Analele universităŢii din craiova

parte”;²⁹

O a treia scenă comparată este cea în care fiica unui om sărac, necinstită într-o petrecere de noapte, naşte la 9 luni, iar un sclav care nu ştia taina, stă înaintea casei şi aude gemetele şi plânsul fetei în durerile facerii, „se teme, se mânie, bănuie, îi e milă, îl doare” – enumeră într-un crescendo Aulus Gellius, consemnând: „Toate aceste stări sufleteşti şi emoţii, minunat şi strălucit redate în comedia greacă, la Caecilius sunt stângace, lipsite de graţie şi demnitate în expunerea faptelor”, ba mai mult „încărcate cu cuvinte de grandilocvenţă tragică”;

Menandru:
„O, de trei ori nefericit săracul care se căsătoreşte şi face copii!

Cât de nebun este bărbatul care n-are nici amici

Pe care să conteze la nevoie, nici

Dacă i se întâmplă vreo nenorocire în viaţă

Nu poate să şi-o acopere cu bani.

Ci în viaţa-i expusă şi nefericită

El trăieşte lovit de toate nenorocirile.

Are parte numai de rău şi deloc de bine

Vorbind acum de unul din aceştia, mă gândesc la toţi cei la fel!”³⁰

Caecilius:
„Nefericit este omul sărac care-şi creşte

copii în lipsuri, căruia soarta şi situaţia

i se vede mereu aşa cum este.

Căci bogatul uşor îşi ascunde numele rău prin averea sa”³¹

Adunate la un loc judecăţile de valoare emise de Aulus Gellius, se poate observa o antiteză în care partea pozitivă este totdeauna piesa greacă. Cuvintele cheie la adresa comediografului grec sunt, aşadar, farmec ca fond şi stil, un scris foarte reuşit, veridic şi cu gust, alegerea unor scene frumoase care ne desfată, stări sufleteşti şi emoţii redate minunat şi strălucit, sinceritate. Comediograful latin însă este „condamnat” de Aulus Gellius pentru faptul că este amorţit şi rece, că introduce bufonerii în loc de părţi frumoase, pentru stângăcie, lipsă de graţie şi demnitate în expunerea faptelor, de grandilocvenţă tragică.

Concluzia întregului excurs comparatistic augmentează judecata critică expusă la început: „Astfel, cum am mai spus, când citesc separat versurile lui Caecilius nu mi se par deloc stângace şi proaste, dar când le compar şi le alătur cu cele greceşti, socotesc că Caecilius n-ar fi trebuit să urmeze ceea ce nu putea să ajungă din urmă”.