Anna karenina

Tania, sculindu-se in picioare in trăsurică şi imitind pe

Katavasov.

— E bătrin sau tinăr ? intrebă rizind Levin, căruia

itrimbăturile Taniei ii amintiseră pe cineva.

.-Numai de n-ar fi un om antipatic !≫ se gindi el.

Abia după cotitura drumului, văzindu-i pe cei ce veneau

In intimpinarea lui. Levin il recunoscu pe Katavasov, care

purta o pălărie de paie şi mergea bălăbănindu-şi miinile

intocmai cum il imitase Tania.

Lui Katavasov ii plăcea să discute mai ales filozofie,

dar, ca naturalist, nu se ocupase niciodată cu filozofia. in

vremea din urmă, la Moscova, Levin stătuse mult de vorbă

cu dinsul in contradictoriu.

Una din aceste discuţii, la sfirşitul căreia Katavasov crezuse

probabil că ieşise invingător, a fost cel dintii lucru pe

care şi-I aminti Levin cind il recunoscu.

≪Nu. Pentru nimic in lume n-am să mă mai inflăcărez

in discuţii şi n-am să-mi mai exprim părerile cu uşurinţă≫,

se gindi el.

După ce cobori din trăsură şi dădu bună ziua fratelui

său şi lui Katavasov, Levin intrebă de soţia sa.

— L-a dus pe Mitea la Kolok (o pădure din preajma

casei). A ţinut să-1 culce acolo, fiindcă in casă e prea cald,

zise Dolly.

Levin işi sfătuia mereu soţia să nu ducă băiatul in pădure,

fiindcă era primejdios. De aceea, ştirea asta nu-i plăcu.

—il poartă din loc in loc, zimbi prinţul. Am povă

ţuit-o să-1 ducă la gheţărie.

—Vroia să facă o plimbare pină la prisacă. Te credea

acolo. La prisacă mergeam şi noi, zise Dolly.

—Ei, ce mai faci ? il intrebă Serghei Ivanovici, care

rămăsese mai in urmă şi mergea acum alături de

fratele

său.

—Nimic deosebit, răspunse Levin. Mă ocup de gos

podărie, ca totdeauna. Dar tu pentru cit timp ai venit ?

Te

aşteptăm de mult.

— Pe vreo două săptamini. Am foarte multă treateă !a

'ova.

427

După aceste cuvinte, ochii fraţilor se intiiniră. Cu toaţ

dorinţa lui de totdeauna, deosebit de puternică acum, de

avea legături prieteneşti şi mai ales sincere cu Serghei Iva<|

novici, Levin se simţi stinjenit, privindu-1. işi plecă ochii

pămint, neştiind ce să spună.

Cindindu-se Ia un subiect de conversaţie care să-i

plăcere lui Serghei Ivanovici şi să-i abată gindui de la boiul

sirbilor şi de la chestiunea slavă la care făcuse aluzii

vorbind despre indeletnicirile sale de Ia Moscova, Levir

aduse vorba despre cartea fratelui său.

— la spune-mi, au apărut recenzii despre cariea ta ?

intrebă Levin.

Intenţia intrebării il făcu pe Serghei Ivanovici să zim*

bească.

—- Nimeni nu se ocupă de asta, şi eu mai puţin deci

oricine, răspunse el. Ia te uită, Daria Alexandrovna, vine

ploiţa, adăugă Serghei Ivanovici, aratind cu umbrela nişt

nori albi care se iviseră deasupra virfuJui plopilor.

Cuvintele acestea au fost de ajuns ca raporturile — nt

ostile, dar reci — dintre fraţi, de care Levin căutase atfj

să se ferească, să se infiripe din nou intre dinşii.

Levin se apropie de Katavasov.

.— Ce bine ai făcut că te-ai gindit să vii !

—Am vrut să vin mai demult. Acum o să stăm

vorbă şi o să ne vedem. L-ai citit pe Speneer ?

—incă nu l-am isprăvit, zise Levin. Dealtfel, acum n

mai am nevoie de el.

—Cum vine asta ? Ciudat de tot. Şi de ce nu mai

nevoie ?

—Fiindcă m-am convins pentru totdeauna că n-am ≪ă

găsesc nici la el, nici Ia cei deopotrivă cu dinsul

dezlegarea j

problemelor care mă frămintă. Acum...

Dar expresia de linişte şi de veselie intipărită pe figura

lui Katavasov il opri să urmeze ; i se făcu milă de starea

lui sufletească, pe care el avea sa i-o tulbure desigur eu;

această convorbire. Şi, adueindu-şi aminte de bunele sale j

intenţii, Levin adăugă :

,.—-. Dealtfel, vom vorbi mai tirziu. Dacă vrefi să vă duceţi

Ia prisacă, poftiţi pe aici pi ararea asta. .-puse el Juturcr.

￡58

tn curind ajunseră pe o potecă ingustă intr-o poiană

necosila, acoperită intr-o