Agatha Georgescu

Pag.3. Natura - poezie

Pag.4. Cronicile Wardstone -eseu

Pag.7. Tabăra „Viitori Olimpici şi Gazeta Matematică” Iulie 2010, Câmpulung Muscel - articol

Pag.8. Mănăstirile Moldovei - articol

Pag.9. Tabăra Cutezătorii, Câmpulung Moldovenesc 2010 – articol varianta scurta

Pag.10. Tabăra Cutezătorii, Câmpulung Moldovenesc 2010 - articol varianta mare

Pag.11-13. Dile falit - povestire

Pag.14-

NATURA

Agatha Georgescu

Acum, vara, natura

Tot ce în timpul şcolii ne-am dorit

Prietenii, valurile, marea

Amintirile viitoare ale unui prezent fericit.

Copacii, nisipul şi vântul

Toate ne mângâie somnul şi visele

Încă de când a venit sfârşitul,

Sfârşitul orelor petrecute în clasele

Ce ne-au întemniţat până acum sufletul

Şi ne-au stins speranţele.

Acum s-au spulberat pentru trei luni

Trei luni de fericire deplină

Care sunt prea scurte pentru atâtea minuni

Prea scurte pentru distracţie în a soarelui lumină.

Prea puţin, sau prea mult când dorul

De rutina plictisitoare a şcolii

Te ajunge din urmă, pe tine visătorul

Ce îşi dorea doar bucuriile verii.

Şi fiecare secundă

Ţi-o petreci în natură

Ce în curând va fi înlocuită

De temniţa şcolii cea dură.

Fiecare ploaie de vară,

Fiecare lectură la umbra unui copac,

Le vei avea în minte drept visul ce a durat

O vară ideală.

Şi capul îţi va zbura întotdeauna

Prin norii albi şi pufoşi

Aici sau acolo va fi totuna,

În amintirea acelor ani frumoşi

Şi vara-n natură va fi pentru totdeauna

Amintirea viitoare a unui prezent fericit.

Premiul I – Concurs de poezie organizat de Fundaţia Dan Voiculescu, august, 2010


Cronicile Wardstone

de Joseph Delaney
Acum câteva săptămâni am descoperit o serie de cărţi, şapte la număr, dintre care am citit până acum şase, scrise de autorul britanic Joseph Delaney. Povestea se bazează pe întâmplările din copilăria autorului, mai mult sau mai puţin reale, care cu ajutorul imaginaţiei bogate a britanicului, capătă un succes nemărginit în inimile tuturor copiilor care au citit măcar una dintre cărţile lui.

Personajul ce se află în centrul tuturor acţiunilor este Thomas J. Ward, fiul unui fermier şi al unei femei exotice, misterioase, cel de-al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu, care este dat în ucenicie Vraciului Comitatului, John Gregory.

Joseph Delaney dă o cu totul şi cu totul altă faţă îndeletnicirii de vraci, în viziunea lui acesta fiind principalul dator să înlăture Întunericul din ţinutul de care aparţine şi pe care îl serveşte, toate acţinile petrecându-se in secolul al XVII-lea.

Supus unor probe mai grele sau mai uşoare, în primele luni de ucenicie, Tom se descurcă bine dar se împrieteneşte cu cine nu trebuie, făcând promisiuni unei fete cu pantofi ascuţiţi, pe nume Alice, exact aşa cum Vraciul îl învaţase să nu facă.

Aşa ajunge să o elibereze pe Mama Malkin, o vrăjitoare ţinută într-unul dintre puţurile din grădina Vraciului, fără să-şi dea seama şi să fie la un pas să-şi piardă viaţa, fiind însă salvat de fata cu pantofi ascuţiţi, ce îi ajunge cea mai apropiată prietenă. Din păcate pentru cei doi, fata este nevoită să plece la o mătuşa, rămânând fără familie datorită victoriei Vraciului şi a lui Tom împotriva Mamei Malkin, dupa ce i-a atacat familia lui Tom.

În următoarele luni, Tom si Vraciul pleacă la Priestown, la înmormântarea fratelui Domnului Gregory, unde o găsesc pe Alice acuzată de către Inchizitor de vrăjitorie, ameninţată cu arderea pe rug, mătuşa sa fiind omorâtă prin înecare, datorită suspiciunilor Inchizitorului că aceasta este o vrăjitoare, femeia fiind complet nevinovată, înecându-se atunci când a fost aruncată în râu.

Cei doi încearcă să o salveze pe fată şi în acelaşi timp să înfrângă Urgia, un monstru ascuns în catacombele oraşului, toate datorită ambiţiei Vraciului de a înfrânge blestemul vrăjitoarelor din Pendle, şi anume de a muri singur în catacombele oraşului Priestown.

Făcând mici şiretlicuri vrăjitoresti Alice îi salvează pe Tom şi pe Vraci din ghearele Urgiei.

În lunile ce se succed întâmplării cu Urgia, Vraciul, Tom şi Alice se duc in Sudul Comitatului, la casa de iarnă a Vraciului, respectiv la casa unor prieteni de-ai lui din apropiere.

Aici Tom face cunoştinta cu Meg Skelton, o vrăjitoare lamia de care Vraciul este îndrăgostit şi pe care o cunoaşte încă din tinereţe, ţinând-o închisă în pivniţa casei lui de iarnă pe perioada anului, iar iarna împreună cu el şi ucenicul lui în casă, încercând s-o facă să-şi piardă memoria şi îndeletnicirea de vrăjitoare.

De asemenea îl cunoaşte şi pe un fost ucenic al vraciului, necromantul Morgan, care vrea să trezească spiritul iernii, Golgoth, şi deşi îl convinge pe Tom, folosindu-se de sufletul tatălui său mort, să-i aducă o carte cu incantaţii şi chiar reuşeşte să-l invoce parţial pe Golgoth, Tom reuşeşte sa scape şi de această dată cu ajutorul lui Alice.

În loc să se întoarcă la Chipenden, la casa Vraciului, cei trei se duc la Pendle, datorită unei aşa-zise întruniri între vrăjitoare care vor să-l invoce pe Diavol.

Înainte să se întoarcă în Estul Comitatului, Alice şi Tom se duc să ia cuferele mamei lui Tom, pe care aceasta i le-a lăsat moştenire, împreună cu camera în care se aflau, înainte de a muri tatăl său, dar găsesc casa golă, mama lui Tom plecând în Grecia, iar fratele, cumnata şi nepotul ucenicului fiind răpiţi de clanul Malkin, alături de cuferele mamei lui Tom şi duşi în turnul lor de pe Dealul Pendle.

Cele trei clanuri din Pendle se reunesc, şi contrar conflictelor lor continue se unesc pentru o singură cauză. Unul dintre clanuri o răpeşte pe Alice, ea trăgâdu-se din celelalte două clanuri, rivale familiei Mouldheel, dar Tom o salvează, având parte de multe peripeţii.

Sub multele crime din comitat, se ascund alte secrete legate de Vraci, de familia lui Tom şi de familiile din care se trage Alice, toate având un punct comun, şi anume invocarea Diavolului.

Atacarea Turnului Malkin este aparent victoria clanului Mouldheel, dar datorită surorilor lamia ale mamei lui Tom, Vraciul, Alice si Tom câştigă şi această bătălie eliberând familia ucenicului şi punând stăpânire pe Turnul Malkin.

Până atunci Mouldheel nu doriseră prea mult să se alăture alianţei, dar intrigate de victoria celor trei, se hotărăsc să ajute celelalte doua clanuri să invoce Diavolul pentru a-l urmări, timp de câteva zile în care le va fi supus, pe Tom Ward, ucenicul Vraciului, şi fiul mamei sale.

Toate aceste întâmplări culminează cu invocarea Diavolului, care îl urmăreşte pe Tom timp de câteva zile, iar odată ajuns la fermă se mai întâlneşte şi cu vrăjitoarea asasină, Grimalkin, pe care reuşeşte s-o învingă necinstit cu ajutorul unei şmecherii pe care nici mama, nici magistrul său nu ar fi acceptat-o vreodată.

După ce Diavolul pleacă, ducându-se să pustiască lumea, Alice şi Vraciul îl iau pe Tom din camera mamei sale ce îi fusese refugiu în timpul atacului Diavolului.

În următoarele luni Vraciul îl trimite pe Tom să studieze cu un alt vraci, Bill Arkwright, care deşi are metode mai dure de lucru, reuşeşte să-l înveţe multe lucruri importante pe Tom, mai ales să înoate şi să lupte, aflându-se în ţinutul vrăjitoarelor de apă.

Dar Diavolul, are un scop propriu de a-l învinge pe Tom, pentru a câştiga stăpânirea lumii, mama lui Tom priponindu-l să nu-l poată omorî, aşa că o trimite pe Morwena, fiica sa, după el. Aceasta încearcă să-l ucida pe Tom de mai multe ori, şi de asemeni pe Vraci şi pe Alice, dar nu reuşeşte, prinzându-l doar pe Bill Arkwright.

Cei trei îl salvează, ajutaţi de Grimalkin, care acum este de partea lor, salvându-l chiar pe Tom odată de Morwena, ajutându-l s-o înfrangă, şi promiţăndu-i un cadou pentru când va fi ziua lui şi va împlini paisprezece ani.

Deşi scapă de câteva ori de Diavol, Alice făcând un ulcior cu sânge pentru a-l salva pe Tom, un adevăr crud li se arată tuturor şi anume că Alice este una dintre fiicele Diavolului, Osoasa Lizzie fiind mama ei care, pentru a-l îndepărta pe Diavol de ea, i-a făcut o fiică, ce a fost predestinată să ajungă vrăjitoare şi să aparţină Întunericului.

Vraciul o izgoneşte pe Alice, dar câteva luni mai târziu mama lui Tom îl cheamă în Grecia pentru a o ajuta cu una dintre vechile zeităţi, Ordeen, chemând în ajutor de asemenea şi cele trei clanuri de vrăjitoare din Pendle, pe Alice şi pe Bill Arkwright.

Vraciul nu este de acord cu hotărârea luată de Tom de a o ajuta pe mama sa şi de a se alia cu Întunericul, Diavolul devenind stăpânul lumii odată ce Tom ar fi aparţinut Întunericului, dar realizând că totuşi o alianţă cu Întunericul mai mic împotriva Întunericului cel mai mare, este ultima şansă de a nu da naştere unei epoci a Întunericului imediate, acceptă invitaţia mamei lui Tom de a pleca în Grecia pentru a o ajuta.

Aici Tom are parte de multe surprize, aflând că mama sa este Lamia cea Dintâi, şi luptându-se alături de foştii duşmani, o înving pe Ordeen totuşi, cu preţul a multor vieţi, dintre care câteva vrăjitoare, din fiecare dintre cele trei clanuri, Bill Arkwright şi mama lui Tom, care moare în luptă cu Ordeen în forma sa finală de lamia.

Cei trei, Vraciul, Alice şi Tom se întorc la viaţa lor normală de la Chipenden, cei doi tineri păstrând totuşi secret faţă de Vraci legământul lor prin ulciorul de sânge, ce-i împiedică să se despartă vreodată, dar care aparţine Întunericului, continuându-şi fiecare pregătirea.

După cele scrise mai sus abia aştept să citesc cărţile ce vor urma, care mă fac cât se poate de curioasă.

Împletind realul şi irealul, Joseph Delaney realizează în această serie de cărţi echilibrul dintre bine şi rău, lumină şi întuneric, un echilibru precar, ce este exprimat prin alianţele sau rivalităţile dintre vraci, vrăjitoare, zeităţi şi Diavol, în cele din urmă dovedindu-se că Întunericul are întotdeauna şi o parte luminată, fie ca unii vor să creadă asta, le este demonstrat, sau pur şi simplu din principiu nu vor să accepte acest fapt..

Deşi la început cărţile mi s-au părut puţin „trase de păr”, fiind fragmentate întâmplările în aşa fel încât cititorul clasic să-şi dorească să le citească, am ajuns să fiu fascinată de micile lucruri simple care ori le fac viaţa grea eroilor cărţilor, ori îi ajută şi care întotdeauna decid soarta tuturor.

Cred că este o lectură de vacanţă minunată şi îi îndrum şi pe alţii să citească aceste cărţi, căci vor fi uimiţi de cât de mult adevăr poate fi ascuns în întâmplările magice si ireale.
AgathaCristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti

Clasa a VII-a B Liceul Bilingv M. de Cervantes

Articol trimis la revista DILEMATIX si la revista Cutezătorii – Ploieşti 27 august 2010

Publicat in revista Dilematix septembrie 2010

Tabăra „Viitori Olimpici şi Gazeta Matematică”

Iulie 2010, Câmpulung Muscel

În această vară am avut norocul să mă număr printre participanţii la Tabăra Viitori Olimpici si Gazeta Matematică. A fost o experienţă inedită din care am avut multe de învăţat şi un prilej să cunosc oameni noi, pasionaţi de matematică, care dau tot ce au mai bun în ei pentru a reuşi.

Tabăra s-a desfăşurat în perioada 16-19 august, sub îndrumarea domnilor profesori Ion Cicu, Radu Gologan, Dan Schwartz, Mircea Trifu şi a altor profesori din întreaga ţară.Concursul a avut 100 de participanţi, dintre care primii trei clasaţi ai fiecărei clase au obţinut medalii, iar ceilalţi menţiuni.

Cu toţii am fost cazaţi la două internate din Câmpulung Muscel, Internatul Liceului Carol şi Internatul Liceului Dinicu Golescu, iar câţiva participanţi, alături de părinţii lor au stat contra-cost la hotelurile ce sponsorizau concursul.

Etapa finală a concursului a constat într-o probă scrisă şi una orală, participanţii fiind notaţi cu note de la 1 la 21, respectiv de la 1 la 10. Ambele probe s-au desfăşurat la Liceul Dan Barbilian (cunoscut de unii dintre noi mai degrabă ca Ion Barbu), toate acestea cu sprijinul domnului primar al Municipiului Câmpulung Muscel, Andrei Călin.

Una peste alta, în tabără nu am stat doar să învăţăm, ci ne-am şi distrat, am participat la diferite activităţi sportive, precum baschetul, tenisul de masă, voleiul sau footballul, şi artistice, precum pictura.

În cele patru zile abia am avut timp să ne cunoaştem unii pe alţii sau să cunoaştem locurile, dar inventivi cum am fost am reuşit să îmbinăm toate activitaţile şi să ne şi distrăm.

Aici am avut ocazia să cunosc copii diferiţi, dar dintre ei câţiva mi-au atras atenţia mai mult.

Unul dintre oamenii uimitori de acolo, fiind şi cel mai mic, a fost Hordinca Mihai, un copil de doar 9 ani care participa la o clasă superioară vârstei lui. În afara faptului că era întotdeauna plin de poante, puştiul avea o hotărâre enormă, participand pentru a caştiga. Bineînţeles că şi el a fost răsplătit cu respect şi cu un premiu special, fiind cel ce a avut onoarea să aprindă focul de tabară în ultima seară.

Alt participant, despre care mult mai mulţi dintre voi au auzit, este Tran Bach Hai, un vietnamez talentat la matematică. El a adus de-a lungul timpului mai multe medalii de aur României şi este elev al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, excelând în domenii precum matematica, informatica şi şahul.

De-a lungul celor câteva zile am mai cunoscut şi alţi copii speciali, care au participat la acest concurs fie cu scopul de a câştiga experienţă, fie având ca scop clar câştigarea concursului, toţi fiind pasionaţi de matematică şi având fiecare o oarecare experienţă în concursuri. Cu toţii au participat la probele concursului, având emoţii şi sperând la un rezultat mulţumitor.

Georgescu Agatha, 13 ani, Bucureşti

Clasa a VII-a B, Liceul Bilingv M. de Cervantes

Articol trimis la revista DILEMATIX şi la revista Cutezătorii – Ploieşti 27 august 2010

Mănăstirile Moldovei

Anul acesta Tabăra Cutezătorii ne-a oferit un prilej minunat de a redescoperi valorile ţării noastre, în special cele monahale, arhitecturale şi culturale.

Am vizitat cinci dintre cele mai vestite mănăstiri din Moldova, deşi o zi a fost mult prea puţin pentru mulţimea de cunoştinţe acumulate din vizitarea fiecărei mănăstiri.

Cele cinci mănăstiri, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Humor, Putna, au fost construite toate între secolele al XV-lea şi al XVI-lea, au fost ctitorite de boieri sau domnitori români şi se află în judeţul Suceava.

În toate cele cinci lăcaşe de cult am fost întâmpinaţi cu bunăvoinţă şi căldură de către personalul monahal, care ne-a îndrumat printre frescele şi icoanele minunat pictate, de asemenea învăţându-ne sau reamintindu-ne lecţii de istorie ale mănăstirilor respective sau chiar ale Moldovei.

Dintre cele cinci, doar două sunt parte a patrimoniului internaţional UNESCO, şi anume mănăstirile Humor şi Moldoviţa; patru dintre ele se află printre cele cinci mănăstiri moldoveneşti ce alcătuiesc o serie asemeni elementelor din natură şi sunt reprezentate de câte o culoare ce este predominantă in frescele şi picturile fiecărei biserici.

Prima dintre cele cinci, mănăstirea Moldoviţa a fost construită iniţial la 500 de m distanţă de actuala construcţie, dar dărâmată datorită unei alunecări de teren. Prima dată a fost construită sub domnia lui Alexandru cel Bun, ce a durat până la sfârşitul secolului al XV-lea, iar mai apoi sub domnia lui Petru Rareş, ce era un iubitor de artă la fel ca tatăl sau, Ştefan cel Mare, a fost reconstruită adăugându-i-se şi ziduri de apărare, astfel încât a căpătat aspectul unei mici fortăreţe, construcţia fiind terminată în 1532.

A doua, mănăstirea Suceviţa a fost ctitorită de familia Movileştilor, construcţia sa fiind terminată în 1582, fiind un monument de arhitectură bizantină, îmbinată cu cea gotică şi cu arhitectura vechilor biserici din Moldova.

A treia şi poate cea mai vestită dintre ele este mănăstirea Voroneţ, cunoscută datorită „albastrului de Voroneţ”, un albastru ce cu greu a putut fi redat în laborator până în ziua de azi, fiind un mit al picturii bisericilor româneşti. A fost ctitorită de Ştefan cel Mare şi l-a avut prima oară ca stareţ pe părintele Daniil Sihastru (a cărui chilie am vizitat-o şi noi).

A patra mănăstire, Humor, a fost construită iniţial sub domnia lui Alexandru cel Bun şi asemeni mănăstirii Moldoviţa, a fost reconstruită la câteva sute de metri de locul iniţial. În schimb mănăstirea Humor a fost reconstruită datorită pagubelor produse de tătarii care au jefuit-o şi distrus-o. Cel ce a reconstruit-o a fost Toader Bubuiog, slugă credincioasă a lui Petru Rareş si a fost datată ca fiind finalizată în anul 1530.

Ultima din cele cinci mănăstiri, la fel de frumoasă ca şi celelalte, este mănăstirea Putna ce a fost ctitorită de Ştefan cel Mare, care îşi are de altfel şi mormântul aici. Construcţia sa s-a terminat în anul 1469, adăugându-i-se ulterior mici modificări.

Toate cele cinci mănăstiri au fost o încântare pentru ochii şi minţile noastre cutezătoare, fie ca le-am mai văzut înainte, fie că nu, şi ne-au apropiat mai mult de tradiţia, credinţa şi cultura românească.

Articol trimis la revista DILEMATIX şi la revista Cutezătorii – Ploieşti 27 august 2010

Publicat revista Cutezatorii 2010 si pe site-ul Republica artelor - Cititor de Proza

Tabăra Cutezătorii, Câmpulung Moldovenesc 2010

Vara aceasta am participat la Tabăra Cutezătorii. Nu a fost prima participare în această tabără, ba chiar a patra, fiecare tabără organizată de revistă fiind o experienţă minunată, din care am avut multe de învăţat, unde am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni noi şi diferiţi de cei pe care îi aveam până atunci.

Toţi cutezătorii alături de însoţitorii de la revistă s-au bucurat de o săptămână de relaxare, chiar dacă au avut fiecare mici îndatoriri, la Pensiunea Ridana, o pensiune izolată, la câţiva km de Câmpulung Moldovenesc şi de Cabana Rarău.

Printe activităţile desfăşurate în tabară s-au numărat jurnalismul, fotografia, grafica computerizată, comunicarea, abilităţile practice şi diferitele excursii la mănăstirile din Moldova şi pe Muntele Rarău.

Deşi vremea a încercat să-şi facă de cap, noi, ca nişte cutezători înnăscuţi ne-am descurcat chiar şi aşa şi am reuşit să încălzim atmosfera cu veselia noastră.

Vizita la mănăstiri ne-a fost totuşi uşurată de vremea care, în ultimele câteva zile a fost de partea noastră. Am vizitat cinci dintre cele mai vestite mănăstiri din Moldova: Moldoviţa, Putna, Voroneţ, Suceviţa, Humor.

De asemenea excursia pe Rarău a fost un prilej să ne cunoaştem mai bine şi să facem puţin sport. Cu toţii ne-am distrat deşi am avut parte şi de mici incidente şi întâmplări hazlii (pentru unii).

În ultima seară cu toţii am avut parte de un spectacol „marca Cutezătorii”, regizat şi pus în scenă de câţiva participanţi ai taberei, o parte dintre ei nefiind la prima experienţă de acest gen.

Peisajele, oamenii minunaţi, excursiile, activităţile şi momentele petrecute alături de ceilalţi cutezători îmi vor rămâne întotdeauna în amintire, sperând că ne vom mai întâlni şi-n anii următori.

Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti

Clasa a VII-a B Liceul Bilingv M. de Cervantes

Articol trimis la revista DILEMATIX si la revista Cutezatorii – Ploiesti 27 august 2010

Publicat pe site-ul Republica artelor - Cititor de Proza 2010


Tabăra Cutezătorii, Câmpulung Moldovenesc - 2010

Vara aceasta am participat la Tabăra Cutezătorii. Nu a fost prima participare în această tabără, ba chiar a patra, fiecare tabără organizată de revistă fiind o experienţă minunată, din care am avut multe de învăţat, unde am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni noi şi diferiţi de cei pe care îi aveam până atunci.

Toţi cutezătorii alături de însoţitorii de la revistă s-au bucurat de o săptămână de relaxare, chiar dacă au avut fiecare mici îndatoriri, la Pensiunea Ridana, o pensiune izolată, la câţiva km de Câmpulung Moldovenesc şi de Cabana Rarău

Printre activităţile desfăşurate în tabară s-au numărat jurnalismul, fotografia, grafica computerizată, comunicarea, abilităţile practice, pentru cei mai mici, dar uneori chiar şi pentru cei mai mari, şi diferitele excursii la mănăstirile din Moldova şi de pe Muntele Rarău.

Fie că am participat la jurnalism, la comunicare, la fotografie, la grafică computerizată sau chiar la abilităţi practice, cu toţii am contribuit la realizarea revistei taberei, într-o oarecare măsură, cu articole, perle, imagini, grafică.

Deşi vremea a încercat să-şi facă de cap, noi, ca nişte cutezători înnăscuţi ne-am descurcat chiar şi aşa şi am reuşit să încălzim atmosfera cu veselia noastră, cu diferitele jocuri de comunicare, cu ideile noastre cutezătoare şi cu glume care mai de care mai amuzante.

Vizita la mănăstiri ne-a fost totuşi uşurată de vremea care, în ultimele câteva zile a fost de partea noastră. Am vizitat cinci dintre cele mai vestite mănăstiri din Moldova: Moldoviţa, Putna, Voroneţ, Suceviţa, Humor. La fiecare mănăstire vizitată, personalul aşezării monahale respective ne-a îndrumat şi ne-a explicat diferite amănunte legate de arhitectura, pictura şi însemnătatea acestora în istoria bisericilor. De asemenea în prezentările acestora au fost introduse şi mici lecţii de istorie care ne vor fi de folos cândva.

Excursia pe Rarău a fost un prilej să ne cunoaştem mai bine şi să facem puţin sport. Cu toţii ne-am distrat deşi am avut parte şi de mici incidente şi întâmplări hazlii (pentru unii). Am parcurs cu toţii un traseu de la pensiune până la Cabana Rarău, iar doritorii au putut urca până la Pietrele Doamnei.

În ultima seară cu toţii am avut parte de un spectacol „marca Cutezătorii”, regizat şi pus în scena de câţiva participanţi ai taberei, o parte dintre ei nefiind la prima experienţă de acest gen. Deşi am avut un timp scurt de pregătire a spectacolului, am reuşit, cu ajutorul imaginaţiei, a unor costumaţii mai mult sau mai puţin convenţionale şi umorului, să realizăm un spectacol demn de tot râsul, de care cu toţii s-au bucurat, chiar dacă la început unii dintre însoţitori au avut rezerve în privinţa calităţii spectacolului.

Peisajele, oamenii minunaţi, excursiile, activităţile şi momentele petrecute alături de ceilalţi cutezători îmi vor rămâne întotdeauna în amintire, sperând că ne vom mai întâlni şi-n anii următori.

Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti

Clasa a VII-a B Liceul Bilingv M. de Cervantes

Articol trimis la revista DILEMATIX si la revista Cutezatorii – Ploiesti 27 august 2010

Dile cel falit

Dile, aventurier de meserie, a plecat la relaxare în Portocala Magică după o vară de plimbat prin lumea întreagă. Doar că are o mică problemă: a rămas cu doar câteva dileme (dilemă = monedă oficială în Portocala Magică) în buzunar.

Şi ce să facă Dile ca să facă rost de câteva dileme? Se hotărăşte să se angajeze pe undeva prin Portocala Magică. Primul ieşit în faţa lui a fost un restaurant. Cum îi era şi foame, Dile s-a hotărât să intre.

Se aşeză la una dintre mesele albastre de la geamul restaurantului, pentru a putea admira priveliştea de afară, deoarece nu mai fusese până atunci decât în două vizite scurte în Portocala Magică şi abia acum avea timp să admire peisajul.

Mesele sunt făcute din cel mai vestit lemn din Portocala Magică, lemn de albăstrele.

Este un lemn foarte rar, care nu se găseşte altundeva, din care este permis să se facă doar mobilier de restaurant.

A comandat Dile, a mâncat liniştit, a mai stat puţin să-şi pună ordine în cheltuieli, să-şi plătească cine ştie ce facturi, să verifice câţi bani mai are în contul din singura bancă din Portocala Magică. Aşa se vede Dile cu doar o dilemă în portofel.

Şi care-i prima lui idee? Să se angajeze ospătar la restaurantul respectiv. Se duce el la bucătarie, vorbeşte cu bucătarul, îl angajează; totul bine şi frumos, până ajunge să vadă că trebuie să servească pe partea mai „fantastică” a restaurantului. Aşa ajunge dragul nostru Dile să le servească zânelor, spiriduşilor şi trolilor caracatiţe din portocale şi portocale din caracatiţe.

Prima surpriză, mai mult sau mai puţin plăcută pentru Dile, a fost uniforma de serviciu. Pentru unii ar fi putut părea distractiv, dar să te dai pe role cu super-propulsie, din argint cu pietre de portocală şi să cari tăvi din lemn de albăstrele pline cu diferite combinaţii de mâncăruri care-ţi pot provoca repulsia la prima vedere, nu era atât de distractiv. Ce să mai zicem de şorţul din piele de caracatiţă portocalie cu picăţele de cerneala albastră de sepie neagră şi de boneta din coajă de portocală?!

Dar ce să faci când n-ai nicio dilemă-n portofel?! Te mulţumeşti cu orice slujbă.

Dile văzându-se cu tăvile în mână, începu să fluiere fericit în timp ce ducea o caracatiţă vie învelită în coji de portocale unui trol cam nătang de fel, care oricum nu ar fi observat că animalul din farfurie era mai mult mort decât viu, urmare a unei alergări prin bucătarie împreună cu Dile.

Spre nenorocul lui Dile, trolul avea alături o maimuţă destul de nesuferită, care de cum îl văzuse pe bietul de el nu-l îndrăgise, aşa că îi pusese gând rău şi aruncase coji de banane pe jos. Cum Dile era pe role i-a fost foarte uşor să alunece pe ele şi să-şi piardă echilibrul, dar nu fu îndeajuns, căci caracatiţa şi aşa maltratată ajunse direct în capul trolului care, mânios, a început sa mugească şi să-şi agite pumnii uriaşi în aer supărat datorită servirii nemulţumitoare.

Aşa fu Dile dat afară din postul de ospătar, fără să primească vreun ban, fiind chiar nevoit să plătească stricăciunile cu ultima dilemă din buzunar.

Deznădăjduit, ajungând în propria portocală în care era cazat, Dile începu să se mai scotocească prin buzunare şi spre norocul lui mai găsi două dileme, destul de mototolite ce-i drept, pe care le păstra doar în caz de urgenţă.

Se hotărî să-şi ia un suc, Portocala deşi fiind o destinaţie „all-inclusive” nu dispunea de sucuri pe placul lui Dile, iar cum Portocala era o staţiune de relaxare, preţurile erau cam piperate, sucul costându-l pe eroul nostru jumătate de dilemă.

Aşa se hotărî să se angajeze vânzător la un magazin de portocale, astfel, se gândea el, nu avea cum să dea greş, portocala fiind fructul naţional din Portocala Magică.

Doar că aceste portocale erau ceva mai ciudate: nu puteau sta mai mult de treizeci de minute altundeva decât în mâna vânzătorului lor, până sunt vândute. Aşa se văzu Dile nevoit să stea cu portocalele năzdrăvane în mână. Primul său cumpărător fu un gnom mai vorbăreţ de fel. După dialogul de rigoare între vânzător şi cumpărator, aflând câte probleme avea acasă gnomul cu gnomişorii lui care nu vroiau nici în ruptul capului să se ducă la şcoală în Portocala cea Veche, Dile s-a apucat să-i dea sfaturi gnomului.

Dar cum ştiţi portocalele nu pot sta mai mult de treizeci de minute pe tarabă şi cum ştiţi ca Dile este un guraliv înnăscut, vă daţi seama că toate portocalele de pe tarabă au început să se ofilească deja când începuseră cei doi să vorbească despre taxele de şcolarizare.

Aşa fu Dile dat afară şi de la magazinul de portocale, iar banii câştigaţi din ce cumpărase gnomul s-au dus pe plata portocalelor ofilite.

Supărat Dile se întoarse în portocala lui pentru a se odihni un pic înainte de a pleca să ia cina la restaurantul în care mai devreme avusese parte de fel de fel de peripeţii.

Deschise televizorul-portocală să mai vadă ce se mai întâmplă prin lume. Dar ca de obicei, dădu de o reclamă. Se făcea reclamă la un restaurant în care în fiecare seară se cânta jazz-de-portocală. De asemenea se anunţa că este un post disponibil de solist. Dile se gândi că jazzul-de-portocală nu e cu nimic diferit de jazzul obişnuit, şi cum de mic avusese o voce frumoasă se hotărî ca după cină să se ducă la restaurantul respectiv pentru a da probă pentru postul de solist.

Din nefericire pentru Dile, după întâmplarea de la prânz, accesul în restaurantul în care fusese ospătar îi fusese interzis pentru trei luni.

Cu coada între picioare, Dile se duse direct la restaurantul în care avea să dea probă pentru postul de solist.

Fu uimit încă de la intrare de aspectul restaurantului. Era o clădire mare ce semăna mai mult a hotel, făcut dintr-o combinaţie de lemn de albăstrele şi portocale uriaşe (după cum ştiţi şi după cum am spus mai devreme, este legal sa foloseşti lemn de albăstrele doar pentru piese de mobilier). Felinarele din exteriorul restaurantului erau făcute din argint atât de strălucitor, încât nu aveau nevoie de becuri.

Interiorul restaurantului era şi mai impresionant, observându-se că propietarul nu duce lipsă de resurse materiale, având pereţii şi podelele din lemn de albăstrele iar mesele şi scaunele din argint cu feţe de masă şi pernuţe din portocale moi, magice, încă scăpărând o fărâmă de viaţă.

În faţa unei mese mari se făcuse o coadă la care stăteau fel de fel de oameni, zâne, spiriduşi, gnomi, troli şi chiar dragoni care aşteptau cu toţii să dea probă pentru postul de solist de jazz-de-portocală.

Înaintea lui dădu probă un dragon, care spre bucuria lui Dile, dădu foc mustăţii trolului saxofonist. Dile se descurcă bine, chiar mai bine decât se aştepta la probă şi ajunse între ultimii trei candidaţi împreună cu un spiriduş mic cu părul roşu şi o zână diafană cu aripi verzi. Nu ştim cum, dar Dile a reuşit să-i convingă şi de data aceasta pe angajatori că este cel mai bun, deşi nu avea nici cea mai mică idee ce face.

Odată ajuns pe scenă, Dile îşi aminti că uitase uşa deschisă la portocală şi ultima lui dilemă şi jumătate înăuntru. Mai ciudat fu că se descurca cu dansul pe portocale, cu portocala de pe cap, cu pantofii din lemn de albăstrele şi cu microfonul de argint. Dar fu îngrijorat tot timpul reprezentaţiei că uitase uşa deschisă la portocală, aşa că atunci când numărul lui luă sfârşit, se duse glonţ la portocala sa, fără a-şi mai lua banii pe care-i câştigase în acea seară, şi care spre nenorocul lui erau destul de mulţi, nici mai mult nici mai puţin de cincizeci de dileme.

Zăpăcit cum era Dile s-a întors abia de dimineaţă la restaurant, dar cum proprietarul nu-şi mai „amintea” de el din seara precedentă, a refuzat să-i dea banii.

Aşa a rămas Dile cu buza umflată şi cu o dilemă şi jumătate în buzunar după o zi întreagă de trudă, şi totul datorită neatenţiei sale.

Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti

Clasa a VII-a B, Liceul Bilingv M. de Cervantes

Articol trimis la revista DILEMATIX, 27 august 2010

Publicat revista Dilematix si pe site-ul Republica artelor – Cititor de proza

Pagina principală biblioteca proiectului Cititor de proză – Republica artelor