America curs 1 27. 03. 2004

AMERICA

CURS 6-----23.04.2004

GLACIOLOGIA SI HIDROGRAFIA

Ghetarii

Apar ghetari de circ sau de vale in cadrul lanturilor muntoase, respectiv sub forma de calote glaciare in partea N a continentului. Cea mai importanta calota glaciara se afla in Groenlanda, cu o suprafata de aproximativ 2 mil. km² si o grosime medie de 1.500 m.

Alte teritorii acoperite de gheturi persistente se intalnesc in Arh. Arctic. In America de Sud nu exista o calota glaciara, datorita latitudinii mai coborate si datorita inaintarii mai limitate a continentului spre S si a ingustarii lui in partea S.

Glaciatia montana (ghetarii de circ sau de vale) afecteaza toti muntii inalti de pe continentul american.

Apele curgatoare

Tipurile de alimentare

a) Alimentarea glaciara este specifica raurilor din Groenlanda si Arh. Arctic, unde apele provin din topirea ghetarilor de calota, dar acest tip de alimentare apare si in cursurile reprezentative ale raurilor care isi au obarsia in Anzi si Cordilieri. Valoarea maxima a scurgerii se inregistreaza vara, iar cea minima iarna. In general, raurile au bazine de receptie mici, fapt care, alaturi de topirea lenta a ghetarilor, face ca riscul viiturilor sa fie foarte mic.

b) Alimentarea nivala caracterizeaza raurile din N partii continentale a Canadei, Pen. Labrador, Pod. Patagoniei si zonele montane inalte aflate sub limita zapezilor persistente. Debitele mari apar vara si sunt mai scazute iarna.

c) Alimentarea glacio-nivala combina cele 2 surse (ghetari, zapada) si se intalneste in muntii inalti (ex.: fluviul Columbia).

d) Alimentarea nivo-pluviala sau pluvio-nivala este proprie regiunilor temperate, intalnindu-se la raurile din Muntii Appalachi, N si centrul Campiei Mississippi, Pod. Preeriilor, N Pod. Patagoniei, podisurile inalte ale Anzilor si muntii cu altitudine moderata (2.000 m).

Scurgerea maxima este primavara si la inceputul verii, odata cu dezghetul raurilor, iar scurgerea minima la sfarsitul verii. Ex.: fluviul Sf. Laurentiu – nivo-pluvial; Mississippi – pluvio-nival

e) Alimentarea pluviala este caracteristica retelelor hidrografice din zona intertropicala, unde ploile ecuatoriale, musonii, alizeele, au umiditate si ciclonii formati in timpul verii determina descarcari pluviometrice masive. In ceea ce priveste regimul scurgerii, se deosebesc mai multe variante in functie de caracterul si perioada precipitatiilor.

• 
  Astfel, in zona subtropicala si tropicala: maxim estival. Pe litoralul pacific (Pen. California si in sectorul dintre Valparaiso si Valdivia), maximul de precipitatii apare iarna, datorita actiunii in timpul verii a Anticiclonului oceanic care determina seceta.
  
• 
  In zona subecuatoriala apar cele 2 sezoane: vara umed si iarna uscat, rezultand debitele ridicate in timpul verii.
  
• 
  In zona ecuatoriala cu alimentare din ploi aproape permanenta, debitele se mentin constante tot timpul anului.
  
• 
  f) Alimentarea subterana este prezenta in teritoriile calcaroase din Pen. Yucatan, Florida, Cuba, Jamaica, Pod. Patagoniei, unde s-au organizat acvifere carstice de mari dimensiuni.
  

Factorii

Relieful – influenteaza orientarea retelelor hidrografice si marimea bazinelor hidrografice. Pozitia V, marginala a lanturilor muntoase si existenta unui talveg axial in centrul celor 2 mari blocuri continentale au generat retele fluviatile orientate longitudinal, precum si o asimetrie pronuntata a descarcarii hidrografice intre Oc. Pacific, Atlantic si Oc. Inghetat, cu cea mai mare scurgere spre Oc. Atlantic.

Principalele artere hidrografice

1. 
   Mackenzie – este orientat de la S spre N, varsandu-se in Oc. Inghetat. Datorita orientarii sale de-a lungul meridianului si lungimii de peste 4.000 km, prezinta fenomene de alimentare diferentiata, intre bazinul superior si cel inferior. Topirea mai timpurie a zapezii in S si cresterea debitului in bazinul superior surprinde podul de gheata din bazinul inferior, generand blocari ale drenajului si revarsari puternice in sectoarele median si inferior.
   
2. 
   Sf. Laurentiu – are o alimentare nivo-pluviala cu debite maxime la inceputul verii. Prezinta pod de gheata 1-2 luni/an. Dreneaza si cuvetele Marilor Lacuri, care se constituie intr-un regulator major de debite. La varsarea in Oc. Atlantic s-a format un estuar de mari dimensiuni.
   
3. 
   Raurile care-si aduna apele de pe versantii E ai M-lor Appalachi – se prezinta ca retele hidrografice scurte, cu debite bogate determinate de precipitatiile cazute ca urmare a ascensiunii orografice a maselor de aer oceanice. Cele mai importante sunt: Connecticut si Potomac.
   
4. 
   Mississippi – cel mai important rau al Americii de N, strabate Campia Mississippi. Are o lungime de peste 6.000 km si debitul de 19.000 m³/s. Alimentarea este predominant pluvio-nivala. Prezinta o relativa simetrie a pozitionarii afluentilor. Pe stanga: Ohio cu afluentii Tennessee si Cumberland iar pe dreapta: Missouri. Scurgerea cea mai bogata este la inceputul verii, cand au loc si frecvente revarsari, ceea ce a dus la amenajarea complexa a bazinului, de tip hidroenergetic pe Tennessee si prin construirea unui canal care insoteste cursul principal. La varsarea in Golful Mexic s-a format o delta impresionanta.
   

Fatada vestica a Americii de Nord este mai saraca in artere pluviografice, acestea fiind mai scurte si cu debite mai reduse, datorita bazinelor de receptie mai limitate si climatului mai arid. Mai importante sunt: Columbia, Colorado.

5. 
   Columbia – are o alimentare mixta, pluvio-nivala dar si din ploi aduse de vanturile de V. Izvoraste din N Marelui Bazin si Platoul Columbian, iar la varsare si-a format un estuar de 200 km lungime.
   
6. 
   Colorado – strabate Pod. Colorado si Desertul Mojave din S Pod. Colorado. Este cunoscut mai ales prin canionul grandios pe care l-a sapat. Este numit Colorado datorita aluviunilor de culori diferite pe care le transporta.
   

America Centrala

In Istmul Central American, reteaua hidrografica este asimetrica, majoritatea raurilor avand scurgerea spre Golful Mexic si Marea Caraibilor. Aceste rauri au debite bogate, spre deosebire de raurile scurte ce se varsa in Oc. Pacific si care au debite mai mici.

America de Sud

In America de Sud se remarca mai multe rauri:

1. 
   Orinoco – isi aduna apele din Pod. Guyanelor si Cordilierri Venezueleni. Afluentii cei mai importanti au o lungime de peste 1.200 km : Apure, Meta. Este interesant fenomenul de DIFLUENTA de pe afluentul Casiquiare, care la debite mici se varsa in Orinoco, iar la debite mari se varsa peste cumpana de ape si se varsa in Rio Negro, afluent al Amazonului. Debitele maxime sunt in timpul verii boreale.
   
2. 
   Amazonul – detine 3 superlative: cel mai lung fluviu al globului (7.000 km); debit apreciabil (mediu, 120m³/s, dar cu oscilatii intre 60.000-200.000 m³/s); cel mai mare bazin hidrografic (>7 mil. km²), cuprinzand toata Amazonia, Pod. Braziliei si Anzii Peruvieni. Are 17 afluenti cu lungime mai mare de 1000 km: Rio Negro, Madeira, Jari, Japura, distribuiti relativ uniform pe dreapta si pe stanga fluviului. Pe aproximativ 600 km in amonte, de la varsare, se manifesta fenomenul pororoca = un val urias ce genereaza imaginea aparenta a unei curgeri inverse datorita mareelor puternice.
   
3. 
   Parana – strabate Campia Gran Chaco, avand ca afluent mai important: Paraguay
   
4. 
   Uruguay – traverseaza Pod. Braziliei de Sud.
   

Ambele se varsa prin estuarul La Plata, care apare ca un veritabil rau interior.

Si in America de Sud, pe litoralul pacific raurile sunt scurte, cu debite reduse si cu bazin hidrografic restrans.

Bazinele endoreice = nu au scurgere la ocean

• 
  apar in Pod. Marelui Bazin, in Pod. Mexican si in Puna de Atacama (S Pod. Boliviei)
  
• 
  suprafata bazinelor endoreice: 900.000 km² in America de Nord si 292.000 km² in America de Sud
  

Teritoriile areice = fara scurgere hidrografica (Desertul Atacama)

Lacurile

Se intalnesc toate tipurile genetice: glaciare, tectonice, vulcanice, carstice, lagune si limanuri.

1. 
   Lacurile glaciare
   

Sunt cel mai bine reprezentate indeosebi in America de Nord, datorita suprafetei vaste ocupate de ghetari: Pod. Minnesota (peste 1.000 lacuri glaciare). S-au format in cuvetele sculptate de ghetarii cuaternari, respectiv in spatele barajelor de morene. Reprezentativ este complexul Marilor Lacuri.

Alte lacuri de origine glaciara sunt cele din Canada: Ursilor, Sclavilor, Winnipeg, Manitoba.

Mai apar in Pen. Labrador si in America de Sud, la contactul dintre Anzii Patagoniei si Pod. Patagoniei.

2. 
   Lacurile vulcanice
   

Sunt intalnite in intreg lantul Cordilierilor si Anzilor. Sunt formate in cratere stinse sau in spatele barajelor de poduri vulcanice. Cel mai mare este Crater Lake (din Oregon), cu origine dubla: vulcanica si meteoritica, la N de Masivul Klamath.

3. 
   Lacurile tectonice
   

Sunt localizate in grabene. Sunt frecvente in America Centrala: Nicaragua si Managua. Alte 2 lacuri tectonice se afla in Pod. Boliviei: Titicaca si Poopó.

4. 
   Lacurile sarate
   

Apar in zonele endoreice si in depresiunile de tip BOLSON: Marele Lac Sarat si L. Utah (Pod. Marelui Bazin) si L. Salina Grandes (Argentina), intre Sierra de Cordoba si Anzi..

5. 
   Lacurile carstice
   

Sunt frecvente in Florida, rezultand din inundarea poliilor, uvalelor, dolinelor de catre panza freatica aflata la mica adancime (L.Okeechobee); in Pen. Yucatan si in platourile carstice din Cuba, Jamaica, Haiti.

6. 
   Limanurile si lagunele
   

Insotesc tarmurile joase din Florida, golful Mexic, litoralul E al Americii Centrale, litoralul SE al Braziliei (Mirim, Dos Patos). In lungul Amazonului s-au format limanuri fluviatile.