Al bisericii ortodoxe romane

Diaspora ortodoxă în general

Mitrop. P. Rodopoulos, Diaspora ortodoxă (în limba greacă), Atena, 198( L. Scaife, Parishes and Clergy oi the Orthodox and other Eastern Churches North and South America, New York, 1960; Pr. Prof. Liviu Stan, Ortodoxia diaspora, în «Ortodoxia», XV (1963), nr. 1, p. 3—38; Idem, Diaspora ortodoxă, «Biserica Ortodoxă Română», LXXIII (1950), nr. 11—12, p. 603—617.

Diaspora ortodoxă în Europa occidentală

Olivier Clement, Avenir et signiiication de la diaspora orthodoxe en Euroi Occidentale, în «Contacts», 30 (1978), no. 103, p. 259—283; Idem, The Orthodc diaspora "m Western Europe; its iuture and îts role, în «Sobornost», 7 (1973), no. p. 76—787; W. Kahle, Westliche Orthodoxie. Leben und Ziele Julian Joseph Ove becks, Leiden, Koln, 1968; Rene Marichal, L'Archev&che Orthodoxe de France d'Europe Occidentale, în «Etudes», t. 324 (1966), p. 263—267; D. O. Rousseau, Di logue sur l'Orthodoxie Occidentale, în «Irenikon», t. XXXII (1959), no. 2, p. 239-248; L. Zander, L'Orthodoxie Occidentale, traduction de Jacques Touiaille. Cenţi d'Etudes orthodoxes, Paris, 1958; Wille Chauncy Emhardt, The Easter Church the Western World, Milwaukee, 1928.

în limba română: Antonie (Plămădeală), episcopul Buzăului, Diaspoi ortodoxă românească, în «îndrumătorul bisericesc», 1982, Buzău, p. 66—71 ; Pr. L tor Dumitru Radu, Grija Bisericii Ortodoxe Române faţă de comunităţile ortodox române de peste hotare, în «Biserica Ortodoxă Română», XCIII (1975), nr. 11-p. 1461—1472; Pr. Asist. Nic. V. Dură, Comunităţile ortodoxe române de pes, hotare, o preocupare permanentă a Bisericii Ortodoxe Române, în «Studii teoli gice», XXVIII (1966), nr. 1, p. 8—23; N. Mitru, Din activitatea parohiilor ortodo* române de peste hotare, în «Biserica Ortodoxă Română», XCVI (1978), nr. 11—1 p. 1223—1226; Alex. Nicov, Ortodoxia Iranceză, în «Biserica Ortodoxă Română U (1933), nr. 11—12, p. 52—64.

PERIOADA A ŞASEA

Ortodoxia în America

Aurel Jivi, Ortodoxia în America şi problemele ei, Bucureşti, 1980, ms. dactilo-afiat, 186 p.; Serafim Surrency, The Quest tor Orthodox Chur_ch Unity in Ame-:a. A History of the Orthodox Church in North America in the Twenlieih Century, 3\v York, 1973, 194 p. ; Handbook oi American Orthodoxy. Issued by the Council

Relations with the Eastern Churches on the Joint Commission on Ecumenica! ilations' of the Episcopal Church in the United States of America, 1972; Geor-

R. Ursul, The Old Church in the New World. A Study oi Orthodoxy in Canada,

: The Romanian Missionary Episcopate in America. A Short History, published

the Romanian Orthodox Missionary Episcopate in America, Detroit, Michigan,

67; A. Bogolepov, Tov.ard an American—Orthodox Church. The Establishment

an Autocephalous Orthodox Church, New York, 1963.

Biserica ortodoxă greacă în America

7oov£? 7.2I âfomczi zffi ev A.usptxvj 'EM.iJvixijs Op8oS6ţov 'Exy-X^aia; Encyclicals and )cuments oi the Greek Orthodox Archdiocese ol America, Edited by Rev. Dr. De-?trios J. Constantelos, Thessalonique, Patriarcal Institute of Patristic Studies, 1976. 55 p. ; S. Koskinas, 'H aup.jîoXv) y.al ij 7ipoa
t'jv !,u.6p9a>afv xai âvâ7ccu;iv tîjs 'OpOoSoEou 'Ex%Xieîs zbv Neiv Kojfxov (— Contribuţia sacrificiul Patriarhiei Ecumenice la formarea şi dezvoltarea Bisericii Ortodoxe în mea Nouă), în «Klironomia», XI (1979), p. 477—530; Walter E. Wiest, The Cen-ry oi the Greek Orthodox Archdiocese ol North and South America, la A. J. Fi-pon, The Orthodox Ethos. Essays in honour o! the century of the Greek Orthodox chdiocese oi North and South America, Holywell Press, Oxford, f.a. ; D. J. Con-mtelos, The Greek Orthodox Church, New York, 1967; Th. Saloutos, The Greeks the United States, Cambridge (Massachusetts), 1964; T. Kourides, The Evolution the Greek Orthodox Church in America and Its Presents Problems, New York, 39; B. Zusti, Elenismul în America şi activitatea lui. Istoria Arhiepiscopiei gre-■}ti din America de Nord şi de Sud, în limba greacă, New York, 1954, 414 p.

Biserica ortodoxă rusă în.America

3. Bensin, History of the Russian Orthodox Greek Catholic Church ol North nerica, New York, 1941 ; P. Yuzyk, The Vkrainian Greek Orthodox Church of nada, 1918—1951, teză de doctorat, susţinută la Universitatea din Manitoba, 1958, s. dactilografiat; Stephen Sedor., The Carpatho-Russians and their Church, hnstown, Pennsylvania, 1959.

Biserica ortodoxă română în America

Gerald G. Bobango, The Romanian Orthodox Episcopate. The first Half Cen-y, 1929—1979. Published by the Romanian American Heritage Center, Jackson, chigan, 1979; Pr. Prof. N. Şerbănescu, Patruzeci de ani de la înscăunarea pri-ilui episcop al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române în America : 1935 — 4 iu-1975, în «Calendarul Credinţa», 1975, p. 51—65; Bartolomeu V. Anania, Ortho-xy in America today, Detroit, 1971 ; Idem, Orthodoxy in America today. A cri-al analysis, în «Calendarul ortodox Credinţa» pe anul 1971, p. 100—117; Pr. Şte-î Slevoacă, Biserica Ortodoxă Română în America de Nord, în «Biserica Ortodoxă mână», XC (1972), nr. 7—8, p. 856—861 ; I. Casian, Românii din America Şi iţa lor religioasă, în «Biserica Ortodoxă Română», LXVIII (1950), nr. 11—12, 588—602; Episcopul Policarp al Americii, Episcopia misionară şi românii din nerica, în «Biserica Ortodoxă Română», LVIII (1940), nr. 7—8, p. 538—557; Idem, mânii din America, în «Omagiu I. P. S. Sale Dr. Nicolae Bălan, Mitropolitul dealului. La douăzeci de ani de arhipăstorire», Sibiu, 1940, p. 601—609 ; Veniamin citan Ploieşteanul, Biserica Ortodoxă Română din America (The Romanian Church America), Bucureşti — Cernica, 1937, 112 p.; Tr. Scorobet, Acţiunea misionară Sibiului în America, în «Revista teologică», XXIV (1934), nr. 7—8, p. 260—265; rerica Ortodoxă Română din Statele Unite şi Canada..., Cleveland, Ohio, 1 no-nbrie 1932.

Biserica ortodoxă albaneză din America

Vezi : Mitropolit Fan S. Noii, The Filtieth Anniversary Book of the Albanian thodox Church in America, 1908—1958, Boston, 1960.

BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA 5U

Diaspora ortodoxă din Africa

P. S. Antim Nica, vicar patriarhal, Negrii ortodocşi din Airica de Est şi lupta lor pentru autonomia bisericească, în «Ortodoxia», XIX (1967), nr. 1, p. 3—16 _; Diac. Em. Vasilescu, Probleme ale creştinismului airican, în «Studii teologice» XV (1963), nr. 9—10, p. 526—540.

Biserica ortodoxă din Australia

Ian Shevill, The Orthodox and other Eastern Churches in Australia, Newcastîe, 1975; Pr. Olimp Căciulă, Statutul de organizare al Mitropoliei Australiei şi A oi; Zeelande (5 aprilie 1959), în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVIII (1960), nr. 3—4, p 196—199; Pr. Dumitru Găină, Diaspora Ortodoxă în Australia, în «Altarul stră­bun», VII (1978), nr. 4, p. 1—2 şi 9; VIII (1979), nr. 1, p. 1—2.

Ortodoxia în Extremul Orient

P: S. Antim Nica, vicar patriarhal, Ortodoxia în Extremul Orient, în «Orto­doxia», III (1951), nr. 1, p. 101—114; Idem, înfiinţarea episcopiei ortodoxe autonome din China, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXIV (1956), nr. 5, p. 431—433, şi în «Ortodoxia», III (1951), nr. 1, p. 101—105; Pr. L. Pădureanu (Stan), Creştinismul ui China, în «Mitropolia Olteniei», III (1961), nr. 1—4, p. 226—231 ; V. G. Ispir, Curs de îndrumări misionare, Bucureşti, 1930, p. 318—344.

Biserica ortodoxa din Alaska

Vsevolod Rochau, The Origins ol the Orthodox Church in Alaska (1820—1840),

în «Orthodox Alaska», III (1972), 2, p. 1—15; Vsevolod Roshko, L'Eglise Orthodoxe
d^:Alaska, în «Istina», 1960, 4, p. 389—406. ^v

Cultul şi viaţa religioasă. Mînăstirile. Şcolile teologice *

1. Cultul şi viaţa religioasă

în perioada de la 1800 pînă astăzi, cultul Bisericii ortodoxe s-a menţinut uniform în toate Bisericile ortodoxe surori din. lume, potrivit vechii rînduieli a Bisericii vechi.

în toate duminicile de peste an se săvîrşeşte de regulă Liturghia Sfîntului Ioan Gură de Aur, cu excepţia duminicilor şi zilelor — în număr de zece — în care se săvîrşeşte Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare. Liturghia darurilor mai înainte sfinţite — a Sfîntului Grigorie Dialogul — se săvîrşeşte de regulă în zilele de luni, miercuri şi vineri din Postul Mare, cu excepţiile prevăzute de tipicul bisericesc.

Celelalte servicii bisericeşti — utrenia, vecernia, rînduiala celor şapte Taine, serviciul înmormîntării şi celelalte ierurgii bisericeşti —, sărbătorile închinate cinstirii Maicii Domnului şi cinstirii Sfinţilor se respectă pretutindeni la fel. In plus, unele Biserici autocefale naţionale au introdus în diferite perioade ale istoriei lor cinstirea unor sfinţi naţionali.

O influenţă deosebită asupra vieţii religioase ortodoxe a avut, înce-pînd cu secolul al XVIII-lea, Nicodim Aghioritul (1748—1809). La 31 mai 1955, patriarhul Atenagora I al Constantinopolului (1949—1972) a hotărît canonizarea ca sfînt a lui Nicodim Aghioritul, stabilind săr­bătoarea lui la 14 mai în fiecare an. De asemenea, printre monahii

* Capitolul redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu.

512 PERIOADA A ŞASEA

aghioriţi s-a distins călugărul Theoclitos, prin cunoscuta lui scriere Intre cer şi pămînt, plină de spiritualitate ortodoxă.

In plin secol al XX-lea, Biserica ortodoxă greacă a dat doi mari sfinţi. Unul este episcopul Nectarie de Egina (f 1920), mitropolit de Pen-tapole, în Patriarhia Alexandriei, apoi profesor la Seminarul din Atena, în 1904 a restaurat o veche mînăstire din insula Egina, unde a instalat un număr de călugăriţe, călăuzindu-le pe calea vieţii duhovniceşti. Era un om duhovnicesc care avea darul profeţiei şi al facerii de minuni, invocînd neîncetat numele lui Iisus în rugăciunea inimii : Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, care este rugăciunea vameşului din Evanghelie (Luca, 18, 13). El se stră­duia să realizeze «omul interior al inimii» (I Petru, 3, 4), căci adevărata rugăciune «este în Duh şi în adevăr» (Ioan, 4, 23, 25), după cum însuşi Hristos a spus că «împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru» (Luca, 17, 21). «Duhul Sfînt vine în ajutorul rugăciunii noastre — spune Sfîntul Apostol Pavel —, căci nu ştim să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite» (Rom. 8, 26).

«Dragostea lui Dumnezeu — scrie Sfîntul Nectarie de Egina — se naşte intr-o inimă curată în care izvorăşte harul divin». Era, după măr­turia patriarhului Atenagora al Constantinopolului (1949—1972), «de o bunătate infinită, un om plin de pace şi rugăciune».

La 20 aprilie 1961, patriarhul Atenagora 1-a canonizat, trecîndu-1 în rîndul sfinţilor.

Un al doilea sfînt dat de Biserica ortodoxă greacă în secolul XX este stareţul Silvan de la Muntele Athos (f 1938) (Olivier Clement, Dialogues avec le patriarche Athenagoras, Paris, 1969, p. 24 şi 69'—71).

La români, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 28 februarie 1950, a hotărît generalizarea cultului pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română a sfinţilor mucenici şi cuvioşi ale căror moaşte se află de veacuri pe pămîntul ţării noastre şi canonizarea unor sfinţi ortodocşi români.

în şedinţa Sfîntului Sinod Român din 10 octombrie 1955, s-a hotărît să se generalizeze cultul sfinţilor ale căror moaşte se găsesc pe pămîntul României, ca : Sfînta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită la 14 octombrie ; Sfînta Muceniţă Filoteia, la 7 decembrie ; Sfîntul Cuvios Dimitrie cel jVou din Basarabi, la 27 octombrie ; Sfîntul Nicodim de la Tismana, la 26 decembrie ; Sfîntul Ioan Valahul, la 12 mai; Sfîntul Grigorie Decapo-litul, la 20 noiembrie.

în aceeaşi şedinţă, s-a hotărît canonizarea şi proclamarea unor sfinţi români, după cum urmează : Sfîntul Ierarh Calinic de la Cemica, sta-bilindu-i-se sărbătoarea la 11 aprilie ; Sfîntul Ilie Iorest şi Sava Bran-covici, la 24 aprilie ; Sfîntul ierarh Visarion Sărai şi Cuvioşii Sofronie de la Cioara şi Oprea Miclăuş, la 21 octombrie ; Sfîntul Ierarh Iosif de la Partoş, la 15 septembrie.

în secolul al XX-lea s-a distins prin nevoinţele sale duhovniceşti Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913 — f 5 august 1960), călugărit la 8 aprilie 1936 la Mînăstirea Neamţ, care a vieţuit 24 de ani — între 1936—1960 — la Locurile Sfinte. La început s-a ostenit doi ani la

BIS£RICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA

Ierusalim, apoi, între 1938—1946, în mînăstirea «Sfîntul Sava». Ps triarhia Română 1-a numit egumen la schitul «Sf. Ioan Botezătorul» d la Iordan, unde a slujit ca ieromonah între anii 1947—1952. De aic s-a retras, trăind ca schimnic, în peştera din pustiul Hozevei, unde decedat, lîngă mînăstirea «Sfîntul Gheorghe Hozevitul». Trupul săi nesupus stricăciunii, se află în biserica acestei mînăstiri.

Biserica Ortodoxă Română a sfinţit, pentru prima dată în istoria e la 25 martie 1882, în Joia Patimilor, în Catedrala Mitropoliei din Bucu reşti, Sfîntul şi Marele Mir, pe care mai înainte îl primea de la Patriai hia de Constantinopol.

La protestul patriarhului ecumenic Ioakim III (1878—1884 ; 1901-1912), din 10 iulie 1882, a răspuns SfîntuV-Sinod Român, în şedinţa di 23 octombrie 1882, prin Actul Sinodal care cuprinde autocefalia Bise ricii Ortodoxe Române şi relaţiile ei cu Patriarhia de Constantinopol, î care afirmă că, după canoanele Bisericii Ortodoxe, sfinţirea Sfîntuk şi Marelui Mir poate fi săvîrşită de orice Biserică autocefală, căci «Sfîn tul Mir, ca pecetie a Botezului, ca simbol al comunicării Sfîntului Dul cere neapărat ca el să se producă în fiecare localitate, unde este org£ nizată o Biserică autocefală. A căuta acest mijloc de sfinţire pe la Bise ricile din alte ţări ar însemna că acea Biserică nu posedă toată pleniti; dinea mijloacelor de mîntuire şi sfinţire. Că dacă ea nu poate produc Sfîntul Mir, nu poate comunica nici Duhul Sfînt celor botezaţi d dînsa... A căuta mirul pe la Bisericile altor ţări înseamnă a nu ave conştiinţa şi încrederea că Duhul Sfînt se pogoară de la Dumnezeu...>

«Aşadar şi Biserica noastră crede că Duhul Sfînt se pogoară şi asi pra ei precum şi a celorlalte Biserici, şi ea îl caută şi îl cere de sus — d la Părintele luminilor şi Dătătorul a tot darul desăvîrşit» (Act Sinod', care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi relaţiile ei c Patriarhia de Constantinopol, în «Biserica Ortodoxă Română», VI (1892 •p. 738—757, aici p. 755—756).

Biserica ortodoxă bulgară, fiind socotită de Patriarhia Ecumenic schismatică între anii 1872 — 25 februarie 1945, a primit în acest tim Sfîntul şi Marele Mir de la Bisericile ortodoxe surori : rusă, român şi sîrbă.

Conferinţa panortodoxă de la Constantinopol, dintre 10 mai şi 8 ii nie 1923, a hotărît îndreptarea calendarului vechi sau itdian — rămî în urmă cu 13 zile faţă de calendarul civil — prin suprimarea cele 13 zile de întîrziere a vechiului calendar. S-a socotit astfel ziua de 1 O( tombrie 1924, 14 octombrie.

Astfel, Patriarhia de Constantinopol, Biserica Greciei şi Biseric Ciprului au aplicat îndreptarea calendarului la 10/23 martie 1924 ; B serica ortodoxă a Poloniei, la 24 iunie 1924 ; în Biserica Ortodoxă R< mână, ziua de 1 octombrie 1924 s-a socotit 14 octombrie 1924. De as< menea, în 1924 au adoptat calendarul îndreptat Patriarhia Antiohiei Bisericile ortodoxe : cehoslovacă şi finlandeză, precum şi MînăstiR Vatoped din Sfîntul Munte Athos. Biserica Georgiei a îndreptat calei darul la 4 octombrie 1927 ; Patriarhia Alexandriei la. 1/14 octombr 33 — Istoria Bisericească Universală Voi. II

314 PERIOADA A ŞASEA

1928 ; Biserica ortodoxă bulgară 1-a îndreptat la 22 decembrie 1968. De asemenea, Biserica Macedoniei a introdus noul stil în 1968.

Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia rusă, Patriarhia sîrbă şi 19 mî-năstiri din Sfîntul Munte Athos au rămas pînă astăzi la calendarul ne­îndreptat, sau la «vechiul stil», aşteptînd să-1 îndrepte în viitor.

Secolele XIX şi XX au adus în viaţa popoarelor răsăritene o serie de curente, pînă atunci necunoscute. Acestea au influenţat fără îndoială în mare măsură dezvoltarea vieţii religioase şi a celei bisericeşti. Din pricina sistemului economic închis, a industrializării atît de tîrzii, pre­cum şi din cauză că ideile acestea au pătruns cu greu şi în mică măsură in lumea satelor, unde se află şi azi majoritatea locuitorilor din ţările ortodoxe, credincioşii ortodocşi au rămas în mare măsură legaţi de Bi­serică. De altfel, Bisericile ortodoxe, mai ales cele din Peninsula Bal­canică, sînt cu adevărat Biserici ale poporului şi au jucat un mare rol în apărarea fiinţei naţionale a acestor popoare. Clerul ortodox n-a con­stituit în nici una dintre ţările ortodoxe o _ castă deosebită de popor, ci a fost integrat în toate timpurile în popor.

Spre deosebire de Bisericile din Apus, unde o mare parte din clerul superior s-a recrutat timp de secole din clasa de sus, uneori chiar din familiile princiare, din dorinţa de a beneficia de averile şi veniturile bisericeşti, clerul ortodox s-a recrutat totdeauna din mijlocul poporului.

Popoarele ortodoxe participă la viaţa liturgică, unde cîntarea ade­

seori în comun şi săvîrşirea deodată a aceloraşi acţiuni liturgice uneşte
pe slujitori şi credincioşi. In vreme ce în Apus sînt regiuni catolice şi
protestante, unde participarea credincioşilor la Biserică nu urcă deseori
peste 20—30 %, în Răsăritul ortodox, acest fenomen este mult mai rar.
In genere, participarea la serviciile cultice este benevolă, nimeni ne­
silind pe credincioşi să vină la biserică, ci totul e lăsat la libertatea
conştiinţei lor. ₍

Postul, cinstea familială, iubirea de aproapele, ospitalitatea, tole­ranţa religioasă au rămas pînă azi virtuţi aproape generale în lumea ortodoxă.

Sînt rare cazurile cînd vreo căpetenie politică să fi luat măsuri pentru a obliga pe credincioşi să meargă la biserică. Se citează cazul principelui sîrb Milos Gbrenovici (1814—1839 ; 1859—1860), care a luat măsuri, între anii 1822—1839, împotriva credincioşilor care nu mergeau la biserică, pînă la bastonare, şi împotriva celor ce nu îngenunchiau cu demnitate sau fumau în curtea bisericii.

Este adevărat că înrîurirea stăpînirii turceşti a lăsat unele urme negative în viaţa morală a popoarelor ortodoxe supuse. Corupţia meto­delor politice turceşti a fost nefastă şi se simte pînă azi în unele state balcanice.

Alături de unele aspecte negative din viaţa Bisericilor ortodoxe, Biserica ortodoxă cunoaşte în genere în secolele XIX şi XX multe şi frumoase exemple de viaţă curată, înălţătoare, sublimă. Slujba religioasă, mai ales slujba sărbătorilor Naşterii Domnului şi a Sfintelor Paşti, în­semnează foarte mult pentru viaţa fiecărui credincios ortodox. Imagi­naţia poeţilor, a scriitorilor şi a artiştilor din secolul XIX s-a oprit

BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA

deseori la teme religioase, de exemplu la frumuseţea slujbei din noj Paştilor descrisă atît de minunat de scriitori de valoarea lui Lev To' (f '1910), N. Gogol (f 1852), A. Cehov (f 1904). Operele de artă trecutului bisericesc, îndeosebi operele de arhitectură şi pictură popoarelor grec, român, sîrb, bulgar şi rus sînt admirate pînă as' nu numai de credincioşii acestor popoare, ci de toţi vizitatorii Iu

2. Mînăstirile

In ultimii ani, mînăstirile au fost împuţinate în toate ţările o doxe, iar averile lor secularizate de statele respective sau etatizate.

în Rusia, fiindcă mînăstirile aveau mari averi şi venituri, făcut secularizarea, înainte de 1800, de împărăteasa Ecaterina a (1762—1796).

în Grecia, contele Ioan Capodistria (1776—1831), preşedintele vernului grec, între 1827—1831, fost în serviciul diplomatic al Ri între anii 1809—1827, a redus în 1830 numărul mînăstirilor de la 59 85, iar averile lor au fost etatizate.

în România, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859—1866) pror gă, cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu şi cu aprobarea votului Cam Deputaţilor, la 13/26 decembrie 1863, Legea pentru secularizarea rilor mînăstirilor închinate la Locurile Sfinte.

Secularizările au fost într-o anumită măsură salvatoare, deoa au contribuit la readucerea monahismului la rosturile lui în Bise ortodoxă, făcînd pe călugări să ia în serios viaţa monahală, împlii după vechile pravile cele trei voturi, fecioria sau curăţia trupească, cultarea sau supunerea necondiţionată şi sărăcia de bună voie.

Pentru păstrarea şi promovarea vieţii monahale, Lavra Pestei din Kiev, Ierusalimul Rusiei, şi Lavra «Sfîntului Serghie» de la Zagc de lîngă Moscova, şi, desigur, mînăstirile din Palestina şi de la Sfî Munte Athos au jucat şi joacă pînă astăzi un mare rol.

în viaţa Bisericii ortodoxe ruse s-au distins în secolul XIX, viaţa monahală, unii sfinţi şi stareţi ai unor mînăstiri ca : Sfîntul S fim de la Sarov (f 1833), stareţii mînăstirii Optina, Macarie (f 186f Ambrozie (f 1891) ; stareţii Leonid, Ignatie, Brancianinov, Sfîntul de Kronstadt (f 1908) ş.a.

S-a tradus de opt ori în ruseşte Filocalia, operă minunată pune în lumină nostalgia sufletului omenesc după frumuseţea cur morale şi a sfinţeniei. Teologia spirituală şi contemplativă şi filo; creştină rusă au dat în secolul XX cîţiva mari teologi ca : N. Arsei preotul Sergiu Bulgakov (f 1944), N. Berdiaev (f 1948), VI. Le (f 1958), P. Evdokimov (f 18 sept. 1970), Pr. Gh. Florovski (t 1979)

Deşi pe Sfîntul Munte Athos s-au aşezat ieremiţi înainte de sec al IX-lea, istoria Muntelui Athos începe în 963 prin înfiinţarea mî tirii Marea Lavră de către Sfîntul Atanasie Atonitul (între 977—-l cu ajutorul împăratului bizantin Nichifor II Focas (963—969).

Sfîntul Munte Athos a rămas pînă astăzi în mare cinste, fiind tat de mii de pelerini. Cele douăzeci de mînăstiri mari şi numeroase

16 PERIOADA A ŞASEA

uri cuprindeau în 1902 aproape 8.000 de călugări, dintre care 3270 reci, 3496 ruşi, 286 români, 367 bulgari, 46 sîrbi şi 57 georgieni.

Cu părere de rău trebuie să spunem că proporţia locaşurilor nu ste justă. Grecii au 17 mînăstiri, ruşii una, sîrbii una, bulgarii una, iar oi românii, care am sprijinit în gradul cel mai mare toate mînăstirile luntelui Athos, nu avem decît două schituri : Prodromul şi Lacu.

Muntele Athos, numit «Grădina Maicii Domnului», a rămas pînă stăzi un mare centru de viaţă spirituală şi de trăire ortodoxă. Biblio-;ci şi mînăstiri greceşti, în care s-au adunat documente din partea tu-iror popoarelor ortodoxe, sînt cercetate în ultimul secol de învăţaţi re-umiţi din Răsărit şi Apus. S-a făcut catalogul manuscriselor şi se stu-iază monumentele istorice şi picturile spre folosul tuturor Bisericilor reştine.

Sînt renumite, de asemenea, schiturile şi mînăstirile numite Mete-ra, situate pe vîrfurile abrupte care se ridică semeţ deasupra roditoa-?i cîmpii a Tesaliei, la ieşirea din munţi a rîului Pinios.

După ultimele statistici, monahismul s-a refăcut în Grecia, unde [istă astăzi peste 280 de mînăstiri şi schituri.

Centre monahale mai mari există la Ierusalim, Frăţia Sfîntului [ormînt şi Mînăstirea «Sfîntul Sava», apoi Mînăstirea «Sfînta Ecate-na» din Muntele Sinai. In Bulgaria, cea mai renumită este Mînăstirea ila, numită aşa după întemeietorul ei, Sfîntul Ioan Rilski (f 946). După cendiul din 1833, ea a fost refăcută complet, fiind una dintre cele ai mari clădiri mînăstireşti din Balcani. Alte mînăstiri bulgare mai nt : Bacicovo, din secolul XI ; Trojan, Preobrejanie ş.a.

In Serbia există renumite biserici şi mînăstiri la Ohrida, în Mace->nia, la Mileşevo şi Peci (Ipek).

în România avem numeroase mînăstiri. In Muntenia : Cernica, Pă­rea, Căldăruşani, Ciorogîrla, Ţigăneşti, Dealu, Viforîta, Ciolanu, Ghi-liu, Nămăeşti ş.a. ; în Oltenia : Tismana, Cozia, Bistriţa, Horezu, Ar-ita, Govora, Mînăstirea dintr-un lemn, Lainici ş.a. ; în Dobrogea : Cilic-?re, Cocoşu, Saon ş.a. ; în Moldova : Neamţu, Putna, Secu, Sihăstria, *apia, Văratec, Rîşca, Dragomirna, Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa ş.a. ; Transilvania : Sîmbăta de Sus, Rîmeţ, Rohia, Nicula ş.a.

La români s-au distins printr-o viaţă spirituală aleasă numeroşi mo-hi, dintre care s-au ridicat figuri reprezentative ca : mitropolitul aldovei Iosif Naniescu (f 26 ian. 1902) şi Sfîntul Ierarh Calinic de la mica (f 11 aprilie 1868).

S-au publicat la români numeroase lucrări de valoare cu conţinut )logic, liturgic, duhovnicesc şi istoric, mai ales după cel de-al II-lea îboi mondial (1939—1945). Din punct de vedere duhovnicesc, de un eres deosebit se bucură Filocalia, publicată de Pr. prof. D. Stăniloae.

O statistică exactă a mînăstirilor, a schiturilor şi monahilor nu se ate face azi. în tot cazul, se consideră că sînt peste 400 de mînăstiri schituri în ţările ortodoxe, cu circa 20.000 de călugări. In timpul din "nă, s-a dat călugărilor o orientare mai practică, legată de-nevoile vie-de toate zilele.

BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA

3. Şcolile teologice

Şcolile teologice s-au înmulţit în secolele XIX şi XX în Biserici ortodoxe foarte mult.

Pînă la 1800 nu aveam, cu excepţia Bisericii ruse, şcoli de tealog superioară în sensul actual al cuvînţului. învăţămîntul teologic se face în mînăstiri şi în numeroase şcoli inferioare, în seminarii, din care gr< cii şi ruşii aveau cele mai multe.

Patriarhia de Constantinopol s-a îngrijit de aproape, în decurşi timpului, de cultura teologică ortodoxă a clerului şi a credincioşilor In 1839, patriarhul Grigorie VI (1835—1840 ; 1867—1871) a înfiinţat Şcoală teologică pe lîngă Patriarhia Ecumenică, pe care patriarhul Ghe^: raan IV (1841—1845 ; 1852—1853) a mutat-o, în 1844, în insula Halfci di arhipelagul insulelor Prinkipos din Marea de Marmara, avînd sediul Mînăstirea «Sfînta Treime». La început, ea era un Seminar superior, ic din 1919 a fost transformată în Academie teologică şi a funcţionat pîr în 1973. în această Şcoală teologică, devenită apoi Academie, au studi; mulţi studenţi teologi, între ei şi străini : greci, sirieni, libanezi, bu gări, sîrbi, români ş.a. Din 1844 pînă la 1912, Şcoala teologică de la Hal a eliberat diplome în teologie unui număr de 478 elevi.

Din iniţiativa patriarhului Atenagoras (1949—1972), Patriarhia Eci menică a creat Institutul patriarhal de studii patristice, pe care 1-a st; bilit, din 1966, în mînăstirea Vlatadon, vechi centru spiritual din Mac< donia, lîngă Tesalonic, pentru a colabora cu profesorii Facultăţii de teol< gie din acest oraş.

De asemenea, Patriarhia Ecumenică a înfiinţat la 5 noiembrie 19( un Centru de studii patriarhal ecumenic la Chambesy, lîngă Geneva, Elveţia, unde se ţin importante conferinţe interconfesionale în cadr Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Cum am arătat, cele douăzeci de mînăstiri ale Muntelui Athos află pînă azi sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.

. în 1953 s-a deschis în schitul «Sfîntul Andrei» din Muntele Athi o şcoală atonită.

La Căreia, în Muntele. Athos, funcţionează un Seminar pentru pr gătirea teologică a monahilor.

Sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice se află, din 1908, şi Biseri Insulei Creta, care, din 28 februarie 1967, a obţinut autonomia. Din octombrie 1968 a luat fiinţă Academia ortodoxă a Bisericii Insulei Cr ta cu sediul în Mînăstirea Gonia-Hariton.

Pentru pregătirea clerului şi a teologilor din Patriarhia Alexa driei, funcţionează din 1926 o şcoală clericală cu numele «Sfîntul Atan sie», avînd cinci clase, după învăţămîntul elementar. Elevii acestei şcc sînt de origine greacă, arabă, siriană, libaneză şi uneori etiopiana.

în 1952 a luat fiinţă în Alexandria un Institut de Studii Orkntal

La 26 octombrie 1970, Patriarhia Antiohiei a deschis pentru preg ţirea de teologi un Institut de teologie în Liban, în Mînăstirea Bal«man cu numele «Sfîntul Ioan Damaschin», avînd un ciclu de patru ani studii, care acordă titlul de licenţiat în teologie.

ffciKilJADA A ŞASEA

In Patriarhia Ierusalimului funcţionează din 1831, la Ierusalim, leminarul «Sfintei Cruci». în 1930 s-a organizat Şcoala teologică patri-rhală a Sfîntului Mormînt.

Arhiepiscopia autocefală a insulei Cipru s-a ocupat de asemenea de ducarea şi instruirea clerului ei. Prima şcoală pentru pregătirea cleri-ilor s-a înfiinţat în anul 1910, cînd s-a deschis Seminarul din Mînăsti-ea «Sfîntul Gheorghe» din Larnaca.

In anul 1949 s-a înfiinţat un nou Seminar teologic, numit «Apos-Jlos Barnabas», într-un metoc al mînăstirii Kykkos din Nicosia, capi-ala insulei.

Biserica ortodoxă greacă are pentru pregătirea studenţilor teologi i a clerului superior două Facultăţi de teologie, una la Atena, înfiinţa-\ în 1837, şi alta la Tesalonic, care funcţionează din 1939.

în 'afară de aceste instituţii teologice superioare, Biserica Greciei a îfiinţat pentru pregătirea clerului de parohie mai multe Seminarii : la .tena, numit Rizarion, înfiinţat prin dania lăsată de filantropul grec '. Rizaris (f 1 iunie 1841), care şi-a deschis cursurile la 16 mai 1844 ; n Seminar la Corint; un Seminar la Lamia ; un Seminar la Xanthis ; a Seminar numit «Sf. Ambrozie», în Peninsula Calcidică.

Are de asemenea, începînd din 1958, şase şcoli superioare de teo-gie, în care sînt primiţi pentru instruirea teologică absolvenţii gimna-ilor şi ai şcolilor comerciale, între 22 şi 30 de ani, care vor să intre în er, în următoarele oraşe : Atena, Calama, Patras, Bolos, Caterini, Te-lonic. Durata cursurilor este de doi ani.

In insula Tinos funcţionează din 1968 un Seminar superior, în care nt primiţi candidaţii cu studii medii şi care au vîrsta de 26 ani. Du-ita cursurilor este de un an.

Are de asemenea un Seminar la Vella, lîngă Ianina, cu durata irsurilor de şase ani, pentru tinerii care au terminat gimnaziul, în vîr-ă de 16 ani.

Biserica ortodoxă rusă a avut de asemenea numeroase Seminarii, oii religioase şi Academii teologice.

Cînd în 1808 s-au organizat cele patru Academii duhovniceşti, Bi-rica ortodoxă rusă avea 36 de Seminarii, care au ajuns în 1902 la un imăr de 58, cu un număr de 1162 profesori şi 19.386 elevi. în afară de estea se mai aflau 185 şcoli parohiale cu 1970 de profesori şi 29.600

5VÎ.

Şcolile teologice erau atunci mai mult creaţia statului, iar Biserica să controla numai doctrina ; teologia se preda numai în ultimele ise şi mai mult în Seminariile superioare cu zece clase, care pregăteau eoţi pentru oraşe, căci dintre absolvenţii Academiilor duhovniceşti se :rutau mai mult clerul superior şi cadre pentru învăţămîntul teologic.

Academiile duhovniceşti din Biserica ortodoxă rusă au trecut prin ii multe reforme pînă la 1902, cînd li s-a lăsat o autonomie destul de îre.

Pînă la 1918 au funcţionat patru Academii duhovniceşti la : Mos-va (înfiinţată la 12 decembrie 1685), Petrograd, Kiev, Cazan, şi 66 de mniarii teologice. Academiile duhovniceşti aveau şi Institute deose-

BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA

bite. De exemplu, Academia din Cazan avea un institut pentru mis; între mahomedani şi rascolnici ; Academia din Petersburg avea un stitut pentru traducerea operelor Părinţilor greci, iar Academia din K un institut pentru traducerea Părinţilor latini.

Astăzi Patriarhia rusă are următoarele Academii teologice şi Se narii : Academia duhovnicească de la Zagorsk, în Lavra «Troiţa-S ghie», lîngă Moscova, şi Academia duhovnicească din Petersburg. trei Seminarii : unul la Moscova, altul la Petersburg şi altul la Odesa

Patriarhia ortodoxă a Georgiei are pentru pregătirea clerului Seminar la Tbilissi, înfiinţat în 1817, şi un altul la Kutais, care date din 1894.

în Biserica Ortodoxă Română, învăţămîntul religios s-a făcut de 1800 pînă azi în diferite Seminarii, în Facultăţi de teologie, în Aca mii teologice şi în Institute teologice.

Cu sprijinul mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi (180 1808 ; 1812—1842), a luat fiinţă în 1803, în Moldova, la Mînăstirea cola de lîngă Iaşi, Seminarul Veniamin, pentru pregătirea viitor preoţi.

în Transilvania s-au înfiinţat Seminarii la Sibiu, în 15 nisi 1811, şi la Arad, în 1822, unite mai tîrziu cu Şcoala normală, căci pr tul era deseori, în timpul stăpînirii austro-maghiare, şi învăţător, ca la sîrbi.

în Ţara Românească s-au înfiinţat în 1836 : Seminarul Central Bucureşti, Seminarul din Curtea de Argeş, care a funcţionat între 1836—1901, 1920—1940, 1946—1948, 1951—1957 ; Seminarul de la zău, iar în 1837, Seminarul .din Rîmnicu-Vîlcea.

Alte Seminarii inferioare au funcţionat la Huşi (1852) şi Ron (1858), care s-au desfiinţat.

în 1872, mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (1850—1875) a înf: ţat Seminarul «Nifon Mitropolitul» care a funcţionat între anii 187 i948, în Bucureşti. în 1902 s-a înfiinţat Seminarul din Galaţi.

In Bucovina s-a înfiinţat un Seminar în 1872, apoi în 1875 Făcu tea de teologie din Cernăuţi, care a funcţionat între anii 1875—lî apoi la Suceava, între anii 1944—1948.

La Iaşi s-a înfiinţat în 1860 o Facultate de teologie, care a func nat puţin.

în 16 noiembrie 1881 a luat fiinţă la Bucureşti, Facultatea de logie care a funcţionat pînă în 1948, cînd a devenit Institutul teolc universitar din Bucureşti. în prezent funcţionează din nou ca Facul în cadrul Universităţii din Bucureşti.

în Transilvania a funcţionat la Sibiu, din 1921, o Academie te gică, devenită în 1943 Facultate de teologie, iar în 1948, Institut te gic. Alte Academii teologice au funcţionat după primul război mon (1914—1918) în oraşele : Cluj-Napoca(1924), Oradea (1923), Arad (18 Timişoara (1941—1948) şi Caransebeş (1865). Academia teologică Cluj a devenit în 1948 Institut teologic, care a funcţionat pînă în 1

După primul război mondial s-au înfiinţat mai multe Seminarii afară de cele menţionate mai înainte, în oraşele : Craiova, Consta

PERIOADA A ŞASEA

nan, Dorohoi (jud. Botoşani) şi Seminarul «Miron Patriarhul» din ipulung-Muscel, care a funcţionat între anii 1922—1934.

Un Seminar monahal a fost înfiinţat în 1928 la Mînăstirea Cerni-lîngă Bucureşti, care a funcţionat pînă în 1941.

în prezent, Biserica Ortodoxă Română are, din anul 1948, două In-ite teologice, unul la Bucureşti şi al doilea la Sibiu, şi din 1990 ;ţionează două Facultăţi de teologie la Iaşi şi Cluj şi o Facultate de ogie-filologie în oraşul Piteşti. Are mai multe seminarii : Bucureşti,

1957, iar din 1949, la Craiova, Buzău, Mînăstirea Neamţu, Cluj-Na-i şi Caransebeş. Un Seminar special pentru absolvenţii şcolilor se-iare a funcţionat la Curtea de Argeş din 1968 pînă în 1977, iar din L, funcţionează alte Seminarii teologice la Roman, Galaţi, Curtea de ;ş, Arad etc.

In Biserica ortodoxă sîrbă, cea mai veche Şcoală teologică este Se-arul din Karloviţ, înfiinţat în 1794 de mitropolitul Ştefan Stratimi-ci din Karloviţ (1790—1837), apoi Seminarul din Belgrad, înfiinţat 330, şi Seminarul din Sarajevo, înfiinţat în 1883.

Din 1920 funcţionează o Facultate de teologie la Belgrad.

în afară de această Facultate, Biserica sîrbă are în prezent patru

inarii teologice la : Belgrad, Karloviţ, Prizren şi Kirka.

în Biserica ortodoxă bulgară, primul Seminar teologic s-a înfiinţat 'îrnovo, care a funcţionat între anii 1874—1877 şi 1878—1885. Un seminar a funcţionat la Samakov, între anii 1876—1903, cu unele în-jperi, mutat apoi la Sofia, unde a funcţionat între 1903—1950. Un Seminar s-a înfiinţat la Plovdiv (Filipopole), care a funcţionat între

1915_1950.

Din 1951 funcţionează în Biserica ortodoxă bulgară un Seminar cu clase, în Mînăstirea Cerepiş, judeţul Vraţa.

Facultatea de teologie de la Sofia datează din 1923 şi a funcţionat ontinuare de atunci pînă azi.

în Polonia, după primul război mondial, funcţionează, pentru pre-■ea clerului Bisericii ortodoxe polone, o Facultate de teologie orto-i, de stat, pe lîngă Universitatea din Varşovia.

în Cehoslovacia s-a înfiinţat pentru pregătirea clerului ortodox din stă ţară, în toamna anului 1948, un Seminar ortodox ceh la Karlovy-r (Karlsbad), care a fost mutat, în octombrie 1949, în capitala ţării, ragă.

Biserica ortodoxă cehoslovacă are, de asemenea, o Facultate de te-e la Preşov, în Slovacia.

Biserica ortodoxă finlandeză are pentru pregătirea clerului un Se-ir teologic în localitatea Kuopio, sediul Arhiepiscopiei. Are, de ase-ea, o Facultate de teologie ortodoxă la Universitatea din Joensuu. Un institut teologic ortodox numit «Sfîntul Sergiu de Radonej» ţionează la Paris, înfiinţat după primul război mondial, pentru din diasporă.

Pentru pregătirea clerului ortodox, Arhiepiscopia ortodoxă greacă nericii de Nord şi de Sud, recunoscută de Patriarhia Ecumenică, la lai 1922, a înfiinţat un Institut teologic în 1937, numit Seminarul

BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA 521

Iloly Cross (Sfînta Cruce), care funcţionează în localitatea Brooklyne, lîngă Boston, în statul Massachusetts, cu un ciclu de şase ani de studii.

Alte două şcoli superioare de teologie au fost înfiinţate în Statele Unite ale Americii de Biserica ortodoxă din America, fosta Mitropolie rusă, şi anume : Seminarul Sfîntul Vladimir, în localitatea Tuckahoe, din statul New York, şi Seminarul Sfîntul Tihon, în localitatea South-Canaan, în statul Pennsylvania.

Biserica ortodoxă ucraineană a Canadei are din 1932 o şcoală de teologie în localitatea Winnipeg, numită din 1946 Colegiul «Sfîntul Andrei», care a intrat în 1962 în raporturi de asociere cu Universitatea din Manitoba.

Pentru ortodocşii de origine americană a luat fiinţă în 1944 Insti­tutul «Sfîntul Vasile» la Washington. Recent s-a deschis un Seminar ortodox la Meithland, în Florida, cu limba de predare engleză.

în general, şcolile teologice au fost dominate în ţările ortodoxe din Estul şi Sud-Estul Europei, pînă la cel de al doilea război mondial (1939 —1945), de laici, statul înfiinţînd şcolile şi întreţinîndu-le, pentru că, în unele din aceste ţări, ele dădeau şi preoţi şi învăţători.

După cel de al doilea război mondial, în fostele ţări socialiste, Bi­sericile autocefale ortodoxe şi-au reluat rolul de altădată, fiind răspun­zătoare de calitatea pregătirii clericilor şi a profesorilor, pentru învăţă-mîntul teologic seminarial şi superior.

în modul acesta, Seminariile teologice şi Institutele de teologie se încadrau mai normal în circuitul de viaţă al Bisericii Ortodoxe şi cores­pundeau mai bine nevoilor spirituale ale credincioşilor.

BIBLIOGRAFIE