer Gynt, doamnă Beresford?

Sir Philip se duse la fereastră. Rămase un timp acolo, privind afară… Apoi, se întoarse brusc.

— Era soţia mea, Dumnezeu să mă ajute.

— Soţia dumneavoastră… Dar ea a murit… placa din biserică…

— A murit în străinătate – asta e povestea pe care am făcut-o să circule. Şi am pus în biserică o placă în memoria ei. Oamenilor nu le place să pună prea multe întrebări când e vorba de un văduv îndurerat. N-am mai locuit aici.

— Unii spuneau că v-a părăsit.

— Şi asta a făcut ca povestea să fie acceptată.

— Aţi dus-o de aici când aţi descoperit… despre copii…

— Aşadar, ştiţi de copii?

— Mi-a povestit ea… Părea… de necrezut.

— Majoritatea timpului era foarte normală… nimeni n-ar fi ghicit. Dar poliţia începuse să bănuiască… Trebuia să acţionez… trebuia s-o salvez… s-o protejez… Înţelegeţi? … puteţi înţelege… câtuşi de puţin?

— Da, spuse Tuppence, înţeleg foarte bine.

— Era… era atât de încântătoare cândva. Glasul i se alteră un pic. O vedeţi… acolo. Arătă spre tabloul de pe perete. Waterlily… Era o fată zburdalnică… întotdeauna a fost. Mama ei a fost ultima din neamul Warrender… o familie veche… Helen Warrender… a fugit de acasă. S-a înhăitat cu un nemernic… un ocnaş… fata ei a ales scena… s-a făcut dansatoare. Waterlily a fost rolul ei cel mai bun. Pe urmă a intrat într-o bandă de infractori… din dorinţa de senzaţii tari… pur şi simplu ca să se amuze. A fost dezamăgită… Când s-a măritat cu mine terminase cu toate astea… vroia să se aşeze la casa ei… să aibă o viaţă liniştită… copii. Eu eram bogat, puteam să-i ofer tot ce-şi dorea. Dar n-am avut copii. A fost o supărare pentru amândoi. Ea a început să aibă obsesia vinovăţiei… Probabil întotdeauna a fost uşor dezechilibrată… nu ştiu. Ce provoacă problema asta? … Era…

Făcu un gest disperat.

— O iubeam…, întotdeauna am iubit-o… nu conta cum era… ce făcea… Vroiam să fie în siguranţă… s-o ţin în siguranţă, nu închisă… prizonieră pe viaţă. Şi noi am ţinut-o în siguranţă… mulţi, mulţi ani.

— Noi?

— Eu şi Nellie… draga, credincioasa mea Nellie Bligh. Draga mea Nellie Bligh. A fost minunată… a aranjat totul. Casa de bătrâni… tot luxul şi confortul. Şi nici o tentaţie… nici un copil… a ţinut-o departe de copii… Părea să meargă… casele acelea erau în locuri îndepărtate… Cumberland… North Wales… nu era probabil ca cineva s-o recunoască… sau aşa credeam noi. Am făcut-o 1a sfatul domnului Eccles… un avocat foarte viclean… taxele lui erau mari… dar m-am bazat pe el.

— Şantaj? tatonă Tuppence.

— Niciodată n-am privit problema în felul acesta. Era un prieten, şi un sfătuitor…

— Cine a pictat barca din tablou… barca numită Waterlily?

— Eu. A fost încântată. Îi amintea de succesele ei de pe scenă. Era un tablou de Boscowan. Îi plăceau tablourile lui. Apoi, într-o zi, a scris cu culoare neagră pe pod, jos, numele unui copil mort… Aşa că am pictat o barcă pentru a-l acoperi şi am scris pe ea Waterlily…

Uşa din perete se deschise şi intră vrăjitoarea prietenoasă.

Se uită la Tuppence, apoi la sir Philip Starke.

— Totul e în regulă? întrebă ea într-un fel degajat.

— Da, spuse Tuppence. Ce-i plăcu la vrăjitoarea prietenoasă era că se vedea că nu avea de gând să se dea de ceasul morţii.

— Soţul dumneavoastră e jos, vă aşteaptă în maşină. I-am spus că vă conduc eu… dacă vreţi, bine-nţeles.

— Vreau, spuse Tuppence.

— Aşa mă gândeam şi eu. Se uită spre uşa dormitorului. Ea… e acolo?

— Da, spuse Philip Starke.

Doamna Perry se duse în dormitor. Apoi ieşi.

— Văd… Se uită întrebătoare la sir Philip.

— I-a oferit doamnei Beresford un pahar cu lapte… Doamna Beresford nu l-a vrut.

— Aşa că, presupun, l-a băut ea?

Sir Philip ezită.

— Da.

— Dr. Mortimer va veni mai târziu, spuse doamna Perry.

Veni spre Tuppence s-o ajute, dar Tuppence se ridică singură.

— Nu sunt rănită, spuse ea. A fost doar şocul… Acum mă simt perfect.

Se opri în faţa lui Philip Starke… niciunul din ei nu părea să mai aibă ceva de spus. Doamna Perry stătea lângă uşa din perete.

În cele din urmă, Tuppence vorbi.

— Există ceva ce pot face? întrebă ea, mai mult retoric.

— Doar un singur lucru… Nellie Bligh a fost cea care v-a lovit în ziua aceea în cimitir.

Tuppence dădu din cap.

— Mi-am dat seama.

— Şi-a pierdut capul. A crezut că aţi dat de urma secretului ei, al nostru. Ea… Am mari remuşcări pentru necazul pe care i l-am pricinuit. A fost mai mult decât i se putea cere unei femei să suporte…

— V-a iubit foarte mult, presupun, spuse Tuppence. Dar nu vom mai căuta nici o doamnă Johnson, dacă asta vreţi să ne cereţi.

— Vă mulţumesc… vă sunt foarte recunoscător.

Se lăsă din nou tăcere. Doamna Perry aştepta răbdătoare. Tuppence se uită în jurul ei. Se duse la fereastră şi privi canalul liniştit de jos.

— Nu cred că am să mai văd casa asta vreodată. Mă uit bine la ea, ca s-o ţin minte.

— Vreţi s-o ţineţi minte?

— Da. Cineva mi-a spus că e o casă căreia i s-a dat o utilizare greşită. Acum ştie ce vroia să spună.

Se uită întrebătoare la el, dar el nu vorbi.

— Cine v-a trimis aici după mine? întrebă Tuppence.

— Emma Boscowan.

— Mă gândeam eu.

Se alătură vrăjitoarei prietenoase şi plecară împreună.

O casă pentru îndrăgostiţi, îi spusese Emma Boscowan lui Tuppence. Ei bine, aşa o şi părăsea… în posesia a doi îndrăgostiţi – unul mort, iar celălalt în viaţă şi suferind…

Se îndreptă spre maşina în care o aştepta Tommy. Îşi luă la revedere de la vrăjitoarea prietenoasă. Urcă în maşină.

— Tuppence! spuse Tommy.

— Ştiu, spuse Tuppence.

— Să n-o mai faci. Să n-o mai faci niciodată.

— N-am să mai fac.

— Aşa spui acum, dar ai s-o faci.

— Nu. Sunt prea bătrână.

Tommy apăsă pe accelerator. Porniră.

— Sărmana Nellie Bligh! spuse Tuppence.

— De ce spui asta?

— E atât de îndrăgostită de Philip Starke! A făcut toate astea pentru el atâţia ani… cu un devotament de câine!

— Prostii! spuse Tommy. Cred că a savurat orice clipă. Unele femei aşa sunt.

— Brută fără inimă! spuse Tuppence.

— Unde vrei să mergi… la The Lamb and Flag în Market Basing?

— Nu. Vreau să merg acasă. ACASĂ, Thomas. Şi să rămân acolo.

— Amin! spuse Tommy. Iar dacă Albert ne întâmpină cu un pui ars, îl omor!

SFÂRŞIT