Am fost medic

kommando. Am auzit că după doi ani de serviciu
sunt internaţi şi ei într-un lagăr SS. În acest lagăr
cel de-al treilea Reich îi lichidează pe SS-iştii
care au încălcat disciplina sau deţin prea multe
secrete.
Peste cinci zile Oberscharführer-ul Stein-
berg şi cei trei camarazi ai săi s-au întors din
„concediul de odihnă”. Eu nu l-am întrebat nim-
ic; el nu mi-a spus nimic. Chiar în ziua sosirii lor
am trecut pe la bucătăria Sonderkommando-ului
să-l văd pe Michel, bucătarul de naţionalitate
202/435

---

franceză, care întotdeauna are ceva bun pentru
musafiri. Este o personalitate de seamă şi preţuită
în Sonderkommando. Şi în viaţa civilă a avut
aceeaşi îndeletnicire: a fost bucătar pe transat-
lanticul unei companii franceze de navigaţie, care
făcea curse între Franţa şi Brazilia.
Şi de data aceasta îl vizitez pe amicul meu
Michel, sperând să-mi ofere un aperitiv gustos.
Dar el nu e prietenos ca de obicei. Se vede cât de
colo că i s-a întâmplat ceva. Ţine şi acum strânsă
între dinţi pipa marinărească din care pufăie neîn-
cetat, dar e dată într-o parte şi nu iese fum din ea.
Dacă Michel nu observă că pipa e stinsă, înseam-
nă că e foarte supărat. Am avut dreptate. Pentru
că, de îndată ce intru, închide uşa în urma mea şi,
prinzându-mă de braţ, mă duce într-un colţ al
bucătăriei, lângă o albie de tablă plină cu apă,
aşezată pe un scaun. Cu două degete scoate din
apă o cămaşă verde – uniformă SS –, apoi o a
doua şi o a treia. Toate sunt pline cu pete mari de
sânge. Aşa nu se poate mânji decât un om care
lucrează la un abator. Deci este foarte probabil că
203/435

---

Oberscharführer-ul Steinberg şi camarazii săi să
fi activat, timp de cinci zile, într-un abator... Într-
un abator de oameni. Tot Michel îmi spune că
imediat după sosire şi-au dat cămăşile la spălat.
Aşadar, n-am exagerat când am spus că eu
nu-l cred pe un SS-ist când îmi spune că un
obiect este negru, chiar dacă văd şi eu, cu ochii
mei, că are această culoare.
204/435

---

XXV
Sună ceasul din urmă şi pentru cei patru
mii cinci sute de locuitori din lagărul romilor.
Regulamentul lichidării este identic celui aplicat
lagărului ceh: blocarea barăcilor şi înconjurarea
lor cu cordoane puternice de SS-işti cu copoi.
Romii sunt scoşi din barăci. Li se ordonă
alinierea. Nenorociţilor li se spune că vor fi
mutaţi în alt lagăr şi, deşi sunt de doi ani în KZ,
ei cred. Li se împart porţiile de pâine şi salam.
Toţi primesc trei raţii, hrana pentru trei zile de
drum. Metoda este foarte simplă, dar foarte efi-
cientă pentru a-i minţi pe oameni. Nefericiţii,
amăgiţi, nici nu se gândesc la crematorii, ştiind
că celor ce merg într-acolo nu li se dau merinde.
Mobilul ce determină comandamentul SS
să inducă în eroare convoaiele care pornesc la
moarte nu este uşurarea suferinţei lor, ci, pur şi
simplu, grija ca gloata numeroasă – cum este şi în
cazul de faţă – să poată fi escortată de un număr

---

relativ mic de santinele SS, evitarea dezordinii şi
a timpilor morţi în sălile de gazare.
Astfel au procedat şi de data aceasta.
Coşurile crematoriilor I şi II au scuipat flăcări
toată noaptea. Vâlvătaia lor a iluminat tot KZ-ul.
Lagărul romilor s-a golit, rumoarea lor a contenit.
Nu se mai aude decât vântul ce bate dinspre
câmpiile Volhiniei, cântând ici şi colo pe strunele
gardului de sârmă ghimpată sau trântind vreo uşă
sau fereastră a barăcilor pustii.
Astă-noapte, în lagărul de concentrare de la
Auschwitz piromaniacii
23
lumii au organizat din
nou focuri de artificii infernale. De data aceasta
însă au fost aruncaţi în flăcări nu evrei, ci romi de
religie romano-catolică, de pe teritoriile Ger-
maniei şi Austriei.
Dimineaţa, focurile erau stinse. În curtea
crematoriului se înălţa un mic morman cu luciu
argintiu: cenuşa victimelor.
Douăsprezece perechi de gemeni n-au fost
introduşi în cuptoare. Înainte de a fi trimişi la ga-
zare, doctorul Mengele a scris pe pieptul lor, cu
206/435

---

creion dermatograf, cele două litere: ZS, adică
ordinul de trimitere la autopsie.
În colecţia cadavrelor de gemeni sunt
reprezentate aproape toate vârstele: de la nou-
născuţi până la copii în vârstă de şaisprezece ani.
Trupurile copiilor cu piele tuciurie şi cu păr ne-
gru zac pe pardoseala de beton a sălii pentru de-
pozitarea cadavrelor. Am destulă bătaie de cap
până-i aşez pe grupe, frate lângă frate. Procedez
cu foarte multă atenţie, ca nu cumva să se pro-
ducă vreo confuzie; aş plăti cu viaţa dacă