Anna karenina

roţi ajunse in dreptul ei, Anna zvirli sacoşa roşie şi, stringindu-

şi capul intre umeri, se aruncă pe miini, sub vagon

ţ;i, cu o mişcare uşoară — ca şi cum s-ar fi pregătit să se

•coaie indată — se aşeză in genunchi. in aceeaşi clipă se

ingrozi de ceea ce făcea. ≪Unde-s ? Ce fac ? Pentru ce ?≫

Vru să se ridice şi să se dea indărăt, dar ceva uriaş şi ne-

| 5 — /

■

, vel. Et

385

indurător o izbi in cap şi o trase de spate. ≪Doamne, iartămi

totul f≫ rosti Anna, simţind că nu se mai poate

lupta. Mujicul cel mic scotocea nişte fiare, indrugind ceva

in barbă, iar lumina la care Anna citise cartea vieţii, plină

de zbucium şi inşelăciuni, de durere şi răutate, străluci ca

o flacără mai vie decit oricind, sfişiind bezna ; apoi flacăra

şovăi şi se stinse pentru totdeauna.

PARTEA A OPTA

I