Anna karenina

i

* w

fericirea, nid divorţul. Voi indura ruşinea şi despărţirea

de băiatul meu."

Dar orieit de sincer vroia să sufere, ea nu era in stare

fă sufere, Nu era vorba nici de ruşine. in străinătate, ferindu-

se de doamnele ruse, bunul lor simţ de care se

bucurau amindoi nu-i pusese niciodată in situaţii false. intilneau

peste tot oameni care se prefăceau că inţeleg raporturile

dintre dinşii mult mai bine decit ei inşişi. Nici

despărţirea de băiatul său, pe care-1 iubea, n-o chinuise la

inceput. Fetiţa — copila lui era aşa de drăguţă şi Anna s#.

ataşase atit de mult de dinsa, de cind nu-i rămăsese decit

fetiţa, ineit rareori işi mai amintea de Serioja.

Dorinţa de a trăi, sporită de insănătoşire, părea aşa de

puternică, iar imprejurările vieţii ii apăreau atit de noi'

şi de plăcute, ineit Anna se simţea nepermis de fericită.

Cu cit il cunoştea mai mult pe Vronski, cu atit il iubea

mai mult. il iubea pentru el insuşi şi pentru dragostea lui

faţă de dinsa. Conştiinţa că-1 stăpinea deplin o bucura

mereu. Prezenţa lui ii făcea o plăceţe mereu innoită. Toate

trăsăturile caracterului său, pe care, i-1 cunoştea din ce in

te mai bine. ii erau dragi. Pină şi infăţişarea lui, care se.

scaimba.se de cind purta haine civile, o atrăgea ca pe m

tinară indrăgostită. Vedea ceva deosebit de nobil şi de

{nalt in tot ceea ce spunea, gindea şi făcea el. Admiraţiţ

pentru dinsul o speria uneori : căuta şi nu putea găsi iil

fiinţa lui nimic care să nu fie desăvirşit.

Anna nu indrăznea să-i arate că-şi dădea seama de propria

ei inferioritate, de teamă că Vronski ar fi putut să

n-o mai iubească. De nimic nu se temea atit de mult ca

de pierderea dragostei sale, deşi n-avea nici un motiv de

temere. Totuşi Anna nu putea să-i ascundă recunoştinţa

pentru purtarea lui faţă de dinsa şi să nu-i arate cit de

mult o preţuieşte. Vronski avea, după părerea ei, o deosebită

chemare pentru activitatea publică, unde ar fi trebuit

să joace un rol de seamă, şi-şi jertfise ambiţia pentru

ea, fără să arate vreodată cea mai mică părere de rău. Era

mai drăgăstos şi mai smerit faţă de dinsa decit inainte. il

preocupa mereu gindul de a nu o face pe Anna să simtă

situaţia delicată in care se găsea. El, atit de independent

$i mindru, nu numai că n-o contrazicea niciodată in relaţiile

cu dinsa, dar n-aveaviifct voinţă proprie şi parcă nu-1