Analele universităŢii din craiova

Incesserat cunctatio, ni duces fesso militii (…) Cremonam monstrassent (Tac., Hist., III, 27, 6, apud GFL vb.: 1994, p. 117)

„Şovăiala ar fi dispărut, dacă comandanţii n-ar fi arătat Cremona soldaţilor epuizaţi”

4. 
   (…) perierat imperium … si Fabius tantum ausus esset quantum ira suadebat (Sen., De ira, 1, 11, 5, apud Ernout-Thomas: 1953, p. 247)
   

„Şi imperiul ar fi fost pierdut, dacă Fabius ar fi îndrăznit să facă tot ceea ce îl îndemna mânia”.

Procesul (p) exprimat în regentă – care în realitatea extra-lingvistică este posibil să nu se fi realizat – este conceput aşadar de către subiectul vorbitor, graţie utilizării indicativului mai mult ca perfect, ca fiind în totalitate încheiat, chiar şi numai pentru o secundă, aspect care poate avea anumite implicaţii în desfăşurarea evenimenţială. Cea de-a doua secvenţă din structura acestei turnuri exprimă un proces (p’) situat, prin intermediul utilizării conjunctivului (tot mai mult ca perfect), în plan virtual, IR, care serveşte ca punct de reper (R), ca limită finală a procesului (p).

Cette rupture de construction conduit l’auditeur ou le lecteur à une double conclusion: d’une part que le procès principal n’est pas arrivé à terme dans la réalité puisque seul le choix d’un repère fictif permet d’envisager l’achèvement complet; d’autre part que, si le narrateur lui a proposé un tel point de vue, c’est que dans la logique de son récit le quasi achèvement du procès est plus important que le grain de sable qui l’a finalement empêché⁴².

În ceea ce priveşte linearitatea discursivă, prima poziţie este totdeauna ocupată de regentă (construită cu mai mult ca perfectul indicativ), structură sintagmatică care explicitează de altfel ordinea semantică amintită anterior: proces pe deplin încheiat, dar al cărui punct de reper este unul virtual. Prin urmare, validarea întregului enunţ nu se poate face fără a se ţine cont de acest din urmă element. Situarea lui (R) în plan fictiv îl permite subiectului vorbitor să înfăţişeze un proces care poate fi validat într-una din lumile posibile create într-un anumit moment (T₁), coordonate spaţio-temporale în care, de altfel, este invitat să se plaseze şi destinatarul (cititorul) care trebuie, totodată, să adopte acest punct de vedere care face posibilă asertarea structurii regente.

Encore une fois, on prendra garde à ne pas confondre l’événement extra-linguistique qui, pour avoir se réaliser, n’en est pas moins resté en dehors du réel, inaccompli, et sa représentation linguistique qui, au moyen du plus-que-parfait, le présente comme accompli et lourd de conséquences: la réalisation du procès était, pour le moins, un des cas de figure envisageables et l’écrivain conduit son lecteur à l’envisager⁴³.