Anna karenina

Nu-i nimic extraordinar. Totuşi ii e mai bine, vorbeau ei in

şoaptă, zimbind unul altuia.

Amăgirea aceasta nu ţinu insă mult. Bolnavul adormi liniştit,

dar după o jumătate de oră il trezi tuşea. Toate nădejdile

celor din juru-i, cit şi ale lui insuşi, se risipiră dintr-

o dată. Realitatea suferinţei nărui nădejdea lui Levin, a

lui Kitty şi chiar a bolnavului. Nu mai incăpea nici o ială :

nimeni nu se mai gindea la speranţele de mai inaint

Fără să mai pomenească măcar de ceea ce crezuse

jumătate de oră mai inainte, ca şi cum i-ar fi fost ruşii

chiar să-şi amintească, bolnavul ceru să facă inhalaţii

iod dintr-un borcan acoperit cu o hirtie găurită. Levin |

intinse borcanul. Aceeaşi privire plină de nădejde păf

masă, pe care Nikolai o avusese cind primise maslul,

aţinti acum asupra lui Konstantin Dmitrici, cerindu-i

confirme spusele doctorului că inhalatiile de iod fac minui

— Cum ? Katia nu e aci ? horeai muribundul, căutinc

cu privirea, cind Levin intări in silă afirmaţia doctorul*