Amintiri din rai Nu-ți cer nimic. Vreau numai să asculți Cum trec prin iarbă îngerii desculți



Yüklə 181.1 Kb.
səhifə1/3
tarix05.03.2018
ölçüsü181.1 Kb.
  1   2   3

Buletinul Clubului Român din Chattanooga

Numărul 68 (șaizeci și opt) Iunie 2017



Poetul lunii: Emil Brumaru

Amintiri din rai
Nu-ți cer nimic. Vreau numai să asculți

Cum trec prin iarbă îngerii desculți

 

Tot căutînd s-ajungă unde, pîlpîind,



Stau curcubeiele cu talpa pe pămînt.

 

Să-și scoat-aoreolele și să se-adape



Ca o cireadă sfîntă-n clare ape

 

De vechi izvoare izbucnite pe cînd eu



Umblam cu tine lela, teleleu,

 

Neluînd în seama că ești goală-pușcă,



Dînd, buni prieteni, roua grea de-o dușcă

 

Și pipăind ba sînii tăi, ba un copt fruct



Pe care pîn’ la urmă tu l-ai rupt

 

De pe o ramură și l-ai mușcat;



La fel eu țîțele în dinți ți-am luat,

 

Rostogolindu-mă în văile mătăsii…

(din volumul Amintiri din rai)


Uimire

Mă mir mereu cum poeții
Pot scrie în timpul vieții! 
După ce mor e altceva, 
Au liniște, poate scrie oricine ce vrea! 
Nu-i presează, nu-i tulbură nimeni
La suflet, la minte, la inemi, 
Nu-s enervați de facturi, de-ntreținere, 
De femeile coapte sau de alea prea tinere, 
Tot să fii mort! 
Veșnicia-i cel mai complet sport!!! 
Îți dezvoltă ideile, celulele, viermii
Și-n frigul sub zero al iernii…

(din volumul Amintiri din rai)



Începe anul. Ţi-am tot scris sonete...

Începe anul. Ţi-am tot scris sonete

De laudă, neştiutor şi pur
De cât de trist se scurg şi pe-ndelete


Clipele dulci prin pâlnii mari de-azur.

Ci-am vrut mereu să-ţi pâlpâie un flutur

Deasupra sânilor ca peste-un turn

Un steag de dragoste. Roua să-ţi scutur

Sau să ţi-o ling pios de pe coturn,

Iubita mea-n aurării de plete
Topită şi în palme c-un brotac


Pe care-mi ceri întruna să-l împac,

Să-l fac să nu-i mai fie dor şi sete

De apa de sub nuferii de-argint,
Când Dumnezeu se uită la noi blând...

(din volumul Rezervația de îngeri)



Cântec naiv (La început a fost cuvântul)

La început a fost cuvântul,

Pe urmă ai venit chiar tu,

Mult mai uşoară decât vântul

În ziua care începu.

Şi-ai luat şi florile cu tine,
Le-ai desfăcut, le-ai dat la fluturi,


Ca-n zborul lor fără ruşine
Părul pe piept blând să mi-l scuturi,


Şi să-mi aduci, de dimineaţă,

Umerii-nguşti cu întresânii,
Plini de-o mireasmă şi-o dulceaţă,


Prinşi în căuşul moale-al mâinii,

Ce-o ştiu doar eu, până la moarte.

Iar Dumnezeu s-a-ntors pe-o parte

Spre-a nu zări ce scrie-n carte...

(din volumul Rezervația de îngeri)



Călătorie

C-un crin în mână, cu o spadă-n alta,

Îngerul meu trecea,-nţeles cu soarta,
Prin aburii verzui ai dimineţii,
Spre partea morţii din acea a vieţii.


N-avea nici spaime, nici mirări, nici grije,

Lin cumpănit între corola tijei

Şi-oţelul orbitor, doar ochii, parcă,

Simţeam cum de plăcere i se-ncarcă.

Mergeam asemeni lui, păşind pe-o urmă

Lăsată-n iarbă, ne-nsoţeau în turmă

Şi cerbi, şi nevăstuici cu botul umed,
Şi încercam voios să mă încumet
Să nu-l mai părăsesc deloc de-acuma,


Când pipăiam chiar eu cu pieptul bruma,

Şi să ajung, mereu prieten cu dânsul,

Acolo unde-s una râsul, plânsul,

Ca să mă tupilez cuminte-n casa

Lui Dumnezeu cel moale ca mătasa.

Şi curcubeie se roteau deasupra
În timp ce beam, pe rând, rouă cu cupa...

(din volumul Rezervația de îngeri)


10 (zece) punkte: Emil Brumaru

LaPunkt


1.www.polirom.ro : „Emil Brumaru(n. 1939) este unul dintre cei mai importanti poeti romani contemporani. A debutat in 1970 cu Versuri, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Alte volume publicate: Detectivul Arthur(1970), Julien Ospitalierul(1974), Cintece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul indragostit(1980), Ruina unui samovar (1983, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), Dintr-o scorbura de morcov (1998),Poeme alese. 1959-1998 (2003), Fluturii din pandispan (2003), Poezii (carte la borcan, 2003), Opera poetica (3 vol., 2005), Submarinul erotic (2005), Infernala comedie (2005), Cintece de adolescent (2007), Povesti erotice romanesti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarba (2008), Versuri (2010), Povestea boiernasului de tara si a fecioarei…(2012), Intelectuali la cratita (volum colectiv, 2012), Rezervatia de ingeri (2013) si Sfisiat de umbra unui inger (2013). La Editura Polirom a mai publicat volumele Cersetorul de cafea. Scrisori catre Lucian Raicu (2004), Dumnezeu se uita la noi cu binoclul (2006),Basmul Printesei Repede-Repede (in colab. cu Veronica D. Niculescu, 2009), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Opere III. Cersetorul de cafea (2012; 2014 in colectia „Eseuri & confesiuni”), Opere IV. Dumnezeu se uita la noi cu binoclul (2014) si Cad castane din castani. Amintiri de ieri si azi (in colab. cu Veronica D. Niculescu, 2014).

Este laureat al Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu” (2001) pentru Opera Omnia, in 2011 a primit Premiul revisteiObservator cultural, de asemenea pentru Opera Omnia, iar in 2013 Premiul Presedintelui UNITER. In 2014 primeste Premiul pentru Literatura in cadrul galei „Oamenii Timpului”. Poemele sale au fost incluse in antologii din Romania, Germania, Franta si Anglia”.

2.Biblioteca dedicată lui Emil Brumaru, la editura Polirom, cea care a publicat marea majoritate a titlurilor acestui scriitor: http://www.polirom.ro/catalog/autori/brumaru-emil/

3.De ce a fost dat afară de la grădiniţă Emil Brumaru: „Eram la Floreşti. Bunica după mamă mai trăia, o văd ca în vis, îmbrăcată mereu în negru, într-o odaie încăpătoare, luminată de o lampă cu gaz. Fusesem dat la grădiniţă, dar mă eliminaseră din cauză că, iarnă fiind, trînteam fetiţele în nămeţi, le ridicam ploverele, le trăgeam pantalonaşii şi le muşcam cu sălbăticie de burtică! De unde învăţasem, cînd văzusem aşa ceva? Scandal în familie.”

4.Un interviu cu Emil Brumaru: http://www.romlit.ro/emil_brumaru_m-au_eliminat_de_la_grdini_pentru_c_iarna_trnteam_fetiele_n_nmei…

5.Emil Brumaru – „Deodată”:

Deodata, se zbate pleoapa
Zidului de caramida.
Nici un înger nu mai stie
Usa grea cum s-o deschida,

Spre-a fugi în zori prin ierburi


Vinetii sub cerul tare.
Izurile-nnoada fluturi,
Rîmele surîzatoare-n

Bot beau apa roz din ciuturi


Lînga santuri verzi de-obida.
Deodata se zbate pleoapa
Zidului de caramida…

6.Ce a căutat Emil Brumaru la o femeie: „Frumuseţea armonioasă, statuară, patriciană, sinceritatea debordantă, inteligenţa fină, extrem de feminină, simţul infinit al sublimului, luxul fastuos al simţurilor devastate de o luxură, aş spune, genială-n tandreţea amestecată cu cruzimea unei fiare ce-ţi sfâşie viaţă, ţi-o mănîncă ca pe o pradă sângerândă…” Acest citat este decupat dintr-un interviu pe care îl găsiţi aici: http://www.gandul.info/interviurile-gandul/cum-vede-barbatul-la-70-de-ani-femeia-emil-brumaru-poet-un-altar-al-amorului-si-al-sinceritatii-la-care-ma-inchin-nevolnic-e-un-ultim-dar-al-lui-dumnezeu-13936014

7.Blogul lui Emil Brumaru: http://www.hobbitul.ro/

8.Andrei Pleşu despre Emil Brumaru: „S-a scris destul şi dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om. Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gîndeşte în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purităţii? Poate fi «neruşinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speţă pentru jumătatea feminină a creaţiei, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, veneraţie şi simţ al miracolului? Poate harul să fie vulgar? Versurile lui Emil Brumaru îmi dau, întotdeauna, o tonică certitudine: certitudinea că trupul, cu splendorile şi mizeriile lui, e făcut, împreună cu lumea însăşi, să fie salvat prin frumuseţe; cu alte cuvinte, că trupul e îngăduit, mai mult decât credem, de oştirile cereşti. Nu ştiu dacă Emil Brumaru va ajunge în Rai, dar sunt sigur că i se va da voie să contemple, ca expert, voluptăţile lui, fie şi privind pe gaura cheii…“

9.Emil Brumaru:

“Poate-am murit şi nu mai ştiu să-ţi spun…


Povestea mea-n cuvinte-obişnuite.
De mult simţeam cum glezna mi-o înghite,
Cu poftă parcă, roua spartă-n drum
De talpa grea, tot mai şovăitoare;
Îmi atârna-n şiroaie, de pe umeri,
Aripile ce trupul mi-l despoaie,
Gol şi plăpând, într-un amurg cu ploaie,
Aureola-mi se-nclina spre soare,
Încât de-abia-ncepeai blând să te dumeri
De nemilos de dulcea întâmplare
Că eu nu mai eram Îngerul tău
Călăuzindu-ţi sufletul prin hău…”

10.Emil Brumaru: „poezia e singurul mod al meu de a fi frumos, de a însemna ceva pentru o femeie”.



Memorii: Povestea celei mai cunoscute fotografii a „poetului nepereche“ de Alin Ion

reprodus după ziarul Adevărul 21 martie 2017


Cum a ajuns Mihai Eminescu într-un atelier din Praga?
Prima fotografie cu Mihai Eminescu a devenit şi cea mai cunoscută, ajungând o adevărată emblemă a poetului naţional. Este vorba de o fotografie realizată la vârsta de 19 ani, la Praga. Această ipostază în care a fost importalizat Eminescu a intrat în istorie.

Mihai Eminescu a ajuns la Praga în jurul datei de 13 septembrie 1869, împreună cu părinţii şi sora Aglaia. Aceştia plecaseră cu trei zile înainte cu trăsura de la Botoşani până în gara Dorneşti, de unde au luat trenul cu destinaţia Praga. Eminescu dorea să ajungă la Viena, pentru a urma studiile universitare, dar a făcut o oprire la Praga, pentru că acolo se afla fratele său Şerban, care era student la medicină.




Familia sa a frecventat băile, iar Eminescu a locuit timp de două săptămâni cu fratele său. Unii cercetători susţin că Eminescu ar fi încercat să se înscrie la Universitatea din Praga, care era una dintre cele mai vestite din Europa, dar că nu ar fi reuşit din cauza studiilor gimnaziale neterminate şi a birocraţiei. Mai mult decât atât, costurile erau mai mici pentru că ar fi locuit împreună cu fratele său.

După două săptămâni de încercări nereuşite de a se înscrie la universitatea din Praga, Mihai Eminescu a ajuns pe data de 2 octombrie la Viena, unde s-a înscris la Facultatea de filosofie.    Prima fotografie şi cea mai cunoscută Eminescu s-a fotografiat la Praga pentru prima dată în viaţa lui, iar poza a devenit, ulterior, cea mai cunoscută a poetului „nepereche“ datorită frumuseţii acestuia. Fotografia a fost realizată la atelierul fotografului Jean Tomas, din PiaţaVenceslas. În partea de jos a fotografiei se pot vedea iniţialele „J. TOMAS”, iar pe verso următoarele inscripţii: „J. TOMAS Fotograf” şi „techn lucebnik, St. Vacslavke nam PRAZE, und techn Chemicker-St. Wenzels, Platz in PRAG.-7-II.”, în limba cehă şi cea germană.  

Mihai Eminescu a fost fotografiat bust, în costum, cămaşă albă şi papion. „Fotografia îl prezintă cu privirea spre stânga, privire pătrunzătoare, frunte înaltă şi luminoasă, obrajii unduind într-un zâmbet romantic, buze senzuale, părul terminat schubertian; portret ,,luciferian” ce sugerează pe poetul iubirii veşnice“, arată eminscologul Nicolae Iosub într-un material din revista „Luceafărul“.

Potrivit acestuia, au fost realizate şase fotografii, din care una i-a fost dăruită de Eminescu Veronicăi Micle, în anul 1872, când aceasta a venit la Viena la tratament. Această fotografie se găseşte în Colecţia Bibliotecii Academiei Române. S-au fotografiat şi Gh. Eminovici într-o jachetă de sărbătoare şi Raluca împreună cu Aglaia, îmbrăcată în rochie de tafta neagră şi cu şal brodat pe cap. Aglaia purta cerceii căminăresei şi la gât cu alesida bunicii sale, Paraschiva Brihuiescu din Sarafineşti. Mai lipseşte fotografia de grup a celor patru şi fotografia lui Şerban care, probabil, îi însoţeşte.

Probabil, durata destul de mare (cca. o jumătate de oră) a procesului de fotografiere, ne-a lipsit şi de o fotografie de grup a Eminovicilor la Praga“, mai arată Nicolae Iosub.  

Jan Tomas, autorul fotografiei emblemă a poetului „nepereche“, era foarte apreciat. El era un avangardist al tehnicii moderne. „Având atelierul în Piaţa Venceslas nr. 7, acesta era un cunoscut salon artistic, unde celebrităţile vremii veneau aici pentru a fi fotografiate, pentru a-şi imprima vocile, pe placă de gramofon. El adusese din America, chiar de la Edison, fonograful cu care a înregistrat vocile multor artişti“, arată Nicolae Iosub.  

Jan Tomas s-a născut la 2 iunie 1841. Era fiu de agricultor şi a studiat chimia alimentară la Praga, după care a lucrat la fabrica de bere din Sadova şi, apoi, la o fabrică de zahăr din Modrany. „El devine un portretist de mare sensibilitate, folosea tehnica retuşării fotografiilor, a îmbunătăţit tehnicile fotografice folosind diferite procedee de procesare a fotografiei.

Jan Tomas deţinea o ,,patentă”, semnată de împăratul austriac Frantz Iosef, expusă în atelierul său, care confirma că este un fotograf recunoscut. Astăzi această ,,patentă” se află expusă la Muzeul Tehnic din Praga, fiind unul din cele mai valoroase exponate“, menţionează eminescologul. Jan Tomas a călătorit foarte mult în America şi Europa şi a locuit chiar, o perioadă de timp şi în România.




Pamfletul lunii: Un trădător voluntar: Traian Băsescu de Grigore Cartianu 

România Liberă 05 mai 2017
Ceea ce se întâmplă cu Traian Băsescu de vreo doi ani încoace poate constitui materie primă pentru un studiu serios de patologie a puterii. Nici psihologia, nici psihiatria nu ar ieși în pierdere dintr-un asemenea demers științific.

Traian Băsescu reprezintă cel mai mare naufragiu al unui politician în era postcomunistă. Aici nu e vorba de o bărcuță eșuată pe un banc de nisip, ci de o navă de mare tonaj care, din nebunia comandantului, intră cu toată viteza în cea mai puturoasă mlaștină politică. O sinucidere greu de înțeles prin argumente raționale.

Băsescu a fost un fenomen al politicii românești. Prin forța personalității sale, dublată de o anumită carismă, a influențat istoria recentă a națiunii române. Ascensiunea sa a fost spectaculoasă, iar înfrângerile pe care le-a administrat PSD-ului rămân memorabile.

Coborârea este însă la fel de abruptă, cu accente mizerabile. Capitalul de fost președinte îi putea asigura o bătrânețe politică liniștită, cu o doză consistentă de prestigiu și cu o apreciere publică deloc neglijabilă. Dar Băsescu a ales altfel. A îmbrăcat costumul de pirat când putea rămâne cu amintirea comandantului de navă. A ieșit în piața publică și s-a detonat ca un taliban anti-justiție. Nu s-a jenat să-și dea jos nădragii în piața publică, înainte de a se arunca în aer fără nicio garanție că-i vor fi hărăzite 70 de fecioare blonde de Pleșcoi.

În trecut, Traian Băsescu a câștigat simpatia a milioane de români poziționându-se clar – și corect – pe două fronturi: justiție și politică externă. Ofensiva anti-corupție și orientarea pro-occidentală i-au adus susținerea unor segmente sociale râvnite de orice politician de anvergură.

Pe acești doi piloni și-a întemeiat Băsescu cei 14 ani de putere (10 la Cotroceni și 4 la Primăria Capitalei): justiție și politică externă. Pe primul și l-a dinamitat, începând din 2015, cu inconștiența unui sinucigaș. Parcă i-a umblat cineva la circuitele neuronale imediat după părăsirea Palatului Cotroceni. E ca și cum ai schimba polii unui magnet: nu mai atrage, ci respinge. Nu mai e pro-justiție, ci anti-justiție. Nu mai e anti-corupție, ci pro-corupție. Așa s-a născut un monstru politic, capabil de abjecții specifice marelui său rival de pe vremuri: PSD.

Acum, propunerile nerușinate ale lui Băsescu, în privința grațierii corupților și a pulverizării Codului Penal, îi uimesc chiar și pe unii PSD-iști. Prin insistența cu care încearcă să-i scape de pușcărie pe marii infractori, fostul președinte e tot mai compatibil cu Dragnea și cu Tăriceanu. În fond, aceasta e formula anti-justiție a momentului: Dragnea – Tăriceanu – Băsescu – Iordache – Nicolicea – Șerban Nicolae. Plus oastea nevăzută a PSD și lotrii de la ALDE, cărora Băsescu le adaugă câțiva locotenenți de la PMP.

Apropo de PMP: Băsescu nu se distruge doar pe el însuși, ci își condamnă și partidul. El l-a făcut, el îl omoară. În PMP există deja două tabere, care par ireconciliabile: una anti-justiție (condusă de Băsescu), cealaltă pro-justiție (reprezentată, la vedere, de Turcescu și Tomac).

De ce a ales Băsescu o autodistrugere atât de spectaculoasă și complet irațională? Pentru un studiu obiectiv, ar fi bine să parcurgem câteva declarații ale sale, în două perioade distincte. Mai întâi, atitudinea pro-justiție.

Decembrie 2012: „Le spun eu domnilor Ponta și Crin Antonescu de ce sunt neliniștiți liderii europeni. Sunt neliniștiți din cauza atacurilor permanente la justiție“.

Aprilie 2014: „În România, când furi, trebuie să te aștepți ca mai devreme sau mai târziu să răspunzi în fața legii. Am trecut de epoca Adrian Năstase, când nimeni nu avea curajul să se atingă de politicieni. Procurorii și judecătorii, astăzi, fără să fie influențați de nimeni, ci doar de conștiința lor și de lege, condamnă oameni politici, ceea ce este absolut corect“.

Iunie 2014: „Între consolidarea justiției și apărarea fratelui meu, voi alege consolidarea justiției. (…) Nu sunt dispus să cred decât în varianta justiției, și nu în a fratelui meu, pentru că într-un stat de drept varianta justiției este cea adevărată“.

August 2014: „Independența justiției este scrisă în Constituție. (…) În acest document se vorbește că ne angajăm să nu atacăm instituțiile justiției și să nu contestăm hotărârile judecătorești ca oameni politici, să nu atacăm ANI, să nu atacăm DNA, să nu atacăm DIICOT, Parchetul General…“.
Martie 2015: „Am preluat o țară în care justiţia a fost la cheremul politicienilor. Am lăsat o ţară în care politicienii sunt la cheremul justiţiei. Politicienii să tremure de frica procurorilor, nu procurorii de frica politicienilor!“.

Iar acum, ce auzim? Parcă nu mai e Băsescu, ci o clonă pesedizată a acestuia. Iată: „Ţara nu mai este condusă de politicieni, ci de procurori, de magistrați“; „Am discutat cu procurori care, râzând, îşi enumerau numărul de scalpuri de politicieni pe care le au la cingătoare“; „S-a declanșat o luptă crâncenă între magistrați (în mod deosebit procurori) și politicieni“; „Magistrații vor să-i țină în lesă pe politicieni arătându-le cătușele și porțile închisorilor cu ani grei de pușcărie“.

Ce s-a întâmplat cu Traian Băsescu? Ce trăiri dramatice, necunoscute publicului, l-au transformat dintr-un lider credibil într-o caricatură politică? Ce spaime l-au făcut să se repoziționeze la 180 de grade față de justiție? Ce rol are Elena Udrea în povestea asta?

Răspunzând acestor întrebări, vom înțelege poate cine este cu adevărat Traian Băsescu. Până una-alta, foștii săi votanți îl consideră un trădător fără scrupule. Un trădător voluntar. 



Articolul lunii: #Rezist: regimul Dragnea şi vigilenţa civică - de Ioan Stanomir

www.contributors.ro mai 7, 2017  

Rezistenţa civică este, poate, unicul obstacol intern pe care ordinea politică a regimului Dragnea nu îl poate ignora. Oricât de firavă, oricât de izolată în raport de masa de tăcere şi de compromis a naţiunii noastre, ea este, în cele din urmă, prezenţa care obligă acest regim să dea un pas înapoi, fie şi pentru câteva zile sau luni. Rezistenţa civică este, în România de după alegerile din decembrie 2016, unica opoziţie acţionând eficace şi atent împotriva regimului Dragnea. În momentele în care parlamentul este o anexă a majorităţii noului USL, cetăţenii îşi asumă misiunea de a fi apărătorii unor valori. “ Strada”, aşa cum o numeşte depreciativ media oficială, se ridică împotriva unui stat care îşi trădează vocaţia sa constituţională.

Căci legiferarea în beneficiul unei minorităţi de interese politico- penale este , indiscutabil,o îndepărtare de la logica constituţionalismului. Amendamentele depuse la proiectul de lege al graţierii, în săptămâna aceasta, ilustrează această logică transpartinică şi vizibilă de codificare a privilegiilor. Iniţiativa nu a fost una de politică penală. Ea a vizat, direct şi brutal, restabilirea unei ordini care să se bazeze pe inegalitatea dintre cetăţeni. Obiectivul acestei ofensive, purtate tenace, este clar: domesticirea justiţiei ce sfidează impunitatea tradiţională a elitei conducătoare şi menţinerea oamenilor acestei ţări în postura de şerbi lipsiţi de vreun cuvânt.

Replierea regimului Dragnea este o renunţare de moment.Strategia de delimitare publică a domnului Dragnea nu mai poate înşela decât pe naivii patologici. Mustrările adresate senatorului Şerban Nicolae sunt o formă de ipocrizie, menită să salveze aparenţele de onestitate ale unei guvernări incapabile, inepte şi clientelare. Rolul lui Şerban Nicolae este acela de a fi falanga ce atacă, continuu, testând atenţia şi determinarea inamicului. În acest caz, inamicul este statul de drept şi comunitatea civică însăşi. Între Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, complementaritatea este evidentă. Regimul de acum are nevoie, vitală, de aroganţa şi agresivitatea celui care conduce comisia juridică a camerei superioare. Domnul Nicolae este adevărata voce a PSD-ALDE în materie de legiferare a privilegiilor. Traian Băsescu este un aliat preţios, dar doar un aliat. Tenacitatea cu care fostul preşedinte al României ţine să submineze şi să atace edificiul consolidat în mandatele sale confirmă incapacitatea politicienilor români de a rămâne fideli principiilor, iar nu clienţilor de care sau pe care îi servesc.

În relaţia cu regimul Dragnea, nu putem spera, deocamdată, la victorii, ci doar la armistiţii care să le oprească ofensiva. Precaritatea opoziţiei parlamentare obligă la asumarea acestui rol, delicat şi obositor, de gardian al democraţiei şi al domniei legii. Prezenţa în Piaţa Victoriei şi în toate pieţele României este modul în care putem, colectiv, rezista. Iar rezistând, împreună, putem avea energia de a merge mai departe. Este lecţia zilelor din urmă. Demobilizarea noastră civică ar fi triumful lor.



Rubrica gastronomică: Ciorba/supă de usturoi

Se prăjesc în ulei, fără a-i lăsa să ajungă la rumenire,10-15 căței de usturoi mari, zdrobiți, peste care se pun sarea și piperul, o ceapă tăiată mărunt, apoi două cuburi de supă de legume și totul se stinge cu apă. Se adaugă o linguriță de amidon (cornstarch) și se lasă să fiarbă totul pentru 20 de minute, tot adăugând apă, până la cantitatea totală de 1,5 L. Se mai lasă supa la fiert cu foc mic încă 10 minute.



Când amestecul s-a răcit bine, se adaugă 200 g de smântână frecată cu un ou, amestecând bine. După ce se toarnă în farfurie, se presară mărar sau pătrunjel pe suprafața supei.

Se servește cu crutoane de pâine, sau cu pâine albă unsă cu unt și usturoi, rumenită în cuptor. (MSM)


Trivia: Boicot
Prin boicot se înțelege acțiunea de abținere voluntară și intenționată de a folosi sau cumpăra ceva, de a avea de a face cu o persoană, organizație, grup sau țară, ca o expresie de protest, deobicei de natură socială sau politică, protest generat de comportamentul, exprimările sau atitudinile celui sau celor care devin subiecții boicotului.

Originea expresiei este o situație conflictualâ din Irlanda de la sfârșitul secolului XIX. Căpitanul Charles Boycott era administratorul moșiilor unui mare latifundiar. Pământul era arendat fermierilor, care aveau drept de locuință la ferma respectivă și primeau, după recoltarea produselor agricole, o parte din acestea.

După câțiva ani de recolte proaste, fermierii au cerut ca proprietarii să reducă partea pe care o luau din recoltă. Proprietarii au acceptat să facă o reducere de 10%, dar fermierii de pe pământurile administrate de Boycott, care ceruseră o reducere de 30%, nemulțumiți de decizia Ligii Irlandeze a Fermierilor, au refuzat să mai lucreze.

Încercările de a-i evacua pe fermieri protestatari au dus la proteste și mai mari și acestea s-au extins la alte grupe de fermieri, care au început să spună că urmează și ei acțiunea Boycott.

Expresia a prins și a devenit larg folosită în înîtreaga lume.

Câteva exemple de boicot:



  • La debutul revoluției americane pentru independență din 1776, mărfurile engleze au fost boicotate în America de Nord și în Franța;

  • În timpul luptei pentru drepturi civile din SUA din anii '60, autobuzele - care foloseau metoda segregării pentru a separa călătorii albi de cei negri - au fost boicotate în orașele Montgomery, din statul labama și Tallahassee, din Florida;

  • Olimpiada de vară din anul 1980, care s-a ținut la Moscova, a fost boicotată de sportivii americani, ca protest pentru invazia trupelor sovietice din Afganistan;

  • La Olimpiada următoare, din anul 1984, care s-a ținut la Los Angeles, URSS a boicotat jocurile, neparticipând. (MSM)



Drinkology: Caipirinha

Este băutura tradițională a Braziliei, asemănătoare cu Margarita și Mojito, prin faptul că toate sunt bazate pe un alcool tare și pe sucul de lime. În cazul caipirinhei, alcoolul tare este cachaça, un rom făcut prin distilarea lichidului de fermentare al trestiei de zahăr. Acesta se amestecă cu suc de lime, zahăr, felii de lime, club soda și ghiață.

În limba portugheză, caipira însemnă țăran, iar numele băuturii caipirinha se traduce prin țărăncuță.

La epidemia de gripă spaniolă din 1918-1919, caipirinha, amestecată cu miere și usturoi a fost larg folosită ca medicament.

Variante de băuturi bazate pe caipirinha: batiada (caipirinha + lapte condensat sau lapte de cocos), caju amigo (caipirinha cu suc de cashew) și quentao (caipirinha amestecată cu zahăr caramelizat, scorțișoară, cuișoare și apă fierbinte), ultima pentru sezonul rece.

Istorie americană prezidențială: Dwight D. Eisenhower (1890-1969)

Cel de al 34-lea președinte american, cel care fusese comandantul suprem al forțelor aliate din teatrul de război Atlantic în timpul celui de al doilea război mondial, dădea, celor care nu îl cunoșteau bine, impresia unui bunicț bonom și modest. În realitate, era un om calculat, care nu își dădea pe față impresiile și gândurile, un șef care conduce cu o "o mână ascunsă, dar puternică". Unii au explicat felul de a fi al președintelui Eisenhower marii lui experiențe la jocul de cărți, în care excela la poker și bridge. Se spune că, fiind student la academia militară West Point, i-a uscat de bani pe colegii și ofițerii care s-au aventurat să joace cărți cu el. Ba chiar a circulat legenda că, din câștigurile de la poker, Eisenhower a cumpărat rochia de mireasă pentru logodnica lui, Mamie.

În cei opt ani de președinție, Eisenhower a reușit să termine războiul din Corea și a evitat orice nou conflict militar. Cea mai mare reușită a mea a fost să păstrez pacea. Urăsc războiul cum numai un soldat, numai cineva care a cunoscut ororile și stupiditatea lui poate să o facă - a spus președintele Eisenhower.
După ce a vizitat lagărele de exterminare naziste din Germania, generalul Dwight Eisenhower a spus: Faceți cât mai multe fotografii și filme, va veni o vreme când toate acestea vor fi contestate.
Printre citatele care au rămas de la Eisenhower este și acesta: Dacă vrei să ai securitate totală, mergi la închisoare: acolo vei fi păzit de orice pericol, ți se va da mâncare, vei fi îmbrăcat și vei avea și îngrijire medicală. Un singur lucru lipsește: libertatea.

Istoria României: Mineriada din 13-14 iunie 1990


Au trecut 27 de ani de la criminala intervenție a guvernului român care, în zilele de 13 și 14 iunie 1990, a atacat, bătut și omorât protestatarii anticomuniști din Piața Universității și a devastat sediile partidelor și ziarelor de opoziție, clădirea universității și locuințele unor politicieni, ziariști, și intelectuali.

"Golanii", așa cum erau numiți manifestanții pașnici din zona liberă de comunism din Piața Universității, au fost atacați în dimineața zilei de 13 iunie 1990. Bilanțul oficial a fost de șase morți și 746 de răniți, dar se pare că cifrele au fost mult mai mari decât cele comunicate de autorități.

Autorii au fost președintele de atunci al țării Ion Iliescu, primul ministru Petre Roman, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu și șeful SRI Virgil Măgureanu.

Co-conspiratori au fost ministrul apărării Gen. Victor Stănculescu, șeful statului major Gral. Corneliu Diamandescu, ministrul de interne Mihai Chițac și primarul capitalei Dan Predescu.

Forțele folosite, sub forma unor batalioane de asalt, au fost trupele de securitate deghizate și minierii aduși cu trenuri și autobuze speciale din Valea Jiului.

După cele două zile de teroare și agresiune organizată împotriva civililor, Ion Iliescu a mulțumit minerilor pentru înalta lor conștiință civică cu care au răspuns chemării guvernului și au înăbușit o rebeliune legionară.



După 27 de ani, încă nu s-a aflat întregul adevăr și nu s-a făcut dreptate.




Din istoria serviciilor secrete: Cariera de spion internațional a lui Ernest Hemingway (1899-1961)
Cel mai cunoscut scriitor american (Premiul Pulitzer 1953, Premiul Nobel pentru literatură 1954), Ernest Hemingway a fost și o celebritate prin stilul de viață, călătorii în toată lumea, prietenia cu cele mai mari vedete holywoodiene, cele patru căsătorii și multele aventuri extraconjugale, și reputația de băutor neîntrecut.

Când s-a sinucis la vârsta de 61 de ani, ipotezele (niciuna confirmată) au fost multiple și au fost incriminate deprimarea (în familia Hemingway au fost cinci sinucideri), boala (hipertensiune, diabet, hemocromatoză), alcoolismul avansat, impotența sau pierderea capacității creative.

O nouă și neașteptată ipoteză vine de la Nicholas Reynolds (Writer, Sailor, Soldier, Spy. Ernest Hemingway's secret adventures, 1935-1961. Harper Collins 2017), care crede că, după o lungă durată de activități de spionaj, Hemingway a dezvoltat un sindrom paranoic legat de supravegherea lui permanentă de FBI și a ales să-și facă ieșirea din scenă pe această cale, înainte de a permite publicității să-l înece în torentul dezvăluirilor scandaloase.

În anul 1935, Hemingway a plecat în Spania cu rolul de corespondent de presă al războiului civil. Contactele lui cu comuniștii au fost mijlocite de regizorul de film olandez Joris Ivens și de germanul Gustav Regler.

Aleksandr Orlov, șeful echipei NKVD din Spania, l-a recrutat pe Hemingway, care a colaborat pentru restul vieții cu serviciul rus de spionaj.

Prietena lui Hemingway, Martha Gellhorn, care ulterior va deveni a treia nevastă a scriitorului, a fost cea care a transmis o mare parte din informațiile provenite de la scriitor agenților de legătură.




Hemingway și Fidel Castro




Hemingway și Chang Kai Shek
Începând cu anii 1940, Hemingway a colectat informații din multe țări și de la mulți conducători politici, pe care le-a furnizat guvernului Roosevelt, prin intermediul ministrului de finanțe Henry Morgenthau.

Hemingway a avut pentru mulți ani o reședință permanentă în Cuba, dar și o alta la Key West, la cea mai mică distanță de Cuba.

Încă din faza revoluției comuniste, Hemingway i-a ajutat pe rebelii lui Castro în diverse feluri, inclusiv prin transportul de arme, muniții și grenade cu vasul lui de pescuit Pilar.

După preluarea puterii de comuniști, Hemingway a menținut o relație amicală cu Fidel Castro pentru mulți ani. (MSM)





Hemingway cu Ilya Ehrenburg și comunistul german Gustav Regler în Spania, în timpul războiului civil 1935-36


Musicalia: Rock'n Rollul sudist (Southern Rock'n Roll)

Muzica de rock and roll, care a intrat în cel de al optulea deceniu de existență, a fost și este un teritoriu creator foarte fertil, din care răsar mereu noi subgenuri cu individualitate, personalitate și invenție originală.

Una dintre cele mai viguroase mlădițe ale R&R este rockul sudist, care a debutat în anii '60 (Dobbie Brothers, The Band, Allman Brothers Band) și a continuat cu grupuri de mare succes cum sunt Creedence Clearwater Revival, ZZ Top, Lynyrd Skynyrd, Confederate Railroad, Marshall Tucker Band, 38 Special, The Outlaws, The Headhunters, Molly Hatchet, Government Mule și multe altele.

Influența rockului sudist este ușor de descoperit în muzica unor mari vedete ale muzicii pop ca Bob Dylan, The Beatles, The Rolling Stones, Kid Rock, Charlie Daniels și numeroși alții.

La bază, rockul sudist este o combinație între muzica stil country și rock'n roll, dar alte elemente s-au adăugat și au contribuit la originalitatea genului: o atitudine de masculinitate mândră, care amintește de ținuta eroilor de western, vestimentația tipică sudului, simbolurile istorice (steagul confederat, chipie, tunici și cizme militare, eșarfe cu drapelul american, etc), texte patriotice sau care se referă la lumea simplă de fermieri, muncitori, la problemele lor ca banii, mâncarea, băutura, problemele sentimentale) și un anumit fel de a cânta: tare, apăsat, cu multe instrumente la unison, cu voci multiple și cu percuție intensă.

Ca instrumente, afară de ghitare, rock-ul folosește mult pianul de concert, bateria, câteodată scripca amplificată și ghitara nemișcată (still guitar). Suflătoarele lipsesc.

Așa cum rock and rollul timpuriu a întinerit muzica pop, înlocuind generația crooner-ilor (Dean Martin, Frank Sinatra, Bing Crosby, Perry Como, Dick Powell) cu vocile noi (Buddy Holly, Gene Vincent, Eddie Cochran, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Elvis Presley), tot așa rockul sudist a venit să reînvigoreze muzica stil country care devenise excesiv de sentimentală și care nu mai atrăgea tineretul.

Câteva exemple de rock sudist:



Lynyrd Skynyrd: Sweet home Alabama (Ed King, Garry Rossington, Ronnie Van Zant)

https://www.youtube.com/watch?v=6GxWmSVv-cY


ZZ Top: La Grange (Billy Gibbons, Dusty Hill)

https://www.youtube.com/watch?v=Vppbdf-qtGU&list=PLodprRMuxP9_4yELT96VQDDKplzQCHKEB


38 Special (mai multe cântece)

https://www.youtube.com/watch?v=vJtf7R_oVaw&index=1&list=PL274D77E74D8BAB17


Molly Hatchet - concert din anul 1978

https://www.youtube.com/watch?v=TuleyEEgAtg


Allman Brothers Band (succese din 1969-79)

https://www.youtube.com/watch?v=lMZFHe_hUxQ




Cartea lunii: Cristian Pătrășconiu în dialog cu Martin S. Martin - America la răscruce



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə