Am fost medic

parte peste obrazul mortului, iar cealaltă spre
ceafă. După aceea urmează partea mai grea: tre-
panarea calotei craniului şi scoaterea ei.
Secţionările reglementare se succed cu rapiditate.
În sfârşit, trebuie să analizez cele două răni.
Dacă glonţul a traversat corpul, întotdeauna se
observă o leziune la intrare şi alta la ieşirea
glonţului. În majoritatea cazurilor specialistul le
poate uşor deosebi, deoarece orificiul de intrare a
glonţului este mai mic decât cel de ieşire. În
cazul de faţă, sub mamelonul stâng şi în spate, în
marginea superioară a omoplatului, există două
leziuni perfect egale ca mărime.
Problema se complică şi devine interesantă.
Pentru ce oare rana de intrare a glonţului este
identică cu cea de ieşire? Trebuie să găsim
125/435

---

explicaţia unui fapt ce contrazice observaţiile
experimentale.
Brusc, doctorul Mengele pune o întrebare:
„Nu cumva s-au tras două focuri? Poate s-a tras
un glonţ din faţă şi altul din spate, ceea ce s-ar fi
putut întâmpla dacă după primul foc victima ar fi
căzut, şi, zăcând la pământ, s-a tras al doilea foc,
iar gloanţele n-au ieşit din corp. Aşadar ar urma
să se fi tras două gloanţe şi să existe două leziuni
identice”. Ipoteza lui pare verosimilă. Trebuie
verificată. Deschid deci traseul glonţului. Acesta,
trecând prin muşchii cardiaci, a atins în tangentă
marginea stânga a coloanei vertebrale, înaintând
într-un unghi de treizeci şi cinci de grade până la
marginea superioară a omoplatului stâng, din
care a rupt o mică bucată, şi apoi a ieşit din corp.
Situaţia este perfect limpede. S-a tras un singur
foc, foarte probabil din faţă, întrucât traiectoria
glonţului evoluează într-un unghi de treizeci şi
cinci de grade de jos în sus şi din faţă spre spate.
Leziunile de intrare şi de ieşire sunt identice pen-
tru că glonţul, în drumul său, s-a frecat de
126/435

---

coloana vertebrală şi, după ce a rupt o bucată din
omoplat, n-a mai avut forţa necesară pentru a
produce o rană mai mare la ieşire. Nimeni nu
trage de sus în jos, într-un unghi de treizeci şi
cinci de grade. Pentru o asemenea împuşcătură ar
trebui să ridice braţul în sus, ceea ce este dificil.
Un partizan nu procedează astfel; n-ar avea nici
un rost, când poate trage direct, în linie dreaptă.
Aşadar nu încape îndoială că glonţul a fost tras
din faţă şi nu din spate, cu revolverul orientat în
sus, foarte de aproape. Răspunsul la întrebarea
dacă focul a fost tras de un cunoscut sau de un
străin, care dintr-un motiv oarecare l-a oprit în
drum pe căpitan, intră în competenţa anchetei ju-
diciare. După câte văd, membrii comisiei sunt
satisfăcuţi de explicaţiile mele, ba declară că de
azi înainte vor trimite aici toate cazurile lor de
autopsie.
După părerea lor, este o soluţie comodă şi
bună. Şi astfel, după această autopsie, am fost în-
sărcinat cu îndeplinirea atribuţiilor ce ar fi revenit
medicului legist din circumscripţia Gleiwitz. Un
127/435

---

prizonier KZ, medic legist! Asemenea încadrare
n-are nimeni pe lume!
128/435

---

XIII
Într-o dimineaţă primesc un ordin telefonic:
să mă prezint neîntârziat la ruguri ca să ridic
stocul de medicamente şi ochelari adunat acolo,
întrucât sortarea şi expedierea materialelor ur-
mează să se facă la crematoriul I.
Rugurile se află la marginea păduricii de
mesteacăn de la Birkenau, într-un luminiş în-
cadrat de un pâlc de brazi, la depărtare de cinci-
şase sute de metri de crematoriul IV. Acest loc
este în afara gardurilor de sârmă ghimpată ale
KZ-ului, între a doua şi a treia linie de pază.
Libertatea mea de circulaţie nu se extinde până
acolo. Deci cer de la administraţie autorizaţie
scrisă.
Fără întârziere mi se dă un Passierschein
16
pentru trei persoane, deoarece trebuie să plec cu
doi oameni care să mă ajute la transportul
obiectelor.

---

Pornim la drum spre coloana neagră de fum
ce se înalţă în rotocoale dense, învolburate. Din
toate colţurile lagărului, la orice oră din zi îşi din
noapte, nefericiţii pe care soarta i-a alungat aici
pot vedea uriaşa coloană de fum. O observă cu
priviri speriate şi deportaţii ce coboară din va-
goane şi se aliniază pentru selecţie. Ziua,
deasupra pădurii de la Birkenau pluteşte un nor
greu, ce acoperă cerul, iar noaptea împrejurimile
se luminează de parcă arde focul iadului.
Drumul spre ruguri trece pe lângă cremat-
orii. La gardurile de sârmă prezentăm santinelel-
or SS biletul de liberă trecere şi ne continuăm
drumul nestingheriţi înaintăm printr-un luminiş
acoperit cu iarbă verde, proaspătă. Peisajul pare
paşnic, dar ochii mei circumspecţi descoperă
imediat, la depărtare de vreo sută de metri, ai
doilea cordon de santinele, stând sau şezând în
iarba înaltă, lângă puştile lor mitraliere, însoţiţi
de nişte copoi uriaşi.
După ce trecem prin luminiş, ajungem la
marginea unei pădurici de brad. Din nou ne aflăm
130/435

---

lângă o îngrădire de sârmă, în faţa unei porţi de
lemn, de asemenea din sârmă ghimpată. Pe
poartă se află o tablă de avertizare. Textul este
identic cu cel de pe afişele atârnate la intrarea în
crematorii: „Intrarea străinilor în această zonă
este strict interzisă.” Nu este permis nici accesul
persoanelor SS din exterior.
Noi, membrii unui Sonderkommando, in-
trăm. Nu ni se cere nici legitimaţia. Aici paza
este asigurată de SS-işti din crematoriu, şi tot aici
lucrează o echipa de şaizeci de oameni din