Anna karenina

destrăbălată, aş fi putut face ca soţul ei să se indrăgostească

de mine... dacă aş fi vrut. Ba chiar am vrut. Ăsta-i

mulţumit de sine, se gindi Anna uitindu-se la un domn

gtas şi rumen care trecea cu trăsura şi, luind-o drept o

375

cunoştinţă, işi ridică jobenul de pe capu-i chel şi lucios,

dar işi dădu seama numaidecit că se inşelase. A crezut că

mă cunoaşte, dar mă cunoştea tot atit de puţin ca şi oricare

alt om de pe lume. Nu mă cunosc nici eu insămi. imi ştiu

apetiturile, cum spun francezii. Uite, ăştia vor ingheţata

asta murdară. Sint siguri de ceea ce vor, işi zise ea uitindu-

se la doi băieţi care opriseră pe un vinzător de ingheţată.

Vinzătorul işi dăduse putinica jos din cap şi, cu

colţul unui prosop, işi ştergea faţa plină de sudoare. Toţi

vrem lucruri dulci, aromate. in lipsă de bomboane, fie şi

ingheţată murdară ! Aşa şi cu Kitty ! Dacă nu e Vronski,

fie şi Levin ! Mă invidiază şi mă urăşte. Toţi ne urim unu]

pe altul : eu pe Kitty, Kitty pe mine. Asta-i adevărul.

„Tiutkin, coiffeur". Je me fais coiffer par Tiutkin...i

Am să-i spun cind o veni, se gindi Anna şi zimbi. işi

aduse insă aminte in aceeaşi clipă că nu mai avea cui

spune ceva hazliu. Dar nici nu e nimic hazliu, nimic vesel.

Totul e dezgustător. Trag clopotele de vecernie ; şi negustorul

ăsta cu ce grijă se inchină, de parcă s-ar teme să nu

scape ceva din mină. Ce rost au bisericile acestea, dangătul

clopotelor, minciuna asta ? Numai ca să ascundem ura

noastră impotriva tuturor ca birjarii ăştia care se injură

cu atita venin unul pe altul ? Iaşvin spune : El vrea să-mi

ia mie cămaşa, iar eu lui. Asta-i adevărul l≫

Se lăsă atit de mult prinsă de gindurile acestea, inclt

incetă chiar să se mai gindească la situaţia ei şi se trezi

deodată acasă, la scară. Abia după ce văzu pe portarul

care ieşise in intampinarea ei, Anna işi aminti de bilet şi

de telegrama trimisă de ea.

—A sosit răspunsul ?

—Mă uit indată, zise portarul şi, după ce aruncă o

privire pe pupitru, luă şi-i intinse telegrama — un

plic

pătrat, de hirtie subţire. Anna citi : ≪Nu pot sosi

inainte

de ora zece. Vronski.≫-

—Dar curierul nu s-a intors ?

—incă nu, răspunse portarul.

1 „Tiutkin, coafor". Mă coafez la Tiutkin (fr.).

376

-Ah, dacă-i aşa, atunci ştiu ce am de făcut, se gindi Anna

şi, simţind cum cresc inăuntrul ei o minie tulbure şi nevoia

răzbunării, urcă scara in goană. Mă duc eu singură In

dinsul. inainte de a pleca pentru totdeauna, am să-i

≪pun totul. Niciodată n-am urit pe cineva ca pe omul

fi;.la !≫ işi zise ea. Văzindu-i pălăria in cuier, Anna se cutremură

de dezgust. Nu-şi dădu seama că telegrama era

răspunsul la depeşa ei şi că Vronski nu-i primise incă biletul.

Şi-1 inchipui vorbind calm cu maică-sa şi cu domnii

Sorokina, mulţumit de suferinţele sale.

≪Da. Trebuie să plec cit mai repede≫, hotări Anna, neţtiind

incă unde să se ducă. Dorea să scape cit mai iute de

iiimentele pe care le incerca in casa aceasta ingrozitoare.

Servitorii, pereţii, lucrurile din casă — toate ii stirncau

un simţămint de dezgust, de răutate şi o impovărau

< ,i o piatră.

≪Da. Trebuie să plec la gară şi, dacă nu-1 găsesc, mă

duc acolo şi-1 prind cu minciuna.≫ Anna căută in ziare

mersul trenurilor. Trenul de seară pleca la ora opt şi două

minute, ≪Da. Am timp.≫ Porunci să se schimbe caii la tră-

Bură şi incepu să stringă in sacul de voiaj lucrurile de

cure avea nevoie pentru citeva zile. Ştia că n-avea să se

mai intoarcă in casa aceasta. Dintre planurile care-i trecuseră

prin minte, Anna se opri şovăitoare la hotărirea ca,

tlupă cele ce se vor petrece la gară sau la moşia contesei,

^ă ia trenul pe linia Nijni Novgorod, să meargă pină la

primul oraş şi să rămină acolo.

Masa era intinsă. Anna se apropie, mirosi piinea,

biinza şi, simţind că mirosul de mincare o dezgustă, dădu

ordin să tragă trăsura la scară şi ieşi pe uşă. Umbra casei

se şi intinsese de-a latul străzii. Era o seară senină, iar

a olo unde bătea soarele mai stăruia căldura. Şi Annuşka,

care o conducea cu bagajul, şi Piotr, care il urcă in trăsură,

$i vizitiul, vădit nemulţumit — toţi o dezgustau şi o enervau

cu vorbele lor, cu mişcările lor.

—Piotr, n-am nevoie de tine.

—Dar biletul ?

—Cum vrei, mi-e totuna ! răspunse Anna minioasă.

Piotr sări pe capră şi, ţanţoş, porunci vizitiului să mine

la gară.

377

XXX

≪Iarăşi ea ! incep să inţeleg totul≫, se gindi Anna, cum

se urni trăsura din loc şi, legănindu-se, prinse să huruie

pe strada pavată cu piatră măruntă. Şi iarăşi incepură să

i se perinde prin minte impresii, una după alta.

≪Da. La ce m-am gindit aşa de bine ultima dată ? incercă

Anna să-şi aducă aminte : „Tiutkin coijfeur" ? Nu.

Nu era asta. Da. La ceea ce spunea Iaşvin : lupta pentru

existenţă, ura, ăsta-i singurul lucru care-i uneşte pe oameni.

Degeaba vă duceţi, spuse ea in gind unui grup care,

intr-o trăsură cu patru cai, pleca probabil ca să petreacă

afară din oraş. N-are să vă ajute nici ciincle pe care l-aţi

luat cu voi. Nu puteţi fugi de voi inşivă.≫ Aruncind o privire

in partea in care se uita Piotr, Anna văzu un muncitor

de fabrică legănindu-şi capul, beat mort. Un poliţist

il ducea undeva intr-o birjă. <-Mai degrabă asta, işi zise

Anna. Nici cu, nici contele Vronski n-am găsit această

plăcere, cu toate că ne pusesem multe nădejdi in ea.≫

Acum, pentru intiia oară, Anna indreptă lumina aceea

puternică, cu ajutorul căreia vedea totul, asupra raporturilor

sale cu Vronski. la care mai inainte se ferise să

se gindească. ≪Ce-a căutat la mine ? Nu atit dragoste, cit

satisfacţia vanităţii lui.≫ işi aduse aminte de cuvintele pe

care i le spunea şi de expresia de ogar ascultător a feţei

lui, la inceputul legăturii dintre ei. ≪Da, acum totul adeverea

acest lucru. Era triumful vanităţii. Era bineinţeles

şi dragoste, dar mai cu seamă mindria victoriei. Se miiv

drea că m-a cucerit. Acum totul a trecut. Nu mai are cu

ee se mindri. Acum se ruşinează, nu se umflă in pene.

Mi-a luat tot ce a putut, şi acum nu mai are nevoie de

mine. Sint o povară pentru dinsul. El se sileşte să nu fie

necinstit cu mine. A scăpat ieri o vorbă : vrea divorţul şi

cununia ca să-şi ardă corăbiile. Mă iubeşte, dar cum ?