Al bisericii ortodoxe romane
Yüklə 3,94 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Copte
- Dialogul cu Biserica romano-catolică
- Dialogul cu Biserica vechilor-catolici
- Dialogul cu Biserica anglicană
- Dialogul teologic ortodox-protestant
- Dialogul ortodoxo-reformat
BIBLIOGRAFIE Bisericile Vechi-Orientale P. Verghese, Koptische Christentum, Stuttgart, 1974; Idem, Die Syrische Kir-■n in Indien, Stuttgart, 1974; A. Chalaby, Ies Coptes d'Egyptes, Roma, 1973; P. icaglia, Histoire de l'Bglise Copte, Beyrouth, 1973 ; H. C. Perumalil and E. R. nbye, Christianity in India, Allepey, 1972; B. Spuler, Gegenwartslage der Ost-chen in ihrer nationalen und staatlichen Umwelt, Frankfurt am Main, 1968; Idem, Koptische Kirche und die Armenische Kirahe, Handbuch dei Orientalistik, Ley- BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA d în limba română: Pr. prof Dumitru Radu, Inaugurarea dialogului tec gic oiicial între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi-Orientale, în «Biserica Or doxă Română», CIV (1986), nr. 1, p. 46—51 ; Pr. asist. Liviu Sireza, Taina Mirungt în Biserica Ortodoxă şi in Bisericile Vechi-Orientale, în «Ortodoxia», XXIX (19! nr. 2, p. 62—83; Pr. asist. N. Necula, Doctrina şi viaţa religioasă a Bisericii Co reilectate în textele ei liturgice (rugăciuni şi imne), teză de doctorat, în «Oi doxia», XXVIII (1976), nr. 3—4, p. 473—609. Vezi alte studii în diferite limbi această lucrare. I. Pulpea (I. Rămureanu), Posibilitatea întoarcerii Bisericilor mo lizite Ia Ortodoxie... în «Ortodoxia», III (1951), nr. 4, p. 586—636; Prof. N. Chiţes Ortodoxia şi Bisericile răsăritene mai mici, ibidem, XIII (1961), nr. 4, p. 483—5 Teodor M. Popescu, Condiţiile istorice ale tor măr ii vechilor Biserici orientale, «Ortodoxia», XVII (1965), nr. 1, p. 28—43; Pr. D. Stăniloae, Posibilitatea reconci :ii dogmatice între Biserica Ortodoxă şi vechile Biserici orientale, ibidem, X (1965), nr. 1, p. 5—43; Pr. prof. Milan Şesan, Despre Bisericile orientale necal doniene, în «Mitropolia Ardealului», XIV (1969); nr. 7—8, p. 480—498; Pr. pi Alex. Ciurea, Relaţiile Ortodoxiei cu Bisericile Orientale, în «Mitropolia Moldo şi Sucevei», LIII (1967), nr. 3—4, p. 235—244; Pr. prof. Ene Branişte, Biserica moi lizită coptă, în «Glasul Bisericii», XVI (1967), nr. 9—10, p. 942—966; Pr. Mih Colotelo, Biserica Coptă. Caracteristicile organizării ei, în «Studii teologice», (1961), nr. 5—6, p. 321—348; Pr. Prof. Liviu Stan, O nouă Patriarhie: Biserica Etiopia, ibidem, XII (1960), nr. 1, p. 34—73; Idem, A IV-a Conferinţă panortodc (Geneva-Chambesy, 8—16 iunie 1968), în «Biserica Ortodoxă Română», LXXX (1968), nr. 7—8, p. 871—881 ; Cezar Vasiliu, Biserica Monofizită Iacobită a Sir în «Ortodoxia», XVII (1965), nr. 1, p. 132—148; Idem, Biserica creştinilor ton din Malabar, în «Studii teologice», XVir (1965), nr. 5—6, p. 345—368; Idem, Bi r!ca nestoriană, în «Ortodoxia», XVIII (1966), nr. 1, p. 70—98; Doctorand C. Stă'i let, Biserica creştină din Malabar între anii 1500—1900, în «Biserica Ortodoxă mână», XC (1972), nr. 11—12, p. 1278—1286; Idem, Biserica Siro-Iacobită din Ma bar, de la anul 1900 pînă in prezent, în «Ortodoxia», XXV (1973), nr. 1, p. 55—6 Mihai Rădulescu, Aspectul naţional în evoluţia Bisericii Armene, în «Biserica Or doxă Română», XCII (1974), nr. 3—4, p. 447—451 ; Ierom. Epifanie Norocel, Bi: rica Armeană, în «Mitropolia Moldovei şi Sucevei», XLI (1965), nr. 7—8, p. 37' 390; Ioan Vasile Leb, Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile necalcedoniene, vederea pregătirii dialogului teologic, în «Studii teologice», XXXIV (1982), nr. 5-p. 423—438; Diac. asist. Ion Bria, Discuţii teologice între teologi ortodocşi romi. şi teologi necalcedonieni, în «Ortodoxia»,XXII (1970), nr. 2, p. 204—225; N. C tescu, A treia sesiune de convorbiri neoficiale între ortodocşi şi necalcedonieni, «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVIII (1970), nr. 7—8, p. 683—687; Ioan Karmi Vechile Biserici anticalcedoniene şi baza reuniunii lor cu Biserica Ortodoxă Ca lică, în limba greacă, Atena, 1965 ; Idem, Problema unirii Bisericii Etiopiene cu Ortodoxă, în limba neo-greacă, Atena, 1959; Pr. prof. D. Stăniloae, Perspectivi dialogului cu Bisericile Vechi-Orientale. Lucrările Comisiei interortodoxe de Addis-Abeba, 18—28 august 1971, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXIX (197 nr. 9—10, p. 978—991 ; Idem, Acţiuni şi poziţii noi în eforturile de apropiere îm Bisericile Ortodoxe şi Bisericile Vechi-Orientale, în «Ortodoxia», XXIX (1972), 1, p. 113—119; N. Necula, Intîlnirea subcomitetelor pentru dialogul teologic dint Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Ortodoxe orientale, în «Ortodoxii XXV (1973), nr. 4, p. 631—634.  Dialogul cu Biserica romano-catolică
N. Ehrenstrom-G. Grassman, Confessions in Dialogue, 3-nd ed.. Geneva, 1975 ; M. Fouyas, Ortliodoxy, Roman Catholicism and Anglicanism London, 1972; Tomos Agapis, Rome-Istanbul, 1971"; H. J. Rick, Friede zwlschen Ost und West. Rom unei Konstantinopol in oekwnenischen Auibruch, Miinster, 1968; W. de Vries, Ortiiodoxie ci Catholicisme, Paris, 1967; Idem, Rom und die Patriarchate des Osiens, Freiburg im Breisgau und Miinchen, 1963 ;_M. Villatin, Vatican II et Ie Dialogue oecumeni-que, Tournai, 1966; A. Stawrosky, Essai de theologie irenique. L'Orthodoxie et le Catholicismej Paris, 1966; Yves Congar, Chretiens en dialogue. Contribution catho-lique â l'Oecumenisme, Paris, 1964; Idem, Chretiens desunis. Principes d'un «Occu-menisme» catholique, Paris, 1937; F. Biot, De la polemiquc au dialogue, 2 voi. Paris, 1963; Giovanni Smit, Roma et l'Oriente Christiano, L'Azione dei Papi per l'unită dclla chiesa, Roma, 1944. în limba română: Pr. prof. Ştefan Alexe, începutul dialogului teologic olicial între Bisericile Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, în «Ortodoxia», XXXIII (i981), nr. 1, p. 106—111; Idem, Dialog teologic ecumenic intre ortodocşi şi romano-catolici, (Opole — Polonia, 3—8 iunie 1085), în «Biserica Ortodoxă Română», CUI (1985), nr. 7—8, p. 500—501 ; Asist. Nic. V. Dură, Consideraţii asupra dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu Bisericile Romano-Catolică, Anglicană, Veche-Catolică, Orientală şi Luterană, în «Ortodoxia», XXXVII (1985), nr. 3, p. 390—449; Lector Cezar Vasiliu, Pregătirea, începerea şi perspectivele dialogului teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, în «Studii teologice», XXXIII ir. 5—6, p. 376—399, şi extras, Bucureşti, 1981 ; Ion Bria, Rolul şi responsabilitatea Ortodoxă în dialogul ecumenic, în «Ortodoxia», XXXII (1980), nr. 2, p. 366—377) Jr. prof. D. Popescu, Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Roma-lo-Catolică, în «Studii teologice», XXXI (1979), nr. 9—10, p. 367—390; Pr. Minai i'nache, Poziţia Bisericii Ortodoxe în problema dialogului şi intercomuniunii cu biserica Romano-Catolică în «Studii teologice», XXVII (1975), nr. 1—2, p. 64—73 ; ipiscop Antonie Plămădeală, Patriarhia Ecumenică şi dialogul cu romano-catolicii, n «Ortodoxia», XXVI (1974), nr. 1, p. 157—164; Idem, Lucrările celei de a IV-a se-iuni a Comisiei internaţionale mixte de dialog între Bisericile Ortodoxe şi Biserica lomano-Catolică (Bari, 27 mai—7 iunie 1086), în «Biserica Ortodoxă Română», CIV 1986), nr. 5—6, p. 79—83; Idem, Dialogul dintre Bisericile Ortodoxă şi Romano-Ca-'ilică. Stadiul lui în sesiunea plenară din 1937 (Bari — Italia, 9—16 iunie 1987), hi biserica Ortodoxă Română», CV (1987), nr. 5—6, p. 68— ; Pr. prof. Ioan G. 'oman, Temeiurile Bisericii Ortodoxe Române, Iată de dialogul ecumneic cu cele-ilte Biserici creştine, în «Ortodoxia», XXII (1970), nr. I, p. 20—44; Pr, prof. I. Ră-ureanu, Atitudinea Bisericii Romano-Catolice iată de mişcarea ecumenică, în «Or-doxia», XIV (1962), nr. 1—2, p. 153—180.
Chr. S. Constantinidis, Convorbirile şi perspectivele Dialogului dintre Biserica rtodoxă şi Biserica Vechilor-Ccitolici, în «Theologia», Atena, LI (1980), p. 22—48; r.rările Comisiilor teologice interortodoxe de la Belgrad pentru pregătirea dialo- lui cu Anglicanii şi cu Vechii-Catolici (1—15 septembrie 1966), în «Biserica Or- ioxă Română», LXXXIV (1966), nr. 9—10, p. 909—914 (cu anglicanii) şi p. 914— l (cu vechii-catolici); Lucrările Comisiei teologice interortodoxe pentru dialogul Vechii-Catolici, 16—24 oct. 1970, la Clmmbesy-Geneva, în «Biserica Ortodoxă mână», LXXXVtlI (1970), nr. 9—10, p. 1009—1011; Prof. Ioan Karmiris, A doua isultare at Comisiei teologice interortodoxe pentru dialogul cu Vechii' Catolici, «Theologia», Atena, 41 (1970), nr. 4, p. 467—594; Idem, Ortodoxia şi vechi-cato- smul. Prima Conferinţă a Cow::>'-; mixte ortodoxo-vechi-catolică pentru dialogul tre Bisericile Ortodoxe şi Vo\!v-Catolică, în 1b. greacă, Atena, 1973 (întrunirea tre 9—-14 iulie 1973, Atena); F:, pro!. I. G. Coman, Biserica Ortodoxă şi Biserica -he-Catolică. Privire asuf'j raporturilor dintre ele pe o perioadă de circa un ol (1874—1986), în «Mitropolia Banatului», XVIII (1967), nr. 4—6, p. 237—262; I. Coman, Pregătirea dialogului cu vechii-catolici, în «Ortodoxia» XXV (1973), 4, p. 497—508; Idem, Participarea delegaţiei Bisericii Ortodoxe la Conterinţa
BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA d Autori ortodocşi : Romanian Orthodox Church and the Church ol Engll Bucbarest, 1976; Athenagoras of Thyateira (Kokkinakis), Introduction to the Ti logical Dialogue ol Anglicanism and Orthodoxy, Athens, 1967; Basil T. Istavrj Orthodoxy and Anglicanism, translated by Colin Davey, London, 1966; Ic Orthodoxy and Anglicanism in the Twentieth Century, London, 1962; G. Strl poulos, Die Beziehungen der Orthodoxen Kirche zu den anderen ţiirche, în «O doxia», Atena, t. XVII (1939) ; K. Diobouniotis.IIepî rîjî âvâsswî -c^î âyyAixavix-rj; 'ExxX? z\xzâ~ ţîjî 'Op6o56îou xai tou xupoos t Alţi autori: Anglican-Orthodox Dialog. The Dublin Agreed Statem* 1984, London (S.P.C.K.), 1984; W. A. Vissert't Hooft, Anglo-Catholicism and Ort\ doxy. A Protestant View, London, 1933; G. K. A. Bell, Documents ol christiun Un 1920—1924, London, 1924-; M. d'Herbigny, L'Anglicanisme el l'Orthodoxie gr A slave, Paris, 1922; J. A. Douglas, The Relations oi the Anglican Churches with Euslern Orthodoxy, London, 1921.
In limba română: Pr. prof. Ioan Rămureanu, Tratative directe de ut dintre Bisericile Ortodoxe şi Biserica Anglicană, de la 1920 pînă azi, în «Ortodox X (1958), nr. 2, p. 217—235; Pr. Prof. Liviu Stan, Perspectiva canonică a reiaţi dintre Ortodoxie şi Anglicanism, în «Ortodoxia», X (1958), nr. 2, p. 286—301 ; P Teodor M. Popescu, Raporturile dintre ortodocşi şi anglicani din secolul XVI p la anul 1920, în «Ortodoxia», X (1958), nr. 2, p. 177—194; Lucrările Comisiilor t logice interortodoxe de la Belgrad pentru pregătirea dialogului cu anglicanii şi vechii-catolici (1—15 sept. 1966, Belgrad), în «Biserica Ortodoxă Română», nr. i 10, p. 909—914 (cu anglicanii) şi p. 914—922 (cu vechii catolici); Lucrările Cornii teologice interortodoxe pentru dialogul cu Analicanii (1—75 oct. 1970, Chambe Geneva), în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVIII (1970, nr. 9—10, p. 1007—10 Pr. ioan Tulcan, Dialogurile teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici, în «Mitropolia Banatului», XXXVIII (1988), nr. 1, p. 26—35; N. Chitescu, Prima PERIOADA A ŞASEA
In limba română: Diac. lector loan I. Ică, Contactele din ultima vreme intre Bisericile Ortodoxe şi Bisericile Protestante şi stadiul actual al dialogului iologic dintre ele, în «Ortodoxia», XXV (1970), nr. 1, p. 135—146; Prof. Nic. Chi->scu, Tematica şi rezultatul convorbirilor ortodoxo-protestante după 1961. Impor-mţa acestor convorbiri pentru ecumenismul local, în «Mitropolia Ardealului», XIX .974), nr. 10—12, p. 558—571 ; Episcop Vasile (Coman), întrunirea Comisiei inter-rtodoxe pentru pregătirea dialogului cu Bisericile Luterane (Sigtuna — Suedia, 4 -9 noiembrie- 1979), în «Biserica Ortodoxă Română», XCVII (1979), nr. 1, p. 25— 3; Episcop Vasile Coman şi Pr. prof. I. Ică, A treia întrunire a Comisiei interor-)doxe pentru pregătirea dialogului cu Bisericile luterane — (Skalholt — Islanda, —23 septembrie 1980), în «Ortodoxia» XXXIII (1981), nr. 2, p. 261—266; Episcop asile al Oradiei, Al treilea dialog general ecumenic dintre Biserica Ortodoxă Şi ederaţia Lutherană Mondială (Allentown — S.U.A., 23—31 mai 1985),'în «Biserica irtodoxă Română», Cili (1985), nr. 5—6, p. 403—406; Doctorand Adrian Niculcea, criptură, Tradiţie şi Mărturisire în dialogul teologic dintre Biserica Evanghelică iterană din R. F. Germania şi Biserica Ortodoxă Română (Gvslar, 19—23 noiembrie V9), în «Studii teologice», XXXIV (1982), nr. 5—6, p. 398—408 ; Pr. prof. Dumitru adu, Dialogul teologic între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică ăin ermania (Goslar, 19—23 noiembrie 1979 ; Iaşi, 23—26 octombrie 1980), în «Biserica rtodoxă Română», XCVIII (1980), nr. 11—12, p. 1098—1106; Alex. M. Ionită, Dia->gul teologic general dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile Luterane, în «Biserica 'rtodoxă Română», XCIX (1981), nr. 9—10, p. 960—961; Pr. asist. Viorel Ionită, patra întrunire de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică in Germania (Techirghiol, 6—11 mai- 1985), în «Biserica Ortodoxă Română», CUI 985), nr. 5—6, p. 388—397; Asistent Nic. Dură, Consideraţii asupra dialogurilor '.ologice ale Bisericii Ortodoxe cu' Bisericile Romano-Caiolică, Anglicană, Veche-atolică, Orientală şi Luterană, în «Ortodoxia», XXXVII (1985), nr. 3, p. 390—449. Pr. prof. Nic. Necula, Dialogul ortodoxo-reformat «Debreţin V», Budapesta, 31 igust—4 septembrie 1987, în «Biserica Ortodoxă Română» CV (1987), nr. 9—10, . 147—148. BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA
P întruparea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, stă la temelia riţiei creştinismului în lume. După cuvântul Apostolului Pavel, «cî venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din fei născut sub lege, ca să răscumpere pe cei de sub lege, primind înfu (Gal. 4, 4—5) ; a avut, deci, loc cel mai important eveniment din is creştinismului : întruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Fără îndoailă Biserica creştină atinge plenitudinea şi desăvîr prin întruparea, răstignirea şi învierea Mîntuitorului şi prin cobo Sfîntului Duh în ziua Cincizecimii asupra Sfinţilor Apostoli, aduna casa din Ierusalim. Coborîrea Duhului Sfînt marchează momentul întemeierii Bisi creştine în lume, al intrării ei în istorie, marchează momentul noii ante dintre omenire şi dumnezeire, alianţă care va continua pînă la şitul veacurilor, cînd, după cuvintele Sfîntului apostol Petru, vi «ceruri noi şi un pămînt nou, în care va locui dreptatea» (II Peti 13 ; Apoc. 21, 1). în împărăţia lui Dumnezeu, «timpul nu va ma (oti XP°VO<' ouxexi eotai) Apoc, 10, 6), deci istoria va înceta, căci lui Dumnezeu s-a săvîrşit» — xai stsXe3T£ xb [vjax-qpiov tem 0eo5 (A 10, 7). "
Ivirea creştinismului în lume a împărţit istoria lumii în două înainte şi după Hristos. Pentru creştinism, Domnul nostru Iisus Hr este centrul istoriei universale, iar anii istoriei Bisericii creştine se mără de la naşterea Lui. în era creştină, dezvoltarea omenirii este influenţată în mod a şitor de ideile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, idei car avut şi au pînă azi un rol precumpănitor pe teren religios-moral, s şi cultural, cu alte cuvinte, în toate domeniile vieţii şi activităţii neşti.
Pentru creştini, viaţa pămîntească trăită în istorie este o prefs vieţii cereşti. «Creştinii — spune atît de frumos autorul Epistolei Diognet — nu se deosebesc de ceilalţi oameni, nici prin patrie, nici limbă, nici prin obiceiuri, căci ei nu locuiesc în anumite cetăţi, nici limba lor proprie, nici nu duc o viaţă deosebită... Iau parte la toat cetăţeni... Sînt în trup, dar nu trăiesc după trup. îşi duc viaţa pe păi dar trăiesc ca în ceruri. Se supun legilor în vigoare, dar viaţa lor e presus de legi... într-un cuvînt, ceea ce este sufletul în trup, acelaş cru sînt creştinii în lume» (Epistola către Diognet, V şi VI). în primele trei secole creştinismul a luptat pentru existenţa s statul roman şi cultura greco-romană păgînă, pînă cînd împăratul stantin cel Mare (306—-337), numit de Biserică «cel întocmai cu A tolii», a acordat creştinilor libertatea religioasă prin edictul de la Tv din 313. Constantin cei Mare este în istoria omenirii primul bărbE * PERIOADA A ŞASEA s Biserica ortodoxă a Răsăritului are o importanţă deosebită pentru formularea dogmei creştine încă de la începutul răspîndirii creştinismului în lume. Două dintre cele mai vechi şi strălucite culturi, iudaismul şi elenismul, au înflorit pe teritoriul pe care s-a dezvoltat în urmă Biserica ortodoxă. Dar creştinismul ca religie revelată de Dumnezeul cel viu şi adevărat, culegînd şi asimilînd ceea ce era mai valoros şi frumos din cugetarea filosofiei şi culturii greco-romane, nu s-a lăsat antrenat de ideile religioase păgîne ale lumii vechi. Cunoscînd cultura şi înţelepciunea lumii vechi, apostolul Pavel se întreba : «Unde este înţeleptul ? Unde este cărturarul ? Unde este cercetătorul acestui veac ?... Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mîntuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii... Iar noi propoveduim pe Hristos cel răstignit : pentru iudei sminteală, pentru păgîni nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini, propoveduim pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu» (I Cor. 1, 20—24). După Constantin cel Mare, Biserica creştină a dus o luptă aprigă cu duşmanul intern, cu erezia, care caracterizează întreaga perioadă a Sinoadelor ecumenice (325—787).
în Răsăritul ortodox s-au născut şi au înflorit toate ramurile ştiinţei şi culturii teologice ; aici au trăit cei mai geniali Părinţi ai Bisericii, care au formulat prin scrisul lor înaripat învăţăturile creştine scoase din revelaţia Vechiului şi Noului Testament şi ne-au lăsat moştenire monumentala literatură patristică din care se adapă pînă azi toate Bisericile creştine din lume. în Orient s-au ţinut cele şapte Sinoade ecumenice care au definit }\ stabilit dogmele creştine. Inima şi gîndirea creştinismului au fost în Drient. De aceea Biserica ortodoxă, moştenitoarea vechii Biserici uni-/ersale sau ecumenice — care a păstrat pînă azi, fără adăugire sau ştirbire, întregul tezaur al credinţei de la Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi — refuză să introducă în doctrina sa sau să aprobe altor Biserici ino-mţii contrare spiritului ei.
Abia sfîrşită lupta cu erezia, asupra Bisericii de Răsărit a venit la in moment dat asaltul mahomedanismului. După prima jumătate a secolului VII, cele trei patriarhate aposto-ice : Alexandria în 641, Antiohia în 638 şi Ierusalimul în 637, au căzut ub dominaţia arabilor, care au adus aceste Biserici aproape de nimi-ire. Acest tablou se completează în 29 mai 1453 prin cucerirea' Con-tantinopolului de către turcii otomani, care au impus dominaţia mu-ulmană asupra creştinilor din Asia Mică şi Peninsula Balcanică, — greci, Ibanezi, bulgari şi sîrbi '—, dominaţie de care aceste popoare s-au puii t elibera abia în secolul XIX şi începutul secolului XX.
Fără îndoială, în istoria Bisericii universale unul dintre cele mai iste, dureroase şi regretabile evenimente îl constituie, prin semnifica-a, durata şi consecinţele ei, schisma din 1054, care a intervenit între 'iserica Apusului şi Biserica Răsăritului, şi care s-a prelungit pînă la BISERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA
7 In perioada care a urmat schismei bisericeşti din 16 iulie IQ5, secolele XI—XVI, cele două mari ramuri ale creştinismului —. B;s; Răsăritului şi Biserica Apusului — s-au dezvoltat separat.
S-au făcut, desigur, între secolele XI—XV numeroase încercai unire între cele două Biserici, unele chiar încheiate prin semnarea 'mitor acte de unire, ca unirea de la Lyon din 1274, şi cea de la F$r Fiorenţa din 1438—1439, dar unirea deplină şi intercomuniunea b ceaşcă, din păcate, nu s-au putut realiza. Unirile încheiate au rămas ca documente în arhive, deoarece nu s-au aplicat niciodată. Ceva mai mult, în secolul al XVI-lea Biserica romano-catoii fost adînc zdruncinată în sînul ei prin apariţia protestantismului i-a smuls un însemnat număr de credincioşi. Trei mari Biserici a{t pe urma Reformei protestante, care se menţin pînă azi : Biserica e ghelică sau luterană, Biserica reformată sau calvinistă şi Biserica a cană, care se menţine pe o cale de mjiloc între catolicism şi protesta^ Această fărîmiţare a creştinismului apusean a creat întregului creşti noi probleme şi noi dificultăţi în calea refacerii unităţii.
în Protestantism, excesul de libertate a dus şi duce pînă az} In epoca modernă creştinismul apusean, favorizat de prosper^ şi bogăţia sa materială, precum şi de extinderea stăpînirii unor ţăw cidentale ca : Spania, Franţa, Anglia, Olanda şi Belgia, asupra popo lor coloniale din"" America, Africa, şi Asia, realizează mari succese în misionara. Atît romano-catolicii cît şi protestanţii fac misiune plină de snc pe toate continentele globului.
In Răsărit, Biserica ortodoxă rusă întreprinde o operă misi0] serioasă la tătari, la popoarele din Siberia, în Insulele Aleutine, ;n a ka, în China, Coreea şi Japonia. în secolul al XlX-lea, popoarele ortodoxe din Balcani scapă, pe rînd, de dominaţia otomană: Grecia în 1821, România, - Bulga^ Serbia între 1877—1878, Albania în 1912, astfel încît s-a ameliorat f0 mult şi situaţia Bisericilor acestor popoare.
în Apus, în secolul XIX Biserica romano-catolică are de lupta unele influenţe culturale ale vremii, ca modernismul şi cu unele cur sociale potrivnice Bisericii, ca de exemplu Kulturkampf (lupta pe] cultură) în Germania. Biserica apuseană ajunge să îngrădească libe tea însăşi a Bisericii prin proclamarea ca dogmă a primatului şi a in libilităţii papale, în Conciliul I Vatican dintre 1869—1870, apoi în c ciliul II Vatican (1962—1965), dogme străine de "spiritul credinţei 0 doxe, care constituie un impediment dintre cele mai serioase în refacerii unităţii Bisericii creştine. |
en und Koln, 1961 ; M. Roncaglia, Histoire de l'Eglise copte, t. IV (Histoire l'Eglise en Orient), Beyrouth, 1973; A. Arvanitis, KoT.xiy.-r) 'Exxliaîa, Atena, 196i .Chauleur, Histoire des Coptes d'Egypte, Paris, 1960; R. Strothmann, Die Koptis Kirche in cler Neuzeit, Leipzig, 1932; G. Mojoli, La Chiesa in Etiopia. Note e cordi di un nunzio, Roma, 1973, 318 p.; Fr. Heyer, Die Kirche Acthiopiens. l Bestandsauinahme Berlin, 1971, 358 p. ; J. Navakatesh Thomas, Die Syrisch-Orthoa Kirche der Siidindischen Thomas-Christen, Geschichte ■— Kirchenverlassung, Le Wurzburg, 1967; M. Ormanian, The Church oi Armenia, London, 1965? Rene Gra set, Histoire de lArmenie, Paris, 1974; Idem, L'Eglise armenienne, son histoire, doctrine, son regime, sa discipline, 
oxă Română», XCI (1973), nr. 7—8, p. 808—813; Prima întrunire a Comisiei logice mixte pentru dialogul oiicial dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Vecii tolică, in «Biserica Ortodoxă Română», XCII (1975), "nr. 7—8, p. 870—872; Anatolie Lefter; Biserica Vechiloi-Catolici şi Biserica Ortodoxă, în «Mitre Ardealului», X (1966), nr. 9—10, p. 604—629; Pr. conf. Ştefan C. Alexe, Diă teologic dintre ortodocşi şi vechii-catolici. Stadiul actual al pregătirii şi perşi vele acestui dialog, în «Ortodoxia», XXVII (1975), nr. 2, p. 260—287; Idem, In -jinul dialogului teologic ortodoxo-vechi-catolic. Texte comune ale Comisiei teol ortodoxo-vcchi-catdlice, în «Ortodoxia», XXX (1978), nr. 1, p. 5—12; Idem, Dic teologic ortodoxo-vechi-catolic. Noi texte comune ale Comisiei teologice mixt todoxo-vechi-catolice (Sesiunea dintre 23—30 august 1977, de la Chambesy-Ger în «Ortodoxia», XXXI (1979), nr. 2, p. 371— 376 ;' Idem, Dialogul teologic oiicial dox-vechi-catolic. Texte adoptate de Comisia teologică mixtă ortodoxă-vechi-c că la întrunirea de la Bonn, între 20—24 august 1979, în «Ortodoxia», XXXII (i nr."3, p. 566—569 ; Idem, Întrunirea Subcomisiei mixte pentru dialogul teologic 1 doxo-vcchi-catolic (Berna — Elveţia, 9—13 martie 1981), în «Ortodoxia», XI (1981), nr. 4, p. 634; Idem, Dialogul teologic oiicial ortodoxo-vechi-catolic. 7 adoptate de Comisia teologică mixtă ortodoxă-vechi-catolică la cea de a IV-a nare generală de la Zagorsk-Moscova, între 25—22 septembrie 1981, «în «Ortodo XXXII1I (1981), nr. 4, p. 635—639; Idem, A cincea Adunare generală a Con teologice mixte pentru dialogul ortodox-vechi-catolic (3—10 octombrie 1983, C besy-Geneva), în «Ortodoxia», XXXVI (1984), nr. 2, p. 296—302; Idem, lntrm Subcomisiei mixte de lucru pentru dialogul teologic ortodox-vechi-catolic (Ka 'thassos — Grecia, 23 sept.—1 oct. 1984), în «Biserica Ortodoxă Română», Cil (l| nr. 11—12, p. 729—731 ; Idem, A şasea Adunare generală a Comisiei teologice pentru dialogul ortodoxo-vechi-catolic (Amerstoort — Olanda, 30 septembri\ , octombrie 1985), în «Ortodoxia», XXXVIII (1986), nr. 2, p. 63—76; Idem, Intrur Subcomisiei mixte pentru dialogul ortodoxo-vechi-catolic (Minsk, 30 iunie—10 1986), în «Biserica Ortodoxă Română», CIV (1986), nr. 5—6, p. 84—85.
une a dialogului ortodoxo-anglican (Oxiord, 6—13 iulie 1973), în «Biserica Orto-oxă Română», XCI (1973), nr. 7—8, p. 803—808; Idem, Sesiunea plenară de la Mos-ova a dialogului ortodoxo-anglican (26 iulie—3 august 1976), în «Biserica Ortodoxă lomână», XCIV (1976), nr. 7—8, p. 664—673; Idem, Dialogul ortodoxo-anglican de a Llandaff-Carditi — Anglia, 4—21 iulie 1980, în «Ortodoxia» XXXIII (1981), nr. , p. 112—115; Idem, O nouă sesiune a dialogului ortodoxo-anglican, Canterbury — Inglia, 12-—19 iulie 1982, în «Studii teologice», C (1982), nr. 9—10, p. 801—803; rof. Nic. Chitescu şi Arhim. Nifon Mihăită, întrunirea Comisiei de dialog ortodo-o-anglican (Odessa, 12—19 septembrie 1983), în «Biserica Ortodoxă Română», CI Î983), nr. 9—10, p. 642—652; Diac. P. I. David, Premise ale dialogului anglicano-rtodox: Aspectul revelaţiei divine. Contribuţia culturii teologice româneşti, teză e doctorat, în «Studii teologice», XXVIII (1976), nr. 3—6, p. 213—493; Pr. prof. i. Şesan, Din relaţiile 
rivire generală asupra creştinismului în lumea de azi
Capitol redactat de Pr. prof. Ion Rămureanu.
tat care a pus problema respectării conştiinţei religioase a fiecărui om şi a înţeles necesitatea ei pentru ordinea socială şi politică.
decembrie 1965 cînd anatemele din 16 şi 20 iulie 1054 au fost cate de către patriarhul ecumenic Atenagora I al Constantinoiv, (1949—1972) şi de către papa Paul VI (1963—1978).