Alfa şi omega I bunăvoinţa lui dumnezeu

ORIENTAREA DUHOVNICEASCĂ

Continuarea slujbei

Comunitatea creştină are nevoie de o orientare permanentă, îndreptată spre viitor. Dacă vrem să mergem înainte, nu putem privi înapoi sub nici un pretext. Ca exemplu negativ, o avem pe nevasta lui Lot, care a privit înapoi.

Din ceea ce Dumnezeu a făcut prin slujba apostolilor, a celorlalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu şi prin slujba unică a fratelui Branham trebuie să recunoaştem lucrarea viitoare a Duhului Sfânt. În mesajul fratelui Branham pentru timpul sfârşitului, care este Cuvântul descoperit pentru timpul acesta, se află tot ce trebuie să ştim. Dar numai prin călăuzirea Duhului Sfânt ni s-a descoperit desfăşurarea duhovnicească şi legătura noastră continuă cu lucrarea lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan a auzit chemarea şi a zis: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri”. Apocalipsa 4:1

Chemarea divină nu se îndreaptă spre nord sau spre sud, ea vine de sus şi se înapoiază iar în sus. Amin. Numai acel ce poate deosebi glasul divin, de cel omenesc va primi descoperirea Duhului despre lucrurile viitoare; tot aşa el va fi în stare să rânduiască cele prezentate în mod corect, conform Cuvântului, pentru că este scris în Ioan 16:13: „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare”.

Deşi fiecare mesaj către Biserică a fost adresat îngerului Bisericii respective, la sfârşitul fiecărui mesaj citim: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

Se poate vorbi despre îngerul Bisericii zi şi noapte, însă fără să se înţeleagă ce a spus Duhul Bisericii. Deosebirea constă între înţelegerea mintală, literală şi firească, de cea duhovnicească atotcuprinzătoare a mesajului, care a devenit Duh şi viaţă.

În Împărăţia lui Dumnezeu se încheie o lucrare şi imediat începe alta. Iosua a primit o însărcinare bazată pe făgăduinţă divină prin mesajul profetic a lui Moise care îl călăuzea spre viitor. Elisei chema pe Dumnezeul lui Ilie. El se baza pe făgăduinţa care i-a fost dată, apucând mantaua lui Ilie, folosindu-se prin credinţă de ea. Acolo unde Ilie a sfârşit o lucrare, a început Elisei cu slujba sa. Atunci când şi-a sfârşit Ioan Botezătorul lucrarea şi însărcinarea, a început Domnul nostru Isus. După ce s-a împlinit fiecare Cuvânt şi fiecare făgăduinţă care se referea la El, sarcina cea mare a revenit Bisericii nou-testamentale. În Împărăţia lui Dumnezeu a existat întotdeauna o continuare a slujbei şi a lucrării.

Acolo unde s-a sfârşit trezirea din timpul lui Luther şi a reformei sale, a început deja timpul harului acordat lui Wesley şi generaţiei lui. Acolo unde a încetat slujba fratelui Branham, trebuie să înceapă o continuare a lucrării. Noi nu trebuie să ne rezumăm la a privi în trecut şi la fratele Branham, nici să rămânem la o însufleţire exaltată, ci trebuie să ajungem la o călăuzire adâncă, pătrunzătoare a Duhului. Frica de Domnul trebuie să se întoarcă în mijlocul nostru. Casa lui Dumnezeu nu are voie să rămână mai departe un cuib al hoţilor, ci trebuie să devină un locaş de rugăciune. Este posibil ca în Biserică să aibă loc, ca la început, har şi judecată şi acum în timpul sfârşitului.

Primii creştini puteau vorbi despre multe lucruri, despre Pilat şi vânzătorul Iuda, despre tăgăduirea lui Petru şi chiar despre ceea ce făcuse satana prin slujitorii lui împotriva bisericii. Dar din momentul în care a fost dăruit Duhul Sfânt, ei au vestit numai despre faptele mari ale lui Dumnezeu. Acest lucru se poate întâmpla şi acum doar printr-o puternică revărsare a Duhului.

Prima predică a fost rostită de apostolul Petru. Inspirat de Duhul Sfânt, el s-a referit la David spunând: „Fiindcă David era prooroc ... el a proorocit despre învierea lui Hristos ...” – Fapte 2:30. Vorbind doar în felul oamenilor, Petru ar fi putut relata multe despre David şi viaţa lui, dar el era plin de Duhul Sfânt şi vedea totul prin prisma dumnezeiască. El vorbea aici despre slujba profetică a lui David. Amin.

Doresc ca Domnul să-şi întoarcă din nou prin har Faţa Lui spre noi, să se îndure din nou de poporul Său şi să ne întoarcă acum, în timpul sfârşitului, ca la început.

POZIŢIA FEMEII ÎN LUMINA SCRIPTURII

După ce a fost publicată predica „Căsătorie şi divorţ”, a devenit necesară o scurtă expunere despre această temă foarte importantă. Nu ceea ce spune sau scrie careva despre noi, ci ceea ce a spus Dumnezeu şi este scris în Biblie, este valabil şi de luat în seamă.

Despre „Căsătorie şi divorţ” există mai multe păreri, dar precis trebuie să existe şi o poziţie biblică. Unele pasaje din predica fratele Branham „Căsătorie şi divorţ” au şocat pe unii, aşa cum cu grijă, a avertizat el mai dinainte. Unii au înţeles greşit câte-o parte din predică. Noi trebuie să cercetăm Scriptura fără idei preconcepute, ca să rezolvăm problemele şi situaţiile ivite, conform Cuvântului divin.

Fratele Branham a primit această temă despre „Căsătorie şi divorţ” prin însărcinare directă din partea Domnului, care i-a vorbit mai înainte din norul supranatural. Ce importanţă are această predică? La sfârşitul predicii fratele Branham a spus: „Întreaga predică este „Aşa vorbeşte Domnul”. Aici nu este vorba despre ce a vorbit fratele Branham, sora X, sau fratele Y, ci despre „Aşa vorbeşte Domnul”, din Cuvântul Lui, prin Duhul Său.

Nimeni să nu zică că „descoperirea” dată proocului, este de fapt confirmarea unei idei de mult cunoscute. Fratele Branham nu a făcut nici o deosebire, niciodată, între Noul şi Vechiul Testament, ştiind de fapt mai bine decât noi că Acela care îi vorbise, este Acelaşi Domn al Vechiului şi al Noului Legământ. Cine îndrăzneşte să spună să spună că „Aşa vorbeşte Domnul” din Vechiul Testament, s-ar contrazice cu „Aşa vorbeşte Domnul” din Noul Testament? Dumnezeu nu se poate contrazice, nici nu se poate corecta.

Dacă El se gândeşte astăzi altfel decât acum două sau şase mii de ani, atunci nu este El acelaşi Dumnezeu neschimbător. Cuvântul întreg al lui Dumnezeu este un „Aşa vorbeşte Domnul” şi Scriptura nu poate fi desfiinţată. Proorocul Maleahi a scris, în cartea sfântă astfel: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”.- Maleahi 3:6.

Domnul nostru a spus în Matei 5: 17-19: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor”.

Fratele Branham se referă în predica sa „Căsătorie şi divorţ” la începutul original, plecând de la textul din Geneza 1:27, când omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, într-un trup duhovnicesc, ca o fiinţă unică, de parte bărbătească şi femeiască. Abia în Geneza 2:7 Dumnezeu a făcut pe om din pământ (primul Adam). Dar omul era încă singur. Chiar după ce Adam a dat nume tuturor animalelor, create de Dumnezeu, totuşi între toate animale, nu s-a găsit nici un ajutor potrivit pentru el – Geneza 2:20.

EVA

În Geneza 2: 21-24 citim: „Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut pe femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie” pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta-sa şi se vor face un singur trup”.

Atât timp cât omul era în asemănarea lui Dumnezeu, într-un chip duhovnicesc, el nu putea fi ispitit. Abia în trupul de carne, el a căzut în păcat. Astfel a întrat păcatul, a bântuit boala şi a venit moartea peste toată omenirea. De aceea a trebuit să vină Domnul din starea Lui duhovnicească în asemănarea noastră omenească, ca să ne poată răscumpăra din starea decăzută. În 1 Timotei 2:13,14 citim: „Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia fiind amăgită s-a făcut vinovată de călcarea poruncii”. Nu Adam, ci Eva a fost amăgită de şarpe.

Adam era creaţiunea originară, Eva a fost făcută mai târziu. După căderea în păcat, şarpele a fost blestemat. Nu Adam şi nici Eva. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti…” Se pare că mai înainte şarpele a mers vertical, altfel nu avea nici un sens blestemul! „…În toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână…”.

În Geneza 3 ne este relatată şi convorbirea dintre şarpe şi femeie, deci au vorbit unul cu celălalt şi femeia s-a lăsat amăgită. Dumnezeu nu a trecut aceasta cu vederea şi a spus, în Geneza 3:16:

„…Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine”.

De la prima până la ultima naştere nimic nu se va schimba din Cuvântul acesta. Aşa a rânduit-o Dumnezeu şi nici chiar lucrarea de răscumpărare de pe Golgota nu a schimbat ceva aici. Trupurile noastre fizice vor rămânea neschimbate până la transformarea noastră, odată cu venirea Domnului Isus Hristos.

Către bărbat, Domnul a zis astfel: „…Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale…blestemat este acum pământul…”. Dumnezeu nu i-a tuns pe toţi la fel. Fiecare a primit partea lui. După căderea în păcat, femeia a fost subordonată bărbatului ei. Domnul a zis: „…el va stăpâni peste tine”. – Geneza 3:16. Nici Golgota nu a adus nici o schimbare. Orice femeie care se sustrage de la supunere faţă de bărbatul ei, se supune imediat stăpânirii duşmanului.