printre ale cftral i
M BUfnartt ţi tabloul „Christos se arată mulţimii".
girante DookJ Frledrich (1808—1874) — teolog şi filozof german,
Ml MararM M „Viaţa lui Christos" neagă miracolul.
• Jtanon Ernest Joseph (1823—1892) — filozof Idealist francei. autaM
r luwftrl despre inceputurile creştinismului.
'; — Mă indoiesc. E un portretist de seamă. Aţi văzut
portretul doamnei Vasilcikova făcut de dinsul ? Dar mi
fie pare că Mihailov nu mai vrea să picteze portrete. Poate
4e aceea e şi lipsit de mijloace. iţi spun că... 4' — Nu l-aş
putea ruga să facă portretul Annei Arks-dievna ? zise
Vronski.
— De ce portretul meu ? intrebă Anna. După portre
tul tău nu mai vreau altul. Mai bine s-o picteze pe Any
(aşa ii spunea fetiţei). Uite-o şi pe ea, adăugă Anna, uitindu-
se pe fereastră la doică, o italiancă foarte frumoasă,
care plimba copilul in grădină, şi numaidecit ii aruncă o
privire furişă lui Vronski.
Doica cea frumoasă, căreia Alexei ii pictase capul pentru
un tablou de-al său, era singura amărăciune tainică
din viaţa Annei.
Pictind-o, Vronski ii admirase frumuseţea şi tipul me
dieval. Anna nu indrăznea să recunoască că se temea de a
nu fi geloasă pe doică. De aceea nu ştia cum să se poarte
mai frumos cu dinsa, răsfaţind-o atit pe ea, cit şi pe băieţ-
aşul ei. '■■•'"
' Vronski g≪ uită şi el mai intii pe fereastră, apoi in
ochii Annei ; după aceea, iritorcindu-se brusc /spre Golenisoev,
il inftibă : ' ■ •
—Ii cunoşti pe Mihailov ?
—L-am ifltilnit de citeva ori. E un original. N-are
nici un pic de cultură. Ştiţi, e unul dintre oamenii
ăştia
noi, sălbatici, pe care-i intilneşti astăzi atit de des :
unul
dintre liber-cugetătorii crescuţi d'emblee * in ideile
ne
credinţei, negativismului şi ale materialismului. Mai
ina
inte, urmă Golenişcev fără să observe, sau nevrind să
ob
serve că şi Anna şi Vronski ar fi dorit să spună ceva,
mai
inainte, un liber-cugetător era un om crescut in
invăţă
tura religiei, legalităţii şi a moralităţii, care ajungea
după
■ mult zbucium şi luptă la libera-cugetare. Astăzi insă răsare
un nou gen de liber-cugetători innăscuţi, care se ridică
fără să fi auzit măcar de existenţa unor legi morale,
sau despre religie, ori că există autorităţi, şi care sint
crescuţi in ideea unui negativism total — pe scurt, nişte
sălbatici. Aşa e şi Mihailov. Mi se pare că e bău.tul unui
1 Dintr-o dată (tt.).
40
fecior in casă*> Jf-*≫te'tţeti&jk ^≪Seifflse.După ce a intrat la Academie
şi şi-a făcut un nume, fiindcă nu e prost, el s-a gindit
şi la cultură. A recurs atunci la ceea ce i se părea că ar
fi izyorul culturii — la reviste. Vă daţi seama — pe vremuri,
un om care ar fi vrut să se cultive, să zicem un,
francez, s-ar fi apucat să studieze pe toţi clasicii : teologi,
dramaturgi, istorici, filozofi... inchipuiţi-vă ce efort intelectual
l-ar fi costat ! La noi insă, in zilele noastre, el a
dat de literatura negativistă. Şi-a insuşit repede esenţa
ştiinţei negative — şi gata ! Mai mult : chiar in această
literatură, el ar fi găsit acum vreo douăzeci de ani semnele
unei lupte impotriva părerilor intemeiate pe concepţii
seculare. Ar fi inţeles din lupta asta că a mai fost şi
altceva decit ceea ce ştie el. Dar astăzi, găseşte o literatură
care nici nu-şi dă osteneala să polemizeze cu vechile concepţii,
ci se mulţumeşte să afirme că nu există nimic afară
de avolution, selecţie, lupta pentru existenţă. Asta e tot.
in articolul meu...
— Ştiţi ce ? zise Anna, care in răstimp schimbase pe
furiş o privire cu Vronski şi ştia că nu-1 interesa cultura
acestui artist, ci numai se gindea să-1 ajute şi să-i comande
un portret. Ştiţi ce ? il intrerupse hotărit Anna pe Gole- s nlşcev, care se inflăcărase la vorbă. Să mergem la dinsul.
Golenişcev se potoli şi primi cu plăcere. Dar pentru că t artistul locuia intr-un cartier indepărtat, hotăriră să ia o,
trăsură.
Peste o oră, Anna, aşezată cu Golenişcev in fundul \
trăsurii, şi Vronski, pe scăunelul din faţă, se opriră in
dreptul unei case noi şi frumoase, intr-un cartier indepărtat.
Aflind de la portăreasă, care le ieşise in intimpinare,
că Mihailov obişnuia să primească lumea in atelie-•
rul său, dar că in momentul acela se afla acasă la dinsul,
la doi paşi de acolo, ei ii trimiseră cărţile de vizită, cu rugămintea
de a le ingădui să vadă tablourile.
Cind i se aduse cartea de vizită a contelui Vronski şi a
Iul Golenişcev, pictorul Mihailov lucra ca de obicei. Toată
dimineaţa lucrase in atelier la o pinză mare. Cind se in-
41
toane mama, artistei se supăr* pe soţia sa, fiindcă
aceasta jtiNMe H§ W .fisţeleagă cu proprietăreasa,
care veniafcf
| spus de o sută de ori să nu intri in vorbă cu
ăinsmţ>Oiiewn, eşti o proastă ; iar cind incepi să dai şi explicaţii
ift italieneşte, te prosteşti de trei ori pe-atit. fi
^pus# HlHtaalov după o ceartă lungă.
— Oaeft n-ai grijă de datorii ! Eu n-am nici o vină.
Dacă ≪ţ fi avut bani...
—* Iis*§-mă in pace, pentru numele lui Dumnezeu !
bbuctti iiihailov cu lacrimi in glas şi, astupindu-şi urechile,
Intră In odaia lui de lucru şi inchise uşa. ≪N-are pic de
minte≫ & mormăi Mihailov. Se aşeză la masă şi, deschizind
cmaptse apucă numaidecat să lucreze cu inverşunare la
o schifi ittGfepută. Niciodată nu lucra mai cu foc şi mai
bine aedft atunci cind ii mergea prost şi, mai ales, cind se
certa cu iwwrastă-sa. ≪Ah ! Să mă ia dracu !≫ gindea pictoful,
luci'ind mai departe. Făcea schiţa figurii unui om in
jjrada unui acces de minie. Mai făcuse o schiţă, dar era
nemulţumit de ea. ≪Nu. Cealaltă era mai bună... Unde-o
fi?≫ Se duse la soţia sa şi, incruntat, fără să se uite la
cRnsa, o intrebă pe fetiţa cea mai mare unde era hirtia pe
care i-o dăduse. Găsi hirtia cu schiţa — aruncată şi pătată
cu picături de ceară de la luminare. Luă totuşi schiţa, o
puse in faţa lui pe masă şi, eu ochii pe jumătate inchişi,
incepu să se uite la ea. Deodată zimbi şi dădu din miini
bucuros. Aşa, aşa ! spuse el, şi, inşfăcind un creion, incepu
£ă deseneze cu repeziciune. Pata de ceară dădea schiţei un
ect nou.
in timp ce desena, işi aminti dintr-o dată de figura
energică, de bărbia proeminentă a unui negustor de Ia
care lua ţigări de foi. Făcu omului său intocmai faţa şi
bărbia negustorului şi izbucni intr-un ris bucuros. intr-o
clipă, figura născocită şi lipsită de viaţă se insufleţise in-tratit,
ineit n-avea nevoie să-i mai adauge nimic. Prinsese
viaţă. Bineinţeles, mai avea de făcut unele mici corectări ;
de pildă, ar fi mai bine, şi chiar trebuie, să schimbe atitudinea;
jiiriiiHrrli r să modifice cu totul poziţia braţului
stin^jfi .fcă-i'de≫ părul pe spate. Dar făcind aceste retuşări,
pictofttl nu-schimba nimic din expresia omului, a
nu
parta numai ceea ce-1 ascundea. indepărta parcă ş ^
(lin pricina căruia nu se putea vedea intreg omul. Fiecakfe
trăsătură nouă nu făcea decit să scoată la iveală chipul, in
toată vigoarea şi energia lui, aşa cum i se infăţişase deodată
din pricina unei pete de ceară. Tocmai isprăvea
achita făcută cu grijă, cind i se aduseră cărţile de vizită.
— indată, indată !
Se duse la soţia sa.
— Haide, Saşa, nu mai fi supărată ! o mingiie el, zinabindu-
i sfios, cu duioşie. Amindoi am fost vinovaţi, şi tu,
fi eu. Am să indrept eu lucrurile.
După ce se impacă cu nevasta, işi puse pălăria in cap,
se imbrăcă cu paltonul măsliniu cu guler de catifea şi se
indreptă spre atelier. Uitase de schiţa lui izbutită. Acum
il bucura şi-1 tulbura vizita acestor ruşi de seamă, care veniseră
cu trăsura la atelierul său.
Cit despre pinza Iui care se afla acolo pe şevalet, Mihailov,
in adincul sufletului, credea că nimeni nu mai pictase
pină atunci un asemenea tablou. Nu~şi inchipuia că
era mai bun decit operele lui Rafael, ştia insă un lucru,:
că ceea ce vroise să redea — şi redase — nu fusese incă
infăţişat niciodată, de nimeni. Deşi era adinc convins ≪ie
acest lucru, şi incă de multă vreme, chiar de cind incepuse
să-1 picteze, totuşi părerile oamenilor — oricare ar fi fost
ele — aveau pentru dinsul o enormă importanţă şi-1 tulburau
pină in adincul inimii. il tulbura profund orice ofeservaţie,
oricit de neinsemnată, care dovedea că acei careţi
judecau găseau măcar o mică parte din ceea ce vedea el
insuşi in aeest tablou. Atribuia totdeauna criticilor o adiacime
de inţelegere mai mare decit aceea pe care o avea
el insuşi. Aştepta totdeauna de la dinşii să descopere ceva
nou, ceva ce nici el nu afla in pinza lui. Şi deseori i se
părea că descoperea acest lucru in criticile spectatorilor
Se apropie cu paşi repezi de uşa atelierului. Cu toată
tulburarea lui, il uimi lumina blindă care invăluia silueta
Annei Stătea in umbra scării şi-1 asculta pe Golenişcev,
care-i vorbea cu aprindere, şi totodată se uita cu luareatninte
de departe la pictorul care se apropia. Acesta, fără
să-şi dea seşma, in timp ce se apropia de dinşii, inregistra
această irai≫e≪≪, ţfe* intipări in minte, de unde avea s-o
4*
scoată la ftfiVoie, aşa cum se inlimplasc şi cu bărbia negustorului
careţi vindea ţigări. Vizitatorii, de mai inainte
dezamăgiţi din pricina povestirilor lui Golenişcev despre
pictor, rămaseră şi mai dezamăgiţi de infăţişarea sa. Statura
lui mijlocie, indesată, mersu-i săltat, pălăria cafenie,
paltonul măsliniu şi pantalonii strimţi, cind toată lumea
purta de mult pantaloni largi, şi mai ales faţa lată şi comună,
cu expresia de sfială amestecată cu dorinţa de a-şi
păstra demnitatea ce se citea pe ea, totul le făcu o impresie
neplăcută,
— Poftiţi, vă rog, ii invită pictorul, silindu-se să pară
nepăsător. Apoi trecu intr-o săliţă, scoase cheia din buzunar
şi deschise uşa.
XI
Intrind in atelier, pictorul Mihailov aruncă o nouă privire
asupra musafirilor şi reţinu expresia feţei lui Vronski, mai cu
seamă pomeţii obrajilor săi. Simţul lui artistic nu inceta să
lucreze nici o clipă, aduna mereu material. Deşi il tulbura
gindul că se apropia momentul judecării operelor sale,
pictorul aprecia cu repeziciune, fineţe şi exactitate pe
tustrei vizitatorii, după unele semne abia perceptibile. Unul
(Golenişcev) era, desigur, un rus din localitate. Artistul nuşi
amintea numele său, nici unde-1 intilnise, nici ce
vorbise cu dinsul. işi aducea aminte numai de figura lui —
cum reţinea toate figurile pe care le văzuse Cindva in
viaţă. işi amintea de asemenea că era dintre acele
persoane clasate de mintea sa in uriaşul compartiment al
fizionomiilor sărace ca expresie, in ciuda aparenţei lor de
originalitate. Părul lung şi fruntea foarte lată dădeau
chipului său o individualitate exterioară, in timp ce o
expresie de agitaţie puerilă i se concentrase la rădăcina
nasului ingust. Vronski şi Karenina păreau nişte ruşi bogaţi,
oameni de seamă, ignoranţi in materie de artă, ca
toţi ruşii procopsiţi care se prefăceau că admiră şi pre*
' ţuiesc arta. „Au vizitat, fără indoială, toate galeriile vechi
şi acum colindă atelierele contemporanilor, ale şarlatanilor
de nemţi şi ale dobitocilor de englezi ffrerafaeliţi, şi att
u
venit şi la mine, nttmai ca să-*şi incheie paratul", se gindi
Mihailov. Cunoştea foarte bine obiceiul diletanţilor (cu cit
Slnt mai deştepţi, cu atit e mai rău) de a vizita atelierele
pictorilor contemporani numai cu scopul de a avea dreptul
Să spună că arta a decăzut şi, cu cit priveşti mai mult opera
pictorilo-r nai, cu atit iţi dai mai bine seama că vechii
şi marii maeştri au rămas neintrecuţi. Mihailov se aştepta
la toate acestea, le citea pe feţele lor, in nepăsarea cu care
Vorbeau intre dinşii, in felul cum priveau manechinele şi
busturile, şi se plimbau in voie, aşteptind să descopere
pinza. Cu toate acestea, in timp ce işi intorcea lucrările,
ridica storurile şi trăgea pinza ce acoperea tabloul, pictorul
simţea o adincă tulburare, fiindcă — deşi era convins
că toţi ruşii bogaţi şi de seamă sint nişte dobitoci, nişte
prostănaci — totuşi Vronski şi mai ales Anna ii plăceau
mult.
— Poftiţi, zise el, dindu-se la o parte cu mersul său
Săltat, şi arătă tabloul. Christos inaintea lui Pilat. Evanghelistul
Matei, capitolul XXVII, adăugă pictorul, simţind
că buzele incepeau să-i tremure de emoţie. Se dădu
indărăt şi se opri in spatele vizitatorilor.
in cele citeva clipe cit vizitatorii se uitară in tăcere la
tablou, Mihailov il privi şi el. il privi indiferent, cu ochii
unui străin. In aceste citeva clipe, artistul crezu că vizitatorii
vor face suprema şi dreapta judecată, tocmai ei, aceia
pe care-i dispreţuise atit de mult cu citeva clipe mai
inainte. Uitase tot ce crezuse despre tablou in timpul celor
trei ani cit lucrase la el. Uitase toate calităţile tabloului,
de care nu se indoia. Cerceta pinza cu privirea lor cea
nouă, rece, ca un străin, şi nu vedea in ea nimic bun. Găsea
pc primul plan faţa minioasă a Iui Pilat şi chipul liniştit
al lui Christos, iar pe planul al doilea, siluetele slujitorilor
lui Pilat şi figura lui Ioan, care urmărea ceea ce se petrecea.
Fiecare chip, zămislit inăuntrul lui, după atitea căutări,
atitea greşeli şi retuşări, cu caracteristicile sale deosebite,
fiecare faţă care-i prilejuise atita trudă şi atitea
bucurii, figurile acestea, mutate de nenumărate ori pentru
respectarea ansamblului, nuanţele coloritului şi ale tonurilor,
pe care le realizase cu atita muncă — toate i se pă-
Dostları ilə paylaş: