Anna karenina

Coperta colecţiei: Vasile Socoliuc

M)1|IN IM Umlm rusă

dl II TIMICTOH

i'ti'itiitntuii n

ToM

CTHEFIIIOE

H3JIATEJIbCTB0 CT≪EHHO0

JIHTE M O C K B A 1 9 5 2

Toate drepturile asupra acestei venlanl

,,■■ sint rezervate Editurii UNIVBRi

Lev Tolstoi

ANNA KARENINA

Voi. II

Traducere de:

M. SEVASTOS, ŞTEFANA VELISAR TEODOREANU

şi R. DONICI

Bucureşti — 1980

Editura UNIVERS

'•t!

PARTEA A CINCEA

I

BĂTRINA PRINŢESĂ ŞCERBAŢKAIA era de părere

că nunta nu se putea face pină-n postul mare. Pină atunci

rămineau numai cinci săptămini şi abia ar fi ajuns timp

ca să fie gata jumătate din trusou. Pe de altă parte, ii dădea

dreptate lui Levin, care spunea că după post ar putea

fi prea tirziu, fiindcă o mătuşă bătrină a prinţului Şcerbaţki

era grav bolnavă şi s-ar putea să se prăpădească, şi

atunci doliul ar mai intirzia mult nunta. De aceea prinţesa

hotări să impartă zestrea in două : trusoul mare şi

cel mic, şi să facă nunta pină-n post. Deocamdată să-1 pregătească

pe cel de-al doilea, răminind să trimită mai tirziu

trusoul mare, şi se supăra foc pe Levin, fiindcă acesta

nu-i răspundea cu destulă seriozitate dacă primeşte ori nu.

Această soluţie era cu atit mai potrivită, cu cit tinerii căsătoriţi

urmau să plece indată după nuntă la ţară, unde

nu aveau nevoie de trusoul mare.

Levin se afla in aceeaşi stare de surescitaţie, convins

că el şi fericirea sa sint unicul şi principalul ţel al universului...

că n-avea nevoie să se gindească la nimic sau să se

ingrijească de ceva, fiindcă totul se făcea pentru dinsul de

către alţii. N-avea nici un plan şi nici un scop in legătură

cu viaţa lui in viitor. Lăsa dezlegarea acestei probleme pe

seama altora, ştiind că totul se va face cit se poate de bine.

Fratele său, Serghei Ivanovici, Stepan Arkadici şi bătrina

prinţesă il conduceau in tot ceea ce avea de indeplinit. Iar

ci se invoia la tot ce i se propunea. Serghei Ivanovici luă

pentru dinsul bani cu imprumut, prinţesa il sfătui să părăsească

Moscova după nuntă, iar Stepan Arkadici il povăţui

să plece in străinătate. Levin primea totul. „Faceţi

tot ce vreţi, dacă asta vă bucură. Sint in al nouălea cer şi

fericirea mea nu poate fi nici mai mare, nici mai mică,

orice aţi face voi", işi zicea el. Cind ii impărtăşi lui Kitty

sfatul primit de la Stepan Arkadici de a pleca in străinătate,

Levin se miră foarte mult văzind că ea era de altă

părere şi că avea unele dorinţe bine hotărite in privinţa

viitorului. Kitty ştia că Levin avea la ţară o indeletnicire

care-i plăcea ; şi deşi nu-i cunoştea treburile şi nici nu

căuta să le afle — lucru de care Levin işi dădea seama —

asta n-o impiedica să le socotească foarte importante ; de

aceea, ştiind că va locui la ţară, unde se afla casa lor, ea

nu ţinea deloc să plece peste graniţă, ci dorea să se instaleze

cit mai repede acolo unde aveau să locuiască. Acest

gind exprimat cu hotărire il miră pe Levin ; dar, cum lui

ii era totuna, il rugă numaidecit pe Stepan Arkadici să se

ducă la ţară, ca şi cum acest lucru ar fi intrat in indatoririle

acestuia, şi cu bunul lui gust cunoscut să orinduiască

acolo fotul cum va crede de cuviinţă.

—Ascultă, il intrebă o dată Stepan Arkadici pe Levin,

dup* ce ne intoarse do In ţnră\ unde pregătise totul

pentru

•oHlri'H tinerilor cAnAtoriti, ai adeverinţă că te-ai

spovedit?

—N-nm. Dur de ee mă intrebi ?

—Kflirt asta nu te poţi cununa.

—Val de mine ! izbucni Levin. Nu m-am mai spove

dit de vreo nouă ani. Nici nu m-am gindit la aşa

ceva.

—Frumos iţi sade ! spuse rizind Stepan Arkadici. Şi

mai spui că eu sint nihilist. Totuşi, fără asta nu se

poate.

Trebuie să te spovedeşti.

—Cind ? Nu mai avem decit patru zile.

Stepan Arkadici avu grijă şi de asta. Levin trebui să se

ducă la spovedit. Pentru dinsul, om necredincios, care respecta

insă credinţa altora, obligaţia de a participa la orice

fel de ceremonie religioasă il stinjenea indeajuns.

in starea sufletească, duioasă şi blindă, in care se găsea,

constringerea de a se preface i se părea nu numai

grea, ci de neindurat. Acum, fiind in plin triumf şi inflorire,

nu se simţea in stare să mintă ori să ia in glumă cele

sfinte ; şi una şi alta erau cu neputinţă. Oricit il iscodea

pe Oblonski dacă n-ar fi rost să capete adeverinţă fără să

se spovedească, Stepan Arkadici ii răspundea că aşa ceva

nu se poate,

6

— Ce pierzi cu asta ? E o treabă de două zile, şi gata.

O să ai de-a face cu un bătrinel atit de simpatic şi de deştept

! Nici n-ai să simţi, ca şi cum ţi-ar scoate o măsea

fără durere.

Stind in biserică, la intiia slujbă, Levin incercă să retrăiască

in amintire acel tinăr şi pute.-nic sentiment religios

pe care-1 avusese intre şaisprezece şi şaptesprezece

ani, dar işi dădu seama numaidecit ca era cu neputinţă.

incercă să privească toate acestea ca pe nişte obiceiuri neinsemnate

şi deşarte, ca de pildă vizitele de rigoare, dar

simţi că nu izbutea nici asta. Ca şi cea mai mare parte a

contemporanilor săi, Levin avea faţă de religie o atitudine

foarte nelămurită. Nu putea crede ; totuşi, in acelaşi

timp, nu era un ateu convins. De aceea, nsputind să creadă

in insemnătatea celor ce făcea şi nici să le privească nepăsător,

ca o simplă formalitate, Konstantin Dmitriei incercă

in tot timpul spovedaniei un sentiment de stinghereală şi

de ruşine, indeplinind ceva ce nu inţelegea şi săvirşind,

prin urmare, după cum ii spunea un glas lăuntric, ceva

fals şi urit.

in timpul slujbei, Levin ba asculta moliftele, căutind

să le dea un inţeles care să nu fie impotriva vederilor sale,

ba, cind vedea că nu le putea pricepe şi se simţea pornit

să le critice, se străduia să nu le asculte. Se lăsa dus pe

ginduri de observaţiile sale şi de amintirile ce i se perindau

in minte cu o deosebită vioiciune, in timp ce lincezea

in biserică.

Ascultă liturghia, vecernia şi celelalte rugăciuni de

seară ; iar a doua zi, sculindu-se mai devreme decit de obicei,

se duse la biserică pe la ora opt, fără să fi băut ceaiul,

ca să asculte utrenia şi să se spovedească.

in biserică nu se aflau decit un soldat cerşetor, două

bătriioare şi slujitorii altarului.

Un diacon tinăr — muşchii spinării lungi i se desenau

puternici sub anteriul subţire — il intimpină şi, apropiindu-

se de o măsuţă, la perete, incepu să-i citească pravilele.

Pe măsură ce diaconul citea, repetind mai cu seamă des

şi repede aceleaşi cuvinte : „Doamne, miluieşte", care sunau

ca „mileşte, mileşte", Levin işi simţea mintea zăvorită

ţi pecetluită... Nu trebuia să te atingi de ea şi s-o zgindăroţiti,

ca nu cumva să iasă vreo incurcătură. De aceea, stind

in spatele diaconului, Konstantin Dmitrici se gindea mai

departe la socotelile sale, fără să asculte şi să pătrundă

inţelesul cuvintelor. „Are o mină straşnic de expresivă",

se gindi el, amintindu-şi cum şezuse in ajun, impreună cu

Kitty, la o masă din colţul salonului. N-aveau ce-şi spune,

ca mai totdeauna in acest timp ; iar Kitty, cu mina pe

masă, işi stringea şi işi desfăcea degetele. Urmărindu-şi

mişcarea miinii, ea izbucnise singură in ris. Levin işi

aminti cum ii sărutase mina aceea şi cum ii cercetase cu

privirea liniile convergente din palma-i trandafirie. „Iarăşi

miluieşte", işi zise Konstantin inchinindu-se şi urmărind

plecăciunile spinării diaconului, care se inchina şi el „Mi-a

luat pe urmă mina şi s-a uitat la liniile din palmă". ,,Ai

mină simpatică !" ii spuse Kitty. Levin işi privi mina. apoi

se uită şi la mina scurtă a diaconului. „Da, se isprăveşte

in curind, se gindi Konstantin. Ba nu. A luat-o parcă de la

capăt, işi zise el ascultind moliftele. Nu, se sfirşeşte. Iaeătă-

1 că face mătănii pină-n pămint. Aşa-i totdeauna la

sruyn,."

După ce luă po nesimţite hirtia de trei ruble, pe care

i-o strecură Levin sub mineea de catifea, diaconul ii spuse

că-1 va inscrie la spovedanie şi, călcind ţanţoş cu ghetele

noi, care sdrţiiau pe lespezile bisericii goale, el intră in

altar. Peste citeva clipe, scoase capul afară şi-i făcu semn

să se apropie. Gindul, zăvorit pină atunci in capul lui Levin,

incepu să se frăminte ; dar el se grăbi să-1 alunge. „O

să se sTirşească şi asta pină la urmă", se gindi Levin şi se

indreptă spre altar. Urcă treptele şi, luind-o la dreapta,

il văzu pe preot. Era un bătrinel cu barba rară, pe jumătate

căruntă, cu ochii osteniţi şi buni, care stătea in faţa

tetrapodului răsfoind un moliftelnic. După ce se inclină

uşor inaintea lui Levin, preotul incepu numaidecit să citească

molifte cu glasul său obişnuit. Cind isprăvi, bătrinul

făcu o mătanie pină-n pămint şi se intoarse cu faţa

către Levin.

— Christos se află de faţă, nevăzut, la spovedania ta,

zise preotul şi arătă spre crucea răstignirii. Crezi in tot

ceea ce ne invaţă sfinta biserică apostolicească ? adăugă el,

luindu-şi ochii de la Levin şi impreunindu-şi miinile sub

patrafir.

— M-am indoit şi mă indoiesc de toate, rosti Levin cu

un glas care nu-i suna nici lui bine şi tăcu.

Preotul aşteptă citeva clipe ca Levin să mai spună

ceva ; iar după aceea, inchizind ochii, urmă, accentuind

litera o ca băştinaşii din gubernia Vladimir :

—indoielile sint legate de slăbiciunea omenească, insă

trebuie să ne rugăm ca milostivul Dumnezeu să dea

tărie

cugetului nostru. Ce păcate mai deosebite ai ?

adăugă

preotul, fără cea mai mică pauză, vrind parcă să nu

piardă

vremea.

—Păcatul meu cel mai mare este indoiala. Mă in

doiesc de toate şi mă aflu mai totdeauna in stare de

ne

siguranţă.

—indoielile sint legate de slăbiciunea omenească, re

petă preotul cu aceleaşi cuvinte. De ce anume te

indoieşti

mai cu deosebire ?

—Mă indoiesc de toate. Mă indoiesc uneori chiar şi de

existenţa lui Dumnezeu, zise Konstantin Dmitrici

fără

voie şi se ingrozi singur de necuviinţa celor rostite.

Preotul insă nu păru impresionat de cuvintele lui

Levin.

— Dar care pot fi indoielile in privinţa existenţei lui

Dumnezeu ? intrebă preotul, cu un zimbet abia prins de

Levin.

Levin tăcea.

— Cum te poţi indoi de existenţa ziditorului, cind te

uiţi la cele clădite de el ? urmă preotul repede, cu felul

său obişnuit de a vorbi. Cine a impodobit cu stele bolta

cerească ? Cine a imbrăcat pămintul cu haină frumoasă ?

Cine altul, dacă nu ziditorul ? rosti bătrinul, privindu-1

intrebător.

Levin işi dădu seama că ar fi fost o necuviinţă să inceapă

cu preotul o discuţie filozofică şi de aceea răspunse

8 im piu la intrebare :

—Nu ştiu.

—Nu ştii ? Atunci, cum te poţi indoi că Dumnezeu a

zidit totul ? il intrebă preotul cu o veselă nedumerire.

— - Nu inţeleg nimic, incheie Levin, imbujorat la

faţă,

simţind că vorbele sale erau stupide, dar singurele potri

vite intr-o asemenea situaţie.

9

- -— lMhiaft4e şi #e≫feă-te lui Dknnne4Mt.≪nă si sfinţii

părinţi au avut indoieli şi s-au rugat Domnului să le in-'

ţ&reaseă credinţa. Diavolul are mare putere. Nu trebuie

să ne supunem lui. inchină-te şi roagă-te lui Dumnezeu.

Roagă-te lui Dumnezeu, repetă repede preotul ; apoi tăca.

vreo c&eva clipe, căzind parcă pe gmduri. Din cite am

auzit, eşti pe cale să te insori cu fata prinţului Şcerbaţki,

enoriaşul şi fiul meu sufletesc, adăugă preotul surizind.

E o domnişoară foarte cumsecade !

— Da, răspunse Levin, roşind din pricina preotului

„De ce trebuia să mă intrebe asta la spovedanie ?" işi

zise el.

Răspunzind parcă gindului său, preotul urmă : ■ — Ai

de gind să te insori. Poate că Dumnezeu are să "ţfe

dăruiască cu urmaşi. Nu-i aşa ? Ce creştere ai putea da

jbbpilaşilor dumitale, dacă n-ai birui ispita diavolului care.

te ademeneşte la necredinţă ? rosti preotul cu o blindă

Ilustrare. Dacă-ţi iubeşti odrasla, atunci — ca bun pătŞnte

— n-ai să doreşti copilului numai bogăţie, lux şi

măriri. Ai să-i doreşti şi mintuire, şţ luminarea minţii cu

flacăra adevărului. Nu-i aşa ? Ce-ai să răspunzi cind mititelul

nevinfwrt ie va intreb≫: „Tătuţă, cine a făcut

toate lucrurile Otte mi tneintă pe lumea asta : pămintul,

apa, soarele, florile şi ierburile ?" Oare ai să-i răspunzi

: „Nu ştiu" ? Cum poţi să nu ştii, dacă Dumnezeu,

m roMea mila sa, ţi-a dezvăluit totul ? Sau te va intreba

CDpihtL: „Ce mă aşteaptă in viaţa de dincolo de mormint ?"

Ce-a&( (#-i spui dacă nu ştii nimic ? Ce-ai să-i răspunzi ?

fi vei lăsa să-1 vinture ademenirile lumii şi ale diavolului

? Nu-i bine ! zise preotul şi se opri aplecindu-şi capul

intr-o parte şi privindu-1 pe Levin cu nişte ochi bum

şi blinzi.

Levin nu-i răspunse nimic ; şi nu fiindcă n-ar fi vrut

să intre in discuţie cu preotul, ci fiindcă nimeni nu-i pusese

incă astfel de intrebări. Iar pină cind micuţu ii vor

pune astfel de intrebări, el mai avea timp să se gindească

l￡ răspuns.

— Intri in acea perioadă a vieţii, incheie preotul, cirnf

trebuie să-ţi alegi o cale şi să te ţii de ea. Roagă-te lui

JXimnezeu ca in marea mila sa să te s.j^/10 şi să te mi

luiască. Domnul-Dumnezeul nostru Isus Christos, cu har'

nai fi cu indurările iubirii lui, să ierte păcatelş robuhti

său...

Isprăvind rugăciunea de dezlegare, preotul il binecu≫

wintă şi—1 lasă să plece.

In ziua aceea, intorcindu-se acasă, Levin avu un senr

fiment de bucurie, punind capăt unei situaţii delicate fără

făt fi fost nevoit a minţi.

Afară de aceasta, Levin rămăsese cu impresia nedesr '

kaşită că ceea ce spusese bătrinelul acela bun şi cumsecade

nu erau chiar prostii, cum i se păruse la inceput, şi că ia

cuvintele sale se afla ceva care trebuia lămurit.

„Bineinţeles, nu acum, se gindi Levin, ci cindva, mai

tfcziu." In clipa aceea simţi mai mult decit oricind exisrtenţa

unor părţi tulburi şi intunecate din sufletul său şi că

in privinţa religiei se găsea in aceeaşi situaţie pe care o

observase atit de bine la alţii şi-i displăcuse, şi pentru

■CMre-1 mustrase pe prietenul său Sviajski.

Levin işi petrecu seara impreună cu logodnica la Dolly

şi fu foarte vesel. Ca să explice lui Stepan Arkadici starea

de surescitare in care se afla, ii spuse că e vesel ca un ciine

dresat să sară printr-un cerc şi care — inţelegind in sfirşift

≪e se cere de la dinsul — incepe să latre, să dea din coadă

şi să sară de bucurie pe mese şi pe ferestre.

II

In ziua nunţii, potrivit datinilor (pe care prinţesa şi

Daria Alexandrovna le păzeau cu străşnicie), Levin nu-şi

văau logodnica şi prinzi cu trei burlaci care se intruniseră

intimplător la dinsul : Serghei Ivanovici, Katavasov

— fost coleg de facultate al lui Levin, acum profesor universitar

de ştiinţe naturale, pe care, intilnindu-1 pe stradă,

II luase acasă şi, in sfirşit, Cirikov — judecător de pace

kt Moscova, tovarăşul la vinătorile de urşi şi cavalerul său

de onoare. La masă petrecură foarte bine. Serghei Ivanovici

se găsea intr-o dispoziţie minunată şi făcea haz de

originalitatea lui Katavasov care, văzind că toţi ii inţelefemi

şi ii preţuiau originalitatea, era in mare vervă, Cirikov

susţinea vesel şi cu inima bună toate discuţiile.

fitl

—Cind iftă gindesc, glumea Katavasov, tărăgăttind cu

vintele datorită unui obicei dobindit la catedră, ce

băiat

Capabil a fost prietenul nostru Konstantin Dmitrici !

Vor

besc la trecut, fiindcă el nu mai există. Pe atunci, la

ieşi

rea din universitate, iubea ştiinţa, se interesa de

umani

tate. Acum insă jumătate din facultăţile sale

mintale ii

foiosesc să se amăgească pe sine insuşi, iar cealaltă

jumă

tate, ca să justifice această amăgire.

—N-am văzut un vrăjmaş al căsătoriei mai aprig decit

dumneata, zise Serghei Ivanovici.

—Nu. Nu sint vrăjmaşul căsătoriei, ci partizanul divi

ziunii muncii. Oamenii care nu sint in stare să facă

ni

mic trebuie să perpetueze speţa ; iar ceilalţi să

contribuie

la luminarea şi la fericirea umanităţii. Aşa inţeleg

eu

'lucrurile. Sint o groază de amatori care amestecă aceste

;-4ioua meşteşuguri. Eu nu fac parte din tagma lor. •■!•

— Ce fericit am să fiu cind o să aflu că te-ai indrăgos-≪Utit,

zise Levin. Te rog să nu uiţi a mă pofti la nuntă.

—Chiar sint indrăgostit.

—Da... de o caracatiţă. Ştii, spuse Levin fratelui său,

Mihail Semionici- scrie o lucrare despre alimentaţie

şi...

—Te rog, nu incurca lucrurile. Nu interesează obiec

tul lucrării mele. E adevărat că-mi plac caracatiţele.

■ ; w- Asta nu te-ar impiedica să-ţi iubeşti soţia.

■!— Caracatiţele nu m-ar impiedica, dar soţia m-ar impiedica.

—De ce ?

—Vei vedea. Uite, dumitale iţi place agricultura, vinătoarea.

Ei, vei vedea mai tirziu...

—• Ştii, azi a venit Arhip. Spune că la Prudnoo sint o

puzderie de olani şi doi urşi, /Ase Cirikov. " — Ai să-i

vinezi fără mine.

— Are dreptate, incuviinţă StTghci Ivanovici. De azi

inainte, adio vinătoare de urşi ! N-are să te lase nevasta.

Levin zimbi. Gindul că soţia sa nu l-ar lăsa la vinătoare,

il bucură atit de mult, ineit era gata să se lipsească

pentru totdeauna de plăcerea de a impuşca urşi.

— Totuşi imi pare rau că aceşti doi urşi vor fi vinaţi

fără dumneata. iţi mai aduci aminte de ultima goană de

la Hapilov ? A fost o minune ! izbucni Cirikov.

-fia

Levin nu vru să-1 dezamăgească, spunindu-i că fără ea

nicăieri nu poate fi frumos, şi tăcu.

—Nu degeaba s-a născut obiceiul de a-ţi lua rămas

bun de la viaţa de holtei, zise Serghei Ivanovici. Oricit

de

fericit ai fi, tot iţi pare rău după libertate !

—Mărturiseşte-ne : nu eşti cumva stăpinit de un sen

timent asemănător cu acela al logodnicului lui

Gogol1 ?

Nu-ţi vine să sari pe fereastră ?

—Desigur că-i aşa, dar nu vrea să recunoască! răs

punse, in locul lui Levin, Katavasov, rizind zgomotos.

—De ! Fereastra e deschisă... Să plecăm chiar acum

la Tver ! Ursoaica e singură. Poţi s-o ataci in biriog.

Zău,

hai să plecăm cu trenul de cinci ! Cei de aci facă ce

vor!

Zise Cirikov zimbind.

—Vă jur, răspunse Levin surizind, că nu găsesc in

sufletul meu nici un pic de părere de rău după

libertatea

mea pierdută.

*— Acum e un haos atit de mare in sufletul dumitale,

incit nu poţi găsi nimic acolo, ii spuse Katavasov. Ai

puţină răbdare. Cind haosul se va mai limpezi un pic, ai

să găseşti.

—Aş fi simţit cit de cit dacă, in afară de sentimentul

meu (nu vru să rostească faţă de dinşii cuvintul

„dra

goste")... de fericire, aş simţi şi părere de rău după

liber

tate... Dar eu, dimpotrivă, mă bucur tocmai de

această

pierdere a libertăţii.

—Rău de tot ! Iată un individ pierdut ! adause Kata

vasov. Şi-acum, să bem pentru tămăduirea lui sau,

cel

puţin, să-i dorim a i se implini măcar a suta parte

dintre

visurile sale, şi incă ar fi o fericire cum nu s-a mai

po

menit pe pămint !

Oaspeţii plecară curind după-masă, ca el să aibă

timpul a-şi schimba hainele pentru nuntă.

Cind rămase singur şi işi aduse aminte de discuţiile

acestor burlaci, Levin se intrebă incă o dată dacă există

in sufletul lui părere de rău după libertatea despre care

vorbiseră prietenii săi. Şi această intrebare il făcu să zim-