Anna karenina

totul altfel decit i se păruse acasă. Acum, chiar gindul

morţii nu i se mai părea atit de infricoşător şi de aproape.

insăşi moartea nu i se mai infăţişa ca de neinlăturat. Mai

mult, ea se mustra chiar pentru injosirea in care căzuse,

≪•il implor să mă ierte. M-am supus lui. Mi-am recunoscut

vina. De ce ? Oare nu pot trăi fără el ?≪■

Şi fără să x'ăspundă la această intrebare, incepu să

≪ă-i spun lui Dolly totul. Ea nu ţine la Vronski. Are să-mi

(ie ruşine, o să mă doară; dar ii voi spune totul. Mă

Iubeşte şi o să-i urmez sfatul. N-am să mă supun lui. N-o

nft ingădui să-mi facă el lege≫ ≪Filippoy, patiserie.≫ ≪Se

≪pune că ăsta ar trimite aluat la Petersburg. Apa de la

Moscova e aşa de bună ! Dar fintinile de la Mitişci, şi

blinelele !≫ işi aduse aminte cum demult, tare demult, cind

avea abia şaptesprezece ani, ea fusese cu mătuşa sa la

mănăstirea Troiţa, tot cu trăsura. ≪Oare eu eram fata aceea

OU inimile roşii ? Cite lucruri care odinioară mi se păreau