Anna karenina

m

*lfeid privirile lor mirate ŞT sfioase se irtflhart, Le≫M≫ ijl

simţi că acum sint un trup şi un suf lefc a; in aceeaşi

noapte, după masă, tinerii căsătoriţi plecară kt ţară.

VH

De trei iuni, Vwmski şi Anna călătoreau impreună prin

Europa. Vizitaseră Veneţia, Roma, Neapole şi abia sosiintr-

un orăşel italian, unde vroiau să se oprească pe≫-

citva timp.

' Un majordom impunător, cu părul des şi pomădat, despărţit

de o cărare care incepea de la ceafă, imbrăcat in

•frac şi cămaşă albă cu plastron mare de olandă, cu o miiliiţime

de brelocuri care se bălăbăneau pe pintecele său ro-

■tund, stătea cu miinile in buzunare şi cu ochii inchişi pe

jumătate, dispreţuitori,, şi Făspundea alene la intrebările

unui domn. Auzind de partea cealaltă a scării paşi cate

urcau, majordomul intoarse capul şi, eind văzu pe conteie

rus, care ocupa camerele cele mai frumoase, işi scoase r≪4r

pectuos miinile din buzunare şi, inclinindu-se, ii spuse că

se intorsese curierul şi că afacerea cu inchirierea palazza*-

ului se incheiase. Administratorul general era gata să se≪fr

neze contractul.

—A ! imi pare foarte bine, zise Vronski. Doamna e

acasă ?

—Ieşise la plimbare, dar s-a intoE& ciiiar aeraao, răs

punse maj ord omul. ; . :

Vronski L≪i scoase pălăria rnaoe ≪i IXBţJm. largi şi cu o

batistă işi şterse de nădtişeala fzwntea ≪i pirul dat pe

spate, care-i acoperea chelia şi jumătate din ≪techi. Apoi,

după ce aruncă o privire distrată domnultţjt eare tot mai

stătea actiki .şi se uita la dinsul, vru să teeacă inainlu.

^... — Domnul acesta e rus şi intreabă de daaaftaeavoast.ra,

H anunţă majordomul.

: , Cu un sentiment nelămurit de ciudă dl nicăieri nu

■eapă de cunoscuţi- in acelaşi timp şi cu dcucii&ţa. de a găsi

Q cit 4fe mică distracţie in monotonia vieţii sale,

mm'mi- ■ ■ ■ ■ " ' ' • ■ ■ • ■

ee -uită facă o dată la donatul care se____„ _... - ! , _ *

se oprise in clipa aceea. Ochii lor se isanewăsmA In WtOşfi'

—Goleniscev !

—Vronski i

Era intr-adevăr Goleniscev, colegul lui \ronski din:

Gorpul pajilor. Goleniscev făcuse parte din partidul liberal,

isprăvise şcoala fără grad militar şi nu intrase nicăieri

in serviciu. Colegii se despărţiseră şi de atunci nu se mai;

intalniseră decit o singură dată.

Cu prilejul acelei intilniri, Vronski inţelese că Goleniş-,

cev işi inchinase viaţa unei cariere intelectuale lifeere, dis~

preţuind din această pricină activitatea şi gradul Iul,

Vronski. De aceea, la acea intalnire cu Golenişeev, Vronsk*≫

ii răspunse cu o atitudine rece şi mandră pe care o adoptt>

faţă de unii oameni şi care insemna : ≪Poate să vă placfc

ori nu felul meu de trai. Mi-e totuna. Dar trebuie să mă

respectaţi, dacă vreţi să aveţi vreo legătură cu minej^

Goleniscev arătă o nepăsare plină de dispreţ faţă de tonii

lui Vronski. Această intilnire ar fi trebuit parcă să-i de≫≫,

partă şi mai mult. Totuşi, acum, recunoscandu-se, anrindfii

se inseninară şi scoaseră exclamaţii de bucurie. Vronsift

nu se aşteptase deloc ca această intilnire să-1 bucure atit.

Dar probabil că nici el nu-şi dădea seama cit de mult se

plictisea. Uitase impresia neplăcută & ultimei intilniri şi,

ou inima deschisă şi bucuroasă, intinse mina fostului său

ooieg. Aceeaşi expresie de bucurie inlocui şi aerul jarat de

pină atunci de pe faţa lui Goleniscev.

— Ce bine-mi pare că te văd 1 zise

ea wi zambet prietenos dinţii sănătoşi şi albi.

—Auzeam : Vronski. Dar nu ştiam care

pare toarte, foarte bine.

—Să intrăm. Ei, ce mai faci ?

—Mă aflu aici de aproape doi ani. Lucree.

—A ! făcu Vronski, interesat. Dar să intrăm.~ După

obiceiul specific rusesc, Vronski incepu să spună in

franţuaeşte,

in loc să vorbească ruseşte, ceea ce vroia să

as-

CUBM& faţă de servitori. O cunoşti pe Karenina ?

Călătorim

lnopreimă. Mă duc la ea, rosti Vronski in franţuzeşte,

uitindUl-