Anna karenina

Tizlan, cunoscut sub numele de Tintorelto.

J — Anna Kareitina, voi.

vr^a să inţeleagă că sintem urmaşii BisarftţttMi, incepu

Golenişcev o lungă .şi inflăcărată explicaţie.

La inceput, Vronski se simţi cam stingherit, fiindcă nu

cunoştea primul articol asupra Celor două origini, despre

care autorul ii vorbea ca de ceva cunoscut. Pe urmă, cind

Golenişcev incepu să-şi expună ideile şi Vronski il putu

urmări, deşi nu cunoştea Cele două origini, il ascultă cu

interes, fiindcă vorbea frumos. Dar Vronski era mirat şi

nemulţumit de excitaţia nervoasă de care dădea dovadă

Golenişcev revenind la subiectul ce-1 preocupa. Pe măsură

ce acesta vorbea, ochii i se aprindeau din ce in ce, răspundea

tot mai repede unor adversari imaginari ; iar expresia

feţei sale arăta o ingrijorare şi o jignire tot mai mare.

Amintindu-şi-1 pe Golenişcev ca un băiat slăbuţ, vioi,

blind şi cu sentimente nobile, totdeauna cel mai bun elev

din Corpul pajilor, Vronski mi era deloc in stare să inţeleagă

pricinile excitaţiei sale şi niei n-o indreptăţea. Nu-i

plăcea mai ales că Golenişcev, om de lume, se punea pe

aceeaşi treaptă cu nişte scribi care-1 -enervau şi-1 scoteau

din sărite. Meritau oare ? Vronski na admitea asta. Simţea

insă in acelaşi timp că Golenişcef e nefericit, şi-i era

milă de dinsul. Pe faţa lui expresivă, ■destul de frumoasă,

se citea o suferinţă aproape bolnăvicioasă, in timp ce, fără

să bage de seamă că Anna se intorsese, işi exprima cu repeziciune

şi inflăcărare ideile.

Cind intră Anna cu pălăria pe cap, pelerina pe umeri,

o umbrelă jucind in mina ei frumoasă şi se opri lingă

dinsul, Vronski se simţi uşurat, mulţumit să scape de privirile

infrigurate ale lui Golenişcev, aţintite asupră-i, şi se