Am fost medic

hipomelia. Mâinile unor chirurgi geniali au inter-
venit de mai multe ori, din care cauză membrul s-
a scurtat, dar cu proteza şi cu gheata ortopedică
copilul merge aproape normal. Alte modificări
fizice n-am observat.
Îi întreb dacă nu vor să mănânce ceva. Îmi
răspund că le este foame. Rog pe un Sonder-ist să
aducă ceva de mâncare. Numaidecât soseşte o
porţie mare de came cu sos şi cu garnitură de ma-
caroane. Asemenea bucate nu apar în KZ decât
pe masa Sonder-iştilor. Amândoi încep să înghită
cu poftă mâncarea bună şi gustoasă, cum de mult
nu mai avuseseră. Ei nu ştiu ceea ce ştiu eu: că se
află în casa morţii şi iau „cina cea de pe urmă”.
Nu trece o jumătate de oră, şi apare
Oberscharführer-ul Mussfeld, însoţit de patru oa-
meni din Sonderkommando. Îi conduc pe cei doi
în
sala
cazanelor,
îi
dezbracă.
Arma
Oberscharführer-ului trage două focuri. Tatăl şi
fiul zac morţi, într-un lac de sânge, pe beton.
Mussfeld executase ordinul doctorului Mengele.
283/435

---

Din nou e rândul meu. Cei doi morţi sunt
aduşi în sala de autopsie. Mi se răsuceşte stom-
acul de oroarea celor petrecute; încredinţez cole-
gilor mei autopsia, rămânând ca eu să scriu pro-
cesul verbal.
Autopsia celor două cadavre nu dă inform-
aţii noi în afară de cele constatate pe viu. Sunt
cazuri obişnuite, dar oferă un material de propa-
gandă util pentru a susţine teoria degenerescentei
rasei evreieşti.
Pe înserate, după ce în cursul zilei trimisese
la moarte cel puţin zece mii de oameni, soseşte
doctorul Mengele. Urmăreşte cu mare atenţie ra-
portul meu asupra datelor culese pe viu şi pe ca-
davrele celor două victime infirme.
— Aceşti morţi nu vor fi arşi, îmi spune,
scheletele lor vor fi preparate pentru conservare
şi vor fi trimise la Muzeul de antropologie din
Berlin. Apoi mă întreabă: „Ce sistem cunoşti
pentru curăţirea perfectă a scheletelor?“
Cunosc două metode. Prima rezidă în intro-
ducerea cadavrului într-o baie de apă de var
284/435

---

clorată, unde în timp de două săptămâni se topesc
de pe oase toate porţiunile moi. După aceea
oasele se pun într-o baie de benzină, care dizolvă
toate grăsimile. Astfel oasele se usucă, devin in-
odore şi de culoare albă ca zăpada. Cealaltă este
mai rapidă. Se fierbe cadavrul în apă, până când
părţile cărnoase se dezlipesc uşor şi simplu de pe
oase. După aceea şi în acest caz se aplică o baie
de benzină, pentru degresarea şi albirea oaselor.
Doctorul Mengele ordonă să se aplice met-
oda mai rapidă: fierberea.
În KZ ordinele sunt laconice. Aici nu se
spune cu ce şi cum să-şi procure deţinutul cele
trebuincioase pentru executarea ordinului. Ordin-
ul nu se discută!
Iată-mă într-o asemenea situaţie îngri-
jorătoare. Trebuie să pun la fiert două cadavre. În
ce vas şi unde? Mă adresez Oberscharführer-ului
Mussfeld. El mă va ajuta. Îi spun că cei doi morţi
trebuie puşi la fiert, dar că n-am vase corespun-
zătoare. Chiar şi el se înfioară ascultându-mă. Se
gândeşte puţin, apoi îşi aduce aminte că există
285/435

---

două butoaie de tablă ce zac nefolosite într-o
magazie.
Îmi pune la dispoziţie butoaiele şi-mi re-
comandă să cer să mi se construiască în curte
câte o vatră de cărămidă sub fiecare butoi. Îi as-
cult povaţa. Sunt construite vetrele, peste ele sunt
aşezate butoaiele de fier cu conţinutul lor înfi-
orător şi începe fierberea. Doi Sonder-işti cară
lemne şi alimentează focul. Peste cinci ore, după
mai multe probe, m-am convins că porţiunile moi
se desprind uşor de pe oase. Opresc focul, lăsând
însă butoaiele pe loc, până la răcirea completă a
conţinutului lor.
În lipsa unei ocupaţii mai bune stau într-un
mic umbrar din apropierea butoaielor şi citesc. În
jurul meu e linişte. Azi crematoriul nu lucrează.
Patru deţinuţi zidari, aduşi din lagărul Auschwitz
I, repară coşul cel mare.
Se înserează. Butoaiele se răcesc. Eram
tocmai pe punctul de a părăsi umbrarul pentru a
mă apuca de golirea lor, când unul dintre oamenii
286/435

---

care păzeau şi deserveau butoaiele se apropie în
pas alergător, strigând, scos din fire:
— Doctore! Polonezii s-au apucat să
mănânce carnea din butoaie!
Iute mă ridic şi alerg într-acolo. Patru
deţinuţi în haine vărgate stau înlemniţi în jurul
butoaielor: zidarii polonezi. Îşi isprăviseră lucrul
şi-şi aşteptau escorta ca să-i ducă înapoi în
lagărul Auschwitz I. Lihniţi de foame, îşi fă-
cuseră ochii roată prin curte să găsească ceva de-
ale mâncării. Aşa ajunseseră lângă butoaiele
rămase câteva minute fără pază. Credeau că în
aceste vase mari se fierbe carnea pentru Sonder-