Anna karenina

inţeles, mai ales in mulţimea gălăgioasă a oamenilor acestora

nesuferiţi care n-o lăsau in pace ! Ba veneau in fugă

383

i

la ea hamali, oferindu-şi. serviciile... ba nişte tineri tropăiau

cu tocurile ghetelor pe duşumeaua de scinduri a

peronului şi vorbeau cu glas tare, cercetind-o cu privirea

de sus pină jos... ba călătorii intilniţi in drum nu se dădeau

destul de repede la o parte ca s-o lase să treacă. Aducindu-

şi aminte că işi pusese in gind să plece mai departe in

cazul că n-ar fi primit nici un răspuns, Anna opri un

hamal şi-1 intrebă dacă nu era acolo un vizitiu al contelui

Vronski, cu o scrisoare.

— Contele Vronski ? Cineva de la dumnealor a fost

adineauri aici. Au primit pe prinţesa Sorokina cu domni

şoara. Dar cum arată vizitiul ?

In timp ce Anna stătea de vorbă cu hamalul, vizitiul

Mihailo — un bărbat rumen şi vesel — imbrăcat intr-o

manta albastră, arătoasă, impodobită la briu cu lanţul de

la ceas, se apropie de dinsa şi-i intinse scrisoarea, mindr

probabil că-şi indeplinise aşa de bine insărcinarea. Ar o

deschise, şi inima i se strinse mai inainte de a o fi citit

≪imi pare foarte rău că biletul nu m-a găsit. Vin ora

zece≫, răspunsese Vronski, cu un scris neingrijit.

≪Aşa. Mă aşteptam la asta !≫ işi zise Anna cu un zimbet

de răutate.

— Bine, atunci du-te acasă, rosti ea incet către Mi

hailo. Vorbea incet, fiindcă bătăile nebuneşti ale inimii

stinghereau respiraţia. ≪Nu. N-am să te mai las să mă chinuieşti

≫-, se gindi Anna cu o ameninţare, nu pentru dinsul,

nu pentru ea insăşi, ci pentru fiinţa care o făcea să se

chinuie. Porni apoi pe peron prin dreptul gării.

Două slujnice care se plimbau pe peron intoarseră

capul, uitindu-se după dinsa şi judecindu-i cu glas tare

toaleta : ≪Sint adevărate≫, spuseră ele despre dantelele pe

care le purta Anna. Tinerii n-o mai lăsau in pace. Trecură

din nou prin faţa ei, uitindu-i-se drept in ochi şi, in hohote

de ris, strigară ceva cu glas fandosit. Şeful gării o intrebă

din mers dacă pleacă mai departe cu trenul. Un băiat care

vindea cvas nu-şi mai lua ochii de la dinsa. „Dumnezeule,

incotro să fug ?≫■ se gindi Anna, mergind inainte. Se opri

la capătul peronului. Nişte doamne şi nişte copii — care

veniseră să intimpine pe un domn cu ochelari şi care

384

i, vorbind cu glas tare — tăcură deodată, uitindu-se

In Anna cind ea ajunse in dreptul lor. Anna işi iuţi pasul

ţi se indepărtă de ei, apropiindu-se de marginea peronului.

venea un tren de marfă. Peronul se cutremură. Annei i se

că merge din nou cu trenul.

Deodată, amintindu-şi de omul tăiat de tren in ziua

mei sale intilniri cu Vronski, ea inţelese ce avea de

ut. Cobori cu paşi repezi şi uşori treptele care duceau

i astelul de apă spre şine şi se opri chiar lingă trenul

■ ■ trecea prin faţa ei. Privi partea de jos a vagoanelor,