Am fost medic

partizanii s-au apropiat de lagăr. Într-un loc mai
puţin vizibil, au tăiat sârma ghimpată din îngră-
direa ce împrejmuieşte curtea crematoriului şi,
prin breşa astfel produsă, au introdus trei pistoale
automate, muniţii şi douăzeci de grenade de
mână. Sonder-iştii le-au găsit în zorii zilei şi le-
au ascuns în adăposturi sigure.
198/435

---

Astfel, deşi ştiam că pentru noi nu mai ex-
istă scăpare, în sufletele noastre începu să licăre-
ască o nădejde. Ne dădeam seama că cei ce vor
să ne ajute, cei ce ne-au adus armele, nu pot fi
departe. După toate indiciile era foarte probabil
că partizanii staţionau la vreo douăzeci şi cinci-
treizeci de kilometri de crematorii. Eram convinşi
că la viitoarea alarmă aeriană ne vor aduce un
nou stoc de arme. În ultima vreme alarmele sunt
cotidiene, adeseori chiar mai multe pe zi. Dar
nouă nu ne pot folosi decât alarmele nocturne şi
de lungă durată, când prietenii noştri necunoscuţi
şi plini de abnegaţie ne dau o mână de ajutor.
După calculele noastre, trei-patru alarme noc-
turne ar fi de ajuns pentru ca partizanii să ne
aprovizioneze cu o cantitate suficientă de arme şi
muniţii ca să putem încerca evadarea.
Organizaţia porneşte din crematoriul III şi-
şi ţese reţeaua în celelalte crematorii. Toate
pregătirile se fac cu multă prudenţă şi grijă.
Moartea ne pândeşte din pistoalele automate ale
santinelelor SS, iar noi vrem să trăim! Vrem să
199/435

---

scăpăm de aici! Chiar dacă scapă numai unul sau
doi dintre noi, vom fi totuşi victorioşi; va avea
cine vesti lumii tainele atroce din aceste uzine ale
groazei.
Iar cei ce se vor prăpădi nu vor muri ca
nişte viermi călcaţi în picioare de călăii noştri
mârşavi, ci vor intra în istoria lagărelor morţii din
Germania, pentru că, înfruntând o forţă de mii de
ori mai mare, vor muri cu capul sus, ucigându-şi
călăii.
200/435

---

XXIV
Într-o zi stau de vorbă cu Oberscharführer-
ul Steinberg. Mă vizitează des în sala de autopsie.
Pe vremea Republicii de la Weimar a fost agent
de circulaţie, iar în cel de-al treilea Reich a ajuns
SS-ist. Ştiu că este un individ periculos, fiind
deopotrivă inteligent şi rău. Îmi povesteşte că
pleacă într-un grup de patru camarazi la casa de
odihnă a SS-ului din munţii Sileziei. Grupul se
compune din el, din Oberscharführer-ul Seitz,
din Rottenführer
22
-ul Holländer, iar al patrulea
este Rottenführer-ul Eidenmüller.
Îi cunosc bine pe toţi; sunt cei mai câinoşi
călăi ai crematoriilor. Pretinde că tuturor li s-a
acordat un concediu de cinci zile.
Am o vechime de trei luni în Sonderkom-
mando. Dacă un SS-ist îmi spune despre un
obiect că este de culoare neagră, chiar dacă văd şi
eu
că
este
negru
nu-l
cred!
Dacă
Oberscharführer-ul Steinberg îmi vorbeşte

---

despre un concediu de odihnă, sunt convins că a
primit o misiune specială, sângeroasă. Şi sunt cu
atât mai convins, cu cât ştiu că personalul SS din
cadrul crematoriilor nu-şi poate părăsi postul
pentru a nu intra în contact cu lumea din afară, ca
nu cumva după câteva pahare de alcool să-l ia
gura pe dinainte şi să dezvăluie mârşăviile tăinu-
ite aici. Ei nu pot pleca decât în grup închis, sub
supravegherea unui ofiţer, urmând să se întoarcă
în aceeaşi formaţie. De fapt, în unele privinţe, nu
e prea mare diferenţa între ei şi cei din Sonder-