Anna karenina

Landau, le cluir-voyant1 ? E tot un trăsnit, dar de

dinsul

depinde soarta surorii dumitale. Uite ce se intimplă

cind

stai in provincie : nu ştii nimic. Vezi dumneata,

Landau

era commis 2 intr-o prăvălie din Paris şi o dată s-a dus

ia

un doctor. Stind in sala de aşteptare, Landau a

adormit,

şi in timpul somnului s-a apucat să dea sfaturi

bolnavilor,

nişte sfaturi extraordinare ! Cunoşti pe Iuri

Meledinski,

care e bolnav ? Soţia lui a aflat despre acest Landau şi

1-a

angajat ca să-i trateze bărbatul. imi inchipui că nu

i-a

făcut nici un bine, fiindcă e tot atit de ramolit ca

inainte,

' Faimosul Jules Landau, clarvăzătorul (fr.).

• Funcţionar comercial (fr.).

341

amindoi insă cred in el şi-1 tirăsc după dinşii. L-au adus

in Rusia. Aici toată lumea se imbulzeşte la el, iar el s-a

apucat să-i trateze pe toţi. A făcut-o bine pe contesa

Bezzubova, care 1-a indrăgit atita, incit 1-a infiat.

— Cum asta ?

—■ Uite-aşa, cum se infiază. Acum el nu mai e Lan dau,

ci contele Bezzubov. Dar nu despre asta-i vorba. Totul e

că Lidia — eu ţin foarte mult la dinsa, dar nu-i nici ea in

toate minţile — s-a agăţat de acest Landau, fără de care

nici ea, nici Alexei Alexandrovici nu iau nici o hotărire.

Aşa că soarta surorii dumitale se află acum in miinile acestui

Landau, alias contele Bezzubov.

XXI

După o masă excelentă la Bartnianski, incheiată cu o

cantitate respectabilă de coniac, Stepan Arkadici, numai

cu o mică intirziere faţă de ora indicată, sosi la contesa

Lidia Ivanovna.

—Cine mai e la doamna contesă ? Franţuzul ? intrebă

Stepan Arkadici pe portar, uitindu-se la paltonul

cunos

cut al lui Alexei Alexandrovici şi la un palton ciudat,

de

modat, cu incheietori.

—Alexei Alexandrovici Karenin şi contele Bezzubov,

răspunse cu demnitate portarul.

≪Prinţesa Meahkaia a ghicit, gindi Oblonski urcind

scara. Ciudat lucru ! Totuşi ar fi foarte bine dacă m-aş

imprieteni cu 6a. Are o trecere extraordinară ! Dacă ar

pune o vorbă bună la Pomorski, s-ar face sigur. ≫■

Afară incă nu amurgise, dar lămpile erau aprinse in

salonaşul cu perdelele lăsate al contesei Lidia Ivanovna,

Contesa şi Alexei Alexandrovici şedeau la o masă rotundă,

lingă lampă, vorbind cu glas scăzut Un bărbat scund

şi slab, cu şolduri ca de femeie, cu picioarele strimbe,

foarte palid, frumos, cu nişte ochi minunaţi şi strălucitori,

cu plete lăsate peste gulerul redingotei, stătea in picioare

In celălalt capăt al odăii, uitindu-ise la portretele de pe

perete. După ce salută pe gazdă şi pe Alexei Alexandrovici,

Stepan Arkadici se uită fără voie, incă o dată, la

necunoscut.

'•42

— Monsi&ur Landau ! il chemă contesa cu o blindeţe

şl o deferentă care uimiră pe Oblonski ; apoi făcu pre

zentările,

Landau intoarse repede capul, veni mai aproape şi, zimbind,

işi puse mina asudată şi moale in mina intinsă a

lui Stepan Arkadici ; după aceea, se indepărtă indată din

nou şi incepu să privească portretele. Contesa şi Alexei

Alexandrovici schimbară o privire semnificativă.

—imi pare bine că te văd, mai cu seamă astăzi, zise

contesa Lidia Ivanovna, arătind lui Stepan Arkadici

un

loc lingă Karenin.

—Ţi l-am prezentat ca domnul Landau, adăugă con

tesa incet, uitindu-se intii la francez şi pe urmă

nuraaidecit

la Alexei Alexandrovici. Dar, de fapt, e contele

Bezzubov,

după cum ştii desigur, insă lui nu-i place

titlul

ucesta.

—Da, am auzit, răspunse Oblonski. Se spune că el a

vindecat-o complet pe contesa Bezzubova.

—A fost astăzi la mine. E vrednică de milă ! spuse

contesa către Alexei Alexandrovici. Despărţirea asta e

in

grozitoare pentru dinsa. E o lovitură cumplită !

—Pleacă irevocabil ? intrebă Alexei Alexandrovici.

—Da. Pleacă la Paris. A auzit ieri un glas, răspunse

contesa Lidia Ivanovna, uitindu-se la Stepan Arkadici.

—• A, un glas ! repetă Oblonski, dindu-şi seama că

trebuie să fie cit mai prudent cu putinţă in această societate,

unde se petrece sau urmează să se petreacă ceva

deosebit, a cărui cheie incă ii lipsea.

Se făcu o pauză de citeva clipe, după care contesa Lidia

Ivanovna, ajungind parcă la punctul principal al discuţiei,

spuse lui Oblonski, surizind fin :

— Vă cunosc de mult şi-mi pare foarte bine că vă pot

cunoaşte şi mai de aproape. Les amis de nos amis sont nos