AlternanţA
Yüklə 490,37 Kb.
|
|
Ca aspect era destul de frumoasă, avea o statură poate mijlocie (mai ales că oamenii din acea vreme păreau destul de scunzi), părul foarte lung şi castaniu, ochii de culoare închisă, faţa rotundă şi puţin bucălată, gura frumos conturată, dar cu buze subţirele, forme voluptoase spre plinuţe şi o privire ce contrasta atât cu înfăţişarea cât şi cu ceea ce spunea, o privire ce ascundea o sensibilitate aparte. În toate episoadele în care am văzut-o era deosebit de elegantă şi plină de bijuterii, mai multe chiar decât văzusem eu la Irodiada într-un film. Încercam să-mi explic ce rol important a avut această femeie în epoca respectivă şi nu reuşeam deloc. La ce gen de informaţii trebuia să ajung de mă împingeau mereu pe altă dimensiune să vizionez niste imagini, nu înţelegeam. De ce trebuia să fiu eu spectatorul acestor scene, era alt semn de întrebare pe care mi-l puneam. Dacă eu eram cea care trebuie să le transmită mai departe, cui?! Şi de ce?? După mai multe întâlniri cu Mesagerii, înţelesesem rolul şi menirea mea aici: trebuia să vindec şi să ajut la transformările prin care unii oameni trebuie să treacă până la finalul anului 2012. Dar ce legătură aş putea avea cu nişte imagini de acum două mii de ani, pe care în mare parte nici nu le înţeleg?! Ba mai mult decât atât, comentariile acelei femei făcute la adresa Domnului Iisus, cum ar fi „tămăduitor evreu”, mă scot din minţi. Mesagerii însă, m-au asigurat că nu sunt nebună. Partea bună a ceea ce se întâmplă este că mă pot destăinui cuiva, că pot cere pareri, că pot comenta cu persoanele foarte apropiate mie, persoane care la începutul întâlnirilor mele cu ei, nu făceau parte din viaţa mea. De mai mult timp toţi aceşti oameni mi-au devenit foarte apropiaţi, ei făcând parte integrantă din existenţa mea aici. Nu ştiu dacă cineva din afara grupului nostru poate înţelege iubirea imensă pe care eu o nutresc faţă de ei, dar este o iubire curată şi necondiţionată, care armonizează perfect cu iubirea lor. Ce m-aş fi făcut în toate momentele mele grele dacă n-ar fi existat ei? Oare aş fi reuşit să le depăşesc? Îi mulţumesc Sfintei Trinităţi că mi i-a trimis. În mare parte ei au fost bolnavii mei şi au rămas apoi lângă mine, s-au schimbat rapid şi au ajuns la un grad de spiritualitate ridicat, sunt buni şi frumoşi, sunt „bogaţi” şi fericiţi. Vă iubesc dragii mei prieteni, dar este oare de ajuns? O parte dintre ei au avut tot felul de revelaţii extraordinare, prin intermediul lor am obţinut informaţii valoroase cu privire la „ce a fost” şi „ce va fi”. La rândul lor şi ei sunt conectaţi în permanenţă la Mesageri şi la Erra. Ei toţi sunt aparte! Am discutat cu câţiva şi despre aceste imagini sub forma unor flash-uri şi m-au încurajat să am răbdare că sigur voi primi nişte răspunsuri. Şi au avut dreptate. Însă înainte de a ajunge la aceste răspunsuri îmi doream foarte mult o întâlnire cu Mesagerii, ei erau cei care mă puteau linişti cu adevărat, pentru că erau singurii deţinători ai unor răspunsuri care mă priveau doar pe mine. CAPITOLUL ІІ În fiecare zi cel puţin o dată, dar asta se întâmpla rar, de regulă de trei, patru ori, îmi apăreau acele imagini în care protagonista era Miriam. Cele din ultimile dăţi nu-mi mai trezeau niciun fel de interes deoarece totul se derula în timpul acelei călătorii ce părea fără sfârşit; şi ce este curios parcă nici nu mai erau destul de clare. Îmi doream foarte mult să am o întâlnire cu Mesagerii, începusem să implor asta. Şi s-a întâmplat să apară. Într-o noapte, în cadrul caracteristic, mă aflam în faţa Lor. Eram la fel de înţepenită ca şi de alte dăţi, dar cu mintea plină de întrebări; însă nu am apucat să formulez vreuna, că am şi auzit:
Şi imediat m-am trezit în mijlocul camerei, de această dată fără durerea de cap, dar cu sufletul mâhnit că nu am primit răspunsurile scontate. Mi s-au părut mult mai rigizi ca de obicei şi întâlnirea mult mai scurtă, dar asta era. Când m-am trezit în dimineaţa următoare, nu m-am gândit decât la acea injecţie şi la ce o presupune ea, însă mai erau multe luni până atunci şi cine ştie ce se mai putea întâmpla. După prânz m-a contactat Oleg şi mi-a dat foarte multe detalii despre acest gen de acţiuni, ceea ce m-a determinat să înţeleg de ce Mesagerii fuseseră atât de laconici; nu de la ei trebuia să primesc informaţiile, ci de la un seamăn de-al meu, de aici de pe Terra. Ce n-a putut prietenul meu să-mi explice au fost acele flash-uri care mă terorizau uneori, alteori erau o binecuvântare, ca acelea ce urmau să fie. Din nou prin faţa ochilor mi se derulau tot felul de imagini, dar pe care nu reuşeam să le leg foarte bine. S-au repetat de două ori şi eu tot nu puteam să disting foarte bine chipurile, nici chiar pe cel al lui Miriam cu care mă obişnuisem destul de bine. M-am culcat puţin bulversată, dar am reuşit să adorm cu gândul că sunt prea obosită şi acesta ar fi motivul pentru care imaginile nu-mi erau foarte clare. În ziua următoare au urmat alte două episoade la fel ca şi cele din ziua precendentă, iar eu chiar nu mai înţelegeam nimic, deoarece mă simţeam destul de odihnită. Însă n-a trecut mult şi am constatat că mă aflam în faţa unui tablou impresionant. Miriam împreună cu Iosif mergeau pe jos destul de aproape unul de celălalt, că prima impresie a fost că se ţineau de mână, prin faţa unei mulţimi imense şi destul de colorată. Undeva în depărtare, paralel cu mulţimea, se afla un grup de câţiva bărbaţi, dar nu li se distingeau feţele. Cei doi veri mergeau hotărâţi către acel grup. Ţinuta lui Miriam constrasta teribil cu tabloul respectiv. Undeva în apropiere exista şi ceva ce semăna cu un car, fiind probabil un mijloc de transport specific vremii. În carul respectiv stătea un bărbat destul de deschis la culoare având în vedere pigmentul populaţiei ce locuia în acea zonă geografică, iar jos în picioare un băieţandru frumos şi bine îmbrăcat. Când cei doi au trecut pe lângă acel car, băiatul a făcut probabil o remarcă răutăcioasă la adresa femeii pentru că în secunda următoare bărbatul din car a coborât şi a înfipt mâna în părul acestuia, gest ce a fost urmat de o exclamaţie asurzitoare din acea direcţie: – unchiule Set! Cei doi păreau că nu observă ce se întâmplă în jurul lor şi se îndreptau hotărâţi spre grupul de bărbaţi. Pe măsură ce se apropiau parcă încercau să se contureze nişte feţe, iar eu făceam eforturi uriaşe pentru a observa cât mai bine ce se întâmpla. Însă degeaba, în clipa următoare imaginile au dispărut, capul meu avea în el o presiune pe care nu o puteam compara cu nicio unitate de măsură cunoscută. Am început totuşi să notez ceea ce văzusem, convinsă fiind că foarte curând se va repeta şi aveam dreptate, am mai revăzut imaginile de patru ori, deşi pe mine mă interesa continuarea, care a apărut abia peste două zile. Şi de această dată cei doi mi-au aparut mergând, însă erau mult mai aproape de grupul de bărbaţi. Când au ajuns lângă aceştia, în mijlocul lor se distingea un chip de o frumuseţe uluitoare. Era un bărbat tânăr, destul de înalt pentru acele vremuri, şi de statură mijlocie comparând cu zilele noastre, cu părul negru puţin ondulat ce-i cadea pe umeri, cu tenul măsliniu, perfect, gura frumos conturată înconjurată de o barbă nu tocmai lungă, ochii de culoarea antracitului, din interiorul cărora pornea o privire pe care nu sunt în stare să o descriu. Mai pe scurt, aveam în faţă cea mai frumoasă făptură care există în Univers sau Cosmos, sau oriunde în altă parte. Norocul meu a constat în faptul că ceea ce vedeam era de o claritate maximă şi semăna cu ceea ce văzusem eu începând cu primele întâlniri legate de Mesageri. Straiele pe care le avea erau frumoase, specifice vremurilor şi înobilate de cel ce le purta. Culorile predominante erau alb şi un violet puţin în degrade. Cei doi au ajuns lângă ei, iar femeia se pare că fusese pusă în gardă de Iosif în faţa cui se afla, că la un moment dat a plecat de lângă el şi s-a îndreptat cu paşi siguri şi plină de aroganţă către bărbatul care nu era altul decât – Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu! Când a ajuns în faţa Lui, privirea ei era parcă nepământeană, buzele iî tremurau, iar brusc din ochi au început să-i curgă râuri de lacrimi. În acelaşi timp vălul din mătase mov ce-i acoperea capul i-a căzut, iar un bărbat din grup a exclamat: – „ acoperă-ţi capul femeie!” Miriam stătea însă pironită în faţa Domnului Iisus fără să poată face vreun gest sau să articuleze vreun cuvânt. Bărbatul acela a strigat din nou: – „ acoperă-ţi capul femeie!” Atunci, parcă trezită din morţi, a îngenunchiat în faţa Domnului încercând cu mâini tremurânde să-şi ridice vălul şi a spus răspicat:
Domnul Iisus a ajutat-o să-şi aşeze vălul şi cu o blândeţe care-i aparţine numai Lui, a întrebat-o:
În acest moment imaginile au dispărut, însă brusc eu înţelesesem despre ce este vorba şi o stare de relaxare mi-a cuprins atât mintea cât şi corpul. Trebuia să înţeleg mai întâi eu, iar mai apoi să transmit celor apropiaţi şi nu numai, un Adevăr ce două mii de ani a fost ori ascuns, ori ignorat, ori chiar neştiut. Cea ce o găsim în Noul Testament ca fiind Maria Magdalena, femeia posedată sau prostituată, nu a fost deloc aşa. Maria Magdalena a fost fiica unor esenieni bogaţi din ţinutul Magdala, care rămăsese nemăritată din cauza aspiraţiilor sale spre un soţ ce nu putea exista în lumea ei arogantă, mult prea ancorată în material chiar şi pentru acele vremuri. Negăsind ceea ce putea corespunde idealurilor sale, s-a împăcat cu ideea de a deveni fată bătrână. În toată această perioadă, părinţii au continuat să spere că ea îşi va găsi totuşi pe cineva alături de care să-şi petreacă restul zilelor. Conform tradiţiei eseniene cât şi ebraice, fetele care nu se măritau până la vârsta de 16 ani, erau considerate fete bătrâne, ceea ce însemna o ruşine pentru familie. Dar, din păcate, toate demersurile făcute de familie în acest sens, au eşuat de la începuturi. Pe măsură ce anii treceau peste Miriam sau Maria cum frumos i-a spus Domnul Iisus, ea devenea tot mai singuratică, avară şi arogantă, ceea ce a determinat familia să apeleze la altfel de metode. Auzind de la rudele din Ierihon, aşezare destul de departe de Magdala, cum că la ei în Galileea ar fi un bărbat evreu care a făcut o serie de minuni, au hotărât ca ei sau fata lor să meargă până acolo să-şi încerce norocul. Mai departe aţi văzut ce s-a întâmplat din descrierile făcute de mine în urma acelor flash-uri pe care probabil eu le voi mai avea mult timp de acum încolo. Ce este foarte important din punctul meu de vedere, este faptul că un Adevăr religios atât de important a putut fi ascuns sau ignorat timp de două mii de ani, în timp ce pe baza unor speculaţii şi minciuni s-au creat dogme ce au împovărat şi îndepărtat o religie de la adevărata esenţă: credinţa în Dumnezeu! Când spun Dumnezeu, mă refer la Dumnezeu Tatăl – Dumnezeu Fiul – Sfântul Duh! În urma acestor informaţii, în a căror posesie intru printr-un anumit gen de canale şi pe care nici eu nu le pot explica foarte bine, darămite să mai şi fie inţelese de toată lumea; oamenii (cei ce înţeleg), vor hotărî poate să se îndrepte cât mai rapid spre Dumnezeu, fără de care nu poate exista nimic, să renunţe la a migra spre tot felul de secte, din dorinţa de a găsi ceea ce se caută de secole: Calea către CREDINŢǍ! În această carte voi mai prezenta multe tablouri care vă vor ajuta să vă faceţi o imagine asupra evenimentelor petrecute la finalul ciclului planetar trecut, adică acum 2000 de ani, atunci când noi în loc să alegem alternativa cea bună, L-am răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. De asemenea veţi înţelege poate că Biserica Creştină are un rol foarte important aici pe Pământ, mai ales după anul 2012, şi în mod special Biserica Creştin-Ortodoxă, dar şi cu multe elemente din catolicism. Aşa cum am spus şi în cartea „Mesagerii Luminii”, această Biserică va reprezenta religia oficială a Lumii – Religia Creştină. De aceea fac un apel către toată lumea care va citi această carte, cu rugămintea arzătoare să nu se îndepărteze de Credinţă, să meargă la Biserică aşa cum o fi ea, ancorată în dogme, pentru că foarte curând preoţii vor înţelege necesitatea schimbării şi vor avea mai multă deschidere spre Dumnezeu şi spre ceea ce înseamnă Cuvântul Său, nu cuvintele unor oameni care au făcut schimbări în Cărţile Sfinte din dorinţa de a ţine omenirea în întuneric pentru a nu pierde influenţa asupra sa. Vin şi-l dau din nou exemplu pe acel împărat roman Iustinian care a scos capitolele privind reîncarnarea, din Cartea Sfântă, obligându-l pe papa Virgiliu І să semneze în Conciliul de la Nicceea, acel îngrozitor act, după ce acesta fusese sechestrat timp de o luna la Constantinopole. Cât rău au produs aceşti oameni cu influenţă în anumite perioade istorice religiei şi mai ales Credinţei, Dumnezeu să-i judece. Am simţit nevoia să scriu aceste câteva cuvinte pentru că într-un fel ele se vor lega de alternanţa acelor imagini pe care eu le primesc zilnic în mai multe etape. Nu vă pot descrie ce am trăit după ce am vizionat acele imagini, ce bucurie imensa am simţit în sufletul meu destul de chinuit în ultimii ani. La una dintre întâlnirile mele cu Mesagerii am pus întrebarea firească legându-mă de aceste imagini pe care eu le primesc, în glumă fie spus, într-un mod destul de original: de ce eu?! Printre altele mi s-a răspuns că sunt un canal foarte bun, raspuns care nu m-a mulţumit pe deplin trebuie să recunosc. De acum încolo va voi prezenta imaginile cu comentariile aferente doar atunci când consider că ele sunt de importanţă majoră. Acel episod cu Maria din Magdala şi Domnul Iisus s-a repetat timp de două săptămâni şi trebuie să vă mărturisesc că aş fi dorit să se repete la infinit, atât părea de real, aveam impresia că făceam şi eu parte din respectivul tablou, deşi nu putea fi aşa. După cele două săptămâni am început să am alte flash-uri, dar Domnul Iisus nu mai făcea parte din ele. Am văzut cum Iosif le comunica părinţilor Mariei despre hotărârea pe care fiica lor o luase şi disperarea acestora care părea fără dimensiuni. După aceea toate imaginile se învârteau în jurul celor doi părinţi prăbuşiţi de durere deoarece se simţeau trădaţi şi părăsiţi de singurul copil al lor, şi mai ales pentru cine spuneau ei, pentru un „tămăduitor evreu”. Cu tot efortul depus de Iosif pentru a-i face să inţeleagă, rămâneau neclintiţi în hotărârea lor de a blestema şi a huli. Într-un târziu, tânărul a renunţat să încerce să-i mai consoleze deoarece furia se revărsa şi asupra lui, acuzându-l ca de fapt el este cel ce le-a dus fata la pierzanie, considerau ei. Astfel că le-a părăsit casa, rugându-l pe Dumnezeu să le ierte sufletele păcătoase. Un alt episod îi înfăţişa pe cei doi făcându-şi planuri cum s-o decadă pe fată din drepturile de unică moştenitoare, drepturi ce-i reveneau prin naştere, şi să încerce să-şi apropie un tânăr, tot esenian, dintr-un loc apropiat de Magdala, ce muncea pentru ei, mai bine zis, se ocupa de boii care puneau în mişcare râşniţele ce sfărâmau boabele de cerale şi ce reprezentau un fel de mori care se găseau pe întreg teritoriul palestenian la acea vreme. Însă mama nu era de acord în totalitate cu acea perspectivă, ea lua în calcul doar varianta de a-şi speria fiica în momentul în care va auzi că un băiat îi poate lua locul şi că într-o anumită măsură ar putea moşteni averea ce de drept îi revenea ei. Un lucru însă nu-l puteau şti cei doi părinţi în ignoranţa lor, şi anume că pe fetiţa lor ( cum obişnuiau ei să-i spună), nu o mai interesa nimic din toată acea avere imensă. În momentul acela ea era mult mai bogată decât toată bunăstarea întregii omeniri la un loc. Un alt episod a început cu intrarea în scenă a lui Set, care era un apropiat al Domnului Iisus şi care alături de Iacov a contribuit la punerea bazelor Creştinismului în Ierusalim. Se pare că originea lui era tot evreiască şi provenea de undeva din ţinutul Iudeii, aproape de graniţa cu Somaria, din oraşul Iope. El a reprezentat una dintre figurile foarte apropiate de Domnul Iisus, şi care a rămas aproape de El până în joia din Săptămâna Patimilor, când a fost arestat şi bătut de către soldaţii lui Irod şi căruia i s-au alăturat vineri şi Iacov şi Iuda Tadeu, cei doi fii din prima căsătorie a Sfântului Iosif, arestaţi şi ei şi bătuţi cumplit tot de aceeaşi soldaţi. Referitor la aceştia din urmă o să revin cu mai multe informaţii pentru că am vizionat multe episoade în acest sens. La rândul lui, Set provenea şi el dintr-o familie înstărită care se ocupa de tăbăcirea şi comercializarea pieilor de animale precum şi cu cultivarea unor întinse plantaţii de măslini şi curmali. El ştia să scrie şi să citească, fiind foarte priceput la calcule matematice. Vorbea foarte bine limba greacă şi latina, deoarece părinţii lui îi plătiseră un profesor grec în vederea instruirii în tainele comerţului. Tot grecul a fost şi cel ce l-a învăţat şi limba latină, deşi la vremea aceea în acele ţinuturi, puţini oameni erau cei ce nu aveau cunoştinţe de latină. Celelalte două personaje ce-mi apar destul de des în flash-urile mele sunt Iacov şi fratele său Iuda Tadeu. Cei doi se pare că erau cele mai apropiate figuri de Domnul Iisus, deşi ca vârstă erau puţini mai mari. Din ce motiv în Cărţile Sfinte se vorbeşte atât de puţin despre ei, nu-mi pot explica. Ceea ce mă nedumereşte este faptul că atât lor cât şi altora de care Biblia nici nu pomeneşte, cum este cazul lui Set, deşi au fost aproape nedespărţiţi de Mântuitor, iar după Răstignire şi Înviere, când nu întâmplător au fost eliberaţi din închisorile lui Irod, ei au început să pună bazele noii religii Creştine, nu li s-a dat importanţa cuvenită în învăţăturile Bisericilor Creştine. De ce insist atât de mult asupra acestor personaje ce ar fi trebuit să ocupe un loc de cinste în Istoria Religiilor, veţi înţelege din comentariul pe care eu îl voi face referitor la conflictele religioase ale acelor vremuri, bazat strict pe informaţiile provenite din canalele binecunoscute dumneavoastră. CAPITOLUL ІІІ Aşa cum am mai spus, mesajul lui Ioan Botezătorul, deşi considerat de unii patetic, atrăgea foarte mulţi oameni, speriaţi de agitaţia religioasă determinată de conflictele politice ale acelor vremuri. Poporul evreu nu se împăcase niciodată cu ideea dominaţiei romane, iar în momentul în care Pontius Pilat a devenit procurator al Iudeii, situaţia a devenit explozivă. Un om brutal şi lipsit de compasiune, acest administrator roman nu a făcut niciun efort pentru a câştiga inimile celor pe care fusese pus să-i guverneze. După aproximativ treizeci de ani de pace fragilă şi o prosperitate relativă din timpul domniei lui Irod cel Mare, după zece ani de război civil sub conducerea crudului şi incompetentului fiu al lui Irod, Arheolaos, foarte mulţi evrei se recunoşteau singuri, cu întreaga epocă în care trăiau, în cuvintele profetului Isaia: – „Judecata este departe de noi şi dreptatea nu ne ajunge. Noi aşteptăm lumina, dar iată întunericul; aşteptăm revărsatul zorilor, dar umblăm în beznă. Umblăm bojbăind ca orbii pe lângă ziduri”. Într-o altă proorocire, el devine însă brusc, vestitorul unor vremuri noi şi mai bune: – „Domnul vine în văpaie şi carele lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc”. Astfel, în întreaga ţară, oamenii erau în aşteptarea lui Mesia, sperând că foarte curând cineva cu nume necunoscut avea să fie trimis de Dumnezeu pentru a le schimba viaţa. Cei ce erau mai puţin religioşi aşteptau apariţa unui mare conducător militar pentru a-i elibera de sub dominaţia romană. Ceilalţi căutau un preot sfânt ce avea să reinstaureze credinţa lui Moise în puritatea ei originară. Însa printre ei toţi, mai existau şi unii, puţini la număr, care sperau într-o intervenţie divină directă ce ar fi măturat corupţia din lume şi ar fi instaurat o nouă epocă de pace şi dreptate universală. Aceştia din urmă se mai găsesc şi în zilele noastre, integraţi în rândul mişcării Bahai. Acceptată în Palestina destul de greu, dominaţia romană nu şi-a extins influenţa şi asupra vieţii private. Cei ce practicau negustoria erau liberi să se îmbogăţească, agricultorii aveau dreptul să-şi administreze singuri proprietăţile, meşteşugarii şi pescarii la fel, cu condiţia să nu provoace tulburări şi să-şi plătească impozitele regulat. Dar cel mai important era faptul că atât iudeii, cât şi vecinii lor, aveau libertate religioasă. Se intervenea foarte dur atunci când o sectă sau o mişcare religioasă ameninţa să tulbure ordinea publică, sau comitea crime în rândul ocupanţilor romani. Crudele ritualuri feniciene prin care se ardeau copiii pe rug, precum şi cele similare ale druizilor, au luat sfârşit prin interdicţia romană. Însă astfel, reprezentanţii militari sau administrativi (în cele mai multe cazuri erau aceeaşi), ai imperiului, nu interveneau în ceea ce reprezenta credinţa sau religia. Pe lângă saduchei şi farisei, care se găseau într-un conflict permanent în ceea ce priveşte sfera de influenţă politică, ce putea determina ca poziţia fiecărei partide, în materie de religie, să fie admisă ca unică formă în cadrul iudaismului, a mai apărut o grupare nouă, ce mai târziu a fost numită „Gruparea zeloţilor”. Aceştia aveau o doctrină bazată mult pe filozofia fariseilor, singura deosebire fiind dragostea exagerată pentru libertate, deoarece ei credeau că oamenii nu pot avea alt stapân în afara lui Dumnezeu. Conducătorii lor nu erau de acord cu ocupaţia romană, iar prin recensământul ordonat de reprezentanţii imperiului considerau un mod de a-i reduce la condiţia de sclavi. Yüklə 490,37 Kb. Dostları ilə paylaş:
|