AlternanţA

Şi iată cum au trecut câteva luni bogate în evenimente de tot soiul, dar şi în vizionări cu acţiuni petrecute între două epoci. Iar pentru că este foarte greu de reprodus dialogul, având în vedere ce spirite sunt implicate în unele cazuri, respect îndemnul Mesagerilor şi trag doar concluziile de rigoare.

Astfel, în perioada premergătoare injecţiei, cât si după aceea, s-au succedat o serie de episoade ce alternau ca perioadă de timp. Cele ce se petreceau în Epoca Mântuitorului îmi produseseră o adevărată consternare cu privire la conţinut, iar cele cu privire la anii 2011 şi 2012 nici nu mai prezentau vreun mare interes pentru mine.

Revin acum la episodul în care se pregătea acea călatorie misterioasă, şi care s-a repetat de nenumărate ori, până Slavă Domnului am reuşit să înţeleg ce trebuie.

Însă când spui călătorie te gândesti imediat şi la un mijloc de transport, ori în cazul de faţă nu era vorba de nicio astfel de posibilitate sau cel puţin eu nu vedeam, de aceea am tras imediat concluzia că va fi vorba tot de o teleportare în grup. Aşa a şi fost. Curios este faptul că grupul acesta nu însuma mai mult de 40-50 de persoane, faţă de miile ce-L însoţiseră pe Mântuitor la Petra. Erau probabil aleşi cu un scop anume sau poate că misiunile de care le vorbise îi priveau doar pe ei şi nicidecum toată mulţimea.

În imaginea din faţa ochilor mei brusc a apărut o lumină orbitoare, iar în momentul următor au apărut toţi cei din grupul acela aşezaţi în cerc pe-o pajişte întinsă luminată doar de razele lunii ce se vedea semeaţă pe cer, iar lumina aceea fără nimic terestru dispăruse. Foarte curios, toţi se comportau foarte firesc desprinzându-se din cerc cu feţe pline de bucurie ca şi cum ar fost ceva destul de obişnuit. În câteva momente Domnul cu Maica Sfântă în partea dreaptă a început o predică, iar la finalul acesteia i-a atenţionat pe Dan şi pe Isaac cu privire la misiunea ce le era încredinţată după plecarea Sa în acele locuri foarte îndepărtate de ţinuturile Palestinei. Nu s-a pronunţat niciun nume cu privire la locurile respective, doar s-a făcut referire la distanţa foarte mare. Era foarte clar că cei doi aveau rol de emisari ai noii ideologii ce trebuia împărtăşită multor naţii de pe planetă. Locul acela reprezenta probabil unul dintre multele altare milenare în care conştiinţa pătrunde într-o nouă dimensiune pentru a accede la sursele de energie elevată. De altfel, lucrul aceasta s-a şi confrimat în episoadele următoare care nu au reprezentat altceva decât acest gen de călătorii în diferite zone geografice. Nu s-au pronunţat nume de niciun fel, dar din ce vedeam am tras concluzia că noua religie bazată pe ideologia şi energia Christică avea să se instaleze şi să ia amploare în toate acele locuri îndepărtate din lume şi mai puţin în sânul naţiei în care se născuse Fiul lui Dumnezeu. Toţi acei discipoli ce-L însoţiseră în călătoriile astrale pe Domnul Iisus, aveau să devină stâlpii Creştinismului în toate cele patru zări. Au urmat luni de zile în care nu am vizionat decât tipul acesta de călătorii, unde de fiecare dată se mai adăuga cineva grupului. Şi după plecarea din Pereea episoadele au continuat să apară, însă pe lângă predicile cu privire la ce urma să se întâmple în următoarele, de fiecare dată se aducea în discuţie şi manevrele făcute de către opozanţii ideologiei. Ba chiar unii dintre apostoli se temeau că vor fi arestaţi, ceea ce a determinat gruparea să fie mai precaută în timpul deplasărilor în Iudeea. De fiecare dată când cineva îşi exprima temerile legate de reacţiile preoţilor, ale soldaţilor lui Irod şi ale autorităţii romane, Domnul intervenea şi-i liniştea spunându-le simplu: „N-a venit vremea!”

CAPITOLUL VІ

Era foarte clar din ceea ce vedeam din acele imagini că la un moment dat mulţimea aceea imensă începea să se împrăştie, din cauza panicii create când apostolul Petru i-a anunţat că li se pregăteşte ceva în genul unor arestări din partea romanilor. Atunci mare parte dintre ei au părăsit alaiul şi s-au întors la locurile de baştină, însă au fost şi destui cei ce au ales să-L însoţească pe Domnul, în drumul către Ierusalim, ce fusese planificat încă de când toată suflarea se afla la Iope.

În toate predicile, care în marea lor majoritate se ţineau noaptea, li se explica oamenilor că trebuie să privească la o lume superioară prin care fiecare să se poată înălţa cu spiritul său pentru a-i cunoaşte enigmele lui cât şi ale acelei lumi din care provine. Astfel oamenii vor simţi că-n ei se aprinde ceva care a creat totul, inclusiv pe ei înşişi şi vor simţi că acest ceva va fi ceea ce îi va înaripa spre o activitate creatoare superioară. Ceva este în el, în om, a fost înaintea făpturii sale sensibile şi va fi şi după dispariţia acestuia.

Omul va descoperi în el un eu superior, care se întinde dincolo de hotarele devenirii sale sensibile, a existat înaintea naşterii sale şi va exista şi după moartea sa. Acest eu este creat din veşnicie şi va crea în veşnicie, asta însemnând că în viaţa noastră, şi deopotrivă în moartea noastră, este viaţă şi moarte în acelaşi timp. Moartea este o pieire pentru a face loc unei vieţi noi, dar şi în noua viaţă veşnicul, spiritul trăieşte ca şi în cea veche. Omul trebuie să privească viaţa şi moartea cu aceleasi sentimente, dacă a sesizat veşnicul. Numai cel ce vede viaţa în moarte şi moartea în viaţa, iar în amândouă elementul veşnic, spiritul, care este mai presus de viaţă şi de moarte, numai acela poate privi în lumea superioară a veşniciei spirituale.

Prin tot ceea ce spunea Mântuitorul, oamenii trebuiau să descopere nemurirea spiritului, prin scânteia Divină, a Dumnezeului veşnic, ce sălăşluieşte în fiecare dintre noi. Pentru mine toate aceste vizionări într-un fel mă îngrozeau, fiindcă îmi era foarte clar că se va apropia un moment, pe care îl vizualizasem şi într-una din călătoriile mele la Ierusalim.

A urmat o întâlnire cu Mesagerii care mu-a anunţat că voi mai participa la o injecţie la Chartres, peste trei săptămâni. De altfel eu mai primisem o informaţie legată de asta încă din luna septembrie, şi ştiind despre ce este vorba nu am mai fost prea entuziasmată. Însă cel mai important a fost faptul că am primit câteva răspunsuri legate de ceea ce văzusem în ultimele o sută şi ceva de episoade ce înfăţişau călatoriile Domnului împreună cu o parte dintre discipoli, în diferite colţuri ale lumii.

Mă aflam deci în faţa lor, măcinată de o curiozitate specifică lumii terestre, dublată şi de sentimentul de teamă că aş putea fi certată, fiindcă nu am înţeles singură, unde se petrecuseră acele călătorii.

• 
  Nu am putut trage o concluzie asupra acelor locuri pentru că nu-mi era foarte clară zona geografică unde se aflau. Am înţeles foarte bine ce se vorbea, vizualizam perfect figurile, dar nu puteam vedea mai mult de atât.
  
• 
  Poate pentru că doar atât trebuia să vezi.
  
• 
  Dar nu îmi puteţi spune ce locuri erau, desigur adaptate secolului acesta?
  
• 
  Ba da! În lumea voastră, pe această planetă există foarte multe locuri pe care mulţi dintre semenii tăi le consideră sacre, iar o parte dintre ele chiar sunt, raportându-se stric la ceea ce definiţi voi ca fiind sacru. O parte dintre ele au potenţial spiritual cum sunt şi cele pe care le ştii şi tu, iar altele fiind supuse unor analize geometrice, electromagnetice şi geobiologice, au condus cercetarea către per­cepţii mai subiective, către conştiinţa populară şi înţelepciunea tradiţională. În realitate, vă simţiţi atraşi de aceste locuri, trăiţi acolo experienţe intense şi semnificative, ce pot duce spre un gen de înnoire trupească şi sufletească.
  
• 
  Au legătură cu voi?
  
• 
  Nu toate, dar cele mai multe dintre ele da.
  
• 
  Aceasta este explicaţia acelui „bine”!
  
• 
  În cea mai mare parte dintre ele, gradul de electricitate din aer este cel care dă „binele”, iar asta are legătură cu voi doar într-o mică măsură.
  
• 
  Să înţeleg că nu este aceeaşi electricitate peste tot?
  
• 
  Nu este. Există un număr minim critic de ioni, care este necesar pentru creşterea adecvată a plantelor şi a animalelor. Excesul de ioni pozitivi măreşte producerea de serotonină, un neurotransmiţător puternic şi nestatornic care permite transmiterea impulsurilor negative. O supraîncărcare de ioni pozitivi provoacă afecţiuni ale căilor respiratorii şi ale sistemului nervos, nelinişte şi stres. În schimb o mare concentraţie de ioni negativi constituie un factor important pentru vindecare, facilitând un metabolism adecvat, oxigenarea sângelui, precum şi o relaxare a sistemului nervos ce poate crea multă bună dispoziţie. Sursele principale de ioni pozitivi şi negativi sunt radiaţia solară, curenţii rapizi de apă şi mineralele radioactive ale căror radiaţii ajută electronii moleculelor de aer să se desprindă pentru a forma particule încărcate pozitiv şi negativ. În majoritatea acelor locuri se pot găsi concentraţi toţi acei factori despre care vorbeam. Acesta este secretul locurilor respective.
  
• 
  Sunt un fel de canale între voi şi Terra?
  
• 
  Oarecum, dar ţi-am spus, nu toate.
  
• 
  Dar cele la care fac eu referire, care sunt?
  
• 
  Toate acele locuri fac parte din zone geografice unde creştinismul urma să ia amploare. Primul dintre ele era undeva în Armenia de azi; altul în Grecia; în ţara ta; în Anglia; în SUA; în Peru; în Mexic; în Chile; în Rusia; în Australia; în Spania; în Franţa; în Egipt; în Uzbekistan; în Bolivia. Acestea sunt doar puncte de referinţă cu privire la bazele creştinismului.
  
• 
  A fost şi în România?
  
• 
  Desigur, nu aveţi Sarmisegetuza pe teritoriul vostru?
  
• 
  Ba da, dar cum de nu am recunoscut nimic?
  
• 
  Nu aveai cum, dar vor mai fi câteva episoade unde vei putea vizualiza şi feţele unor oameni ce aparţin locurilor respective, şi nu este vorba doar de ţara ta.
  
• 
  Să înţeleg că Domnul Iisus a ţinut predici în aceste ţinuturi?
  
• 
  Sigur, cei ce aveau să vină după aceea, veneau doar pentru a întări şi a răspândi ideologia Christică.
  
• 
  Dar să înţeleg că aceste teleportări s-au produs în mai multe etape?
  
• 
  Nu, nu este vorba de etape, pentru că timpul nu i-ar fi permis, erau doar câteva zile.
  
• 
  Dar populaţiile acelea înţelegeau limba?
  
• 
  Doar nu crezi că Fiul lui Dumnezeu se exprima în faţa altor neamuri în aramaică?!
  
• 
  Da, aveţi dreptate. Să-nţeleg din ce-mi spuneţi şi pe baza a ceea ce am văzut în imagini, că bazele creştinismului au fost puse în toată lumea de însuşi Mântuitorul?
  
• 
  Exact! Dacă anumiţi oficiali ar fi sinceri şi bine intenţionaţi ar da publicităţii toate dovezile arheo­logice, datând de 2000 de ani, fără niciun fel de echivoc, descoperite în secolul XX atât în America de Sud, cât şi în cea Latină care atestă începuturile creştinismului în epoca Mântuitorului şi nicidecum după invazia conchistadorilor.
  
• 
  Dar nu înţeleg de ce se ascund toate aceste adevăruri?
  
• 
  Din interese multiple.
  
• 
  Da, dar aici este vorba de Fiul lui Dumnezeu, nu discutăm nici de preşedinţi, nici de prim-miniştri, nici de oameni de afaceri, vorbim de Forţa Supremă. Cum să ascunzi aşa ceva şi de ce?
  
• 
  Doreşti să ţi se repete de ce?
  
• 
  Nu, dar sunt revoltată!
  
• 
  Nu poţi rezolva nimic, chiar dacă eşti revoltată, ţi-am mai spus că omenirea trebuie să parcurgă nişte etape.
  
• 
  Şi totuşi cum de sunt atât de puţini creştini comparativ cu alte religii?
  
• 
  Pentru că s-au ascuns multe adevăruri legate de Fiul lui Dumnezeu, a fost propovăduit Cuvântul Domnului raportat la interesele politice, militare şi financiare ale fiecărei epoci, minimalizând esenţa şi deci importanţa sa.
  
• 
  Au încercat să facă din Dumnezeu o sperietoare ce condamna omenirea să trăiască în ignoranţă şi întuneric?
  
• 
  Aşa este, numai că evenimentele ce vor urma îi vor aduce pe oameni pe calea cea dreaptă, plină de Lumină şi Iubire.
  
• 
  Oare dacă lumea ar fi fost informată corect asupra a tot ceea ce a însemnat Domnul Iisus, lucrurile ar fi stat altfel?
  
• 
  Desigur, numai că întotdeauna s-a încercat minimalizarea faptelor săvârşite de Mântuitor pentru a nu-L deosebi cu nimic de marii iniţiaţi care au făcut adevărate minuni, inclusiv învierea unor oameni.
  
• 
  Da, atunci eu de ce nu pot scrie în carte tot ce am văzut, pentru că reprezintă doar adevărul.
  
• 
  Când va fi cazul o să le poţi publica în forma iniţială pe amândouă.
  
• 
  La cine făceaţi referire când aţi vorbit de marii iniţiaţi care au înviat morţii?
  
• 
  La Petru, Maria, Set, Iacob şi Apolo, un evreu din Tiana care a fost unul dintre discipolii Mariei din Magdala ce a făcut multe minuni similare cu cele ale Mântuitorului cunoscute de omenire, inclusiv învierea fiicei unui consul roman aflat în Efes. Însă de fiecare dată când oamenii îl comparau cu Mesia, le explica tulburat că Mesia a trăit în Palestina şi se numea Iisus. Acest Apolo, cunoscut mai târziu ca Apolonius, nu-l cunoscuse nicioadată pe Domnul Iisus, dar prin puterea prin care fusese hăruit a ştiut întotdeauna că El este Fiul lui Dumnezeu. De altfel când a cunoscut-o pe Maria avea deja o reprezentare foarte clară a tot ce se întâmplase timp de trei ani în locurile în care Mântuitorul îşi desăvârşise Misiunea. Ulterior el a devenit alături de Apostolul Pavel, de Iacov şi Iuda Tadeu, precum şi de Set, unul dintre marii promotori ai noii religii în Imperiul Roman şi dincolo de graniţele sale. Aşa se explică existenţa unui număr măricel de creştini în rândul populaţiei de culoare din Africa. În Sudanul de azi, în Kenia, Tunisia, există populaţie creştină care nu a fost convinsă să adere la această religie, nici cu sabia şi nici cu puşca, ci cu cuvântul. Apolonius alături de Iuda Tadeu şi o mare parte din timp şi de Maria şi chiar de Fecioara Maria, a străbătut toate acele ţinuturi şi a convins multe mulţimi, de existenţa Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc pentru doar 33 de ani, undeva în teritoriul israeliţilor.
  
• 
  Este mult prea greu să încerci să înţelegi de ce anumite lucuri nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
  
• 
  Aşa este, dar din păcate aceasta este realitatea cu care voi vă confruntaţi.
  
• 
  Dar eu tot mă frământ şi tot nu înteleg cum este posibil ca în loc să determini oameni să aleagă un drum bun spre Dumnezeu şi către desăvârşire, reduci importanţa faptelor Fiului Său la cele ale unor iniţiaţi, ascunzând cu bună ştiinţă adevărul şi ridici pretenţia că eşti slujitorul Domnului.
  
• 
  Şi mai mult decât atât se încearcă în continuare obstrucţionarea căilor către adevăr.
  
• 
  Se vor lua în final măsuri cu aceşti întunecaţi?
  
• 
  Da şi vor fi foarte dure.
  
• 
  Se va face rabat de la destin?
  
• 
  Ştii că este imposibil.
  
• 
  Întrebam şi eu.
  
• 
  Mai ai şi alte întrebări?
  
• 
  Da, credeţi că voi reuşi acea alternanţă pe care mi-am propus-o după spirală?
  
• 
  Care ar fi impedimentul?
  
• 
  Nu ştiu, sunt puţin nesigură.
  
• 
  Pe tine?
  
• 
  Da.
  
• 
  Dar n-ai niciun motiv.
  
• 
  Ar fi unul.
  
• 
  Ştim la ce faci referire, dar nu reprezintă un motiv.
  
• 
  Vă mulţumesc şi vă iubesc.
  

În secunda următoare, dacă e să facem măsurătoarea în timpul nostru, mă aflam în camera mea, cu pleoapele ca de plumb, dintr-un salt am fost în pat şi am dormit un somn atât de profund încât dimineaţa mi-aş fi dorit să se prelungească noaptea. A urmat o zi ca oricare altele, cu vizionări multe şi diferite, însă eu nu-mi mai oboseam creierul cu tot felul de întrebări deoarece primisem răspunsurile de care aveam nevoie, urmând doar să conexez într-un fel informaţiile. Seara târziu m-am tot gândit cât de nesfârşită este distanţa dintre adevăr şi minciună, şi că poate este aceeaşi cu cea dintre moarte şi nemurire. Totuşi într-o clipă se poate trece peste această prăpastie, cu Dumnezeu descoperim că minunile se pot întâmpla în interiorul nostru, spiritul este cel ce poate separa adevărul şi nemurirea, de minciună şi moarte. Dacă s-a preferat minciuna atâţia ani de zile din scopuri meschine, fără să se ia în calcul că este un păcat ce duce la înfrângerea spiritului, înseamnă că chiar asta s-a vrut?!

Oare nu era mai bine ca omul să rişte totul, prin acest joc primejdios şi păgubitor, fără să câştige ceva sau foarte puţin?! Nu păcatul acesta numit minciună întunecă adevărul şi tulbură vederea limpede a conştiinţei?

Ar fi început omul să se priceapă mai bine pe sine şi într-un sens mai larg, dacă ar fi ştiut că el este mult mai mult decât pare a fi. Concepţia lui despre viaţă şi voinţa ar putea lua locul instinctelor?

Cu siguranţă da, având în vedere că voinţa poate însemna instinctul cel mai înalt al vieţii în sensul larg, care se întinde întotdeauna mai departe de domeniul prezentului. Cu toate acestea tot nu găsesc o explicaţie logică vis-a-vis de ascunderea sau ignorarea unor adevăruri sacre, ce într-o mare măsură au schimbat soarta omenirii.

Este foarte clar că dacă învăţăturile Domnului Iisus, cât şi toate informaţiile legate de El s-ar fi păstrat curate, aşa cum a fost în primii 100 de ani după înviere, cum ar fi de pildă faptul că spiritul revine mereu la viaţa pământească, atunci omul ar fi devenit mai bun şi mai iubitor, ar crede cu adevărat în Dumnezeu şi ar fi înţeles mult mai bine rostul vieţii aici pe pământ.

De fiecare dată când am dezbătut subiectul reîncarnării am fost lovită din toate direcţiile şi sunt sigură că în ignoranţa lor, acei oameni nici măcar nu întelegeau despre ce este vorba, dar le era mult mai uşor să hulească decât să încerce să se documenteze cu privire la ce presupune tema respectivă.

De ce de-a lungul timpului nu s-a acceptat niciun fel de dezbatere publică cu privire la acest subiect, în situaţia în care foarte mulţi iniţiaţi, chiar şi din rândul Bisericii Catolice au cerut-o, nu am înţeles. În decursul timpului mulţi oameni care au susţinut acest lucru au fost trimişi către moarte, cum a fost cazul lui Giordano Bruno, invocându-se culmea chiar iubirea de Dumnezeu când s-a dat acea sentinţă îngrozitoare.

Ori iubirea este cea mai mare virtute, poate chiar singura, fără puterea iubirii credinţa slăbeşte, căci credinţa lucrează prin iubirea ce-şi are izvorul veşnic de la Dumnezeu, şi aşa cum Dumnezeu nu piere niciodată, nici ea nu trebuie să piară. Iubirea înseamnă linişte sufletească, răbdare, toleranţă, respect, uneori umilinţă, blândeţe, iertare, altruism, nicidecum orgoliu, trufie, invidie, ignoranţă sau minciună, lăcomie, egoism. Iubirea dă speranţă omului spre tot ce este bun şi frumos şi-l îndepărtează de tot ce este rău şi urât. Într-un cuvânt ea dă naştere binelui şi anihilează răul. Când pronunţi cuvântul „Dumnezeu” te gândeşti la iubire, când spui iubire te gândeşti la „Lumină”, când spui „Lumină” te gândeşti la Dumnezeu, care înseamnă iubire. Cum să poţi crede că Dumnezeu ar fi permis atrocităţi în numele iubirii chiar de El?! Oare nu dintr-un sentiment de supremă iubire faţă de creaturile din interiorul imensei creaţii, şi-a trimis Fiul pe Pământ?

Sigur că da, numai că unii oameni nu vor să înţeleagă tocmai esenţa sacrificiului suprem şi continuă să-l numească pe Fiul lui Dumnezeu „un iniţiat” sau „marele iniţiat”, tocmai pentru faptul că multe adevăruri sacre au fost ascunse, 2000 de ani mergându-se pe sintagma: „Crede şi nu cerceta”.

Creştinismul se bazează pe Învierea Domnului Iisus şi apariţia Sa după moarte, dar nu explică acest miracol. El a fost explicat în primii 100 de ani, dar după aceea aşa cum am mai spus, din interese politice şi de stat, s-a dorit o îndepărtare de la Adevăr până s-a reuşit să fie ascuns sau ignorat în totalitate. Apariţia după moarte a Domnului Iisus a surprins pe mulţi dintre cei apropiaţi deoarece nu au crezut acest fenomen de la început, trebuind să apară de mai multe ori pentru a-i convinge, aceasta excluzând posibilitatea unor autosugestii din partea apropiaţilor, apostoli sau discipoli. Abia atunci când s-a arătat tuturor şi s-a aşezat cu ei la masă dojenindu-i pentru necredinţa lor, au crezut în Înviere. Singurele persoane care nu s-au îndoit de acest fenomen au fost Maica Sa şi Maria din Magdala, cea căreia i s-a arătat prima oară. Maria a văzut şi auzit Învierea, fiind întâiul martor. Slava Învierii aparţine Mariei, ceea ce a făcut cel mai mult pentru întemeierea creştinismului şi despre care unele Biserici Creştine nici nu pomenesc, mai mult decât atât continuă să mintă în legătură cu tot ce a însemnat ea atât înainte de Înviere cât şi după. Destul de curând omenirea creştină cât şi cei ce vor adera la creştinism vor înţelege importanţa adevărată a acestui personaj biblic. De ce spun „cei ce vor adera”?! Pentru că o mare parte a lumii va trece la această religie după anul 2012. Nu am nimic cu celelalte religii, dar ele nu-L recunosc pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind Domnul Iisus, ori religia creştină nu s-a fondat pe fanatismul orb al unor halucinaţii, pe sugestia colectivă a unor săraci cu duhul, pe credinţa copilărească a unor naivi, la originea acestei religii stă un fenomen paranormal, adică puterea spiritului de materializare şi dematerializare, miracolul Învierii. Dau exemplu o relatare a uneia dintre Evanghelii: – după plecarea din grădină a lui Petru şi Ioan, Maria rămâne singură la mormânt, se întoarce şi găseşte pe Iisus stând şi nu ştia că este Iisus. „Femeie”, îi zice Iisus, „pentru ce plângi, pe cine cauţi?”, ea gândind că este grădinarul îi zice: „dacă tu l-ai dus în altă parte, spune-mi unde l-ai dus şi eu îl voi ridica”. „Mario”, îi zice Iisus, ea întorcându-se îi zice „Rabuni” (Învăţătorule). „Nu mă atinge”, îi zice Iisus, „căci nu m-am suit încă la Tatăl Meu”.

Vederea Mariei din Magdala este prototipul fenomenului paranormal, spontană, neaşteptată, încât femeia a crezut că este grădinarul şi i-a cerut corpul Domnului Iisus, numai glasul Lui a trezi-o la realitate şi şi-a dat seama pe cine are în faţă. Apariţia semimaterializată a Domnului Iisus a fost continuată chiar de vorbele Sale: „Nu mă atinge”, zicând aceasta tocmai pentru ca Maria să nu fie cuprinsă de groază în momentul în care va vedea că nu există materie. Însă în semimaterializare de regulă organul care apare este faţa, iar restul are culoare albă, iar prin atingere dă impresia de gol. După aceea a apărut complet materializat, speriindu-i pe apostoli care credeau că este vreun duh sau vreo fantomă. Ori fantomele nu apar niciodată materializate, de aceea probabil le-a şi dat Domnul Iisus explicaţiile: „Pentru ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică gânduri în inima voastră, vedeţi mâinile şi picioarele mele, că eu însumi sunt, pipăiţi-mă şi vedeţi pentru că un duh nu are carne şi oase după cum mă vedeţi pe mine că am”, şi zicând aceasta le-a arătat mâinile şi picioarele.

Prin acele cuvinte a vrut să le arate apostolilor diferenţa dintre El ca apariţiune materializată şi un simplu duh sau o fantomă sau orice altceva de genul acesta, ce niciodată nu ar fi putut fi materializate.

Aceasta a fost şi este deosebirea între Fiul lui Dumnezeu şi toate celelalte apariţii, cotate uneori ca fiind miraculoase. Învierea Domnului Iisus n-a fost lămurită pe deplin niciodată sau i s-a pierdut sensul adevărat în timp, astfel că în timp ce Biserica Creştină a înfăţişat ca pe o minune actul de înviere, lăsând să se înţeleagă şi chiar vorbind de învierea corpului material şi de înălţarea Lui la ceruri, celelalte religii explică totul prin fenomene paranormale, produse prin mediumuri de spirite. Ori având în vedere toate faptele Mântuitorului nu ne putem raporta în totalitate la niciuna dintre variante. Dacă o parte dintre ele le-am mai găsit de-alungul timpului sau înaintea epocii Sale la unii dintre marii iniţiaţi (apostolii Moise, Ilie, Maria, Apolonius, Zoroastru, Buda etc), o altă parte despre care eu vorbesc în această carte (este drept doar în linii mari) nu a mai fost cunoscută niciodată în istoria omenirii. Ori nu putem reduce importanţa acestor adevărate miracole la simple fenomene paranormale, dar în acelaşi timp nici nu putem da un sens inexplicabil Învierii, eliminând elementele ce definesc zona paranormalului ce într-o anumită măsură au contribuit la acel miracol. Am amânat cât am putut de mult să vorbesc despre imaginile din episoadele privind ultimile evenimente în care a fost implicat Mântuitorul în ultima parte a existenţei Sale aici, deoarece ele mi-au produs o suferinţă imposibil de comparat cu ceva similar din această lume. Voi prezenta aşadar doar nişte scurte concluzii în ceea ce priveşte restul călătoriilor în afara Palestinei în stilul cunoscut, precum şi propovăduirea în restul Iudeii.