Alexandre Dumas



Yüklə 1,46 Mb.
səhifə31/32
tarix08.01.2019
ölçüsü1,46 Mb.
#92736
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32

Din ziua aceea, existau doi regenţi ai Franţei, doi moştenitori ai coroanei: delfinul era stăpân pe Sud, regele Angliei poseda Nordul; atunci începu acel mare duel al cărui preţ era un regat Avantajul primelor lovituri a fost de partea regelui Angliei; după un asediu de câteva zile, Sens s-a predat, Villeneuve-le-Roi a fost luat cu asalt şi Montereau cucerit prin escaladare.

Acolo, ducele de Burgundia datora o ispăşire pentru moartea tatălui său şi aceasta i-a fost prima grijă intrând în oraş. Nişte femei i-au arătat mormântul ducelui Jean; un postav al bisericii fu întins peste piatra de pe mormânt. Aprinseră câte o luminare la fiecare capăt, toată noaptea.

— Iar preoţii cântară slujba morţilor. A doua zi dimineaţa ridicară piatra şi săpară morrnintuL Găsiră corpul ducelui acoperit încă de tunica şi de coiful lui; numai că mâna stingă îi era desprinsă de corp. Iar capul, despicat de Tanneguy Duchâtel, arăta larg deschisă rana prin care englezii intrau în regatul Franţei.

Cadavrul fu aşezat într-un sicriu de plumb, plin de sare, şi mai apoi expus în Burgundia, Într-o mănăstire de călugări şartrezi situată În afara oraşului Dijon; corpul bastardului de Croy, care fusese ucis Ea atacul oraşului fu enborit şi înmormântat chiar în groapa de unde IE scoseseră pe duce. T După îndeplinirea acestor sarcini, burgundezii şi englezii merseră să asedieze oraşul Melun; însă acesta începu prin a le opune o dârză rezistentăse aflau acolo numai viteji de sânge francez. Seniorul de Barbazan era principalul căpitan; îi avea în subordine pe seniorii de Preaux, Pierre de Bourbon şi un anume Bourgeois, care a făcut minuni în tot timpul asediului. Regele Angliei şi ducele, văzând pregătirile de apărare, incercuirft oraşul; primul se duse, împreună cu cei doi fraţi şi cu ducele te de Ea viere, să-$l stabilească sediul în partea dinspre Gâ-tinais; al duilua, însutit de contele de Huntington şi de mai mulţi căpitani englezi, îşi instala curlurile în partea dinspre Brie; se aruncă peste Sena un pod de vase, pentru a stabili comunicaţiile între o armată şi alta; şi atât ducele de Burgundia cil şi regele, pentru a nu fi surprinşi de asediaţi, puseră să li se închidă incinlele cu şanţuri adinei şi cu ţăruşi, lăsând numai câteva intrări şi ieşiri care erau închise cu bariere puternice. Între timp, reţele ¦Trântei şi cele două regine veniră să-şi stabilească reşe-tdinţa la Corbeil Asediul ţinu astfel patru luni şi jumătate fără mari foloase din partea asediatorilor.

Totuşi ducele de Burgundia pusese mina pe un foarl puternic zid de apărare pe care asediaţii îl înălţascră îr fa; şanţurilor şi din înălţimea căruia tunurile şi bombar-idele lor făceau mult rău asediatorilor; atunci regele Angliei, de partea lui, puse să se sape o mină. Ea se apropia deja de zid, când Juvenal des Ursins, fiul avocatului din parlament, crezu că aude un zgomot sub pământ; chemă câţiva muncitori şi le porunci să facă o contra-mină. El însuşi. Având înapoia lui câţiva ostaşi, veghea la executarea lucrării ţinând în mână o secure lungă, când, întâmplâlor, trecu seniorul de Barbazan; Juvenal îi povesti întlmpla-rea şi îi spuse că rămânca acolo pentru a lupta pe sub pământ; atunci Barbazan, care II iubea ca pe un fiu, uitin-du-se la securea cea lungă, clătină din cap spunând:

— Vai! Frate, nu ştii încă ce înseamnă să te lupţi într-o mină î E nevoie de nişte ciomege mai scurte pentru a ptitea să loveşti de aproape.

Zicând aceasta, trase spada şi tăie cuada securii până la o lungime potrivită; apoi, după ce terminase, cum ţinea spada goală în mină:

— Aşează-te în genunchi. Îi zise lui Juvenal.

Acesta se supuse, iar el îi dădu acolada şi il învesti cavaler.

— Şi acum. Îi spuse ridicându-l, poartă-te ca un bui şi credincios cavaler.

După două ore de muncă, săpătorii englezi şi francei nu mai erau despărţiţi unii de alţii decât la o distanţa de mărimea unui zid obişnuit: în câteva clipe acest interval fu năruit; de fiecare parte, săpătorii se retraseră şi luptătorii Începură să se atace cu Înverşunare în acest tunel strimt şi întunecos unde abia puteau merge patru oameni alături: atunci recunoscu Juvenal adevărul spuselor lui Barbazan: securea lui cu coada scurtată făcea minuni. Englezii o luară la fugă; proaspătul cavaler îşi câştigă pintenii.

O oră mai târziu, englezii se inapolară în forţă, împin-gând înaintea lor o barieră pe care o instalară La mijlocul minei, pentru a opri trecerea delfinezilor; în toiul aceslei lucrări, le sosi o întărire celor din oraş şi toată noaptea se dădură nenumărate împunsături de lance. Noul fel de a se lupta prezenta o ciudăţenie şi anume că puteau să se rănească, să se ucidă chiar, Insă nu să se prindă, fiecare atacator lupţi nd de ci te o parle a barierei.

A doua zi, un crainic englez, precedat de un trompet, se înfăţişă înaintea zidurilor oraşului. Aducea o provocare din partea unui cavaler englez care voia să rămână necunoscut: oferea oricărui delfinez, cavaler şi de viţă nobilă, o întrecere călare, unde fiecare adversar putea să rupă două lănci; apoi, dacă nici unui nici altul n-ar fi fost rănit, urma o luptă corp la corp cu securea sau cu spada, cavalerul englez alegând drept loc de luptă trecerea subterană şi lăsând cavalerului delfinez care ar accepta-o, alegerea zilei şi locului.

După ce crainicul făcu acest anunţ, se duse să ţintu-iască în partea cea mai apropiată a oraşului mănuşa slă-pânului său. ca zălog de luptă şi semn de provocare.

Seniorul de Barbazan, care alergase pe zid împreună cu o mare mulţime de popor, Îşi aruncă atunci, mănuşa de pe înălţimea meterezului. Ca dovadă că lua pe soc leala lui provocarea cavalerului necunoscut; apoi porun unui scutier să se ducă să o desprindă pe aceea pe ca crainicul o ţinluise de poartă.

Scutierul se supuse.

Mul^i socotiră că nu se cădea ca un comandant de garnizoană să se expună astfel înlr-o luptă individuală; însă Barbazan îi lăsă să vorbească şi se pregăti de luptă pentru a doua ZL În timpul nopţii se netezi trecerea, pentru ca nimic fiâ nu fit' i> piedică penlru cai; săpării un ftl de firide de ambele părţi ale barierei, pentru a aşeza acolo trompeţii „ pe pereţi se infipscrâ torţe spre a lumina lupta. | A doua zi, la ura opt dimineaţa, adversarii se prezentară ia fiecare extremi tale, fiind însoţiţi de câte un trompet. Trompetul englez sună cel dintâi. Celălalt îi răspunse apoi, după ce Iermină. Cei patru trompeţi aflaţi lingă ba ricră sunară la rândul lor.

Abia se stinsese ultimul sunet sub boltă, când cei doi cavaleri îşi făcură apariţia cu lăncile îndreptate înainte.

Se vedeau de departe venind, ca două umbre ce mergeau una Împotriva alleia pe un coridor al iadului, num -n î riiânniil n na-kj-n ¦! 1 nnlnp ¦ n ¦ i FTTI n 1 ¦ ri ni ni Hi mai galopul greoi ai cailor, înarmaţi ca şi ei, dovedea.: făcând să se cutremure coridorul, pe care il umpleau de zgomot, că oameni şi cai nu erau nişte năluci.

Întrucât cei doi luptători nu putuseră calcula distan pentru a înainta atât cât era necesar, seniorul de Ba bâzan, fie că avea un cal prea iute, fie că distanta fusese mai mică, ajunse primul la barieră. Înţelese numaidecât. Neajunsul poziţiei sale. Căci avea să primească nemişcat lovitura adversarului la care se adăuga forţa dală d avântul calului; calul necunoscutului, sosind ca un tr net, Barbazan nu avu decât timpul să-şi desprindă lance din opritoarea unde o pusese, să o proptească de scut de un zid de fier şi să se ţină bine în şa şi în scări; adversarul. Ea rându-i. Primea lovitura în loc să o dea. Într-adevăr, se aruncă cu tot pieplul în lancea lui Barbazan care se zdrobi ca o sticlă; lancea cavalerului necunoscu sprijinită pe opritoare, se dnvedi prea scurtă şi nici maca nu-şi atinse ţinta; în acelaşi timp cavalerul engle aproape răsturnat de izbitură, atinse cu capul crupa calului, care se dădu trei paşi înapoi, îndoindu-şi genunchii; când necunoscutul se ridică, găsi înfipt în mijlocul piep tu lui fierul de Ea lancea adversarului, care îi străbătu platoşa şi nu se oprise decât întâlnind o cămaşă de zal pe care din fericire o purta pe dedesubt. Cât despre Ba bâzan, acesta nu se mişcasc de parcă ar fi fost o stătu de bronz pe un piedestal de marmură.

S >e? T cat i Cei doi cavaleri îşi întoarseră caii şi ajunseră din nou la intrarea subteranei: Barbazan luă o altă lance; trompeta sună pentru a doua oară.

Cele de la barieră îi răspunseră şi cei doi cavaleri se afundară din nou sub buliâ, urmaţi de dala aceasta de o mulţime de francezi şi de englezi căci, această întrecere fiind ultima, iar lupta trebuind, după cum am spus. Să fie continuată corp la corp cu securea, le Îngăduia spectatorilor să pătrundă în coridorul subteran.

Distantele fuseseră atât de bine calculate la această nouă întrecere. Incit cei doi luptători se întâlniră exact la jumătatea drumului. De astă dată, lancea cavalerului necunoscut lovise partea stingă a platoşii lui Barbazan şi, alunecând pe suprafaţa-i lucioasă, ridicase ca pe un solz încheietura de fier a umerarului şi pătrunsese în umăr cât lungimea unui deget; cât despre lancea lui Barbazan, aceasta izbise atât de puternic pavăza adversarului, încil violenta loviturii rupse chinga calului, iar cavalerul, prea solid ca să cadă de pe cal, se rostogoli la zece paşi, azvâr-iit împreună cu şaua în care se înţepenise: calul rămase pe foc, descotorosit de călăreţul lui.

Barbazan descălecă; cavalerul necunoscut se ridicase numaidecât: amândoi smulseră o secure de luptă din mâinile unui scutier şi lupta începu cu mai multă înverşunare ca mai înainte. Totuşi fiecare din ei punea, în atac şi În apărare, o prudenţă care vădea părerea ce şi-o făcuse de adversarul său. Securile greoaie, jnvârtindu-se în mâinile lor cu iuţeala fulgerului, recădeau pe scut, făcând să sară mii de seânlei. Apleeindu-se rând pe rând Înapoi pentru a-şi lua mai mult avi.

— Jt, cei doi luptători păreau nişte tăietori de lemne în toiul lucrului; fiecare lovitură ar fi doborât un stejar şi totuşi primiseră douăzeci fiecare şi rămâneau tot în picioare.

În cele din urmă Barbazan, obosit de această luptă de uriaşi şi voind să termine dintr-o lovitură, îşi aruncă scutul care il împiedica să se slujească de braţul stâng şi îşi sprijini piciorul de o stinghie a barierei; securea se în-vârti în mâinile lui, şuierând ca o praştie şi, trecând pe lingă scutul adversarului, se abătu, cu un zgomot asurzitor, asupra căştii cavalerului necunoscut.

MJ Din fericire o mişcare repede şi instinctivă a acestuia îi făcu să aplece copul spre stingă; mişcarea schimbă. Direcţia loviturii: lăişui securii alunecă pe partea rotunjită a căştii; dar, întâlnind încheietura din dreapta a vi-iieiti, LI zdrubi ca pe o sticlă; menţinută altfel numai dintr-o parte, viziera se deschise şi Barbazan, înmărmurit, recunoscu În cavalerul englez. Cu care se Luptase, pe Henric de Laneaster, regele Angliei Atunci Barbazan făcu respectuos doi paşi înapoi, lăsă ¦ă-i cadă securea din mină, Sşi scoase casca şi se declară învins.

Regele Henric înţelese întreaga curtenie a acestei mă turisiri. Tşi scoase mănuşa de otel şi îi întinse mina trinului cavaler:

— Din clipa aceasta suntem fraţi de arme. Adu-l aminte când se va ivi prilejul, căci eu nu voi uita.

Barbazan acceptă această onorabilă frăţie care, trei luni mai târziu, avea să-i salveze viaţa.

Cei doi adversari aveau nevoie de odihnă; se înapoiară. Unul în tabără şi celălalt în oraş. Mai mulţi cavaleri şi scutieri continuară această neobişnuită întrecere, caii ţinu aproape o săptămână.

Câteva zile mai târziu. Întrucât asediatorii se găseai tot acolo, regele Angliei îi aduse în tabără pe regele Franţei şi pe cele două regine; le găzdui pe acestea din urmă într-o casă pe care poruncise să fie clădită în afară de bătaia tunului şi În faţa căreia, seara şi dimineaţa punea să cânte trompetele şi alte instrumente; niciodată regele Angliei nu trăise într-un atât de mare huzur ca pe tot timpul acelui asediu.

Insă prezenţa regelui Carol nu-i hotărî pe asediaţi să se predea; răspunseră că, dacă regele voia să intre în oraşul său, trebuia să intre singur şi atunci ar fi bine primit” dar nu s-ar învoi niciodată să-şi deschidă porţile duşmanilor regatului. Dealtfel, mulţi din armata ducelui de Burgundia începuseră să cârtească împotriva regelui Henric care îşi lăsa socrul în părăsire şi casa acestuia Într-o mare strâmtoare. Luarea ailor fortăreţe şi castele, ca Ba&tilia, LuvruL palatul Neslo şi pădurea Vinccnnes, veniră să-l mai consoleze pe regele Henric de tărăgăneala acestui ase-

: ei a. Şi din. ÎJ trimise la Baslilia pe fratele sâuh ducele de (: – i rence. Cu tiliul de guvernator al Parisului.

Cu toate astea asediaţii erau lipsiţi de hrana de multa vreme; nu mai aveau pline şi îşi mâneaserâ caii, pisicile Şi dinii; Ti scriseră delfinului pentru a-i expune suferinţa lor şi a-i cere ajutor. Erau în aşteptarea răspunsului, când văzură, într-o dimineaţă, apărând la orizont o trupă numeroasă care se îndrepta spre oraş; crezură că le soseau întăriri; urcară pe metereze; şi în vreme ce clopotele oraşului sunau în semn de bucurie, începură să le strige asediatorilor să-şi înşeueze cât mai repede caii, căci peste puţin timp vor fi izgoniţi. Dar în curând îşi dădură seama că se înşelaseră: era o trupă de burgundezi pe care seniorul de Luxemburg, comandantul Picardiei, o aducea de la Perona în ajutorul asediatorilor. Asediaţii coborâră atunci de pe metereze cu capul plecat şi opriră bătaia fără rost a clopotelor; şi cum. A doua zi, primiră o scrisoare de la delfin care îi anunţa că era prea slab pentru a le veni în ajutor şi le îngăduia să trateze în cele mai bune condiţii cu putinţă la prima somaţie ce le-ar face-o regele Angliei, ei angajară negocieri şi garnizoana istovită capitulă doar cu condiţia de a li se cruţa viaţa. Nu s puteau bucura de această condiţie ucigaşii ducelui d Burgundia sau cei care, fiind de faţă la asasinat, nu-l împiedicaseră, precum şi taţi cavalerii englezi sau scoţieni ce s-ar găsi în oraş; aşadar, seniorul Pierre de Bourbon, Arnault de Guilhem, seniorul de Barbazan şi şase sau şapte Sute nobili luptători au fost conduşi la Paris şi intern niţaţi la Luvru, la Châtelet şi la Bastilia.

A doua zi. Doi călugări din Joy en Brie şi un cavale numit Bertrand de Chaumont, oare, la bătălia de la Azin court, se dăduse drept englez din francez cum era şi d atunci trecuse de la englezi la francezi, au fost decapitaţi în piaţa publică din Melun; apoi, lăsând o garnizoană engleză în oraş, regele Henric. Regele Carol şi du cele de Burgundia plecară spre Paris, unde urmau să-facă intrarea Burghezii îi aşteptau cu nerbădare; li se pregătise o primre strălucită; ţoale casele erau pavoazate în drum lor. Cei doi regi, călări, mergeau în frunle, regele Fran ua s ţei se afkl în dreapta: după el veneau ducii de Clarence şi de Bedford, fraţii regelui Angliei, şi de partea cealaltă a drumului, pe stingă, călărea ducele de Burgundia, Îmbrăcat în negru, şk Împreună cu el Iuţi cavalerii şi scutierii din palatul său.

Ajungând la jumătatea marii străzi Sainl-Anluine, in-tbjiiră tot clerul Parisului, care venea pe jos în inlimpi-narea lor, dându-le să sărute sfintele moaşte. Regele Franţei le sărută primul, apoi regele Angli eL Clerul Şi conduse apoi. Cinlind, la Notre-Dame, unde îşi făcură rugăciunea în faţa altarului principal; după care, încălecării din nou, ducându-se fiecare la locuinţa sa, regele Franţei la palatul Saint-Paul, ducele de Burgundia la palatul Artois. Iar regele Angliei la castelul Luvru. A doua zi, cele două regine îşi făcură la rândul lor intrare*

Abia se instalase această nouă curte, că ducele di Burgundia se ocupă să ceară răzbunare pentru moartej tatălui său. În acest scop, regele ţinu un consiliu de judecată în sala de jos a palatului Saint-PauL Pe aceeaşi bancă cu regele Franţei, slălea regele Angliei şi. Lingă cei doi regi, maestrul Jean Leclerc, cancelarul Franţei, Filip de Morvilliers, primul preşedinte al parlamentului şi mai mulţi aiţi nobili din consiliul regelui Carol. De partea cealaltă şi spre mijlocul sălii, se aflau, pe o altă bancă, ducele de Burgundia şi, împreună cu eL pentru a-l însoţi ducii de Clarcnce şi de Bedford, episcopii de Therouanm de Tournay, de Beauvais şi de Amiens, seniorul Jean d< Luxembourg şi mai mulţi alH scutieri şi cavaleri din consiliul său.

Atunci maestrul Nicolas Rol în, avocat pentru ducele de Burgundia şi pentru ducesa, mama sa, se ridică şi ceru celor doi regi încuviinţarea să vorbească. După ce o primi, povesti oniuciderea făptuită asupra ducelui Jean; învinui de această crimă pe delfinul Carol, pe vicontele de Narbonne, pe seniorul de Barbazan, pe Tanneguy Duchâtel, pe Wilhelm Bouteillier, pe Jean Louvet, preşedinte în Provence, pe seniorul Bobcrt de Loire şi pe Olivier Layet; în încheiere, ceru pedepsirea vinovaţilor. Cerea să fie urcaţi în nişte cotigi şi purtaţi prin toate răspântiile Parisului, timp de trei zile, cu capul gol, ţinând în mână

¦A î a luminare aprinsă ţi mărturisind cu glas tare că din răutate, pe nedrept, condamnabil şi din invidie il asasinaseră pe ducele. De Burgundia. Apoi să fie duşi la locui omorului pe care îl făptuiscră, adică la Montereau a acolo, să spună şi să repete aceleaşi cuvinte de ispăşire În afară de aceasta, pe pod şi chiar pe locul unde ducele şi-a dat ultima suflare, să fie înălţată o biserică deservită de doisprezece canonici, şase capelani şi şase clerici, a căror singură grijă să fie de a se ruga pentru sufletul răposatului Biserica mai trebuia să fie Înzestrată, pe cheltuiala vinovaţilor, cu podoabe sfinte, cu mese, potire, cărţi, feţe de masă şi în sfârşit cu toate cele trebuincioase; în plus. Din averea condamnaţilor, cerea pentru canonici înfiinţarea unui venit de două sute de livre pariziene, de o sută de livre pentru capelani şi de cincizeci pentru clerici; cauza pentru care va fi clădită această biserică să fie înscrisă deasupra portalului, cu litere săpate, pentru a perpetua amintirea acestei ispăşiri, şi asemenea biserici să fie înălţate, în acelaşi scop, la Paris, la Roma, la Gând, la Dijon, la Sfântul loan de Compostella şi la Ierusalim, chiar pe locul unde Domnul nostru Isus Cristos a suferit moartea.

Această propunere a fost sprijinită de Pierre de M rigny, avocatul regelui în parlament, şi aprobată maestrul Jean 1*Archer, doctor în teologie, numit de rectorul universităţii din Paris.

După aceste propuneri, cancelarul Franţei răspunse pentru rege. Care ascultase nepăsător toată această pledoarie, că. Prin voia. Lui Dumnezeu şi cu ajutorul ţi sfatul fratelui şi fiului său Henric, regele Angliei, regent a| Franţei şi moştenitorul coroanei, îndeplinirea cu dreptate a lucrurilor spuse şi propuse va avea loc, aşa după cum cerea ducele Filip de Burgundia.

După aceste cuvinte, consiliul de justiţie se ridică şi cei doi regi şi ducele se înapoiară fiecare Ia palatul său.

Cu treisprezece ani mai Înainte, aceeaşi sală răsuna de aceleaşi cuvinte de învinuire; numai că. De data aceea, ducele de Burgundia era asasinul şi Valentina de Milan acuzatoarea. Ea cerea dreptate şi dreptatea i se făgăduise atunci, ca şi acum ducelui, şi vlnlul de asemenea, la acea primă dală. Luase cu el făgăduiala regească, aşa cum avea s-o facă şi cu cea de-a doua.

Intre timp, În virtutea decretelor date de rege, parlamentul începu la 3 ianuarie 1421 procedura împotriva lui Carol de Valnis, duce de Turena, delfin al Franţei. A fnst ¦citat trei zile la rând, sub pedeapsa de surghiun, prin sunet de trompetă şi pe masa de marmură; şi cum el nu se prezentă la această chemare, fu surghiunit din regat şi declarat nedemn de a moşteni vreo seniorie prezentă sau viitoare.

Delfinul află această veste la Bourges în Berry; apelă la vârful spadei şi jură că-şi va duce apeiul şi provocarea la Paris, în Anglia şi în Burgundia.

T Este adevărat că. În pofida acestei sentinţe, exista pentru el o mare simpatie în inima adevăraţilor francezi; ea era şi mal mult mărită de starea de nebunie a tatălui său: se ştia că nu inima bătrlnului rege surghiunise pe fiu] mult iubit; toate actele, făcute în numele unui nebun, multora li se păreau fără valoare. Luxul pe care-l desfăşura regele Angliei la Luvru, în comparaţie cu sărăcia ce-l înconjura pe regele Franţei la palatul Saint-Paul, îi făcea să cârtească pe toţi oamenii de bine din capitală; această părăsire era împinsă până acolo încât, în ziua de Crăciun a anului 1420, pe când cele două regine, ducele filip, cavalerii Franţei şi Burgundiei, în saloanele splendid luminate ale Luvrului, îi făceau curte regelui Angliei, regele Franţei nu avea în jurul lui, în sălile întunecate şi umede ale palatului Saint-Paul, decât câţiva vechi servitori şi câţiva burghezi de treabă care îi păstrau o veche şi neclintită dragoste.

Cam pe timpul acela, o împrejurare neprevăzută veni să aducă o oarecare răceală în relaţiile dintre regele Henric şi ducele Filip. Printre prizonierii făcuţi la Melun se afla, după cum am spus, şi seniorul de Barbazan; acest cavaler era Învinuit de a fi luat parte la asasinatul de la Montereau şi, după tratatul încheiat între ducele Filip şi regele Henric, orice uneltitor sau complice al acelui asasinat trebuia predat la discreţia ducelui de Burgundia; învinuirile asupra cărora cavalerul avea Să fie interogat erau deja redactate de către consiliul ducelui la Dijon, W7 lin-ţma iur-uce când prizonierul invocă frăţia de arme oferită de regele Angliei după lupta din minele de la Melun. Regeie Henric îşi onoră jurământul: el declară că acela care atinsese mina lui regală nu avea să sufere nici o sentinţă degradantă, rhinr dacă însuşi sfântul părinte papa ar veni să ceară dreptate împotriva lui. Ducele de Burgundia păstră în urma acestui refuz o ură pe care nu o putu potoli supliciul seniorului de Coesmerel, bastardul lui Tanneguy, şi al lui Jean Gault. Care au fost sfirtccaţi în patru bucăţi prin sentinţa parlamentului. Primul se fălea atât de mult cu asasinatul săvârşit de tatăl său. Incit făcuse o teacă brodată pentru securea cu cioc de şoim cu care ducele Jean fusese lovit şi purta atârnat de un lanţ de preţ pintenul de aur pe care el însuşi il smulsese de la cizr duceluL Către sfârşitul lunii, regele Angliei şi ducele de Bui gundia se despărţiră; regele Henric, pentru a o condut la Londra pe doamna Caterina şi a o încorona; ducele Filip, pentru a face o călătorie prin oraşele sale, căci în multe din ele nu fusese încă recunoscut.

Această îndoită absenţă s-a dovedit dăunătoare intereselor ducelui şi ale regelui Henric, Delfinezii, descurajaţi de pierderea oraşelor Melun şi Yilleneuve-le-Roi, îşi recă-pâtarâ curajul văzându-i pe cei doi şefi inamici, unul la Londra, celălalt la Bruxelles. Ei intrară din nou În oraş. Surprinseră castelul Ferţe. Escaladară Saint-Riquier şi în sfârşit, în apropiere de. Beaugy, îi bătură pe englezi atât de crunt, Incit ducele de Clarence, fratele regelui, seniorul de Ross, mareşal al Angliei, contele de Kyme şi floarea cavalerilor şi scutierilor englezi căzură morţi pe câmpui de luptă; conţii de Sommcrset, de Huntington şi de Perene au fost luaţi prizonieri fără condiţii. Totuşi coipul ducelui de Clarence nu a rămas în mâinile duşmanilor; un cavaler englez il luă de-a curmezişul pe cal şi îl apără cu atâta curaj şi succes, încât reuşi să predea corpul regal contelui de Salisbury, care îl trimise în Anglia unde a fost înmnrmântat.

Pe de altă parte, ducele de Exeter, guvernator al Parisului după moartea ducelui de Clarence, răcise repede entuziasmul locuitorilor; guvernarea lui era aspră şi tru faşă. Sub un pretext neînsemnat, puse să-l aresteze pe mareşalul Viilâers de Hle-Adam, iar poporul voind să-] scoată pe prizonier din mâinile arcaşilor care il conduceau la Bastilia, porunci să se tragă asupra poporului; un enulez. Un străin, un vrăjmaş, îndrăznea ce n-ar fi îndrăznit niciodată ducele de Burgundia.

Regele Henric află la Londra, iar ducele Filip la Gând, despre întâmplările pe care le-am povestit Amândoi se gândiră că era neapărată nevoie de prezenţa lor la Paris; plecară aşadar spre a se duce acolo, regele Angliei deşi era suferind, ducele de Burgundia deşi avea de rezolvat nişte certuri dintre ducele Jean de Erabant vărul său şi solia acestuia Jacquelinc de Hainaut.

Cei doi aliaţi îşi judecaseră bine situaţia. Delfinul ase-dia Chartres. Armatele reunite ale ducelui Filip şi ale regelui Henric porniră în ajutorul acestui oraş; delfinezii erau în număr prea mic pentru a risca o bătălie; ridicară asediul, iar delfinul se retrase la Tours. Ducele de Burgundia. În loc să-l urmărească, se duse să ia podul de la Saint-Remi-sur-Somme şi veni să asedieze localitatea Saint-Riquier; dar la rândul său, şi armata lui era pi slabă şi pierdu zadarnic o lună în faţa fnrtâreţciin timpul asediului, află în tabăra sa din faţa oraşului, că seniorul dtharcourt, care (recuse de partea delfi-nczijor. Însoţit de Pothon de Xaintrailles. Pornise. Împotriva lui, sperând să-l surprindă, împreună cu garnizoanele din Compiegne, din Crespy în Valois şi alte oraşe, care reintraseră sub stăpânirea delfinului. Atunci ducele plecă în taină în timpul nopţii, trecu fluviul Somme şi porni în inlimpinarea delflnezilor, cu gândul să primească lupta. La 31 august, la orele unsprezece dimineaţa, cele două armate se găsiră faţă-n faţă şi, oprindu-se la vreo trei aruncături de săgeată una de alta, se aşezară în linie de bătaie, în acest război dintre trei cumnaţi, era prima luptă importantă în care tânărul duce. Care nu avea atunci decât douăzeci şi patru de ani, făcea botezul focului. Înainte de a începe lupta, dori să fie făcut cavaler: seniorul de Luxembourg îi dădu acolada; şi numaidecât el însuşi îi învesti la rându-i pe seniorul Collard de Cumines, Jean de Roubaix, Andre de Villain, Jean de Villain şi alţii. De nea LŞU-


Yüklə 1,46 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin