Anna karenina

de oe să aeascundă. -■ ■ - ■ ■ " ■ • f

—- CşM^iăctezi ? il intrebă GohHnişeev intoreind repede

flapul spne Vionski.

—Da≫ M-am ocupat de pictwrik pe vremuri. Acum ara

laceput iarăşi, răspunse Vronski ropnd.

—Ace mult talent, zise AJIHK CU un zimbet bucuros.

Iu, biaeanţeles, au mă pricep. Eter şi oamenii

competenţi

ipun acelaşi lucru.

\111

bl această primă perivaiă de'AssKMiişafe'jBaeală şi de

oşanse, Anna se simţea wep&nms de aaricită, plină a>

bucuri≫ de a trăi. Aariuth*}≫ sftafeii p* eare-1 făcuse taţtthti

SĂU nu izbutea sa-i oiră-vească feriopea. Această •mintiise

era, pe de o parte, prea ingrozita≫≫ ca să poată atfrrui

a*upră~i — iar pe de alta, nenorocirea bărbatului ii adusese

o fericire prea mare, ca să mai incapă remuşcări. Amintirea

celor petrecute cu dinsa in urma bolii : impăcarea cu

soţul, ruptura, vestea rănirii lui Vronski, apari-|JM. lui,

pregătirile de divorţ, plecaraawtin casa soţului, des-BArtiarea

de băiatul ei — totul L.se,"pirea un vis de om. bolnav, din

care se trezise singmaYeifc: Vronski, in străinătate.

Afaintirea răului făcut soţu^B≫ ≫ trezea un sentiment 4e

degust, asemănător simţăm^^Blui ineexcat de un om

≪■re,, fiind pe punctul de a se ineca, dă un brinci celui ce

M agăţase de dinsul şi acesta se ineacă. Era bineinţeles o

lapt& rea. Eter părea singurul mijloc de salvare şi mai bine

ti nu-şi anei amintească despre aceste amănunte groaz+

nke!U n singar raţionament liniştitor ii venise in minte

atunci, la fticeputul rupturii ; iar acum, cind işi amintea

Ihtlmplările acelea, numai acest raţionament o liniştea,

„L-am neaorocit fără să vreau pe omul acesta, se gin?

dea ea, iasă nu vreau să-rni clădesc fericirea pe nenorotsirea

lui. V≪i saferi şi eu. Pierd tot ce mi-era mai scump :

wptlt&ţia. şk copiiul. Fiindcă am păcătuit, nu mi se cuvine

35