Altfel de îngeri

Recenzie “Altfel de îngeri” (Altfel de îngeri #1) de Lili St. Crow

Conform unui studiu, citirea cărţilor ficţionale te ajută să empatizezi cu semenii tăi. Acestea fiind spuse şi auzite zic, să-i dăm înainte cu ficţiunea şi să ne asezonăm realitatea cu o imaginaţie abundentă. Nou bifată pe lista dătătoare de empatie se află seria Altfel de îngeri scrisă de americanca Lili St. Crow.

Primul volum al serie intitulat exact Altfel de îngeri ne face introducerea în viaţa lui Dru Anderson care, la doar şaisprezece ani, reuşeşte să facă cunoştinţă cu acei bau-bau din întuneric şi chiar să-i înfrunte. Sincer vorbind, mai mult îl asistă pe tatăl său când acesta îi înfruntă pe monştri, dar ideea este aceeaşi.

Pe când avea cinci ani, moartea i-a răpit frumoasa mamă cu miros de bunătate şi flori de primăvară. Mai târziu, a pierdut-o şi pe bunica tămăduitoare. Însă, nu înainte de a-i ţine un curs de introducere în lumea harului de a presimţi răul, pe care se pare că îl moşteneşte Dru. Acum însă, monştrii din întuneric îi răpesc şi tatăl, lăsând-o într-o lume cu două feţe, mare şi hâdă, fără sprijin. Cum va reuşi singură la liman?

De obicei, bufniţa apărea doar când urma să se întâmple ceva interesant sau un lucru îngrozitor.

Întunericul poate ascunde multe făpturi înfricoşătoare. Dru ştie asta dintotdeauna. Apariţia tatălui său sub formă de zombi, tot a şocat-o peste măsură, cu toate că se aştepta mereu ca el să plece într-o expediţie de vânătoare şi să nu se mai întoarcă. Dar una e să-ţi ştii propriul tată dispărut şi alta-i să-ţi bată la uşă în formulă de zombi şi să încerce să te omoare.

Visele sunt prieteni mincinoşi, scumpa mea Dru. Ele nu-ţi arată ce ai tu nevoie sau ceva sigur, ci în mare parte nimic concret în care să te poţi încrede. Doar scenarii posibile, atâta tot.

Graves, tipul goth de la şcoală, apare ca un far luminos. Un far ce va fi stins sau poate că nu fiindcă e Graves, atunci când el şi Dru sunt atacaţi de o bestie în flăcări şi un vârcolac. Scap cu viaţă, Dru cu un şirag nou de vânătăi, Graves cu o muşcătură de vârcolac ce probabil îl va face să urle la lună. Şi dacă credeaţi că asta e tot, vă înşelaţi.

Oamenii, de fapt, nu vor să afle nimic despre tine. Vor doar să te încadrezi în tiparele lor deja formate. Te cataloghează în primle două secunde şi devin agitaţi sau se supără dacă nu corespunzi judecăţii lor pripite.

Război între făpturile tărâmului supranatural, un vampir atotputernic, o svetocha (femeie djamphir rară şi toxică pentru vampiri), plus un Ordin al djamphirilor (fiinţe născute din împreunarea unui vampir cu o muritoare), iar bomba este armată.

Îmi place Dru ca şi personaj. Este tiparul perfect al acelui erou care a fost antrenat o viaţă pentru a face faţă pericolului şi la primul semn, ea se trezeşte debusolată şi acţionează haotic. Drept răsplată se alege cu Graves, căruia va trebui să-i poarte de grijă.

Asta e ciudat la durerile vechi- aşteaptă o nouă durere să apară ca să se facă şi ele simţite, la fel de acute şi cumplite ca în prima zi în care te-ai trezit şi nimic nu mai era la fel în jurul tău.

Povestea este scrisă într-un stil sarcastic care ironizează, prin intermediul lui Dru, fiecare abatere de la regulile generale. La pauză, se mai aud doar gândurile tale prin care explici că nu prea ai înţeles de ce ai făcut ce ai făcut când de fapt altul era planul propus.

Dumnezeule! Eram nişte puşti cu arme. Eu aveam destul armament ca să pornesc o insurecţie la mine în sufragerie şi pultiul ăsta se plimbă de colo-colo cu o mitralieră. Pentru numele lui Dumnezeu! Şi Graves ar putea să facă daune serioase dacă se înfuria destul de rău şi se transforma din nou. Unde erau adulţii care trebuiau să se ocupe de situaţia asta?