Alexandru d. Albu V l a s … prin furcile caudine

CAPITOLUL 9.- ȘTEFAN

-Uite cum cred eu c-o să fie. Ţi-am spus ieri că avem o mică moşioară, undeva prin Bărăgan. Mai precis, este undeva între satele Săveni şi Sudiţi prin judeţul Ialomiţa, la o staţie dincolo de staţia CFR Ţăndărei, pe linia ce duce dela Ţăndărei spre Feteşti. Moşioara noastră este puţin cam izolată, mai aproape de Săveni.

E cineva din Săveni, nea Vasile, care are grijă de toate lucrările câmpului, dar el nu locuieşte acolo. El are gospodăria lui în Săveni, unde locuieşte singur, că nu mai are nici el pe nimeni pe lumea asta. La cei 75 de ani ai lui, se ţine încă destul de bine. Se mai socoteşte din când în când cu tata, dar de regulă ce produce moşia, duce la el în curte şi valorifică atunci când găseşte el că este momentul prielnic şi are şi timp pentru asta. Tatii îi trimite ce a încasat din vînzarea produselor, după ce-şi reţine cheltuielile făcute cu recoltele respective. Tata spune că este un om corect, cu frică de Dumnezeu şi că are mare încredere în el.

Căsuţa pe care o avem noi acolo la moşie, este protejată în spre Nord, de o pădurice de salcâmi şi plopi, că p-acolo suflă tare rău Crivăţul, mai ales iarna. În căsuţă stă permanent o bătrânică, Tanţa. Are şi ea peste 70 de ani. Stă acolo şi face şi ea ce poate, că nu are unde sta în altă parte.

E amărâtă rău sărmana, că a vrut şi ea, când trăia şi bărbatul ei, să facă un bine unui nepot, care nu avea locuinţă în Bucureşti, dar avea acolo serviciu bunicel. I-au oferit apartamentul lor de 3 camere dela bloc, pe undeva prin Dămăroaia, cu condiţia să-i ajute să-şi ducă bătrâneţele în linişte. La circa un an după ce s-a mutat nepotul cu familia, i-a scos pe bătrâni în stradă, cu puţinul lor bagaj cu tot şi nu i-a mai primit în apartamentul lor. S-au zbătut şi ei cum au putut să-şi recapete apartamentul, dar n-au reuşit, că nărodul de nepotu-su era avocat şi s-a priceput mai bine decât ei să-şi apere ce furase de fapt. Dacă au văzut că nu pot face nimic, s-au mutat la o soră mai mică de-a bătrânei, tot în Bucureşti, prin Colentina pe undeva, unde n-au putut sta prea mult, că

era familie numeroasă şi acolo. Au plecat din Bucureşti în Braşov, la altă rudă, de-a bătrânului. Acolo în timp de un an de zile, bătrânul a murit de inimă rea şi baba a rămas singură pe lume, că am uitat să-ţi spun că ei n-au avut copii. Rudele soţului i-au pus în vedere să-şi caute locuinţă, că nu o mai pot ţine la ei. În acesată situaţie, a ieşit şi ea pe stradă şi întreba din om în om, despre o cămăruţă de închiriat. Întâmplarea a făcut ca să-l întrebe şi pe tatăl meu, care să ştii că e un om tare milos. Din vorbă-n vorbă, tata a aflat tot necazul ei şi ia oferit posibilitatea de a sta în căsuţa noastră de lângă Săveni. Ea săraca, a acceptat şi s-a mutat acolo cam prin Primăvara lui 1939, cu bruma ei de bagaje. Tot tata a ajutat-o să se mute, oferindu-i un camion dela el dela unitate şi 2 sodaţi care s-o ajute. Între timp l-a anunţat şi pe nea Vasile, s-o ajute să se instaleze în cât mai bune condiţiuni şi să se descurce în treburile de acolo, până va înţelege şi ea ce şi cum, ca să se poată descurca singură.

Are şi ea câteva păsări de care are grijă iar prin grădină, nu poate face prea multe. E aproape o grădină părăsită. Acolo, o să ai tu grijă de grădină şi de bătrână, când e cazul. Sper că nu o să-ţi pară rău de această variantă şi sunt sigură că şi nea Vasile se va bucura, că scapă și el de o belea-n plus. Ei, ce părere ai de această variantă?

-Ce să zic fato? Să-ncercăm, poate merge. În fond asta a fost şi părerea celor din Pleşeşti, să plec cât mai departe, aşa că să-ncercăm. Dar n-ar fi bine să mă duc acolo cu un alt nume?

-Da aşa cred şi eu c-ar fi mai bine, dar cum naiba să facem ca să obţinem un nou buletin de identitate? Să mai vedem să ne mai gândim, poate soarta ne va oferi o posibilitate şi pentru această problemă. Cam ce nume ţi-ar place să ai?

-Păi unu mai obişnuit prin locurile pe unde o să mă duc, cred c- ar fi bine. Stan, Vasile, Ion, sau mai bine Ştefan, că seamănă cu a lu nea Ştefănică şi n-o să-l uit uşor.

-Bine Ştefane. De-aci înainte şi pentru mine tot Ştefan o să fii, să ne obişnuim din timp cu acest nume. La celălalt nume, adică cel de familie să ne mai gîndim, dacă nu ne-o oferi soarta unul, că desigur trebuie să renunţăm şi la Mincu. Eu o să iau legătura zilele astea cu nea Vasile să-l pun în temă cu sosirea ta şi cu ce-ar trebui să ştie el despre tine. La fel şi cu tanti Tanţa. O să mai dureze deci. Tu stai liniştit aici Ştefane şi aşteaptă cu încredere, că sper să iasă bine pînă la urmă. Cred c-ar trebui sa-ţi laşi şi o barbă respectuoasă şi o mustaţă aşişderea. Ştii, ca să poţi fi recunoscut ca Vlas Mincu, ceva mai greu. Acum doar eşti Ştefan şi-om mai vedea noi cum, nu?

-Da, ai dreptate. Aşa o să fac. Ţi-am promis c-o să fiu ascultător şi-o să fiu, că de fapt ai și dreptate. Deocamdată, Vlas Mincu nu trebuie să mai existe pe acest pământ.

Şi în timp ce Ştefan, că aşa o săi zicem şi noi de aci înainte, se pregătea încet încet să-şi schimbe înfăţişarea şi să intre în noul rol, Silvia a pregătit tot ce era necesar ca Ştefan să ajungă la moşioara lor de lîngă Săveni, ca un grădinar priceput şi ca un protejat al tatălui său. La nea Vasile era toată nădejdea ei.

Pentru orice eventualitate, după ce i-a crescut suficient barba și mustățile, i-a făcut şi o fotografie, cu gândul că poate se iveşte vre-o ocazie favorabilă şi-i va putea face rost şi de un buletin de identitate. Fals desigur, că altfel cum?

Treaba asta a durat mai mult de o lună de zile şi aşa pe la sfârşitul lunii Septembrie 1941, Ştefan era deja instalat ca grădinar la moşioara colonelului Mastacaş, tatăl Silviei. Ştefan avea acum o cu totul altă înfăţişare, că nici mama lui nu l-ar fi recunoscut aşa de uşor. Arăta mai mult a călugăr. Doar mustaţa stufoasă de sub nas îl mai deosebea de un călugăr. Nici urmă de Vlas Mincu că purta acum şi strae ca cele obişnuite

ale ţăranilor din Bărăganu. Nişte tenişi murdari cu multe noduri la şireturi, pantaloni de doc mototoliţi ca vai de ei, o cămaşă din pânză alb-gălbuie ( americă), o vestă tricotată cam demult care a-nceput să se deşire pe la gât şi o pălărie de pae, că încă mai era cald. In bagajul cu care a sosit la moşioară, mai avea şi ceva haine de iarnă. O căciulă din blană de oaie, care cîndva era neagră, două flanele tricotate din lînă amestecată, alb cu negru şi un cojoc baban și slinos din piele de oaie. Pentru picioare avea şi opinci şi nişte bocanci din ăia cu potcoave la călcîie şi blacheuri în vîrf.

----

Drumul dela Bucureşti la Săveni, l-a făcut fără nici-o complicaţie. A plecat din Bucureşti cu un personal de dimineaţă, cu care de regulă plecau navetiştii care lucrau pe linia respectivă. În jur de 11 era în Ţăndărei. Acolo a schimbat trenul şi a luat unu spre Feteşti, dar a coborît la prima staţie. De aci şi-a continuat drumul prin Săveni, unde nu s-a oprit, a ieşit din Săveni şi tot înainte pînă a ajuns la căsuţa pe care-o căuta. Cum a ciocănit în portiţă, Tanţa a venit zâmbindu-i.

-Bine ai venit ! Nu-i aşa că eşti Ştefan, cel trimis de Silvia să ne ajute p-aici la treburi? Şi i-a deschis larg portiţa.

-Da tanti Tanţa, că matale trebuie să fii. Eu sunt Ştefan şi o să am aici rolul de grădinar. Dar să ştiţi că pot face orice aveţi nevoie. Bine v-am găsit şi să fie cu noroc clipa în care ne-am văzut. Sper să nu vă fac supărări prea mari. Unde să-mi bag bruma de bagaj?

-Hai, vin-o după mine Ştefane. Uite p-aici pe prispă, apoi în tindă şi acum ici la dreapta e camera ta. În stînga este a mea. Eu ţi-am aranjat camera cum am putut şi eu. În rest te mai organizezi şi tu. Lasă acolo tot ce-i în plus şi să vii la masă, că te-am aşteptat. Ştiam dela Silvia că vii azi. Era ora două după masă.

Ştefan a intrat în camera destinată lui, a studiat-o puţin şi a rămas satisfăcut de modul cum era organizată. Camera avea ferestrele către Sud. In colţul din stînga, în partea opusă ferestrei, era o sobă de tuci. Burlanele ei, ieşeau prin peretele dinspre Răsărit. Patul lui era spre peretele dinspre tindă, în dreptul sobei, cam la un metru de ea. La fereastră, era o masă acoperită cu o faţă de masă de plastic şi lângă masă, două scaune. Totul era din lemn. Pe pat, o plapumă din lână, o pernă umplută cu pae, toate acoperite cu o covertură destul de veche, care era făcută din cârpe, ţesute cu o urzeala de cânepă. Era încă destul de trainică şi suficient de curată. Şi-a băgau bruma de bagaje într-un dulap mare din lemn de brad, care era între fereastră şi peretele dinspre Răsărit. Apoi a ieşit în tindă, unde Tanţa aranjase deja masa.

-Da cum ne putem spăla pe mâini Tanti Tanţa, că pe tren s-au mai murdărit?

-Ia vezi colo în curte că e un fel de instalaţie de spălat. Are apă proaspătă aşa că te poţi spăla fără grijă. Tot p-acolea, pe o sârmă întinsă dela prispă la coteţul în care cîndva au fost porci, găseşti şi un prosop. Ştefan a ieşit în curte şi a găsit imediat tot ce-i trebuia. Şi-a golit corpul pînă la jumătate, a-nvârtit de robinetul care dădea apă, s-a săpunit bine pe mâini şi după ce le-a limpezit, a dat cu apă rece şi pe faţă şi pe restul corpului, până la cureaua dela pantaloni. După asta s-a şters bine cu prosopul, s-a îmbrăcat la loc şi a intrat în tindă mai înviorat.

-Bună instalaţia de spălat, da la iarnă cum o să fie cu ea? C-o să dea gerul, grăi Ştefan, aşezînduse la masă pe scaunul care era liber, că Tanţa începuse deja să mănânce.

-Păi înainte de a începe gerul, o să trebuiască să mutăm toată instalaţia, aici în tindă, sau pe prispă. Om vedea atunci cum e mai bine.

Acum ia şi mănîncă şi să-mi spui dacă-ţi place sau nu. Avea dinainte o strachină aproape plină de mămăligă caldă amestecată cu brânză de oaie. A mâncat-o pe toată, ca îi era şi foame şi era şi tare gustoasă.

-Da deunde brînză de oaie tanti Tanţa, că nu prea văz oi p-aici?

-Aici nu sunt, dar sunt pe izlazul comunal, undeva mai departe înspre Sudiţi. Are domnul colonel peste 5o de oi cu lapte. De ele se ocupă nea Vasile, care cînd îi vine rîndul să ia caşul, are grijă şi-mi aduce şi mie cît crede el de cuviinţă. Până acum, nu i-am dus lipsa, mulţumesc lui Dumnezeu. Ba aşa pe la Paşte, la Rusale şi alte sărbători mai importante, îmi aduce şi ceva carne de miel. Am dus-o bine până acum aici, slavă Domnului. Iarna e ceva mai greu, că uneori ţi-e frică să mai ieşi p-afară, că mai bîntue lupii, mai ales noaptea. Ba şi ziua, când viscoleşte Crivăţul, că te orbeşte cu zăpadă. Atunci când viscoleşte cu zăpadă, se-adună în spatele casei, un munte de zăpadă, că păduricea ţine adăpost, iar zăpada adusă de vântul turbat, se depune între pădurice şi casă.

Tanţa se ridică dela masă, şi pune la fiecare-n faţă şi câte o strachină cu ciorbă de cartofi.

-Ăştia-s cartofi din grădina de aici. Eu m-am îngrijit de ei. Am avut de furcă cu gândacii ăia care mănâncă frunzele dela cartofi, dar tot am mai salvat ceva din ei. Pentru la Primăvară ne organizăm mai bine, dacă eşti şi tu p-aici. Ce zici?

-În mod sigur o să ne organizăm în aşa fel, ca în iarna viitoare să avem tot ce ne trebuie. Ce? Geaba-s io grădinar? Şi-ncepu să mănânce şi din ciorbă, care și ea părea destul de gustoasă. Foamea, de!

-Ei cu mâncarea, văz c-o s-o duc bine p-aici. Mulţumesc mult pentru masă. A fost tare gustoasă. Apoi se ridică dela masă închinându-se şi ieşi în curte, scoase o găleată de apă proaspătă din fântîna care era spre Sud, în capul grădinii, o turnă în găleata care i-o arătase Tanţa că-i de apă, şi o duse-n tindă. Luă din găleata o cană de apă şi o bău pe nerăsuflate.

-Bună mai e şi apa. Mare noroc pe noi. Că pe la unii pe unde am umblat eu, nu prea este nici apă aşa de bună ca asta.

-Da, zise şi Tanţa. Avem mare noroc, că pe aici sunt toate bune şi din belşug, când dă Domnul ploaie curată şi la timp. Când nu prea dă şi se pune seceta, este ceva mai greu, dar ne-om descurca noi. Ei, acum poate vrei să te odihneşti puţin. Oi fi obosit după drum. Eu merg pe-afară să mai vedem ce se mai poate face prin grădină. O să dau şi la găinuşe câteva boabe.

-Ba. O să merg şi eu pe-afară, să văd şi eu grădina şi ce mai e p-aici, ca să-mi fac unele planuri de viitor. Numai să vedem întăi dacă e cineva prin împrejurimi, că mi-a zis Silvia, c-ar fi bine să nu mă vadă nimeni p-aici deocamdată.

----------------------------------------

-------------------------

CAPITOLUL 10. – COLONELUL VINE P-ACASĂ

-Alo, Silvia?

-Da, tată tu eşti?

-Da, eu sunt. Ce mai e nou p-acolo? Cum te descurci?

-Vai tată, ce bine-mi pare că mă suni. Da dece nu m-ai sunat mai demult, c-a trecut atât de mult de cînd nu m-ai mai sunat?

-Da fata tati, ai dreptate, dar să ştii că nu s-a putut să te sun. Cred că-ţi dai seama şi tu dece. Da acum te-am sunat să te previn că în curând o să trec p-acolo şi putem vorbi mai multe atunci.

-Aaaaaa, ce bine faci, că sunt atâtea de discutat tată. Dac-ai şti!

-Bine fă-n aşa fel să pot lua şi eu măcar o masă mai ca lumea, că n-o s-avem prea mult timp la dispoziţie.

-Bine tată, te aştept.

-------------

Şi după 24 de ore, colonelul Mastacaş soseşte la casa lui din Bucureşti. Era cam pe la sfîrşitul lunii Noembrie 1941. Bucurie mare pe toată lumea din casă, mai puţin la colonel, că el știa şi ce va urma după asta.

-Ei ia spune cum vă merge p-aici, zise colonelul către Silvia, când rămaseră singuri.

-Lasă tată c-o să-ţi spun, după ce faci o baie, că miroşi de parcă ai veni dela o stână. Între timp eu o să-ţi pregătesc schimburi şi pun masa aici. Matale mănânci şi eu o să-ţi spun tot, aşa cum a fost, cu speranţa că poate îmi dai sfaturi bune pentru viitor.

-Bine fata tatii, gata. În bae cu mine şi tu la treburile tale.

-În timpul în care colonelul se spăla, Silvia pregătind cele necesare, se gândea cum să-nceapă discuţia despre Ştefan.

-Ei! Spune-mi te rog mai întăi, dacă între timp nu a apărut p-aici pădurarul tău şi trăgătorul meu de elită. Cred că ştii la cine mă refer. Aşa deschise colonelul discuţia, înfulecând din ce avea pe masă, dar cu ochii pe Silvia.

-Vai tată, păi tocmai asta-i de discutat în principal. A fost p-aici sărmanul şi l-am trimis la Săveni, ca grădinar, după ce s-a ascuns sub o barbă respectuoasă şi o mustaţă aşişderea. I-am avertizat şi pe nea Vasile şi pe tanti Tanţa şi cred c-o s-o ducă bine acolo. Amândoi s-au bucurat mult că le vine un ajutor de nădejde. Le-am spus că e o rudă de-a noastră mai de departe şi că tu ai vrut să stea acolo un timp. Sper că n-am făcut rău, nu? A, să nu uit, acum îl cheamă Ştefan, dar încă nu i-am făcut rost de acte de identitate corespunzătoare. Şi să mai ştii tată, că-l iubesc tare mult şi că deja o să avem şi un copil. El sper că-mi va fi soţ şi nu cred c-o să-ţi pară rău de un asemenea ginere. Este un bărbat teribil de isteţ şi tare harnic. Ei! Acum ceartă-mă cât vrei, dar am nevoie şi de unele sfaturi, să ştii.

La un moment dat, în timpul acestei declaraţii pătimaşe, colonelul a uitat să mai mănânce, uitânduse ţintă la Silvia. După ce mai băgă ceva în gură, se mai gândi câteva clipe, scărpinându-se-n cap.

-Bine, o să vedem ce-i de făcut în continuare. Sper să nu faci o greşală prea mare. Spune-mi, cam cât a stat aici, şi unde a stat?

-I-am amenajat un dormitor în poligonul tău de tragere şi nu l-a văzut absolut nimenea, afară de mine. A stat cam vre-o două luni.

-Şi eşti aşa de sigură că-l iubeşti şi că-l vrei de soţ?

-Da tată, absolut sigură. El e omul lângă care aş vrea să-mi trăesc viaţa, dacă ne-ajută Dumnezeu şi scăpăm de necazul ăsta cu neamţul, cu nemţii în general, ca nici el şi nici eu, nu-i putem înghiţi.

-Nici eu s-o ştii. Bine, dacă-i aşa, să chibzuim ce e de făcut. Eu cred că v-aţi orientat bine spre Săveni, numai că acolo e prea aproape de calea ferată şi s-ar putea să dea nemţii de el, dacă nu-i prudent sau dacă nu mai face o boacănă ca cea dela Pleşeşti.

-Aşa i-am spus şi eu de mai multe ori şi mi-a promis c-o să fie foarte prudent. Iar în caz de primejdie, el mai are două recomandări, date de un

unchi de-al lui, învăţător în Dumitreşti. Cu ele poate pleca prin Oltenia, sau prin Ardeal, la oameni de nădejde cum speră unchiul lui, nea Ștefanică, cum îi zice el. Da cum naiba să-i facem noi rost de un buletin de identitate fals?

-De un buletin e mai greu, dar de o adeverinţă provizorie, cum că buletinul i s-ar fi furat, poate-i mai uşor zise colonelul tot scărpinându-se în cap, semn că se străduia să găsească ceva folositor. Ai o fotografie recentă de-a lui acest Ştefan? Aţi găsit un nume frumos. Trebuie s-i găsim şi un loc unde s-a născut şi de unde a venit la Săveni. Poate-l întreabă cineva. Trebuie să fie pregătit. Pînă atunci, nu-i bine să discute nimic, cu nimeni. Da aici la tine cum a sosit?

-Ooooo tată, dac-ai şti ce m-a speriat cînd i-am deschis uşa, că mă avertizase prin telefon c-o să vină.

-Cum aşa? El să te sperie? Păi spuneai că-l iubeşti parcă.

-Da, de asta fii sigur, dar când i-am deschi uşa nu l-am recunoscut şi am vrut să-i închid uşa, că era-nbrăcat ca nemţii, echipat gata de război. Noroc, c-a băgat repede piciorul în uşă şi a-nceput să vorbească.

-Îmbrăcat ca nemţii? Şi cu echipament de război? Măi să fie, sper că n-a mai făcut iară vre-o boroboaţă. Şi ce-aţi făcut cu hainele nemţeşti?

-Păi le-am urcat în podul casei, ascunse într-o ladă veche care era p-acolo şi am tras-o în colţul cel mai întunecat al podului, după hornul care vine dela sobe.

-Ar trebui să le scotocim puţin şi de armă să scăpăm într-un fel.

Nemţii aştia au cam început să se cam dea la populaţia română şi-n bagajele lui s-ar putea să găsim ceva folositor. E doar o speranţă, nu? Tare-aş vrea să-i dau şi eu o mînă de ajutor, că şi eu cred c-o să-ţi fie un bun soţ, după ce s-or clarfica treburile prin România. Bine că nici eu nu l-am dat atunci dezertor, când cu neamţul ăla care l-a omorât. Că el l-a omorât, asta-i sigur.

-Da. Aşa mi-a spus şi mie, dar să ştii că n-a vrut. A fost doar o întâmplare. Maică-sa însă, cică i-a spus că asta a fost mâna lui Dumnezeu, ca să răzbune nu ştim încă ce, dar sper să aflu eu, când m-oi duce pe la ea pe la Pleşeşti, că aşa ne-am înţeles noi.

-Mmmmda, hai acum în pod să scotocim puţin prin lucrurile neamţului, dela care Ştefan o fi împrumutat, numai el ştie cum, hainele şi celelalte. S-au urcat şi le-au purecat pe-ndelete. Colonelul a avut o tresărire, cînd a dat de un portvizit doldora de hîrtii. L-a băgat iute-n buzunar şi a continuat cu căutarea, pînă a epuizat absolut tot ce era în

rucsac şi prin buzunarele uniformei germane. Automatul şi casca le-au îngropat apoi în grădină, la loc mai sigur. Nu i-a văzut nimeni, că se-nserase. După ce au ajuns în camera de unde au plecat şi unde discutase mai înainte, colonelul a scos grăbit portvizitul neamţului şi la pus pe masă.

-Ia să vedem fetico, ce are neamţul aici, arătînd spre portvizit. Şi începe a le înşira pe masă. Surpriza surprizelor. În portvizit a găsit, printre alte multe documente în limba germană şi un buletin de identitate şi două adeverinţe eliberate în locul a două buletine declarate pierdute, eliberate toate de poliţia din oraşul Râmnicul Sărat, pentru 3 cetăţeni români, din acel judeţ, aflaţi în 3 sate diferite.

-Phiiiii! Ce noroc pe noi! De unde naiba le-o fi luat nemţoiu? exclamă Silvia, care tremura de curiozitate.

-Nu-i greu de înţeles. Mulţi soldaţi germani nu prea vor să lupte pe frontul din Rusia. Acolo-i iarnă grea, care deja a început. Şi unii dintre ei probabil ca ştiu ce-a păţit Napoleon la vremea lui, cînd a invadat Rusia iarna. Se pare ca acest neamţ, care i-a “ împrumutat” tot echipamentul lui Ştefan al tău, era unu dintre ei şi s-a pregătit omul ca să dispară din evidenţele armatei germane. Ca să poată umbla fără frică prin România, avea nevoie de o identitate românească. Se pare însă că n-a mai avut vreme să-şi facă rost de o costumaţie adecvată şi nici de o fotografie. Probabil Ştefan nu i-a mai dat răgaz. Sper să n-o fi intrat în alt necaz. Da cum naiba le-o fi obţinut neamţul? Precis c-a jefuit sau omorît cel puţin trei români. Sau poate pur şi simplu le-a găsit şi el aruncate pe undeva, de cei care au ca meserie, buzunăreala oamenilor. Cine mai ştie? Dac-am căuta prin satele respective, ne-am convinge, dar pe noi nu ne interesează acum această problemă. Avem trei posibilităţi de a-l proteja pe Ştefan, cu o identitate falsă. În vremurile astea, nimeni nu mai are chef să verifice mai cu atenţie aceste acte, mai ales dacă Ştefan e băiat cuminte acolo la căsuţa noastră şi nu mai face vre-o boroboaţă.

-Da, hai să vedem care se potriveşte mai bine cu figura lui Ştefan, zise şi Silvia, plină de nerăbdare. Deschide-le să le văd eu pozele.

-Da, uite. Buletinul a fost se pare a unui călugăr sau popă, sau cam aşa ceva, cu o barbă respectuoasă. Îl chema Baltă Ştefan şi domiciliază în satul Hoinari din judeţul care i-a eliberat buletinul. Această adeverinţă este a cetăţeanului Milea Tănase, din satul Obidiţi, iar a doua adeverinţă este a lui Cazan Ion, din satul Grebănu. A umblat mult nemţoiul ăla, pînă le-a obţinut şi a acţionat numai prin satele de lîngă calea ferată. Probabil că în una din gările vecine oraşului Rîmnicul Sărat, a stat mai multă vreme. Numai el ştie cum le-a obţimut, dac-o mai şti şi acuma. Uită-te la poze şi vezi mai ales dacă bărbosu se cam aduce la figură cu Ștefan, că barbă are slavă Domnului. Silvia le studiază pe toate cu atenţie apoi se pronunţă, cu ochii strălucind de bucurie.

-Da tată, se cam aseamănă bărbosu cu Ştefan, numai ca n-avea mustaţă cînd i s-a eliberat buletinul.

-Uită-te şi la celelalte, poate e ceva bun şi acolo. După cîteva minute de studiere a celorlalte fotografii, Silvia zise:” Da tată şi astea sunt bunicele, dar n-are barbă niciunul. Să le păstrăm pentru mai tîrziu, cine ştie ce-o mai apare”.

-Bine, ia adu-i poza lui Ştefan, care ziceai că o ai aici. Silvia sare iute de pe scaun şi cotrobăie prin hîrtiile ei din bibliotecă. Aduce poza şi i-o dă tatălui său. Acesta o studiază şi el şi o compară cu poza de pe buletin.

-Cred c-o să meargă. Ştefan să nu-şi radă mustaţa, că buletinul este emis cu trei ani în urmă, suficient timp ca să crească o mustaţă stufoasă ca a lui. Hai să operăm acum schimbarea fotografiei, că tot discutînd problema ta, nu am avut timp să-ţi spun problema mea. Şi-i potrivi poza lui Ştefan, acolo unde a fost a lui Baltă Ştefan, din Hoinari. S-a potrivit de minune. Greu se observa înlocuirea.

*

-Da tată, chiar aşa. De treburile matale am uitat de tot. Ţi-am luat-o înainte cu ale mele necazuri. Ia spune, reluă Silvia discuţia, care a fost întreruptă de aranjarea noului buletin al lui Ştefan.

- Eu sunt doar în trecere p-aici, că trebuie să ajung pe undeva pe lîngă Odesa. Am o treabă p-acolo, dar nu te teme c-o să vin înapoi, dacă Dumnezeu m-o feri de vre-un accident absurd. La luptele de acolo nu o să particip de-ocamdată. A precizat asta văzând-o pe Silvia că s-a schimbat la faţă când a-nceput să vorbească. Dar dacă tot am venit şi am aflat că sunteţi în impas, o să trec şi pe la Săveni să vorbesc puţin cu nea Vasile şi cu trăgătorul meu de elită, viitorul tău soţ, care după firea care-o are, cred c-o să aibe multe necazuri în viaţă. Să ştii, uite-ţi spun de-acuma, să ai mare grijă de el, că numai tu îl poţi feri de multe dintre ele.

-Da tată-ţi mulţumesc că m-ai avertizat şi matale, că şi eu m-am gândit tot cam aşa. Sper să mă ajute şi mama lui, cu care o să vorbesc sper, înainte de sărbătorile Crăciunului. Dar să ne-ntoarcem la matale. Când vrei să pleci spre Săveni?

-Păi mâine dimineaţă fata tati. Mâine deci o să fiu pe la Săveni şi după aia plec spre Odesa.

-Uf, cred că eşti tare obosit. Hai să te culci. Eu o să-ţi pregătesc ceva de mâncare, ca să ai pe drum. La ce oră să te scol?

-Lasă că mă pot scula singur. Am un tren spre Ţăndărei pe la 6 dimineaţa. Deci mă scol pe la 5. Spune-mi dacă vrei să trec şi pe la tine, când o să plec.

-Da desigur. Da cred c-o să mă găseşti sculată, că şi eu sunt tare matinală în ultimul timp.

Colonelul a plecat la culcare după ce şi-a sărutat fata, iar Silvia i-a pregătit într-o pungă de plastic curată, tot ce credea că este necesar colonelului atât pentru drumul lung ce-l are de făcut, cât şi pentru discuţia care o s-o aibă cu nea Vasile din Săveni şi cu Ştefan şi Tanţa. Apoi s-a culcat şi ea, că era deja noaptea târziu. La 5 dimineaţa când a intrat tatăl ei la ea, era gata îmbrăcată, ca să-l însoţească la gară.

-Bună dimineaţa Silvia. Ce faci? Oar vrei să mergi cu mine la gară?

-Da tată, sper să nu te superi pentru asta.

-Aa, nu. Dece? Dacă vrei, hai să ne cărăm, că trenul nu aşteaptă.

-Da, hai. Bagă mai întăi şi astea în rucsacul matale, sau vrei să-l duc eu până la gară?

-Lasă că-ncape-n rucsac. Da ce naiba ai pus atâtea?

-Păi am pus câte ceva şi pentru discuţiile care o să le ai cu nea Vasile, cu Ştefan şi tanti Tanţa. Vezi că ai şi o butelcă de ţuică de prună şi una din vinul matale din pivniţă. Ai grijă să nu le spargi pe drum. Lui Ştefan i-au plăcut tare mult, cât a stat aici. Dar să ştii că-i tare cumpătat la băutură.

----------------------------------------------

-------------------------
CAPITOLUL 11.- COLONELUL LA SĂVENI

-Gata, hai să plecăm c-au început şi tranvaiele să circule.

Şi au pornit-o spre Gara de Nord. Trenul era deja tras pe linie. Colonelul şi-a găsit vagonul de clasa I-a, în care s-au urcat amândoi. Au mai discutat despre treburile din Bucureşti şi mai ales despre viitorul copil care o să apară prin Aprilie 1942. Colonelul i-a recomandat să se ducă să nască la Săveni, la Tanţa şi Ştefan. I-a mai recomandat încă un loc, în care Ştefan s-ar putea ascunde destul de bine de nemţi. La Ion Tomoiu (Rică, cum îi zice lumea din sat) din comuna Bălăneşti, Judeţul Târgu Jiu, unde colonelul avea o pădure destul de mare pe dealurile din împrejurimile Bălăneştiului. Deoarece pădurea se îngrijea acum cu greu, acel Rică, care la aproape 8o de ani, sigur s-ar fi bucurat de un ajutor ca Ştefan. Păi dacă era de fapt bun pădurar! Cu cinci minute înainte de plecarea trenului, s-au despărţit, îmbrăţişîndu-se călduros.

-La revedere fata tatii şi ai grijă mare. Eu îţi doresc mult succes.

-La revedere tată şi ai grijă de tine. Când te-ntorci, mai treci pe la noi dacă poţi. Poate mă suni în prealabil.

-Da, aşa o să fac. Hai iute dă-te jos c-o să plece trenul. Silvia a coborât şi i-a fluturat batista, pînă nu l-a mai văzut, că stătea şi colonelul la fereastră, făcându-i cu mîna. În compartimentul colonelului, nu mai era nimeni. Şi-a aranjat mai bine bagajul lângă el şi s-a pregătit să mai tragă un pui de somn, dar n-a putut, că l-au năpădit gândurile. Silvia, intra-se în viaţa de femeie, cu un necaz destul de mare.

Când a ajuns la Ţăndărei, a schimbat trenul spre Feteşti şi a coborât la prima staţie. Era aproape de ora 11 şi era încă ceaţă. Pe câmp, ţăranii munceau de zor. Unii încă mai tăiau cocenii. Alţii îi cărau cu căruţele, alţii cu cotigele,un fel de roabe cu două roți, iar alţii stăteau lângă căruţe pline cu saci de grâu, ca să-l semene cu tractorul şi semănătoarea ce se vedea foarte greu, undeva mai departe. Colonelul a luat drumul care trece prin Săveni şi s-a oprit la casa lui nea Vasile. Nu era acasă. Era pe câmp, la semănat de grâu. După spusele unor bătrâne care discutau pe şosea, lângă un gard, îl căută şi-l găsi pe câmp. Era cu mai mulţi oameni, aştepta să-i vină şi lui rândul la semănat. După ce a dat ziua bună oamenilor care mai erau cu Vasile, l-a luat puţin pe drumul ce duce la moşioara lui şi pe drum l-a pus în temă cu Ştefan.

-Cum merg treburile p-aici nea Vasile?

- Ca de obicei domnule Mastacaş, încet şi prost. O să ne apuce iarna cu grâul ne pus, că avem p-aici numai un tractor, care nu dovideşte cred, să ne termine pe toţi. Noroc, că eu azi sper să-mi vină rândul şi să scap de belea, cu faţa curată. După aia ce-o mai vrea şi Dumnezeu, că noi ne-am făcut datoria. Colonelu se opri şi scoase butelcuţa de ţuică.

-Uite, Silvica mea, mi-a dat şi pentru matale, ceva vin şi ţuică. Ce preferi acum să bei?

-Păi o gură de ţuică Domn colonel, că-i aproape vremea de masă şi am ceva de mâncare la căruţă.

-Ia de ici şi să fie cu noroc ziua de azi.

-Noroc şi să trăim cu toţii. Da cu ce ocazie p-aici domn colonel? zise nea Vasile, trăgând din sticlă o duşcă zdravănă.

-Păi merg spre front nea Vasile, cu o misiune, nu ca să stau acolo. Şi m-am gândit că n-ar fi rău să ne mai vedem, că cine ştie, nu?

-De, bine v-aţi gândit. Nici-odată nu poate şti omul, unde şi când îi va fi sfârşitul, dar mite pe front, chit că nu participaţi direct la lupte. Mi-aduc şi eu aminte de câte am văzut în celălalt război.

-Da cam aşa-i. Nea Vasile, ce zici de băiatul care l-a trimis Silvia aici la căsuţa noastră? Vă e de vre-un folos sau nu?

-Domn colonel, ce să vă zic? Ce-i poate mintea nu ştiu încă, că nu-ş dece, nu-i prea vorbăreţ. Dar treabă bună văz că face şi asta-i tare bine şi pentru săraca Tanţa, ba chiar şi pentru mine, că m-a scăpat de grija gospodăriei de acolo. I-am spus unde să mă găsească, când are nevoie de ceva, dar până acum, nu m-a căutat. Înseamnă că ştie să se descurce şi nu-mi pare rău deloc de asta. Ba din contra.

-Asta aşa-i. Ştefan e un om şi jumătate, s-o ştii şi dela mine. Lasă-l în zeama lui şi când te consultă în vre-o problemă, acordă-i toată atenţia, că să ştii că până la urmă, când o fi ş-o fi să plec şi eu în lumea celor drepţi, el va moşteni această moşioară, împreună cu Silvia.

-Păi bag sama, vă este un fel de ginere, domnu colonel?

-Ei încă nu, dar să vedem cum s-o termina şi cu nemţii aştia de p-aici şi-atunci , dacă ne-ajută şi Dumnezeu, o să jucăm şi la nuntă.

-Ei, să v-audă Dumnezeu, deci cam aşa stă treaba?

-Da aşa sper şi eu nea Vasile şi d-aia l-am trimis p-aici, ca să-l scap de front cât oi mai putea şi eu. Şi te rog tare mult pe matale, să faci tot posibilul, să-l fereşti de nemţi, că tare nu-i poate suferi şi se ia la harţă cu ei, din nimica. Ştii că nemţoii ăştia, sunt cam îngâmfaţi. Deci cînd apar nemţii prin sat, dă-i de ştire într-un fel şi las că-l instruiesc eu şi pe el ce să facă atunci. O să vorbesc şi cu Tanţa. Se-mpacă bine amândoi, parcă aşa ai zis? Da mai trage din ţuica aia, că-i de prună curată.

-Da Tanţa-i tare mulţumită de el, c-o scuteşte de multe treburi şi-i tare săritor la nevoe. Atît doar că nu-i prea vorbăreţ. Însemnă că e şi el îngrijorat de situaţia în care se află. Zic şi io aşa, o vorbă proastă, de. Scuzaţi dumneavoastră.

-Da, poate că aşa şi este, sau poate-i mai ruşinos, cine ştie? Las c-o să vorbesc eu şi cu el, mintenaş. Ia mai trage odată din sticlă, că mă duc pe la ei, să-i cinstesc şi pe ei şi să punem ţara la cale mai bine. Deci aşa rămâne nea Vasile. Rămâi sănătos şi spor la treburi. Despre necazurile matale cu moşia mea, o să vorbim la vară dac-o mai avea Dumnezeu răbdare cu noi pîna atunci. Şi-i strânse mâna voiniceşte, îşi săltă rucsacul în spate şi porni la drum.

-Mergeţi sănătos domnule colonel şi să vă întoarceţi sănătos. Să nu uitaţi, când veniţi înapoi, treceţi şi pe la noi, înainte de a merge unde trebuie să mergeţi. Poate atunci om putea vorbi mai în voie. Cît despre nemţi, deocamdată p-aici pe la noi nu prea s-au arătat, că se pare că nu prea suntem în calea lor.

-Doamne-ajută nea Vasile zise şi colonelul, făcîndu-şi cruce, o dată cu nea Vasile, apoi fiecare porni în treaba lui. După aproximativ o oră de mers, pe un drum cam noroios, că plouase cu o zi înainte, a ajuns la căsuţa dela moşioara lor. Era o căsuţă cu patru cămăruţe şi o tindă între ele, care ţinea loc şi de bucătărie, că înainte de a intra în tindă, trebuia să intri, pe o prispă destul de lată, închisă cu geamuri, pentru a proteja toate camerele de Crivăţul care bântuie prin Bărăgan, destul de des. Acum prispa, aflată cam pe partea de Vest a casei, era ca-n fiecare Toamnă, plină cu fel de fel de recolte din grădina pe care acum o îngrijea Ştefan. Grădina era acum curată şi săpată, pentru Primăvară. Ştefan era pe prispă, împletea din foi de porumb, un fel de funii, cu scopul de a face în cursul iernii, ștergătoare pentru încălţămintea cu care s-a umblat p-afară şi rogojini pentru pus pe jos în tindă, unde se adună toată mizeria adusă cu picioarele de p-afară. Cînd la zărit pe colonel că se apropie pe drum, a dat să intre-n casă, să se ascundă. Colonelu a-nţeles despre ce e vorba şi i-a strigat de departe.

-Stai cuminte Ştefane că-s om bun, trimis de Silvia. Cred că mai ştii cine-i Silvia nu?

-Aaaaaa, domnu colonel Mastacaş. Ce bine-mi pare că aţi trecut pe la noi, a zis Ştefan alergând în întâmpinarea lui. Ia, daţi-mi mie rucsacul ăsta, trăgându-il din spate. Da ce-i aşa de greu şi cu ce ocazie pe la noi?

-Lasă c-o să vezi şi o s-auzi tot ce te interesează, după ce intrăm în casă şi o vedem şi pe Tanţa.Cum te împaci cu ea? Dar să nu uit, înainte de a intra, uite, ţi-am făcut rost de un buletin de identitate, fals desigur, dar îl poţi folosi la nevoie. Acum eşti Baltă Ştefan, din Hoinari, un sătuc din comuna Măcrina, judeţul Râmnicul Sărat. Şi să stai cât mai mult pe-aici, ca să nu te tragă cineva de limbă şi să-ne afle secretul. Vezi că sunt şi eu implicat acuma, că să ştii că eu dela unitate, nu te-am dat încă dezertor, cum ar fi trebuit. Aşa că în clipa în care crezi, că nu mai e nici-un pericol, adică dacă nemţii s-au dus dracului de p-aici, revii frumos la rolul tău pe care l-ai avut înainte de necaz şi de restul, o să am eu grijă. Iar dacă simţi că nemţii ţi-au dat de urmă, te duci cu grijă la Silvia şi găsiţi împreună alte soluţii. Şi dacă se-ntâmplă ceva cu mine, tot aşa să faci. Te duci la Silvia şi vă organizaţi cum credeţi şi voi. Nea Vasile a fost pus în temă cu situaţia ta şi abia aşteaptă să joace la nunta voastră.

-Mulţumesc mult, mă gândeam cu mare îngrijorare la treaba asta a legitimării. Noroc că până acum nu s-a interesat nimeni de mine, din acest punct de vedere şi nici din altele. Mulţumesc şi pentru sfat, că într-adevăr, viitorul mi se părea şi mie cam neclar până acum. Vă rog să aveţi toată încrederea că o să fiu la înălţime, ca ginere, că eu aşa am înţeles acum, că sunteţi de acord cu căsătoria noastră.

-Da da. Silvia mi-a explicat că ţine mult la tine şi că este hotărâtă să te aibe ca soţ. Ea e singurul meu copil şi n-o să vă stau tocmai eu în cale. Recunosc că la început nu prea mi-a convenit, dar Silvia a luptat ca o leoaică pentru tine. Domnul să ne aibe-n paza lui, pe toți.

- Mulţumesc mult pentru aceste vorbe. Trebuie să cinstim un pahar pentru asta, dar...

-Da, îl întrerupse colonelul, sigur c-o s-o facem, că sunt pregătit pentru asta. Mi-a pus Silvia în rucsac cele absolut necesare pentru asta.

-E-n regulă, hai să intrăm şi s-o punem în tema şi pe tanti Tanţa, cu care mă împac excelent. Nu ştiu dânsa ce părere are despre asta, şi-i deschise uşa dela prispă, apoi pe cea dela tindă. Acolo Tanţa învârtea de zor cu o lingură de lemn, într-o cratiţă de tuci.

-Bună ziua şi bine v-am găsit. Ce mai faceţi stimată doamnă şi cum vă înpăcaţi cu acest băiat, Ştefan?

-Bine aţi venit domnule Colonel şi să fie-ntr-un ceas bun. Mulţumesc de întrebare, slavă Domnului, încă destul de bine. Cu Ştefan mă-nţeleg destul de bine. Îmi este de mare ajutor. Aţi făcut o pomană cu mine, trimiţându-mi-l aici. Nu ştiu el ce părere-o fi având despre asta, răspunse Tanţa uitându-se zâmbind către Ştefan. În acelaşi timp a şi pus ceaunul pe foc, pentru a face o mămăliguţă mai mărişoară de data asta, ca pentru trei persoane.

-Hă hă hă.Vedeţi domnule colonel, vedeţi? Ce v-am spus eu?

-Da. Asta-i bine. Faceţi tot posibilul să trăiţi în linişte aici şi ajutaţi-vă unu pe altu cum poate fiecare. Văd că sunteţi pregătiţi şi de iarnă. Cred că lemnele care le aveţi sunt destule. Poate c-ar fi bine să mai vorbiţi şi cu nea Vasile, să vă aducă şi nişte coceni de porumb sau beţe de floarea soarelui, ca să fie de rezervă, că nu se ştie ce iarnă ne aşteaptă. Aici Crivăţul se simte ca peştele-n baltă. La nevoie mai tăiaţi câte un salcâm din păduricea noastră, deşi ea e pusă să ţină piept Crivăţului. Dacă tăiaţi, Primăvara din timp să plantaţi câte un pui de salcâm în locul celor tăiaţi, ca să nu se creieze goluri prea mari în pădurice. Cred că sobele le-aţi curăţat din timp, că iarna o să iasă mult fum pe ele.

-Lăsaţi domnule colonel, că ne-om descurca noi. Dar cu ce ocazie pe la noi? Întrebă Ştefan făcîndu-i cu ochiu, fără să-l vadă Tanţa, care era ocupată cu cratiţa din care ieşea un miros îmbietor.

- Eh! Iaca, trebuie să merg cu o misiune, tocmai pe lîngă Odesa. Cu ocazia asta am trecut pe la Bucureşti, unde Silvia m-a pus la curent cu principalele evenimente care s-au petrecut acolo. Ea m-a convins să trec şi p-aici şi să vă informez pe amândoi, că ea este hotărâtă să se mărite cu Ştefan, auzi coană Tanţo?

-Aaaaaa, aşa stă treaba deci? Întrebă Tanţa oprindu-se cu lingura deasupra cratiţei. Păi să fie cu noroc domnule colonel, că bun ginere v-a mai picat la zar. A simţit şi Silvica dumneavoastră, că Ştefan e ştofă bună. Ia fugi Ştefane şi adu din pivniţă o sticlă de-aia cu vin. Ştii tu, din alea mai vechi. Şi adu şi o strachină de murături, c-acum e gata mămăliga şi fasolica abia aşteaptă s-o gustăm cu murături. Să cinstim cum se cuvine evenimentul, nu?

-Gata, într-o clipă sunt înapoi, zice şi Ştefan, luând o strachină frumoasă de pe policioara care era deasupra plitei. Şi pînă să vină el înapoi, colonelul o puse-n temă şi pe Tanţa.

-Coană Tanţo, să ştii că am o mare rugăminte la matale. I-am spus şi lui nea Vasile lucrul ăsta.

-Care, domn colonel?

-Uite coană Tanţă. Ştefan e un băiat pe care eu am vrut să-l feresc de front, că-l socoteam de cum a venit militar la mine-n unitate, un om valoros, care trebuie ferit de front. De-asta l-am trimis în Bucureşti să aibe grijă de casa de acolo şi grădina ei. Silvia mi-a explicat cum s-a făcut, că s-au plăcut. A fost iniţiativa ei, că el n-ar fi îndrăznit. A avut un necaz mare cu nemţii dela el din sat, cînd a fost p-acolo într-o permisie, dată de mine, de nu i-aş mai fi dat-o. De-atunci trebuie să stea ascuns şi de nemţi. De-asta a ajuns acum aici. Te rog pe matale tare mult, ţine-l mai mult p-aci, nu-i da voie să meargă prin sat, sau Doamne fereşte, în oraş. Dacă e nevoie, apelaţi la nea Vasile, sau du-te matale unde trebuie, El nu are voie să iasă din această curte. E clar coană Tanţo?

-Foarte clar domnule colonel. Bine că mi-aţi spus, că el tot tace ca melcu. V-am înţeles foarte bine şi vă rog să fiţi fără grijă. Am să fac tot ce se poate ca să stea numai în această gospodărie şi cum oi afla că mişună nemţii prin preajmă, o să-l pun în gardă. Tocmai sosise şi Ştefan cu o sticlă de vin aproape negru şi murdară de nisip, împreună cu strachina plină de murături. Gogonele, ardei cornu caprii, ţelină căpăţână şi frunze, sfeclă roşie, varză roşie şi trei pepenaşi, ceva mai mari ca o ceapă barosană.

-Iaca tanti Tanţa, misiune îndeplinită. Sper să fie şi pe placul domnului colonel.

-Ce domn colonel mă băiete? Ce domn colonel? Ia să faci bine şi să-i zici tată de-aci-nainte, auzi? Că lui Silvia o să-i placă tare mult, iar lu domn colonel cred că aşişderea, se răsti în glumă Tanţa la Ştefan.

-Da mă Ştefane, cred că-i cazul să urmezi sfatul coani Tănţica. Ce să ne mai ascundem după deget? În timpul ăsta, colonelul scotea din rucsac, cele două butelci date de Silvia, iar Tanţa aranja masa pentru trei persoane, scuzîndu-se că nu are veselă şi tacîmuri la nivelul evenimentului ce aveau de gînd să-l sărbătorească împreună.

- Bine tată, zie şi Ştefan. C-am aşa-i de fapt. Uite ici nişte păhărele şi hai să gustăm ţuica dată de Silvia, că aproape că i-am uitat gustul. Da dece-i mai goală?

-Păi pentru c-am trecut şi pe la nea Vasile, cum ţi-am mai zis. El era pe cîmp la semănat de grîu, n-a putut veni încoace. Atunci l-am întrebat ce vrea să bea şi a preferat ţuica, că încă nu mâncase. Ţi-am spus că l-am pus şi pe el în curent cu sitaţia ta actuală, din toate punctele de vedere şi a rămas încântat. Aşa că de el să nu te mai fereşti, că şi el mi s-a plîns că eşti cam mutulică.

-Adică vrei să-mi spui dragul meu tată, că şi tanti Tanţa s-a plâns că-s cam mutulică? Întrebă Ştefan râzând în gura mare.

-Da. Sigur că da. Da ia hai să gustăm ţuica Silviei. Noroc, sănătate şi să ne ferească Dumnezeu de necazuri, zise colonelul, dând fiecăruia păhăruţul plin.

-Noroc domnule colonel şi să fie-ntr-un ceas bun ce-am auzit dela dumneavoastră, ură şi Tanţa. Să vă dea Domnu şi dumneavoastră multă sănătate şi să scăpaţi sănătos din acest nenorocit de război. Dece naiba nu s-o fi oprit Antonescu la Nistru, eu n-am priceput.

-De coană Tanţa. Nu-i cum vrea omu, ci cum vrea Domnu, răspunse colonelul, în timp ce ciocnea şi cu Ştefan.

-Noroc dragă tată şi mulţam pentru tot. Sper c-o să ne-ajute Dumnezeu, să facem şi o nuntă adevărată cândva.

-Da, aşa sper şi eu Ştefane. Fii şi tu mai atent, nu te mai aprinde aşa de repede, cu nemţii ăştia, dacă-ţi mai apar în cale. Şi duse amândoi păhărelele la gură, golindu-le dintr-o sorbire.

-Cine mai vrea să-și mai pună, că mie îmi e tare foame şi uite sticla încă nu-i goală, iar mâncarea coani Tănțica, nu-mi dă pace. Şi-ncepu colonelul să-nfulice şi din fasole şi dintr-un pepenaş, care fusese copt când a fost băgat la murat şi era tare gustos. Ceilalţi doi n-au mai spus nimic şi s-au apucat să mănînce şi ei, uitîndu-se pe furiş la colonel.

După ce terminară cu mîncarea, colonelul lăudă talentele de gospodină ale coanei Tanţa şi turnă vin din sticla Silviei, în paharele mari, care erau deja puse pe masă.

-Hai să gustăm întăi vinul dela Bucureşti. Noroc şi sănătate şi să ne înâlnim sănătoşi cît mai curînd, zise colonelul, ciocnind cu fiecare.

-Noroc să dea Domnul şi să scăpăm cît mai repede de îngânfaţii aştia de nemţi, zise şi Ştefan, gustînd vinul. Bun. E tot din ăla care-l beam cu Silvia, când eram pe la ea, astă vară.

-Noroc zise şi Tanţa şi să nu uitaţi să treceţi şi p-aci, cînd o să reveniţi dinspre Odesa.

-Da, sper să mai pot, că tot aşa m-a rugat şi nea Vasile. Fireşte c-o să mai trec, să văd cum v-aţi descurcat între timp.

-Eu sper să ne descurcăm binişor, mai ales acum cînd se cunoaşte în întregime necazul meu, în care , împreună cu Silvia, sunteţi şi dumneavoastră implicat, ba chiar şi nea Vasile şi tanti Tanţa.

-Da, acum cu toţii suntem părtaşi la necazul tău. Aşa este. Dar sper să treacă repede, c-am simţit eu că nemţii nu prea mai au forţă în Rusia. Gerul de acolo, îi cam pune cu botu pe labe. Cred c-o să păţească chiar ca Napoleon la vremea lui. Cunoaşteţi povestea, cred.

-Da, din cîte am citit la Silvia acasă, cât am stat acolo ascuns. O să-i spun eu şi lui tanti Tanţa, într-o seara de iarnă, că am impresia că încă nu ştie.

-Ce să mai aştepte pînă atunci? Lasă că-i spun eu acum pe scurt şi tu atunci îi poţi spune mai multe. Deci coană Tanţă, Napoleon care a fost un mare conducător de oşti în Franţa, i-a bătut pe toţi cu care s-a luptat. Era un băiat mărunţel dar tare deştept în arta militară. A plecat dela situaţia de soldat şi repede, repede a ajuns comandantul suprem al armatei franceze. Cum ne cum, a atacat şi Rusia, dar aci n-a fost prea deştept, că a declanşat lupta cam Toamna. A înaintat el cît a putut de repede, dar Rusia fiind o ţară mare, pînă să ajungă la Moscova, l-a prins iarna şi deşi cucerise capitala Rusiei, iarna i-a decimat aproape toată oştirea cu gerurile ei. Aşa că a fost nevoit să părăsească Moscova şi să se furişeze spre Franţa, hărţuit tot timpul de Ruşi, care la ei în ţară, erau pregătiţi bine pentru iarnă. Abia, abia a scăpat cu viaţă numai cu o mînă de oşteni. Aşa o să se-ntîmple şi cu nemţii, că iarna a început acolo deja şi ei sunt îmbrăcaţi cu haine ne corespunzătoare vremii de acolo.

-Să dea Domnu să păţească şi ei la fel şi să scăpăm de ei cît mai repede, zise şi Tanţa oftînd.

-Da, să dea Domnu. I-a să gustăm şi vinul de Săveni şi după aia vă las şi-mi văd de drum. Ştefan între timp şterse bine sticla lui de nisip, o desfăcu şi puse în pahare.

-Noroc şi sănătate dragă tată şi să vii sănătos din nou pe la noi.

-Noroc să dea Domnu şi p-aici şi pe la toţi oamenii necăjiţi, că tare sunt mulţi în momentul de faţă. Şi după ce gustă şi vinul lor, îi aprecie calitatea şi se pregăti de drum. Mai goli din rucsac ce nu-i trebuia lui pe drum, că Silvia pusese de toate în punga ei.

-Da nu staţi să vă odihniţi puţin, domnule colonel? Întrebă Tanţa mirată. O-ţi fi obosit după drum.

-De obosit, sunt tare obosit, dar o să mă odihnesc în tren, că altă treabă n-am. Şi trebuie să mă cam grăbesc, că pierdui două zile cu problemele de p-aici. Aşa că rămîneţi sănătoşi şi să vă găsesc sănătoşi, când voi mai trece p-aici. Îşi săltă rucsacul în spate şi se îndreptă spre uşă, după ce strînse mâna la fiecare. Tanţa îl condu-se pînă la portiţă, îi deschise şi zise din nou.

-Sănătate domnule colonel, drum bun şi să ne revedem sănătoşi. Doamne-ajută şi se închină cu faţa spre Răsărit.

-Să dea Domnu zise şi colonelul închinîndu-se şi el. Rămîi sănătoasă coană Tanţă şi te rog încă odată, ai mare grijă de Ştefan. A, şi uite c-am uitat ceva important pentru matale. Să ştii că Silvia-i gravidă deja şi aşa prin Martie, Aprilie, sar putea să vină aici la matale ca să nască. Sper să vă descurcaţi cu bine şi-n această problemă.

-Fiţi fără grijă, că atât cît depinde de mine, totul o să fie-n regulă. Colonelul plecă şi Tanţa a stat în portiţă, până a ajuns el aproape de sat, apoi intrândnd în casă, îl văzu pe Ştefan, făcînd curăţenie , unde a fost masa.

-Aşa deci? Mă miram eu cum de ai ajuns tu aici! Acum m-am lămurit pe deplin şi să ştii că poţi conta şi pe mine în treaba asta. Da poţi să-mi spui şi mie, ce au nemţi cu tine? Că doar mulţi nu-i înghit, dar tac.

-Ei asta-i că eu n-am putut să tac, îi răspunse Ştefan bucuros că Tanţa e pe-o altă pistă, decît cea adevărată. Pentru mine-i mult mai bine să nu-i mai văd în faţa ochilor.

-Ei lasă, c-o să treacă şi asta într-un fel şi-o să puteţi şi voi să trăiţi liniştiţi. Cea mai grea problemă va fi cred cu naşterea, că spunea domnu colonel că Silvia s-ar putea să vină aici să nască. O să trebuiască să-l rugăm pe nea Vasile să ne facă rost din timp de cineva mai priceput ca mine, la treburi din astea.

-Da, lasă c-o să mai discut eu cu Silvia. Eu cred acum, fără să mă consult cu ea, că-i mai bine să nască acolo la Bucureşti, cu personal de specialitate şi după aia, poate veni aici la noi să se refacă şi ea şi să respire şi copilul un aer mai curat ca la Bucureşti. Om mai vedea cu treaba asta deci. Nu fii îngrijorată matale de-acuma.

-Da, parcă-ar fi mai bine aşa, oftă uşurată Tanţa. Hai acuma să ne vedem de treburile noastre. Sticlele astea care au rămas cu băutură, ai tu grijă de ele, că pe mine nu mă tentează decât câte puţin vin, după masă.

-Atunci ţine matale sticla asta cu vin dela Silvia şi eu plec cu restul. Spor la treburi tanti Tanţa. Şi Ştefan se duse din nou pe prispă, unde-l aştepta un maldăr de foi de porumb. Începu să împletească cu mai multă tragere de inimă, ştiindu-se ceva mai protejat şi cu un viitor promiţător, deşi nu prea sigur încă.

Colonelul Mastacaş, luă un personal pînă la Ţăndărei şi acolo găsi un tren militar românesc, care mergea direct pe frontul dela Odesa. Avea şi un vagon pentru ofiţeri. Ocupă un loc acolo şi se aranjă în aşa fel ca să poată dormi pe-ndelete.

Ştefan, tot împletind acolo pe prispă la foi de porumb începu să se gândească, ce să mai facă el acolo, ca să fie mai bine de sărbătorile care se apropiau şi venindu-i o ideie bună după părerea lui, o strigă pe Tanţa, care tocmai ieşea din tindă, să se ducă prin curte, după treburile ei.

-Tanti Tanţa, ştii ce mă tot gîndesc eu dela o vreme?

-Ei, ia zi, s-aud şi eu la ce te mai gîndeşti, că ai cred destule necazuri.

-Păi mă gîndesc că în curând o să vină sărbătorile de iarnă şi noi, parcă n-avem tot ce-ar trebui să aibă o gospodărie serioasă.

-Adică noi nu suntem o gospodărie serioasă, vrei să spui?

-Păi, iaca nu. O s-avem noi de sărbători piftie, cîrnaţi, caltaboşi, aşa cum are orice ţăran care se respectă? N-o s-avem, este?

-Ei! Aci cam ai dreptatea. De-astea n-o s-avem, că n-avem porc, pe care să-l tăiem şi noi, colea de Ignat. Dar avem cîteva păsări şi putem să renunţăm la una sau poate două şi să facem o mîncare mai de Doamne-ajută. Este?

-Este, dar dece să n-avem şi porc? Avem în gospodărie, la bună păstrare ceva ştiuleţi de porumb, cîţiva saci de grâu, paie şi coceni. Iar nea Vasile s-ar putea să ne mai aducă cîte ceva. Uite, să n-o mai lungim. Eu am ceva bani cu care am venit aici. Hai să vorbim cu nea Vasile să ne facă şi nouă rost de un purcel mai acătări, dela târgul care se ţine la Ţăndărei. S-au poate din altă parte, asta-i treaba lui. Numai sănătos să fie.

-De măi Ştefane, parcă n-ar fi rău ce te-ai gândit tu. Deci cum zici să facem?

-Păi pentru-că eu sunt blestemat deocamdată să nu ies din această gospodărie, eu zic să te duci matale cu banii care ţi-i dau eu la nea Vasile şi să-i spui că noi îl rugăm ce ţi-am spus deja. Ce zici? Ai putea?

-Păi dece să nu pot la o adicătelea? Azi e joi. La oraş târgul e Sâmbăta şi Crăciunul e aproape. Ia scoate banii că mă reped acuma la nea Vasile să-l procopsesc cu un necaz în plus. Ştefan se ridică şi intră la el în cameră, de unde iese cu un pormoneu doldora de bani.

-Ia tanti Tanţa ici. Sunt aici bani pentru doi porci, nu numai de unul. Eu am încredere în nea Vasile, c-o să facă treabă bună. Hai, mergi sănătoasă şi să te-ntorci cu veşti bune. Tanţa a luat banii, şi-a mai pus o haină pe ea că se cam răcorise şi a plecat spre Săveni.

-Ziua bună nea Vasile, gata? Termenaşi cu semănatul grâului?

-Fii bine venită coană Tanţo. Da, termenai. Acum sosii de pe câmp. Am avut noroc că nu ne-a prins ploaia, că văd c-acuma a-nceput să cearnă mărunt. Dar cu ce ocazie pe la mine? Aţi păţit vre-un necaz?

-Da deunde nea Vasile! Din contră, am venit să-ţi facem matale un mic necaz. Iaca băiatul ăsta al nostru Ştefan, are ceva bani şi s-a gîndit că n-ar fi rău să avem şi noi un purcel mai ca lumea, ca să-l tăiem de Ignat, ca tot românul cu frică de Dumnezeu. Uite aici sunt toţi. El zice că sunt destui pentru doi porci, dar nouă ne trebuie numai unul. Ce zici, ai putea să ne faci rost dela Ţăndărei, că poimâine-i obor de vite acolo?

-Păi cred că se poate. Ce nu se face când ai bani? Ştii şi matale doar! Şi eu mă gândeam să mai trec prin oborul dela Ţăndărei, că-mi mai trebuie şi mie câte ceva. Dar cu porcul e mai simplu, că-l am ici în curte. Ia hai să-l vezi! Şi se duc la coteţul porcilor unde nea Vasile avea doi porci numai buni de tăiat şi o scroafă cu şase purcei mărişori.

-Eu o să mă duc la târg numai ca să văz ce preţuri sânt şi Sâmbătă seara sunt la alde matale cu porcul şi cu restul de bani. Deci se face şi o să vă ajut şi la înjunghiatul lui de Ignat, că Ştefan n-o să poată singur cred. Bine că mi-aţi spus din timp. Mai aranjaţi puţin coteţul de acolo, că s-o mai fi dărăpănat şi el cu timpul, decând nu a mai fost folosit.

-Bine nea Vasile. Mulţumesc mult. Mă duc să-l pun pe Ştefan la treabă. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi noroc. Şi a plecat grăbită spre căsuţa lor.

-A fost mai uşor decât am crezut eu Ştefane şi ştii dece?

-Dece tanti Tanţa? Ia spune!

-Păi nea Vasile a zis că se duce Sâmbătă la Ţăndărei, numai să vază preţurile, că el tocmai vroia să ducă un porc acolo, ca să-l vânză.

Aşa că o să ne aducă Sâmbătă mai pe seară, acel porc care-l are-n plus şi restul de bani a zis el. Şi mi-a mai zis să mai reparăm puţin coteţul ăla de colo, ca să poată sta porcul acolo în bune condiţiuni.

-Da. Lasă asta pe mine, c-o să-l mai aranjez eu puţin şi-o să fie bine. Şi aşa cum a promis, luni pe seară soseşte nea Vasile cu doi purcei în căruţă şi un căţel. Un porc era numai bun de tăiat iar al doilea, era dela scroafa lui. Bun pentru anul următor. Iar căţelul, frumuşel foc şi tare prietenos. Cum a fost dat jos din căruţă s-a dus la fiecare şi s-a lăsat mângâiat, după care a lins tot ce-a putut dând bucuros din codiţă. Era puţin roşcat, cu o pată neagră pe frunte şi la urechea stângă.

-Bună seara la dumneavoastră. Iaca am sosit. Hai Ştefane să vedem cum îl dăm jos pe cel mare că cei mici uite-i c-au şi început să se joace prin curte, de parc-ar fi la ei acasă.

-Bună seara nea Vasile. Hai să-ncercăm. Ce-ar fi să răsturnăm căruţa binişor? Şi puse mâna fiecare la câte o roată. Săltară căruţa cam pe jumătate şi porcul cel mare a ajuns jos pe picioare, fără să facă gălăgie. Cum Tanţa pusese aproape de căruţă o cratiţă mai veche, plină cu lături dela bucătărie, amestecate cu ceva tărâţe de porumb, porcul cum s-a văzut jos a şi băgat botul în cratiţă şi nu s-a oprit pînă ce nu le-a terminat. Ştefan a mai pus doi pumni de grăunţe în cratiţă şi încet încet s-a tras cu cratiţa în coteţul pregătit de el. Porcul cel mare după cratiţă, iar cel mic, după cel mare, urmat de căţel. Când i-a văzut înăuntru, a lăsat cratiţa jos, a luat căţelul în braţe, a ieşit şi a închis portiţa, să nu mai poată ieşi. Acum erau în casă nouă şi ronţăiau de zor la grăunţe.

-Ştefane, că vream să te-ntreb. Când ai de gând să tai porcul, că vreau să fiu şi eu liber, să vin să te ajut.

-Bre nea Vasile, parcă de Ignat se taie porcii, nu? Atunci aş vrea să-l tai. Dar putem lăsa mai după prânz, dacă matale-l tai de dimineaţă. Adică cemai? Îl tăiem p-al nostru, când vii matale pentru asta. Nu-i nici-o nenorocire dacă-l tăiem cu o zi înainte sau după Ignat. Nu-i aşa tanti Tanţa? Și poate-o s-o avem și pe Silvia de ajutor şi o să ne descurcăm noi într-un fel.

-Da Ştefane, ai dreptate, ne putem descurca mai uşor dac-o veni și Silvia. Vino nea Vasile, când poţi matale, rosti şi Tanţa ca răspuns la întrebarea lui Ştefan. Apoi intrară toţi în tindă.

-----------------------------------------------

---------------