Anna karenina

zimbet. Sprijinea cu o mină capul copilului grăsuliu, intins

pe spate, care dădea din picioare, iar cu cealaltă storcea

buretele deasupra lui.

— Vino incoace, priveşte, pliveşte ! ii arătă Kitty, cind

bărbatul său se apropie de ea. Are dreptate Agafia Mihailovna.

Mitea ne recunoaşte.

441

Acesta era evenimentul pentru care fusese chemat : in

acea zi, copilul incepu să recunoască, fără indoială, pe

toţi ai săi.

De indată ce Levin se apropie de băiţă, se făcu numaidecit

o experienţă pentru el. Experienţa izbuti pe deplin.

Bucătăreasa, anume adusă pentru asta, se aplecă asupra

copilului. Mitea se incruntă şi dădu negativ din cap. Apoi

se aplecă Kitty asupră-i. Un zimbet insenină faţa copilului.

Mitea se sprijini cu minutele in burete şi, potrivindu-şi

buzele, scoase un sunet de mulţumire atit de ciudat, incit

nu numai Kitty şi dădaca, dai1 chiar şi Levin fură cuprinşi

de o neaşteptată incintare.

Scoaseră copilul din baie, ţinindu-1 pe palme, turnară

peste el apă curată, il infăşurară intr-un cearşaf, il şterseră

şi — după ce Mitea scoase un ţipăt sfişietor —■ i-1 dădură

mamei.

—Imi pare aşa de bine că incepi să-1 iubeşti, ii spuse

Kitty soţului, după ce, cu copilul la sin, se aşeza liniştită

la

locul său obişnuit. Sint foarte mulţumită. incepuse să

mă

amărască mărturisirea ta că nu simţi nimic pentru

dinsui.

—Nu ! Am spus eu că nu simt nimic ? Am spus nu

mai că eram dezamăgit.

—Cum ? Dezamăgit de el ?

—Adică nu dezamăgit de dinsui, ci de sentimentele

mele. Mă aşteptam Ia ceva mai mult. Mă aşteptam să

se

infiripe in mine un sentiment nou şi plăcut, ca o

surpriză.

In loc de asta, am simţit un amestec de dezgust şi de

milă...

Kitty il ascultă cu luare-aminte, pe deasupra copilului,

punindu-şi in degetele sale subţiri inelele pe care le scosese

inainte de a-1 scălda pe Mitea.

— Dar mai ales aveam infinit mai multă teamă şi milă

decit plăcere. Astăzi insă, după spaima din timpul furtunii,

mi-am dat seama cit de mult il iubesc.

Un suris lumină chipul lui Kitty.

— Te-ai speriat tare ? il intrebă ea. Şi eu m-am spe

riat ; dar acum, după ce-a trecut, sint incă mai inspăimintată.

Mă voi duce să văd stejarul. Dar ce simpatic e Katavasov

! Dealtfel, toată ziua de azi a fost aşa de plăcută !

Şi tu te porţi aşa de drăguţ cu Serghei Ivanovici, cind

vrei... Acum du-te la dinşii. După scăldat, aici e totdeauna

cald şi-s aburi...

♦42

XIX

Cind ieşi din odaia copilului şi rămase singur, Levin işi

aminti numaidecit gindul pe care incă nu şi-1 limpezise.

in loc să se ducă in salon, unde se auzeau glasuri, se

opri pe terasă şi, sprijinindu-se cu coatele de balustradă,

se uită la cer.

Se innoptase de-a binelea. Spre miazăzi, incotro privea

el, cerul era senin. Norii se ingrămădiseră de partea cealaltă,

unde scăpărau fulgere şi de unde veneau tunete indepărtate.

Levin ascultă stropii picurind ritmic din teii

parcului. Se uită la cunoscutul triunghi de steie, la Calea

Laptelui cu ramificaţiile sale, care trecea prin mijloc. La

fiecare străfulgerare, nu numai Calea Laptelui, ci şi stelele

cele vii se mistuiau in adincuri. Cum se stingea insă fulgerul,

stelele răsăreau din nou in acelaşi loc, azvirlite parcă

de o mină dibace.

≪Dar ce mă pune de fapt pe ginduri ?≪• se intrebă Levin,

simţind dinainte că dezlegarea indoielilor sale, deşi n-o

cunoştea incă, se şi săvirşise in sufletul lui.

≪Da. Singura manifestare evidentă şi indiscutabilă a

divinităţii sint legile binelui, destăinuite lumii prin revelaţie

şi pe care le simt in mine. In recunoaşterea acestor

legi, nu inseamnă că eu mă unesc cu alţii, ci, vrind-nevrind,

sint unit cu alţi oameni intr-o singură adunare de

credincioşi, care se numeşte biserică. Dar ce sint evreii,

mahomedanii, confucienii, budiştii ? işi puse el aceeaşi intrebare

care i se părea primejdioasă. Se poate ca aceste

sute de milioane de oameni să fie lipsiţi de cea mai mare

fericire, fără de care viaţa n-are nici un rost ? Levin căzu

pe ginduri, se corectă insă numaidecit. Dar ce anume mă

interesează in fond ? işi zise el. Mă interesează atitudinea

faţă de divinitate a tuturor credinţelor de tot felul din intreaga

omenire ? Mă interesează problema revelării lui

Dumnezeu in genere, pentru intreaga omenire, cu toate

punctele obscure existente. Ce fac eu ? Mie personal, inimii

mele, mi s-a dezvăluit indiscutabil o conştiinţă inaccesibilă

raţiunii, iar eu mă incăpăţinez s-o exprim prin raţiune

şi in cuvinte ?

443

Oare nu ştiu că stelele nu se mişcă ? se intrebă L>

uitindu-se ia o planetă strălucitoare car≫ schii intre

timp poziţia faţă de creanga din v ir;-■..■. ■nv: mesteam căn.

Uitindu-mă insă la mişcarea stelelor, nu-mi pot incfaJB pui

rotaţia pămintului. De aceea am dreptate spunind ca

6telele se mişcă.

Dar oare astronomii ar fi putut inţelege şi cakula cevasj

dacă ar fi ţinut seamă de toate mişcările coroples riate ale

pămintului ? Toate minunatele lor dec privire la

distanţele, greutatea, mişcarea şi peri corpurilor cereşti

se intemeiază numai pe mişcarea a aştrilor imprejurul unui

pămint neclintit, pe acea care văzută acum inaintea mea,

care a fost la fe milioane de oameni de-a lungul veacurilor

— mişc a fost şi va fi totdeauna ia fel şi căreia i se poate di

crezare. După cum concluziile astronomilor ar fi şarte şi

şubrede dacă nu s-ar fi intemeiat pe observare; cerului

vizibil faţă de un anumit meridian şi de un anumit

OFizont, tot atit de deşarte şi de şubrede ar fi fost

conclud ziile mele dacă nu s-ar fi intemeiat pe acea

inţelegere binelui care a fost şi va fi totdeauna aceeaşi

pentru toată lumea, dezvăluită mie de către creştinism,

şi in care sufita! meu poate oricind să creadă. Dar n-am

dreptul şi nicil putinţa să dezleg problema altor credinţe şi

a raporturilor 1 lor cu dumnezeirea.≫

— Ah ! Nu te-ai dus ? se auzi deodată glasul Iui Kuty

care se indrepta pe acelaşi drum inspre salon. Ce-i ? Eşti

supărat ? il intrebă ea, uitindu-se cu luare-aminte fa chipul

său luminat de stele.

Dar Kitty nu i-ar fi putut vedea bine faţa, dacă un fulger,

făcind din nou să pălească stelei;:, nu i-ar fi luminat-o.

La lumina fulgerului, Kitty ii privi chipul pirsă in străfund

şi, vă'zindu-1 liniştit şi voios. ii zinibi.

≪Mă-nţelege, işi zise Levin. Ştie la ce ma glndese. S

spun ori să nu-i spun ? Da, să-i ^pun.≫

Dar tocmai in clipa cind el vroia să i pa vorba,

Kitty i-o luă inainte :

— Ascultă. Rostea, fii bun, il rugă • - oaia

din colţ. Vezi dacă Serghei lvanovici ai

Eu mă sfiesc. Vezi dacă i-a pus lavoarul cel /;■

444

— Bine. mă duc numaidecit, răspunse Levin sculin-du-se

şi sarulind-o,

≪Nu. Nu trebuie să-i spun. se gindi el, cind Kitty trecu

inaintea lui. De taina asta mare, care nu poate fi exprimată

in cuvinte, numai eu arn nevoie.

Acest sentiment nou nu m-a schimbat, nu m-a făcut

fericit, nu m-a luminat dintr-o dată, aşa cum am visat eu

şi, ca şi in sentimentul patern faţă de fiul meu, nici aci

n-am avui o surpriză. Este credinţă ori nu este — nici eu

nu ştiu ; sentimentul acesta insă mi s-a strecurat prin suferinţă

in suflet şi s-a inrădăcinat adine acolo.

Tot aşa am să mă supăr pe Ivan, vizitiul : tot aşa am

să mă inflăcărez in discuţii, exprimindu-mi ideile hodo-ronctronc

; acelaşi zid are să rămină intre adincul sufletului meu

şi ceilalţi oameni, fie chiar şi soţia mea ; tot aşa am s-o

invinovăţesc pentru spaima mea şi am să mă căiesc pe urmă

; tot aşa n-am să pătrund cu raţiunea de ce mă-inchin, şi

totuşi o să mă inchin. Viaţa mea insă, toată viaţa mea —

indiferent de ceea ce s-ar putea intimpla cu mine — fiecare

clipă a vieţii acesteia, nu numai că nu mai este acum

lipsită de sens ca mai inainte, dar are un netăgăduit rost al

binelui pe care eu sint stăpin să-1 dau vieţii."

S F l R Ş I T

un. am. u≪j-gtfKA

Nr.

Lector : AUREL BUICIUC

Tehnoredactor : 3LENA POPESCO

Bun de tipar ; ll.ll.1980. Coli tipar : 28.

Comanda nr. 612 Combinatul

Poligrafic ..Casa Scintell" Bucureşti —

Piaţa Scinteii nr. 1 Bepublica

Socialistă Romania

I