destrăbălată, aş fi putut face ca soţul ei să se indrăgostească
de mine... dacă aş fi vrut. Ba chiar am vrut. Ăsta-i
mulţumit de sine, se gindi Anna uitindu-se la un domn
gtas şi rumen care trecea cu trăsura şi, luind-o drept o
375
cunoştinţă, işi ridică jobenul de pe capu-i chel şi lucios,
dar işi dădu seama numaidecit că se inşelase. A crezut că
mă cunoaşte, dar mă cunoştea tot atit de puţin ca şi oricare
alt om de pe lume. Nu mă cunosc nici eu insămi. imi ştiu
apetiturile, cum spun francezii. Uite, ăştia vor ingheţata
asta murdară. Sint siguri de ceea ce vor, işi zise ea uitindu-
se la doi băieţi care opriseră pe un vinzător de ingheţată.
Vinzătorul işi dăduse putinica jos din cap şi, cu
colţul unui prosop, işi ştergea faţa plină de sudoare. Toţi
vrem lucruri dulci, aromate. in lipsă de bomboane, fie şi
ingheţată murdară ! Aşa şi cu Kitty ! Dacă nu e Vronski,
fie şi Levin ! Mă invidiază şi mă urăşte. Toţi ne urim unu]
pe altul : eu pe Kitty, Kitty pe mine. Asta-i adevărul.
„Tiutkin, coiffeur". Je me fais coiffer par Tiutkin...i
Am să-i spun cind o veni, se gindi Anna şi zimbi. işi
aduse insă aminte in aceeaşi clipă că nu mai avea cui
spune ceva hazliu. Dar nici nu e nimic hazliu, nimic vesel.
Totul e dezgustător. Trag clopotele de vecernie ; şi negustorul
ăsta cu ce grijă se inchină, de parcă s-ar teme să nu
scape ceva din mină. Ce rost au bisericile acestea, dangătul
clopotelor, minciuna asta ? Numai ca să ascundem ura
noastră impotriva tuturor ca birjarii ăştia care se injură
cu atita venin unul pe altul ? Iaşvin spune : El vrea să-mi
ia mie cămaşa, iar eu lui. Asta-i adevărul l≫
Se lăsă atit de mult prinsă de gindurile acestea, inclt
incetă chiar să se mai gindească la situaţia ei şi se trezi
deodată acasă, la scară. Abia după ce văzu pe portarul
care ieşise in intampinarea ei, Anna işi aminti de bilet şi
de telegrama trimisă de ea.
—A sosit răspunsul ?
—Mă uit indată, zise portarul şi, după ce aruncă o
privire pe pupitru, luă şi-i intinse telegrama — un
plic
pătrat, de hirtie subţire. Anna citi : ≪Nu pot sosi
inainte
de ora zece. Vronski.≫-
—Dar curierul nu s-a intors ?
—incă nu, răspunse portarul.
1 „Tiutkin, coafor". Mă coafez la Tiutkin (fr.).
376
-Ah, dacă-i aşa, atunci ştiu ce am de făcut, se gindi Anna
şi, simţind cum cresc inăuntrul ei o minie tulbure şi nevoia
răzbunării, urcă scara in goană. Mă duc eu singură In
dinsul. inainte de a pleca pentru totdeauna, am să-i
≪pun totul. Niciodată n-am urit pe cineva ca pe omul
fi;.la !≫ işi zise ea. Văzindu-i pălăria in cuier, Anna se cutremură
de dezgust. Nu-şi dădu seama că telegrama era
răspunsul la depeşa ei şi că Vronski nu-i primise incă biletul.
Şi-1 inchipui vorbind calm cu maică-sa şi cu domnii
Sorokina, mulţumit de suferinţele sale.
≪Da. Trebuie să plec cit mai repede≫, hotări Anna, neţtiind
incă unde să se ducă. Dorea să scape cit mai iute de
iiimentele pe care le incerca in casa aceasta ingrozitoare.
Servitorii, pereţii, lucrurile din casă — toate ii stirncau
un simţămint de dezgust, de răutate şi o impovărau
< ,i o piatră.
≪Da. Trebuie să plec la gară şi, dacă nu-1 găsesc, mă
duc acolo şi-1 prind cu minciuna.≫ Anna căută in ziare
mersul trenurilor. Trenul de seară pleca la ora opt şi două
minute, ≪Da. Am timp.≫ Porunci să se schimbe caii la tră-
Bură şi incepu să stringă in sacul de voiaj lucrurile de
cure avea nevoie pentru citeva zile. Ştia că n-avea să se
mai intoarcă in casa aceasta. Dintre planurile care-i trecuseră
prin minte, Anna se opri şovăitoare la hotărirea ca,
tlupă cele ce se vor petrece la gară sau la moşia contesei,
^ă ia trenul pe linia Nijni Novgorod, să meargă pină la
primul oraş şi să rămină acolo.
Masa era intinsă. Anna se apropie, mirosi piinea,
biinza şi, simţind că mirosul de mincare o dezgustă, dădu
ordin să tragă trăsura la scară şi ieşi pe uşă. Umbra casei
se şi intinsese de-a latul străzii. Era o seară senină, iar
a olo unde bătea soarele mai stăruia căldura. Şi Annuşka,
care o conducea cu bagajul, şi Piotr, care il urcă in trăsură,
$i vizitiul, vădit nemulţumit — toţi o dezgustau şi o enervau
cu vorbele lor, cu mişcările lor.
—Piotr, n-am nevoie de tine.
—Dar biletul ?
—Cum vrei, mi-e totuna ! răspunse Anna minioasă.
Piotr sări pe capră şi, ţanţoş, porunci vizitiului să mine
la gară.
377
XXX
≪Iarăşi ea ! incep să inţeleg totul≫, se gindi Anna, cum
se urni trăsura din loc şi, legănindu-se, prinse să huruie
pe strada pavată cu piatră măruntă. Şi iarăşi incepură să
i se perinde prin minte impresii, una după alta.
≪Da. La ce m-am gindit aşa de bine ultima dată ? incercă
Anna să-şi aducă aminte : „Tiutkin coijfeur" ? Nu.
Nu era asta. Da. La ceea ce spunea Iaşvin : lupta pentru
existenţă, ura, ăsta-i singurul lucru care-i uneşte pe oameni.
Degeaba vă duceţi, spuse ea in gind unui grup care,
intr-o trăsură cu patru cai, pleca probabil ca să petreacă
afară din oraş. N-are să vă ajute nici ciincle pe care l-aţi
luat cu voi. Nu puteţi fugi de voi inşivă.≫ Aruncind o privire
in partea in care se uita Piotr, Anna văzu un muncitor
de fabrică legănindu-şi capul, beat mort. Un poliţist
il ducea undeva intr-o birjă. <-Mai degrabă asta, işi zise
Anna. Nici cu, nici contele Vronski n-am găsit această
plăcere, cu toate că ne pusesem multe nădejdi in ea.≫
Acum, pentru intiia oară, Anna indreptă lumina aceea
puternică, cu ajutorul căreia vedea totul, asupra raporturilor
sale cu Vronski. la care mai inainte se ferise să
se gindească. ≪Ce-a căutat la mine ? Nu atit dragoste, cit
satisfacţia vanităţii lui.≫ işi aduse aminte de cuvintele pe
care i le spunea şi de expresia de ogar ascultător a feţei
lui, la inceputul legăturii dintre ei. ≪Da, acum totul adeverea
acest lucru. Era triumful vanităţii. Era bineinţeles
şi dragoste, dar mai cu seamă mindria victoriei. Se miiv
drea că m-a cucerit. Acum totul a trecut. Nu mai are cu
ee se mindri. Acum se ruşinează, nu se umflă in pene.
Mi-a luat tot ce a putut, şi acum nu mai are nevoie de
mine. Sint o povară pentru dinsul. El se sileşte să nu fie
necinstit cu mine. A scăpat ieri o vorbă : vrea divorţul şi
cununia ca să-şi ardă corăbiile. Mă iubeşte, dar cum ?
Dostları ilə paylaş: |