zimbet. Sprijinea cu o mină capul copilului grăsuliu, intins
pe spate, care dădea din picioare, iar cu cealaltă storcea
buretele deasupra lui.
— Vino incoace, priveşte, pliveşte ! ii arătă Kitty, cind
bărbatul său se apropie de ea. Are dreptate Agafia Mihailovna.
Mitea ne recunoaşte.
441
Acesta era evenimentul pentru care fusese chemat : in
acea zi, copilul incepu să recunoască, fără indoială, pe
toţi ai săi.
De indată ce Levin se apropie de băiţă, se făcu numaidecit
o experienţă pentru el. Experienţa izbuti pe deplin.
Bucătăreasa, anume adusă pentru asta, se aplecă asupra
copilului. Mitea se incruntă şi dădu negativ din cap. Apoi
se aplecă Kitty asupră-i. Un zimbet insenină faţa copilului.
Mitea se sprijini cu minutele in burete şi, potrivindu-şi
buzele, scoase un sunet de mulţumire atit de ciudat, incit
nu numai Kitty şi dădaca, dai1 chiar şi Levin fură cuprinşi
de o neaşteptată incintare.
Scoaseră copilul din baie, ţinindu-1 pe palme, turnară
peste el apă curată, il infăşurară intr-un cearşaf, il şterseră
şi — după ce Mitea scoase un ţipăt sfişietor —■ i-1 dădură
mamei.
—Imi pare aşa de bine că incepi să-1 iubeşti, ii spuse
Kitty soţului, după ce, cu copilul la sin, se aşeza liniştită
la
locul său obişnuit. Sint foarte mulţumită. incepuse să
mă
amărască mărturisirea ta că nu simţi nimic pentru
dinsui.
—Nu ! Am spus eu că nu simt nimic ? Am spus nu
mai că eram dezamăgit.
—Cum ? Dezamăgit de el ?
—Adică nu dezamăgit de dinsui, ci de sentimentele
mele. Mă aşteptam Ia ceva mai mult. Mă aşteptam să
se
infiripe in mine un sentiment nou şi plăcut, ca o
surpriză.
In loc de asta, am simţit un amestec de dezgust şi de
milă...
Kitty il ascultă cu luare-aminte, pe deasupra copilului,
punindu-şi in degetele sale subţiri inelele pe care le scosese
inainte de a-1 scălda pe Mitea.
— Dar mai ales aveam infinit mai multă teamă şi milă
decit plăcere. Astăzi insă, după spaima din timpul furtunii,
mi-am dat seama cit de mult il iubesc.
Un suris lumină chipul lui Kitty.
— Te-ai speriat tare ? il intrebă ea. Şi eu m-am spe
riat ; dar acum, după ce-a trecut, sint incă mai inspăimintată.
Mă voi duce să văd stejarul. Dar ce simpatic e Katavasov
! Dealtfel, toată ziua de azi a fost aşa de plăcută !
Şi tu te porţi aşa de drăguţ cu Serghei Ivanovici, cind
vrei... Acum du-te la dinşii. După scăldat, aici e totdeauna
cald şi-s aburi...
♦42
XIX
Cind ieşi din odaia copilului şi rămase singur, Levin işi
aminti numaidecit gindul pe care incă nu şi-1 limpezise.
in loc să se ducă in salon, unde se auzeau glasuri, se
opri pe terasă şi, sprijinindu-se cu coatele de balustradă,
se uită la cer.
Se innoptase de-a binelea. Spre miazăzi, incotro privea
el, cerul era senin. Norii se ingrămădiseră de partea cealaltă,
unde scăpărau fulgere şi de unde veneau tunete indepărtate.
Levin ascultă stropii picurind ritmic din teii
parcului. Se uită la cunoscutul triunghi de steie, la Calea
Laptelui cu ramificaţiile sale, care trecea prin mijloc. La
fiecare străfulgerare, nu numai Calea Laptelui, ci şi stelele
cele vii se mistuiau in adincuri. Cum se stingea insă fulgerul,
stelele răsăreau din nou in acelaşi loc, azvirlite parcă
de o mină dibace.
≪Dar ce mă pune de fapt pe ginduri ?≪• se intrebă Levin,
simţind dinainte că dezlegarea indoielilor sale, deşi n-o
cunoştea incă, se şi săvirşise in sufletul lui.
≪Da. Singura manifestare evidentă şi indiscutabilă a
divinităţii sint legile binelui, destăinuite lumii prin revelaţie
şi pe care le simt in mine. In recunoaşterea acestor
legi, nu inseamnă că eu mă unesc cu alţii, ci, vrind-nevrind,
sint unit cu alţi oameni intr-o singură adunare de
credincioşi, care se numeşte biserică. Dar ce sint evreii,
mahomedanii, confucienii, budiştii ? işi puse el aceeaşi intrebare
care i se părea primejdioasă. Se poate ca aceste
sute de milioane de oameni să fie lipsiţi de cea mai mare
fericire, fără de care viaţa n-are nici un rost ? Levin căzu
pe ginduri, se corectă insă numaidecit. Dar ce anume mă
interesează in fond ? işi zise el. Mă interesează atitudinea
faţă de divinitate a tuturor credinţelor de tot felul din intreaga
omenire ? Mă interesează problema revelării lui
Dumnezeu in genere, pentru intreaga omenire, cu toate
punctele obscure existente. Ce fac eu ? Mie personal, inimii
mele, mi s-a dezvăluit indiscutabil o conştiinţă inaccesibilă
raţiunii, iar eu mă incăpăţinez s-o exprim prin raţiune
şi in cuvinte ?
443
Oare nu ştiu că stelele nu se mişcă ? se intrebă L>
uitindu-se ia o planetă strălucitoare car≫ schii intre
timp poziţia faţă de creanga din v ir;-■..■. ■nv: mesteam căn.
Uitindu-mă insă la mişcarea stelelor, nu-mi pot incfaJB pui
rotaţia pămintului. De aceea am dreptate spunind ca
6telele se mişcă.
Dar oare astronomii ar fi putut inţelege şi cakula cevasj
dacă ar fi ţinut seamă de toate mişcările coroples riate ale
pămintului ? Toate minunatele lor dec privire la
distanţele, greutatea, mişcarea şi peri corpurilor cereşti
se intemeiază numai pe mişcarea a aştrilor imprejurul unui
pămint neclintit, pe acea care văzută acum inaintea mea,
care a fost la fe milioane de oameni de-a lungul veacurilor
— mişc a fost şi va fi totdeauna ia fel şi căreia i se poate di
crezare. După cum concluziile astronomilor ar fi şarte şi
şubrede dacă nu s-ar fi intemeiat pe observare; cerului
vizibil faţă de un anumit meridian şi de un anumit
OFizont, tot atit de deşarte şi de şubrede ar fi fost
conclud ziile mele dacă nu s-ar fi intemeiat pe acea
inţelegere binelui care a fost şi va fi totdeauna aceeaşi
pentru toată lumea, dezvăluită mie de către creştinism,
şi in care sufita! meu poate oricind să creadă. Dar n-am
dreptul şi nicil putinţa să dezleg problema altor credinţe şi
a raporturilor 1 lor cu dumnezeirea.≫
— Ah ! Nu te-ai dus ? se auzi deodată glasul Iui Kuty
care se indrepta pe acelaşi drum inspre salon. Ce-i ? Eşti
supărat ? il intrebă ea, uitindu-se cu luare-aminte fa chipul
său luminat de stele.
Dar Kitty nu i-ar fi putut vedea bine faţa, dacă un fulger,
făcind din nou să pălească stelei;:, nu i-ar fi luminat-o.
La lumina fulgerului, Kitty ii privi chipul pirsă in străfund
şi, vă'zindu-1 liniştit şi voios. ii zinibi.
≪Mă-nţelege, işi zise Levin. Ştie la ce ma glndese. S
spun ori să nu-i spun ? Da, să-i ^pun.≫
Dar tocmai in clipa cind el vroia să i pa vorba,
Kitty i-o luă inainte :
— Ascultă. Rostea, fii bun, il rugă • - oaia
din colţ. Vezi dacă Serghei lvanovici ai
Eu mă sfiesc. Vezi dacă i-a pus lavoarul cel /;■
444
— Bine. mă duc numaidecit, răspunse Levin sculin-du-se
şi sarulind-o,
≪Nu. Nu trebuie să-i spun. se gindi el, cind Kitty trecu
inaintea lui. De taina asta mare, care nu poate fi exprimată
in cuvinte, numai eu arn nevoie.
Acest sentiment nou nu m-a schimbat, nu m-a făcut
fericit, nu m-a luminat dintr-o dată, aşa cum am visat eu
şi, ca şi in sentimentul patern faţă de fiul meu, nici aci
n-am avui o surpriză. Este credinţă ori nu este — nici eu
nu ştiu ; sentimentul acesta insă mi s-a strecurat prin suferinţă
in suflet şi s-a inrădăcinat adine acolo.
Tot aşa am să mă supăr pe Ivan, vizitiul : tot aşa am
să mă inflăcărez in discuţii, exprimindu-mi ideile hodo-ronctronc
; acelaşi zid are să rămină intre adincul sufletului meu
şi ceilalţi oameni, fie chiar şi soţia mea ; tot aşa am s-o
invinovăţesc pentru spaima mea şi am să mă căiesc pe urmă
; tot aşa n-am să pătrund cu raţiunea de ce mă-inchin, şi
totuşi o să mă inchin. Viaţa mea insă, toată viaţa mea —
indiferent de ceea ce s-ar putea intimpla cu mine — fiecare
clipă a vieţii acesteia, nu numai că nu mai este acum
lipsită de sens ca mai inainte, dar are un netăgăduit rost al
binelui pe care eu sint stăpin să-1 dau vieţii."
S F l R Ş I T
un. am. u≪j-gtfKA
Nr.
Lector : AUREL BUICIUC
Tehnoredactor : 3LENA POPESCO
Bun de tipar ; ll.ll.1980. Coli tipar : 28.
Comanda nr. 612 Combinatul
Poligrafic ..Casa Scintell" Bucureşti —
Piaţa Scinteii nr. 1 Bepublica
Socialistă Romania
I
Dostları ilə paylaş: |