Analitica secunda topica respingerile sofistice
Yüklə 3,07 Mb.
|
|
tar" i * ^^ ?tie "de ce s"a 'a!i°nat aŞa". dacă a ]|™t" au acelaşi sens. Pieptar" a admis şi el că cei doi termeni: ln<*pecu ,nfotel re re acestui sofism la sofismul ignoratio elenchi este, după Aristotel, nBiCjcj la sofismul ignoratio elenchi este, după Aristotel,
*Cci . cesară şi tot aşa respingerea care este un silogism cu o concluzie 0 uziiclate- Accidentul este luat aici în sensul restrâns de însuşire
565
AR1ST0TEL este necesar să existe un al treilea, şi că acest al treilea ^^^ 168 b nici o necesitate ca acest al treilea să fie alb nrintr „ ea^nu« aşa, dacă triunghiul are unghiurile egale cu două unghiuri d \ prin accident, el este o figura, sau un simplu factor nri ^'^^
pn
cipiu89, nu datorită faptului ca este o figură, sau un facto ^ UtlptlIi-principiu are el această proprietate. Căci demonstraţia n m'sai"i! valabilă nu fiindcă triunghiul este o figură, sau un factor '"c* principiu, ci fiindcă este triunghi90. Acelaşi lucru este val [vi Ml'Ul1 celelalte cazuri. Aşadar, dacă respingerea este un silogism ' ^ tare care se sprijină pe accident nu este o respingere91. în chi i " ^ntâ su
respinşi de ignoranţi, care fac, când au înaintea lor pe cei nn silogisme sprijinite pe accident. Şi deoarece cei pricepuţi nu sunt în ia să facă deosebire92, ei sau dau un răspuns afirmativ la întrebarea ce 1 s-a pus, sau se presupune că au răspuns afirmativ, deşi nu au făcut-o Respingerile sprijinite pe ceea ce este spus relativ sau absolut rezultă din faptul că afirmaţia şi negaţia nu se aplică la acelaşi lucru93. 88 Să ne folosim de un silogism în care, fiind date două lucruri, adică două ptemise. urmează un al treilea, adică o concluzie, şi că acest al treilea este culoarea „alb", care ese un accident. Dar un accident nu poate fi conchis cu necesitate. Nu există un silogism«1 accidentului, deci nu există nici un silogism al contradicţiei, adică o respingere! accidentului. Sofismul accidentului păcătuieşte împotriva condiţiei formale a silogismului deci şi a respingerii, de a fi un raţionament valabil.
89 „Factor prim" (npWToe) înseamnă figura cea mai simplă cu laturi drepte.m „principiu" (dpxTÎ) înseamnă că este figura (ox%a) 90 Că unghiurile unui triunghi însumate dau două unghiuri drepte este «'^^ care derivă din esenţa triunghiului, nu din esenţa figurii în genere. Triunghiu accidental figură în genere şi chiar figura cea mai simplă şi generatoarea ce ^^
91 Aristotel repetă mai concentrat concepţia de mai înainte: respinge ^ ^ produsă prin accident este sofistică fiindcă nu este o respingere, adică un s contradicţiei. n(iespinşi* 92 Oamenii versaţi într-o ştiinţă sau tehnică sunt expuşi să fie apa ^ j„iî^ către ignoranţi printr-un sofism al accidentului, dar şi omul de ştiinţă sau ^^^ tehnică poate păcătui ca şi cel ignorant, sprijinind pe accident un silogi ^_ ^ ^ dacă nu este capabil să facă distincţia dintre esenţial şi accidental, 'Jn ^j iniţiere filozofică. Ignorarea deosebirii capitale dintre esenţă şi acei
specialist să facă afirmaţii în chestiuni ce se referă la însuşiri acu e )a a 93 Afirmaţia respondentului şi negaţia întrebătorului nu se rap° ja , deci respingerea nu este un silogism al contradicţiei, adică co contrazice concluzia silogismului iniţial.
566
mită privinţă" este negat de „nu este alb în anumită lb în chip absolut" este negat de „nu este alb în chip , '• ate paralogismele, cel mai uşor de cunoscut sunt acele,
^ar'-* nte95 care nu respectă definiţia respingerii, şi de aceea " nume. în adevăr, aparenţa de respingere provine dintr-o
r tiQ resningerii, si cine divizează paralogismele, aşa cum , »5Î(ideiinl. " b trebuie să considere ca viciul comun al tuturor para-
tismelor o lipsă în definiţia respingerii96. "S Paralogismele care se sprijină pe postularea principiului, cum şi 1 care iau drept cauză ceea ce nu este cauză, sunt evident forme ile ignorării respingerii prin însăşi definiţia silogismului97. Căci concluzia trebuie să rezulte din înseşi premisele date98, ceea ce nu se întâmplă dacă premisele nu sunt cauze, şi, pe deasupra, toate acestea Tară să se includă ceea ce era de dovedit de la început99, ceea ce nu fac paralogismele care se sprijină pe postularea principiului.
94 Fallacia a dicto secundum quid ad dictum simpliciter sau confundarea absolutului are a noţiunii de respingere. Respingerea este un silogism care conclude, în timp mise termenul mediu a fost luat în două sensuri: sensul relativ într-o premisă şi
"solutîn altă premisă. Nici termenii extremi nu pot avea un sens relativ în premise !«n sens absolut în concluzie.
»capitolul 5, în care se clasează sofismele exfra dictionem si unde se subliniază omi stor sofisme. ? " sofismul 'Snomio elenchi este sofismul tipic, la care se
"* Senetal _ sme- El este sofismul nu numai cel mai uşor de recunoscut, ci şi cel 08t C6!elalte sofisrne sunt abateri de la adevărata definiţie a respingerii, adiC^lei' ^ ° parte stau si'°gismele- raţionamentele adevărate, de altă raţ'Onamemele apareme-
icee "postu'area principiului" (fallacia petitionis principii) şi „al luării (lefi ■ 6 nU £Ste cauz* (fallacia non causa pro causa) sunt evident reductibile ! resPingere sau de silogism al contradicţiei. Nici un silogism nu premisa majoră şi nici nu poate considera drept cauză sau termen ste cauză adevărată. / Senetal
P*rte-
'"ca
567
Paralogismele care se sprijină pe consecvent su celor care se sprijină pe accident, căci consecventul est ' dar se deosebeşte de acesta prin faptul că accidentul la un lucru (de exemplu, propoziţia că galbenul si lebăda sunt identice), în timp ce consecventul se a lucruri. Căci lucrurile care sunt identice cu unul şi acelas' 1 că sunt identice între ele, şi prin aceasta se obţine respins S pe consecvent101. Dar aceasta nu este totdeauna adevărat h ^ când e vorba de obiecte care sunt albe numai accidental * şi lebăda sunt identice numai prin „alb". Tot aşa, dacă adm't definiţia lui Melisos, că „a fi născut" şi „a avea un început" ce102, sau că „a deveni egal" şi „a primi aceeaşi mărime" sunt identice" ■ în adevăr, din faptul că ceea ce „a fost născut" „are un început" Mei crede că rezultă şi invers, anume că ceea ce are un început a luat naştere 101 Intre sofismul consecventului şi sofismul accidentului există totuşi o deosebire care justifică admiterea a două specii de sofism. Sofismul accidentului se aplică ta un singur lucru şi constă din identificarea şi deci conversiunea subiectului (mierea) şi a unui predicat al lui (galben), mierea fiind de obicei gălbuie. în sofismul consecventului are l« de asemenea, o identificare, dar nu între un lucru şi o însuşire (galbenul), ci între Joiu lucruri (mierea şi fierea), şi o „însuşire". Această identificare este adevărată numai in ui cazuri, aşa încât galbenul este un consecvent, fiindcă este ceva esenţial. Când insa este accidental, ca, de exemplu, în albul lebedei şi albul zăpezii, ldentlficareai""fii, este reală, ci sofistică, şi deci albul este un accident. Pe scurt, sofismul c°°"*j,—, identificarea sau conversiunea unui atribut cu un singur lucru (7aWa«a acci^ ^aell unui atribut cu două lucruri (fallacia consequentis). Acesta din urmă vrea s ^ de axioma matematică: două mărimi egale cu o a treia sunt egale între e • ^ (ooinJlt şi zăpada sunt deopotrivă de albe, ar urma (falsă consecvenţă!) ca lebâ a -^t zăpada. Mărimile matematice sunt numai mărimi şi ca atare generale, ue a ^ Btl Lebăda şi zăpada sunt lucruri concrete, care au multe alte proprie a.i esenţială, nu numai o proprietate accidentală, cum este culoarea „a • 102 Exemplul de sofism al consecvenţei, scos din teoria eleatl^ citat mai înainte (cap. 5). Consecvenţa este falsă fiindcă se sprijină pe
a judecăţii universal-afirmative; aceasta se converteşte în particu ce are început a luat naştere. u . g jeVin e
103 Tot aşa, nu toate lucrurile care primesc aceeaşi măriri^ ^p. lucrurile în sine inegale nu devin egale prin aceea că primesc a ,
^ fa]sâco«vasil* SOFISTICE 6, 168 b, 169 a I ut si a fi limitat sunt acelaşi lucru, fiindcă amândouă .j cuD0 a "j^j ŢQt asa se întâmplă la lucrurile care devin egale. Fiind- 169 a \jonîocePut ' -mesc aceeaşi mărime devin egale, trebuie ca şi ceea lcntf"e c riă aceeaşi mărime Astfel argumentarea se cntf"e c , să primească aceeaşi mărime. Astfel argumentarea se e, devenit c" ^ Deoarece respingerea sprijinită pe accident constă ^njină I* c jRgerii, este evident că aceasta se aplică şi la respingerea nsecvent. Această temă va fi cercetată şi în altă partel05. ^rijinii F eje care întrunesc mai multe chestiuni în una singură ^ faptul că nu analizăm noţiunea de propoziţie106. Propoziţia ineur predicat despre un singur subiect, căci aceeaşi defi-°UItf7 se aplică la un lucru în genere şi la un lucru unic, de exemplu, "e ' numai la un om unic, şi la fel în celelalte cazuri. Deci, dacă o poatie unică este aceea care enunţă un singur atribut despre un singur !ubiect,atunci o întrebare de felul acesta va fi o propoziţie în genere108. Deoarece silogismul rezultă din propoziţii, iar respingerea este un silogism, şi respingerea va rezulta din propoziţii. Prin urmare, dacă o propoziţie enunţă un singur predicat despre un singur subiect, este evident că şi acest fel de paralogism constă în ignorarea respingerii, căci şi atunci pare a fi o propoziţie ceea ce în realitate nu este. Deci dacă respondentul a dat un răspuns, ca şi cum întrebarea ar fi una singură, se va produce o respingere adevărată. Dar dacă nu a fost dat răspunsul în realitate,ci aparent, va fi numai o respingere aparentă109. Aristotel precizează cum trebuie să fie interpretat sofismul comis de Melisos. ■ finit şi ceea ce este născut au deopotrivă un început, dar finitul şi născutul ^elaşi lucru, aşa cum lebăda nu este zăpadă, fiindcă amândouă sunt albe. ^ntra Ari t 1|CapU°lele 24 şi 28 unde se dă solu'ia celor două sofisme. Reamintim că J^totel consecventul are sensul de accident. ^«ţia este" ^°y°'; 1tP°'Tat'«uc= noţiunea sau definiţia premisei. în cele ce urmează °tuna cu premisa. Ceva mai jos se întrebuinţează termenul obişnuit al 7 î 107 î
'* n. 6P '*Orice- 6P°C -**'11'1' Ul> sineu ai£ SaU chestiune este ° Pre™să (o propoziţie). Orice propoziţie are *tt'ea nu cotrroo t ect ?' un singur predicat. în adevăr, orice noţiune este una şi de chestiune' nu mai multe- P^pozitieiuni (propoziţii) în una singură păcătuieşte împotriva e'> adică" Ş1 °Um ProPozHia este un factor component în raţionamentul * d" respinSere. ultimul sofism, reunirea mai multor chestiuni în una -a datasemenea. la ignoratio elenchi. -a dat gere a mgUr răsPuns' când întrebarea, deşi multiplă, este una, s-a entică. Dar dacă răspunsul este unul la mai multe întrebări, dacă 569 ARISTOTEL Prin urmare, toate formele de paralogisme se reri respingerii, unele (acele sprijinite pe limbaj), fiindcă cont norarea este caracterul distinctiv al respingerii, este numai aparem"1^1^'Cate fiindcă nu respectă definiţia silogismului] 10 'lar Celela],
Eroarea1'' se produce, la argumentele care se sprijină pe omo şi amfibolia cuvintelor şi propoziţiilor, din împrejurarea că n0"" deosebi diferite sensuri ale termenului (uii ti pj că n
deosebi diferite sensuri ale termenului (unii termeni, cum sum exemplu, unul, fiinţa, identicul112, nu pot fi uşor analizaţi) iari argumentele care se sprijină pe compoziţie şi divizare, din împrejurarea că presupunem că nu este nici o deosebire între exprimarea compusă şi acea divizată, cum se şi întâmplă de fapt cu cele mai multe expresii Acelaşi lucru se aplică la argumentele sprijinite pe accent113, căci 110 în rezumat, toate sofismele sunt forme ale unui singur sofism: ignorarea respingerii. Sofismele limbajului ignoră un caracter al respingerii: contradicţia,adicăsuai false contradicţii; sofismele „din afara limbajului", fiindcă ignoră o altă latură a respingem silogismul, raţionamentul, adică sunt false silogisme. în textul grec pentru „defini!" silogismului" este o opoc toO ouKXoyiouoO. în Analitica primă I, 1. op 1'! Până acum ni s-a arătat care sunt sofismele in dictione (cap. 4), sofismele» ^ diciionem (cap. 5), în sfârşit reducerea tuturor sofismelor la un sofism extn o'c ^ ( ignoratio elenchi, fiindcă sofismul nu este o adevărată respingere. El nici ^^^ adevărată contradicţie, nici nu este un adevărat silogism, deci ignora re P ^^^ structura ei de silogism al contradicţiei (cap. 6). în acest capitol se dă la lumin ^ eroarea, înşelăciunea (ânaTij) acestor false respingeri. Se arată pe seu ^
sofism în ordinea enumerată în capitolele precedente, întâi cele de um >b ^ afara limbajului. Capitolul pregăteşte cercetarea care începe cu capito u sofismelor, demontarea mecanismului lor, adesea complicat sau ascu ■ |UCrUril°f 112 Sunt termeni filozofici, „transcedentali", adică comur- tutu^ ^ Metafizica V, care este un lexic filozofic, Aristotel analizează sensuri supreme în capitolele 6 (unul), 7 (fiinţa), 9 (identicul şi diferitul). ^ ^^,
113 Accentul sau prozodia are un sens general, în care se cuPrl(^1(i sj v0 propriu-zise (grav, ascuţit, circumflex), ci şi spiritele (aspru, lin).sl sau lungi.
labele Şi 570
RESP1NGERILE SOFISTICE 7, 169 a, b preSi ă
iej. eroarea se produce din cauza asemănării adevăr, este greu de deosebit ce fel de lucruri sunt elasi cuvânt şi ce fel de lucruri sunt semnificate prin 15 Cine este în stare să facă această deosebire este Oe cunoaşterea adevărului116. Un motiv deosebit de a •astă eroare, comiţând paralogisme, este că orice atribut al jjeaîn a t esţe confundat cu lucrul însuşi, şi este considerat ca jnui >UCI^ jyjjuaiă117. Căci unului şi substanţei par să le aparţină mai Ai dualitatea şi fiinţa118. De aceea, acest paraiogism trebuie să it printre respingerile care se sprijină pe limbaj, fiindcă această 9 x pr(xluce mai uşor când o problemă este examinată împreună ■j decât atunci când este examinată de fiecare în parte (căci aminâieaîmpreună cu altul se face prin limbaj, în timp ce aceea făcută entm sine se face, cel puţin tot atât, prin raportarea la lucrul însuşi120), o al doilea rând, putem cădea în eroare şi dacă examenul e făcut pentru sine, în cazul că cercetarea se îndreaptă numai spre cuvânt. Şi aici eroarea provine din asemănare, iar asemănarea — din limbaj. Laparalogismele sprijinite pe accident, eroarea se produce fiindcă au suntem în stare să deosebim identicul de divers, unul de multiplu sau in ce cazuri accidentele, ca predicate, sunt aceleaşi şi pentru subiectele Substantivele, de exemplu, deşi sunt deopotrivă substantive, aparţin unor mdiferite. Aşa bunăoară, mer.su/este o acţiune, şederea este o poziţie, iar căderea " Sfade la început dacă este o acţiune sau o pasiune. Acelaşi cuvânt poate semnifica lucruri asemănătoare, ceea ce este regula, sau «ebite (omonimele). De asemenea, unul si acelaşi lucru poate fi semnificat prin ■'^deosebite (sinonimele). in p °nce caz este ferit de eroare şi deci de sofisme. a°gismul cel mai obişnuit al formei de exprimare este considerarea ale lucrurilor concrete, individuale drept indivizi, este ipostazierea în *fcfe"dente "■ T^ * substantelor secunde, a esenţelor generale, care nu sunt "* Iadivîdu "d ^ indiviUul căruia aPar!jn- itatea(To'8€ ti) şi fiinţa (to 6V) aparţin substanţei prime ca unitate. "9 ^ "^ Primă °mUl £Ste ° subst!ă d;i ^o ' mUl £Ste ° substan!ă secund;i- u- untlarea categoriilor, mai ales a substanţei prime si a substanţei ot>lŞnuită :nt*. fiind S ^ ltnpreun^ cu aH'' o problemă, eroarea formei de expresie este :re 1» lucruri1511'6 Sg recurSem la limbaJ Când examinez singur, mă raportez llatea pg cu ^ US'- Totuşi şi în examinarea siguratică eroarea se produce, dacă 169 b 571
ARISTOTEL lor121. Tot aşa cu paralogismele care se sprijină p consecventul face parte din accident122. Mai departe C°nsecvent produce aparenţa şi se crede că dacă cutare lucru nu Une'e ^rT' cutare alt lucru, atunci şi invers, nici cel din urma nu 6 ^Hi't de primul123. La paralogismele sprijinite pe o lipsă în definit! fl despătlJ şi la acele care se sprijină pe diferenţa între o afirmaţie î ' ? ^^Joi' şi aceea înţeleasă absolut, eroarea constă în mica de ^h^^ leşurilor. Căci noi tratăm limitarea la particular, sau la "^ a 'nis în ce fel, sau la timp, ca şi cum nu ar adăuga nimic la întel **'Sau ls le confundăm cu o propoziţie universală124. Aceeaşi situaţie ?1-tle.ac*s la paralogismele sprijinite pe postularea principiului, pe fal mta'nesfe pe reunirea mai multor chestiuni în una singură. La toate aceste " se produce din mica deosebire a înţelesurilor. în adevăr exactitate în definiţia dată propoziţiei şi silogismului are aceea arătată mai sus125. 8 Deoarece ştim în câte feluri126 se produc silogismele aparente, ştim de asemenea şi în câte feluri se produc silogismele sofistice şi 121 Ceea ce este adevărat despre atribut nu este adevărat necesar şi despre subita ceea ce aparţine predicatului nu aparţine necesar şi subiectului. Dacă. de exentp . natura omului de a fi altul decât Coriscos, adică de a fi universal, nu individ» ■ înseamnă că şi Coriscos este altul decât Coriscos. 1 •• el«"' 122 Deci sofismul consecventului este înrudit cu sofismul accidentul 1, semnificaţie deosebită, semnificaţia particularizării. 123 Vezi capitolele 24 şi 28 unde paralogismul este exemplificat-apropie" este aceeaşi persoană cu „Coriscos", trebuie sau să-i cunosc pe să nu-i cunosc pe amândoi. arearel>ti%11 124 Nesocotirea limitării prin relativ şi particular duce la transt°mu,uj care"° în absolut si universal, unul din cele mai frecvente sofisme ae versal- mulţumeşte cu relativul şi particularul, ci tinde spre absolut şi unlv^.tJ Ţoate w 125 Concluzia acestui capitol este de o însemnătate deose ţnţejes Ş'd (paralogismele) au drept cauză un lucru de nimic, care stă în vanat" „ t\ sofia*1" ele trec adeseori neobservate. Aristotel a precizat acest izvor începutul capitolului. 126 Cel două genuri de sofisme sunt cele ale limbajului (Ş»Ş (şapte). Silogismele sau respingerile sofistice sunt silogisme ^ sj în afara
572 RESPINGERILE SOFISTICE 8, 169 b înţeleg prin respingere sofistică şi silogism sofistic iţe soli ^ respingerea care pare să fie, fără să fie în 1 care deşi este în realitate, este potrivit numai aparent -' ^ • 127 j\Sa sunt silogismele care nu resping şi nu arata unt ignoranţi în chestiunea ce se discută, sarcină care jtesp°n JJ ■ j6 a examina128. Dar arta de a examina este o parte a ceasta poate să ajungă la o concluzie falsă din cauza ' oferitului129- în ce priveşte respingerile sofistice, deşi ' ropoziţia contradictorie, nu ne fac să cunoaştem dacă ml este un ignorant. Căci sofiştii nu pretind altceva decât să lîncurcătură prin argumentele lor şi pe cel ce ştie130, te evident că noi le cunoaştem prin aceeaşi metodă13'. Căci toate i ele care produc la auditori aparenţa că concluzia rezultă din lisele concedate sunt şi acele care produc aparenţa la respondent, iiaîncât falsele silogisme se vor produce, prin aceleaşi mijloace, fie •rintoate, fie numai prin unele din ele''32. în adevăr, ceea ce credem ca am fi admis fiind neîntrebaţi, am fi admis, de asemenea, dacă am fi :st întrebaţi. Numai în unele cazuri de respingeri sofistice, dacă ni se cete să arătăm ceea ce lipseşte pentru a face dovada, se descoperă falsitatea, cum se întâmplă la paralogismele sprijinite pe limbaj şi ■ Aristotel consideră ca sofism şi silogismul care, formal, este corect, dar nu se "PotiU lucrul în discuţie, deci care material este o eroare. Spre deosebire de sofisme care în realitate nu resping, contrar pretenţiilor lor, u "zvSluie ignoranţa respondentului, silogismele peirasticii (artei de a examina), sarcina principală a dialecticii, au drept scop să dezvăluie ignoranţa "lui, a celui care se făleşte cu ştiinţa sa. Sofismele, departe de a da în vileag nealtor» exploatează această neştiinţă.' 11 °gismul dialectic (peirastic) poate fi o respingere, dacă ajunge la o ictorie pentru a demasca falsa ştiinţă sau ignoranţa celui ce se pretinde 130
VlWta * ■ P^nte, sofistice si false, sunt cunoscute prin aceeaşi metodă, cum 13:A Olel- sil(>sisn^ înşelaţi ca şi respondentul, dacă dau crezare premiselor, prin ^nte, căci ceea ce acordăm ca premise valabile, nefiind întrebaţi, " acord»t Şi dacă am fi fost întrebaţi. 573 '■
solecisme133. Deci, dacă paralogismele care conchid teze nu sunt decât respingeri aparente, este evident că m"'TU se fundează concluziile false şi acele pe care se fund <^C* aparentă vor fi numeric Respingerea aparentă se produce în tot atâtea felu i respingerea adevărată, căci, datorită imperfecţiunii u ■ ^*t 170 a respingerea devine pur aparentă135, de exemplu136, resnin * ^ care nu scoate concluzia din argumentul iniţial (ca d v®®*i argumentarea prin imposibil)137, aceea care face din mai mult6"1*'11 una singură şi astfel păcătuieşte în constituirea premisei ace ^ dintr-un accident o esenţă, aceea care este o parte a cele' d' anume respingerea sprijinită pe consecvent138; mai departe res "^ false în care concluzia nu rezultă potrivit lucrurilor, ci
cuvinte1-; apoi, respingerile false în care, în loc să se dovede concluzia universal, sau în privinţa aceluiaşi lucru, sau sub acelaşi tanon şi în acelaşi fel, respingerea se referă numai la o parte a lucrului sau la una sau alta din calificările acestea; mai departe, este respingerea falşi care postulează principiul, călcând regula de a nu conceda ca principi» concluzia. în chipul acesta, vom obţine toate cazurile pe care se sprijină paralogismele, căci nu putem avea mai mulîe; paralogismele se sprijină pe cazurile arătate mai sus140. 133 Dacă trebuie să arătăm ce anume lipseşte din pretinsa respingere sofistica, un descoperi eroarea, cum se întâmplă mai ales la sofismele in dictione. Aristotel ara « că diferenţa dintre o respingere adevărată şi una sofistică stă în faptul că aceasta din «fl» omite de a exprima ceva. Uneori însă sofismul este obţinut prin adaosuri de prisos.' constată însuşi Aristotel în capitolul 5. . , Yüklə 3,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|