Alexandre Dumas

„Văzând acestea, Laurent Dupuy îşi dădu seama că I totul era pierdut pentru el; fugi prin r-; se azvârli P” jin cal şi intră în goana mare în oraşul Tours, unde: dădu alarma şi se. Pregăti numaidecât. De apărare.

„De îndată ce dispăru, seniorul de Saveusc se indreplă. Spre regină şi o. salută cu respect În numele ducelui, de Burgundia.

— Unde se află acum? Întrebă ea.

— În fata portalului bisericii, unde vă aşteaptă.

Regina şi prinţesele se îndreptară atunci spre poarta: de intrare, în mijlocul unei mulţimi de oameni care strigau:

22fl ia sa.

— De- rtrăiască regina şi monseniorul delfin 1 „Ducele de Burgundia, zărind-u, descăleca şi puse un genunchi pe pământ.

— Prea scumpul meu vâr, îi zise ea apropiindu-se cu graţie şi ridicându-l. Trebuie să te iubesc mai mult depe oricare alt nm d… n n g L1 AI lăsat totul pentru a veni la chemarea mea şi m-ai eliberat din inchisoan? Fii încredinţat că niciodată nu voi uita acest lucru. Văd bine că ai (inul totdeauna la monseniorul rege, la familia sa, yla regat şi la treburile publice.

„Şi zicând acestea. Îi dădu mina să i-o sărute.

T „Ducele îi răspunse câteva cuvinte de respect, de îltolament. Lăsă lingă ea pe seniorul de Saveuse ţi o mie |de călăreţi şi. ru restul armatei, se îndreptă în grabă spre STours, mai înainte ca acest oraş să-şi revină din uimire. I Hu i se opuse nici o rezistenţă ştr pe când cea mai mare ţparte din oamenluii se strecurau prin locurile cele mai: joase, ducele îşi făcu intrarea pe porţile pe care soldaţii lui Dupuy le părăsiserănenorocitul acela făcu el însuşi ţparte din numărul prizonierilor şi sluji de exemplu urmaşilor, că nu trebuie niciodată să fii lipsit de respect faţă de capetele încoronate, în orice situaţie grea s-ar ţgăsi.

— Ce i a-a înttmplat? Întrebă Perrinet; – A fost spânzurat la amiază, răspunse Juvenal. I – şi regina?

— S-a înapoiat la Chartres. Apoi a plecat spre Troyes în Champagne, unde îşi ţine curtea. Statele generale din Chartres, care sunt compuse din oamenii ci, au declarat-o regentă, astfel că a pus să î se facă un sigiliu pe care se află. pe o parte armoariile împărţite În patru părţi egale ale Franţei şi Bavarici şi pe cealaltă, portre-ltul ei cu aceste cuvinte: Isabela, prin graţia lui Dumnezeu, regină regenlâ a Francei.

Aceste amănunte politice păreau să-l intereseze foarte puţin pe Perrinet Leclerc, pe când dimpotrivă părea să dorească a cunoaşte altele, pe care şovăia să le ceară; Sn flfârşit, după o chpâ de tăcere şi când văzu că Juvenal se pregătea să-şi ia rămas bun de la el. Îl întrebă, pe un ton pe care încercă să-l facă pe cât se poate mai nepăsător: i Şi nu s-a întâmplat nici un accident doamnelor ce o însoţeau pe regină 1

— Niciunul. Răspunse JuvenaL Perrinet răsuflă uşurat.

— În ce loc al oraşului îşi ţine regina curtea?

— La castel.

— O ultimă întrebare, maestre. Dumneavoastră care sunteţi un om învăţat, care cunoaşteţi latina, greaca şi geografia, spuneţi-nu, vă rog, spre ce parte a orizontului trebuie să mă întorc pentru a privi oraşul Troyes '.

Juvenal se urientă un moment; apoi, apucând cu mina stingă capul lui Perrinet, i-l Întoarse spre un punct din spaţiu pe care i-l arăta în acelaşi timp cu mina dreaptă.

— Lată, îi zise el. Priveşte prinlre cele două clopotniţe de la Saint-Yves şi de la Sorbona, puţin la stingă lunii ce se înalţă deasupra acelei clopotniţe: vezi o stea mai strălucitoare decât celelalte?

— Perrinet făcu semn că o vedease numeşte Mercur. Ei bine, trăgând din locul unde îţi apare suspendată o linie verticală până la pământ. Această linie, văzută de aici, ar împărţi în două oraşul de a cărui poziţie mă întrebi.

Perrinet nu puse nici o întrebare asupra ceea ce i se părea mai puţin lămurit în demonstraţia astronomico-geometrică a tinărului raportor al statului şi nu reţinu decât că, privind puţin la stingă clopotniţei de la Sorbona, ochii j-ar fi-îndreptaţi spre1 locul de pe pământ unde respira Charlotter Puţin îi păsa de rest l locul acela nu era oare, pentru. I. întreaga lume?

Tl mulţumi prântr-un gest lui Juvenal, care se îndepărtă cam îngâmfat, cu mulţumirea de a fi dat tinărului său compatriot dovada unei ştiinţe cu care se lăuda prea mult. Lucrul acesta, împreună cu mania de a voi să convingă lumea că se trăgea din familia Orsini, erau aângurele cusururi ce i se puteau imputa acestui nepărtinitur şi sever istoric.

Perrinet rămăsese singur, rezemat de un copac şi, cu toate că partea Parisului care se numea atunci Universitatea se afla în faţa ochilor săi, mintea îl purta dincolo de ea, astfel că aceasta dispăru cu totul din gândul luL În curând. ca ţi când privirea ar fi străpuns cu adevărat spa-Whk, nu văzu ia gritnnt decât oraşul Troyes, în. Oraş decât vechiul castel şi în castel o cameră, aceea pe care o locuia Charlotte 1… Ceva mai mult, camera se deschidea pentru ei întocmai ca acele decoruri de teatru, închise în Toate părţile. În afară de partea ce ne afla În fata spectatorului, şi acolo, în acea cameră, căreia îi vedea În Închipuire culoarea tapetului şi forma mobilelor, liberata de sarcinile ce i le impunea locul său pe lingă regină, o ţî-nfirâ blondă şi fermecătoare, luminând cu veşmintele-i albe apartamentul întunecos pe care-l locuieşte, întocmai ca Îngerii, lui Marlinn şi Danby care, purtându-şi lumina În ei, luminează cu razele lor haosul pe care-l străbat şi deasupra căruia nu a lucit încă primul soare.

Tot concentrându-şi toate puterile mintii asupra unul singur gând, acea apariţie deveni pentru el o realitate, ţi dacă închipuirea lui i-ar fi Înfăţişat, În lot> de Charlotte liniştită şi visătoare, pe Charlotte ameninţată de vreo pri-taejdio, cu siguranţă că ar fi întins braţele şi s-ar fi repezit înainte, crezând că nu avea să facă decât un pas pentru a-i veni în ajutor.

Perrinet era atât de adâncâl jn această visare, încât i-ar fi putut face să creadă pe cei care au fost cuprinşi de ea, că. Cxistă, în anumite momente şi fa anumite firi, un adevărat dar de a ghici, incit nu auzi zgomotul pe care-l făcu, ureând pe strada Paon, o trupă de călăreţi care, o clipă mai târzâu, apăru la câţiva păşi de el pe meterezul la a cărui siguranţă era însărcinat să vegheze. (L Cel care comanda rondul de noapte îi făcu semn trupei să se oprească şi înaintă singur pe zid. Privirea-i caută prin toate părţile santinela ce trebuia să se afle peolo, Iar ochii i se opriră asupra lui Perrinet care, în aceeaşi poziţie, eontinuind acelaşi vis, nu băgase de seamă nimic din ceea ce se petrecea în jurul lui.

Comandantul trupei se îndreptă atunci spre acea umbră nemişcată şi ridică, cu vârful spadei, boneta de fetru ce acoperea capul lui Leclerc. Vedenia dispăru cu repeziciunea unui palat aurit care se prăbuşeşte şi dispare sub zguduitura unui cutremur de pământ; un fel de comoţi „lectrică Şi Jrecu prin tot corpul şi, prinlr-o mişcare în atinctivă, dădu la o parte cu suliţa spada ce 11 ameninţa.

— Ajutor, săriţi, camarazi!

— Nu. Te-ai trezit încă, tinere, şi visezi şi acum, zise conetabilul d'Armagnac. În vreme ce lama spadei tăia ca pe o trestie lancea întărită cu fier pe care Leclerc o îndreptase spre viziera de la cască, şi al cărei vârf cazând se înfipse în pământ Leclerc recunoscu glasul guvernatorului Parisului, azvârli crâmpeiul ce-i mai rămăsese în mâini, încrucişa braţele pe piept şi aşteptă liniştit ca guvernatorul să-i fixeze pedeapsa pe care ştia că o meritase.

— Aşa! Domnilor burghezi, urmă contele d'Armag-nac, vi se încredinţează paza oraşului vostru şi în felul acesta vă îndepliniţi datoria? Hei! Băieţi, adăugă el în-toreându-se spre trupa lui. Care făcu o mişcare spre a se apropia, să vină trei uameni la mine î Trei soldaţi ieşiră din rin duri.

— Unul din voi să termine serviciul de pază al acestui caraghios.

Un soldat descălecă în tăcere de pe cal, aruncă frâul în braţele unuia din camarazi şi se duse să ia, sub umbra porţii Saint-Germain, locul pe care-l ocupa Leclerc.

— Cât despre voi, urmă conetabilul adresându-se celorlalţi doi soldaţi care-i aşteptau ordinele, descălecaţi, copii, şi număraţi pe umerii acestui nevolnic douăzeci” şi cinci de lovituri cu teaca spadelor.

— Monseniore, zise cu sânge rece Leclerc, asta este o pedeapsă de soldat, iar eu nu sunt soldat.

— Faceţi ce-am spus. Adăugă conetabilul punând pi ciorul în scărar Leclerc se îndreptă spre el şi-l apucă de' braţ.

— Mai gândiţi-vă, monsejiiore.

— Am zis douăzeci şi cinci: niciuna mai-mult, în una mai puţin, urmă conetabilul.

Şi se urcă în şa.

— Monseniore, zise Leclerc repezindu-sc spre frâul ca lului. Monseniore, asta e o pedeapsă de sclav şi'de vass iar eu nu sunt niciunul. Nici altul; sunt om liber şi bu ghez al oraşului Paris; daţi-mi cincisprezece, zile, o Iun de închisoare, şi mă voi duce.

— La te uită, acum va trebui să alegem pentru aceşti ' ticăloşi o pedeapsă pe placul lor! Înapoi 1

Zicând acestea, dădu pinteni calului, făcu un salt lna-

¦ inte şi, dând pe capul descoperit al lui Leclerc n lovitură

¦ de pumn cu manuşa-i de fier. Îl întinse la picioarele celor ¦r doi soldaţi care trebuiau să execute porunca ce le-o Kjfiduse.

Astfel de porunci erau totdeauna primite cu plăcere de către soldaţi, atunci când osânditul era un burghez. Exista, îr. Lre soldaţi şi bresle, o adevărată ură pe care apropierile politice ce aveau loc din când în când între ei, nu puteau reuşi să o stingă; astfel că. Atunci când seara ţ un breslaş şi un soldat se întâlneau pe o stradă dosnică, ¦rareori se întâmpla să nu folosească unul ciomagul şi ce. Lălăit spada. Suntem siliţi să mărturisim că Perrinet 1*: clerc nu era nicidecum unul dintre cei care, când se ivea i prilejul, să se lase mai prejos spre a se feri de asemenea.

¦ Intilrdri.

^B. Astfel că a fost un adevărat noroc, pentru soldaţii I conetabilului, execuţia cu care îi însărcinase stăpânul lor, aşa că, atunci când Perrinet se rostogoli Ea picioarele lor, se aruncară amândoi asupra lui, iar când acesta îşi reveni din ameţeală, se văzu gol până la brâu, cu pumnii legaţi! Cruciş deasupra capului şi agăţaţi de o creangă de copac, 1- în aşa fel încât numai vârful picioarelor să atingă pământul; după care soldaţii îşi desprinseră spadele de la brâu, f puseră lamele pe iarbă şi, cu teaca elastică şi uşor de: îndoit. Începută să lovească cu atâta sânge rece şi regularitate ca şi păstorii lui Virgiliu.

Al treilea soldat se apropiase şi el şi număra lo-Bvâturile.

„ Cele dinţii răsunară pe corpul vânjos şi alb fără a pâ-E rea că produc vreo impresie asupra celui ce le primea, cu. Toate că, la lumina lunii, se puteau deosebi dârele vinete pe care le lăsau; în curând fiecare teacă, îndoindu-se ca: un inel pe spinarea lovită, lua cu ea câte o fâşie de carne. (' Pe nesimţite, zgomotul loviturilor îşi schimbă sunetul; din ascuţit şi şuierător cum era la început, deveni înăbuţit. ca şi când ar fi căzut pe noroi; apoi, spre sfârşitul I execuţiei, soldaţii se văzură siliţi să nu mai lovească decât cu o mină, cealaltă fiind ocupată să-şi apere fa (a de strn-pii de'sânge şi de bucăţelele de carne ce ţişneau la fiecare lovitură.

La cea de-a douăzeci şi cincea lovitură se… Prim. Res-pectind cu sfinţenie consemnul. Osânditul nu scosese un ţipăt nu se tânguise delocr Atunci cum totul se terminase, unul din soldaţi îşi luă spada de jos şi o vârî liniştit în teacă, pe când celălalt, cu ajutorul spadei sale tăia frânghia dintre creangă şi mâinile osânditului.

Imediat după tăierea frânghiei. Perrinet leclerc, care nu mai atâtea în picioare decât susţinut de ea, căzu, muşcă ţâri na şi leşinăXIX La o Lună de zile după întâmplările amintite mai sus ce se petrecuseră la Paris, mari evenimente politice se puneau la cale în împrejurimile acestui oraş.

Niciodată monarhia franceză nu fusese ameninţata de o ruină mai mare decât în momentul acela: trei partide sfâşiau regatul În bucăţi şi se întreceau Care să la halca cea mai mare.

Henric al V-lea, regele Angliei, insolit de ducii de Clarence şi de Glncester, fraţii săi, debarcase, după cum am spus, la Toucjues, în Normandia; atacase de îndată castelul cu acest nume care, după patru zile de lupte, capitulase; de acolo plecase să asedieze oraşul Caen, pe care Tl apărau doi seniori merituoşi şi renumiţi, la Fayette şi Montenaisrezistenţa lor”dârză nu sluji la altceva decât la luarea cu asalt a oraşului. Amintirea proaspătă a Iz-binzilor de la Honfleur şi Azincourt adăugindu-se la zvonul acestor noi triumfuri, întreaga Normandie fu cuprinsă de spaimă; mai mult de o sută de mii de oameni emigrară şi se adăpostiră în Bretania. Astfel încât regele Angliei nu avu nevoie, spre a cuceri Harcourt, Beaumonl-le-Roger, Evreux, Falaise, Bayeux, Lasieux, Coutances. Sainţ-Lo. Avranches. Argentan şi Alencon, decât să se arate în faţa acestor oraşe, sau să trimită câteva detaşase Il

| ric ie, lis mente. Sumai Chcrbourg, apărat de Jean d'Angennes, îl: opri mai mult timp în faţa zidurilor decât o făcuseră toa | oraşele pe cate le-om numit ia un ioc; dar şi această loca 'Tltate s-a pieuat Ia rându-i şi, odată, cu ea, întreaga Nor ' mandic. A cărei poartă era, căzu în slăpânirea lui Henric ^1 V-Iea al Anulici.

De partea ei, regina şi ducele ocupau Champagne,. Burgundia. Picardia şi o parte din ile-de-France. Senlis Aţinea cu burgundczii. Iar Jean de Villiers, senior de l'Ile Adam care cnmanda, în numele regelui, armata de l. pontoisL'. Având a se plânge de conetabil care il trata ca 'cu trufie, predase acest^oraş. Situat doar La câteva leghe? De Paris, ducelui de Burgundia care trimisese acolo câteva Llrupe şi îi menţinuse pe HÂs-Adam ca guvernator.

Restul Franţei, unde comanda conetabilul, în numele regelui şi al delfinului, era cu atât mai puţin În stare să ^reziste multă vreme tuturor duşmanilor, cu cât contele d'Armagnac, silit să-şi concentreze toate trupele În jurul capitalei regatului, nu putuse executa această mişcare fără ca burghezii oraşului şi ţăranii din împrejurimi să nu aibă mult de suferit de pe urma trecerii şi staţionării soldaţilor care, fiind lipsiţi de soldă şi de hrană, trăiau pe socoteala lor. Nemulţumirea era aşadar generală, iar conetabilul avea să se teamă aproape tot atât de mult din partea aliaţilur cât şi a duşmanilor.

Ducele de Burgundia, pierzându-şi speranţa de a pune mâna pe Paris fără forţă, încercă să tragă foloase din nemulţumirea generală pe care contetabilul o iscase împotriva guvernării regelui, şi să găsească nişte compli în tabăra adversă. Câţiva agenţi care îi erau credincioşi pătrunseră deghizaţi în oraş şi se alcătui o conspiraţie pentru a-i preda poarta Saint-Marceau. Un preot şi câţiva burghezi, care locuiau prin apropiere, puseseră să se facă chei false şi îi trimiseră un răvaş ducelui pentru a hotărî ziua şi ora acţiunii. Ducele il însărcina cu această misiune pe seniorul Hector de Saveuse, care Îi mai dăduse, când cu răpirea reginei, o bună dovadă de dibăcia şi curajul său, iar el însuşi, cu şase mii de oameni, porni la drum spre a-l sprijini.

În vreme ce această armată înaintează În tăcere pentru a încerca acea lovitură primejdioasă, H vom introduce pe cititor în sala mare a castel ulua' din Troyes, în Cham-pagne, unde regina Isabela şi-a instalat curlea, înconjurată de nobilimea burgundeză şi franceză.

Desigur că, cine ar vedea-o astfel pe un fololiu aurit, în camera aceea gotică, unde e desfăşurat întregul lux al casei de Burgundia; cine ar vedea-o, zic, zâmbind unuia, întinzuid cu graţie frumoasă-i mină altuia, adresând câteva vorbe plăeute unui al treilea, şi cine, pătrunzând în fundul inimii acestei trufaşe prinţese, ar-putea citi sentimentele de ură şi de răzbunare care o frământă, s-ar in-spăiminta de lupta pe care trebuie s-o ducă regina pentru a închide în pieptul ei atâtea patimi şi pentru ca fruntea ei liniştită să prezinte fată de ele un contrast atât de uimitor.

Tânărul senior, în picioare la dreapta ei, căruia îi adresează cel mai des cuvântul, pentru că e ultimul venit la curtea sa, este seniorul Villiers de l'lle-Adam. Şi el de asemenea^ sub un zâmbet graţios şi cuvinte plăcute, ascunde planuri de răzbunare şi de Ură, din care o parte le-a şi adus la îndeplinire predând ducelui de Burgundia oraşul încredinţat pazei sale. Numai că ducele s-a gândit că. Dacă a fost trădător o dată ar putea fi şi a doua oară, astfel că n-a voit să-l însoţească în lovitura pe care încearcă s-o dea Parisului şi ca un post de onoare, l-a lăsat În preajma reginei De o parte şi de alta a acesteia, şi puţin mai În urmă. Sprijini ud U-se, într-o poziţie jumătate respectuoasă, jumătate familiară, de speteaza fotoliului ei, stau de vorbă cu glasul scăzut, urmlnd o convorbire particulară, vechile noastre cunoştinţe, seniorii de Giac şi de Graville care. Plătind o răscumpărare, s-au văzut liberi de a veni să ofere, frumoasei lor suverane, dragostea şi spada lor. De fiecare dată când se întorcea înspre partea lor, fruntea ci se posomora, căci aceştia erau fraţii de arme ai cavalerului de Bourdon şi adesea numele acelui nefericit tânăr. Rostit fără veste de ei, îi părea un ecou. Dureros şi neaş teptat al glasului care striga răzbunare în străfundul ini mii sale.

La stânga ei şi la picioarele treptelor ce înalţă foto liul regal ca pe un tron. Baronul Jean de Vaux povesteşte seniorilor de Ca„stehux, de Laon şi de Bar, cum, împreună cu ruda sa llectiu de Saveuse, au surprins. CU, câteva zile nifli înainte, în biserica Notre-Dame din Chartres, pe seniorul Hiv.

— Ui ele Jacqucville. Căruia îi juraseră moartea; cum. Pentru a nu păta cu sânge marmura altarului, l-au târât afară din biserică şi acolo, cu toate rugăminţile lui, cu ţoală '„>rta unei răscumpărări de cincizeci de mii de scuzi de aur i-au făcut nişte răni atât de adinei incit, după trei zile a murit din pricina lor.

Înapoia fiecăruia dintre acei seniori, pe o linie circu-

? Iară, se înşiră o mulţime de paji bogat îmbrăcaţi şi pur-tând culm ile stăpinilur sau doamnelor lor. Vorbind ţi efT Snsâ cu glas mai scăzut decât ceilalţi, despre vânătoare şi dragoste.

În mijlocul zumzetului general pe care-l făceau toate ¦ acele şuşoteli, prin care toţi siăteau de vorbă despre chestiuni personale, din când în când se înalta glasul r