Am fost medic

part sute şi sute de rochii, ciorapi, pulovere,
ţigarete şi bucăţi de săpun, iar ele pleacă fericite,
pentru ca a doua zi scena să se repete cu alt grup.
În uriaşul depozit al crematoriului se găsesc
rochii, ciorapi, încălţăminte din belşug!
După aprecierea mea, numărul persoanelor
ajutate de Sonderkommando se ridică la câteva
mii. Nici eu nu sunt străin de această acţiune. Zil-
nic îmi umplu buzunarele cu vitamine, praf de
sulfamidă, pansamente, fiole cu tinctură de iod şi
119/435

---

alte asemenea; de mai multe ori revin în camera
mea pentru a-mi încărca din nou buzunarele cu
preparate scumpe, tămăduitoare şi a le preda
celor ce duc atâta lipsă de ele.
Din crematoriul II trec la crematoriile III şi
IV, pentru vizita zilnică. În crematoriul III, pe
lângă deportaţii din Grecia şi Polonia, lucrează în
Sonderkommando şi o sută de oameni proveniţi
din Ungaria. La crematoriul IV sunt mai ales de-
portaţi din Polonia şi Franţa.
Pretutindeni se lucrează zi şi noapte. De la
rampa de sosire se scurg, ca dintr-un fluviu revăr-
sat, patru şuvoaie de oameni goniţi frenetic spre
moarte. Înfiorat, urmăresc „armonia” acestui as-
asinat în masă, desfăşurarea lui aproape auto-
mată, ordinea infernală cu care se execută progra-
mul. Am impresia că cel de-al treilea Reich s-a
instaurat pe veci!
Oare dacă vreodată aş scăpa de aici şi aş
povesti ceea ce-mi văd ochii mi-ar da cineva
crezare? Vorbele mele scrise sau spuse nu pot
reda cele ce se petrec aici. Poate că efortul de a-
120/435

---

mi imprima în creier şi de a-mi grava în memorie
cele văzute este zadarnic...
121/435

---

XII
Am în bibliotecă şi un Petit Larousse. Pe
hărţile din el caut localităţile despre care citesc în
ziare. Stau în odaia mea şi studiez situaţia de pe
frontul de vest, de sud şi de est.
Aud paşi apăsaţi apropiindu-se; repede în-
torc pagina cu harta. Aştept, privind spre uşă.
Vizitatorul este comandantul crematoriului. Îmi
face cunoscut că după-amiază, la ora două,
soseşte o mare comisie; să fie pregătită sala de
disecţie.
Mai întâi intră în curte un automobil mortu-
ar vopsit în lac negru. Aduce cadavrul unui căpit-
an SS. Dau dispoziţie oamenilor mei să-l aşeze
pe masa de autopsie, aşa cum se prezintă, adică
îmbrăcat în uniformă.
Comisia soseşte exact la ora anunţată; toţi
sunt ofiţeri SS superiori, în uniforme strălu-
citoare. Comisia se compune dintr-un medic col-
onel SS, un procuror militar, un judecător de

---

instrucţie, doi ofiţeri de poliţie din Gestapo şi un
grefier de la Curtea marţială. Peste câteva minute
apare şi doctorul Mengele.
Îi poftesc să ia loc; personalităţile se aşază
şi încep o scurtă discuţie. Ofiţerii de poliţie prez-
intă împrejurările în care au găsit cadavrul.
Rănile produse de arma de foc indică posibilit-
atea unui asasinat sau a unui atentat. Revolverul
ofiţerului mort se află în geanta specială prinsă de
centură, deci posibilitatea unei sinucideri este
exclusă.
Ar putea fi un asasinat, săvârşit de colegii
săi ofiţeri sau de nişte subalterni care, dintr-un
motiv sau altul, voiau să se răzbune. Dar mult
mai verosimil ar fi un atentat, întrucât în Gleiwitz
şi în împrejurimi populaţia este compusă cu
precădere din polonezi, şi atentatele sunt destul
de frecvente.
Autopsia trebuie să stabilească dacă glonţul
a fost tras din faţă sau din pate, de la ce distanţă
anume şi de ce tip şi calibru a fost arma.
123/435

---

Actualmente în Gleiwitz nu există medic
legist. De aceea cadavrul a fost adus la autopsie
în incinta crematoriului, întrucât de la Gleiwitz
până la Auschwitz nu sunt decât patruzeci de
kilometri, aceasta era soluţia cea mai simplă.
Am asistat la discuţiile comisiei, păstrând
distanţa cuvenită şi tăcând, aşa cum trebuie să se
comporte un deţinut KZ; am aşteptat cu răbdare
ordinele doctorului Mengele.
Nici să visez n-aş fi îndrăznit că mie,
deţinut evreu din KZ, mi se va îngădui să
„pângăresc” prin atingerea mâinilor mele cada-
vrul unui ofiţer SS de origine ariană sau să-i fac
autopsia. Aceasta cu atât mai mult cu cât încă pe
când eram liber legile rasiste mi-au interzis să în-
grijesc bolnavi creştini, adică arieni.
De aceea am fost foarte surprins când doc-
torul Mengele se întoarse către mine şi-mi ordonă
să fac autopsia.
În primul rând a trebuit să dezbrac mortul,
ceea ce nu era lucru uşor. Pentru a-i scoate
cizmele trebuiau doi inşi. Cer permisiunea să
124/435

---

chem oameni care să mă ajute la dezbrăcare.
Membrii comisiei discută animat şi ne privesc in-
diferenţi în timp ce dezbrăcăm cadavrul.
La început am oarecare trac. Secţionez
pielea de pe craniu şi, cu mişcări rapide, trag o