care-şi
mişca neputincioasă picioarele. O aşeză cu virful
cuţitului
pe o frunzuliţă tare de plop.
430
—Dar cine a declarat război turcilor ? Ivan Ivanici
Kagozov, contesa Lidia Ivanovna şi madame Stahl ?
—Winwnd n-a declarat război ; dar oamenii ii compă
timesc pe semenii lor in suferinţă şi doresc să-i ajute,
zise
Koznişev.
—Dar prinţul nu vorbeşte de ajutor, ci de război, obst-
rvă Levin, luind apărarea socrului său. Prinţul spune
că
particularii nu pot lua parte la război fără aprobarea
gu
vernului.
—Kostea, uite o albină i A.u să ne inţepe de-a binelea
! ! strigă Doiiy apărindu-se de o viespe.
—Dar asta nici nu-i albină, e viespe, o linişti Levin.
—Zi, zi ! Care-i teoria dumitale ?'intrebă zimbind Katavasof
pe Levin, provocindu-1 vădit la o discuţie in
con
tradictoriu. De ce n-au particularii acest drept ?
—Teoria mea e următoarea : Războiul este, pe de o
parte, o acţiune atit de bestială, de crudă şi de
ingrozitoare,
incit nici un om (nu mai vorbesc de creştini) nu poate
să-şi
ia personal răspunderea inceperii unui război, ci
numai
guvernul care este chemat să-1 facă, dacă este impins
in
mod inevitabil la război. Iar pe de altă parte, atit
ştiinţa,
cit şi bunul-simţ ne arată că atunci cind e vorba de
trebu
rile statului, şi mai ales cind e vorba de război,
cetăţenii
renunţă la voinţa lor personală. Serghei Ivanovici şi
Kata
vasov, avind răspunsurile pregătite, incepură să
vorbească
in acelaşi timp.
—Dar se pot intimpla cazuri, dragul meu, cind guver
nul nu implineşte voinţa cetăţenilor. Atunci societatea
işi
proclamă voinţa, susţinu Katavasov.
Dar Serghei Ivanovici nu aproba, vădit, această obiecţie.
Auzind cuvintele lui Katavasov, el se incruntă şi
adăugă :
— Degeaba pui astfel chestiunea. Aici nu există un
război declarat, ci numai manifestarea unui sentiment ome
nesc, creştin. Sint omoriţi fraţi de-ai noştri, de acelaşi singe
şi de aceeaşi credinţă. Să zicem chiar că n-ar fi fraţi şi n-ar
avea nici aceeaşi credinţă, ci ar fi pur şi simplu copii, fe
mei, bătrini... Sufletul se revoltă ; iar oamenii ruşi aleargă
in ajutor, ca să se pună capăt acestor grozăvii. Inchipuie-ţi
431
ca ai merge pe stradă şi ai vedea nişte beţivi bătind o femeie
sau un copil. Cred ca n-ai sta să intrebi dacă i s-a
declarat ori nu război acestui om, ei ai tăbări asupra bătăuşilor
şi l-ai apăra pe cel atacat.
:— Dar nu l-aş ucide ! se impotrivi Levin.
—Ba l-ai ucide.
—Nu ştiu. Dacă aş vedea aşa ceva. m-aş lăsa minat de
un sentiment spontan. Nu pot să spun nimic dinainte.
Dar,
nu există şi nici nu poate exista un asemenea
sentiment
spontan cit priveşte prigonirea slavilor.
—Poate că nu-1 ai tu, dar il au alţii, interveni Serghei
Ivanovici, incruntindu-se nemulţumit. Poporul
păstrează
tradiţia pravoslavnicilor care au suferit sub jugul <-păgini-
|
lor Agari≫. Poporul a auzit de suferinţele fraţilor săi şi şia;
spus cuvintul.
—Poate, răspunse nehotărit Levin, dar nu inţeleg. Eu
insumi fac parte din popor şi nu simt nimic.
—Tot aşa şi eu, vorbi bătrinul prinţ. Cind eram in
străinătate, citeam ziare şi mărturisesc ca, incă inainte
de
ororile din Bulgaria, nu inţelegeam deloc de ce au
prins
deodată toţi ruşii atita dragoste pentru fraţii slavi, pe
cind
eu nu simt nici un pic de dragoste pentru ei. Eram
foarte
necăjit. Imi spuneam că sint un monstru sau că.
poate,
Karlsbadul avea efectul ăsta asupra mea. Dar după
ce
ffl-ara intors in ţară, m-am liniştit. Văd că şi afară de
mine
mai sint oameni care se interesează numai de Rusia şi
nu
de fraţii slavi. De pildă, Konstantin.
—Părerile personale nu inseamnă nimic, zise Serghei
Ivanovici. Părerile personale n-au ce căuta aici, eind
in
treaga Rusie, cind poporul insuşi şi-a exprimat
voinţa.
—S-avem iertare, dar eu nu văd asta. Poporul habar
n-are de asta ! adăugă prinţul.
—Nu, papa... Cum habar n-are ? Dar duminica la bi
serică ? intră in vorbă Dolly, care asculta
conversaţia.
Dă-mi, te rog, un ştergar, spuse Daria bătrinului
prisăcar
care se uita zimbind la copii. Nu se poate ca toţi...
■— Ce a fost duminică la biserică ? S-a cerut preotului
să ţină o predică şi a ţinut-o. Oamenii n-au priceput nimic
şi au oftat, ca la orice predică, urmă prinţul. Li s-a spus că
432
se string danii pentru o binefacere ; oamenii au scos cite
o copeică şi au dat. Dar pentru ce — nici ei nu ştiu.
—i Poporul nu poate să nu ştie. Conştiinţa destinelor
sale există veşnic in popor ; şi in clipe ca cele de faţa se
lămureşte de la sine ! spuse cu convingere Serghei Ivanovici,
uitindu-se la bătrinul prisăcar.
Chipeşul bătrin cu barbă neagră, virstată de fire albe,
cu părul des, argintiu, stătea nemişcat cu strachina de
miere in mină, uitindu-se liniştit şi cu blindeţe la boieri de
la inălţimea staturii sale, fără să priceapă de bună seamă
nimic — dealtfel nici nu dorea să priceapă ceva...
—Taman aşa, făcu stuparul, clătinind cu inţeles din
cap la auzul cuvintelor lui Serghei Ivanovici.
—N-aveţi decit să-1 intrebaţi. Habar n-are şi nici nu
se gindeşte la asta, zise Levin. Mihailici, ai auzit de
război ?
il intrebă pe bătrin. Ai auzit ce s-a citit in biserică ? Tu
ce
gindeşti ? Trebuie să ne batem pentru creştini ?
—Ce să ne batem noi capul ? impăratul Alexandru
Dostları ilə paylaş: |