Antologie



Yüklə 1.6 Mb.
səhifə22/36
tarix30.12.2018
ölçüsü1.6 Mb.
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   36

Tânăra ucenică a Terpsychorei, cu mâini la fel de dibace ca şi picioarele, trase, cu o mişcare întâi lentă, apoi precipitată, pielea ' Fernand Boissard, pictor francez, prieten cu Gautier şi coleg cu acesta în Clubul Haşişinilor; pomenit şi în post-scriptum (n. trad.).

2 Joc de cuvinte intraductibil, de la paronimia între Hongrois (ungur) şi hongres (castraţi) (n. trad).

3 Gerard de Nerval.

Prepuţului meu înainte şi înapoi, într-un ritm care semăna cu o arie din Giselle1, şi acest exerciţiu, repetat ceva timp, aduse, la ea, o apă limpede, o spumă străvezie şi albicioasă, iar la mine o spermă groasă, lipicioasă, plină de cocoloaşe şi care, în căuşul palmei sale, avea aerul unui borcan răsturnat cu dulceaţă din mere de Rouen. Cam în acelaşi timp, amicul Louis ieşi din odaia lui, cu o mină satisfăcută, cu creastă-n vânt şi cu ochi veseli, ca un cocoş care se dă jos de pe o găină pe care a călcat-o. Vicenza (aşa o chema pe frumoasa lui) îşi înfoia rochia pe cur cu aerul cel mai detaşat din lume; astfel se petrecură amorurile noastre la Veneţia. Louis mai cheltui o redingotă cu tânăra Vicenza, ceea ce reduse la douăsprezece numărul acestor maţe neutralizatoare.

Cu câteva zile în urmă, întâlniserăm, în piaţa Sân Marco, un codoş care ne propusese tegumente de băşică; la care noi i-am răspuns că suntem noi înşine negustori de intestine de oaie şi că mai bine ne-ar prinde câte o pizdă. Animalul acela ne-a promis că, seara, o să ne găsească teci pentru puie, scoici pentru redingote. Adică târfe ideale, dintr-acelea magice, decupate din Paolo Veronese şi din Tiţian, la un preţ moderat. Seara, o luă la drum cu un pas grăbit şi misterios; îl urmarăm discret; se înfundă într-un labirint de străduţe încurcate şi de fundături variate; grăbirăm pasul şi atunci începu pe străzile Veneţiei, late de două picioare, o cursă nebunească, asemeni patrulei turce a lui Decamps2. Pulpanele par-desiurilor fluturau în vânt, iar şepcile se trăgeau pe spate de rapidă ce era cursa; umbra noastră abia se ţinea după noi pe ziduri şi desena în spate cea mai caraghioasă siluetă din lume.

Nicicând n-au alergat mai avântaţi zebecii după paşă. Asta ne obosea din cale-afară, mai ales din cauza stării oribile în care ne aflam; pulile ne ieşeau peste centură ca nişte mânere de iatagan, iar testiculele băteau cimbalul pe fundul chiloţilor, în fine, peştele ne introduse într-un fund…ac, unde se găsea o magherniţă abominabilă, locuită de o femeie de moravuri mai mult sau mai puţin uşoare, o Carcontă3 calitatea întâi, într-o rochie neagră decoltată, cu pielea frecată cu grăsime de porc în loc de cold-cream, uzată, suptă, tocită, o mârţoagă ţinându-se ' Giselle, balet de Th. Gautier (1841).

2 Patrula turcă, pictură de Alexandre-Gabriel Decamps, artist elogiat de Gautier în Artele frumoase în Europa (l 855) (n. trad.).

3 Amanta banditului Caderousse în Contele de Monte-Cristo de Dumas.

Încă pe chişiţe, care, pe lângă cicatricile de bubon pe care putea să le aibă între coapse, arăta, pe gât, câteva galei de scrofu-loză. Când am văzut-o pe această Margot, am făcut trei paşi înapoi şi m-am scuzat pe motiv că eram doi; la care ea răspunse graţioasă că nu face nimic şi că o putem pătrunde amândoi în acelaşi timp, unul prin faţă, celălalt pe la spate. Cum aranjamentul acesta nu ne-a plăcut, codoşul ne duse încă vreo două, trei leghe prin cartiere inimaginabile, sunând la uşi de unde oamenii ieşeau să-l înjure; căci, văzând ce dificili suntem, voia să ne introducă în sânul familiilor şi, bătând la întâmplare, întreba în casă dacă nu era vreo fată binevoitoare care să vrea să le frece jucăreaua, pe bani, unor muşterii englezi avuţi, deşi sărăcăcios îmbrăcaţi. Un hazard nemaipomenit făcea ca, în seara aceea, toate veneţiencele să fie virtuoase; sau, mai degrabă, tocmai se futeau, toate, şi n-au vrut să-şi scoată amanţii pentru ca vulva să le fie năclăită de nişte străini neciopliţi. Am întâlnit şi un tânăr pictor care dăduse şaizeci de lovituri în cincisprezece zile, fără să-şi înfăşoare puia în hârtie vegetală, şi încă mai avea puteri.

Donjuanismul nostru fu pe deplin umilit de această repeziciune a cuceririlor. Am văzut, la pictorul acesta, un cur foarte frumos şi o movilită superbă, a căror descriere ţi-o trimit alăturat1.

Ne-am fi putut înţelege cu ea, dar după câteva zile am aflat că plecase la Padova, ceea ce înseamnă că guvernul o deportase pe continent, găsind-o prea moale în fesă sau prea cu boale la mesă ca să rămână pe o insulă.

Era, altfel spus, plină de ciuperci.

O găsirăm însă pe matroană, o curviştină destul de agreabilă, în afară de un bas drept, tăiat cam prea bogat în marmură; dar era în travaliu şi, oricât de iscusit ai fi, nu poţi să urci un făt, cu lovituri de puia, înapoi în burta mamei; şi nici nu-i nostim să simţi un mormoloc făcând tumbe pe trambulina glandului tău. Ne-ar fi fost frică să nu ne zdrelim puia în vreun forceps uitat sau să nu întâlnim, în acest vagin fatător, mâinile moaşei care-şi făcea treaba.

Nu-ţi ascund, Preşedintă, că tânăra lăuză părea să ne găsească grosolani şi nedelicaţi fiindcă nu ne precipitam în torentul vidanjelor ei, prin placentă, resturi şi membrane subţiate. Deşi abia avea douăzeci şi doi de ani, vomitase deja şase mu-coşi prin gura ei păroasă. Toţi şase o mierliseră; copiii nu trăiesc, la Veneţia; acestor tineri răposaţi li se zice avocaţi, bănuindu-se

1 Nici aceste versuri n-au mai fost regăsite.

Că vor pleda, în Rai, cauza părinţilor lor. Din cinci sau şase, dacă supravieţuieşte unul. Restul sunt de aruncat.

Padova e popuiată cu fete foarte frumoase, care veneau aici sa viziteze Academia de Medicină. Meniul era astfel compus: mercur, copai, piper, salce, nitrat de argint şi alte ingredinte ă la Charles Albert1. Îşi suflă nasul cu grijă, de teamă ca acesta să nu le rămână între degete; aici ar trebui să fiiţi cu redingote de tablă galvanizată ca să fii sigur că nu iei nimic. La han, ni s-au arătat distracţiile tiranului Ezzelino, cu mult mai feroce decât Angelo. Aici, Caterina, detaliu omis de laşul de Hugo2, îşi făcea de cap, în timp ce soţul ei şi Tisbe îşi purtau conversaţiile de ciocli.

În aceste locuri, trebuie să stai pe vine sub o bârnă de lemn, care-ţi rupe şalele când te ridici, sau să te cocoţi pe această bârnă, care se învârte şi te azvârle într-o mare de rahat. Proiecţia Caterinci, înflorită în soare pe perete, se distinge perfect cu ochiul liber şi chiar mai bine cu ochiul ocupat.

Florenţa deţine o târfă nepereche; ea trăieşte într-o familie cinstită, la un tapiţer. Intri, ceri o noptieră, un bideu sau orice altă mobilă de felul acesta, pe un ton fin şi libidinos, şi eşti înţeles numaidecât. Dar biata creatură e atât de ocupată, că trebuie să te înscrii cu cincisprezece zile înainte; dacă s-ar spăla, ar seca fluviul Arno; dar asta ar lua timp. Fiecărui client nu-i sunt acordate decât şase mişcări înainte şi şase înapoi; cei care depăşesc plătesc triplu, după lungimea încleştării. Mai sunt două florărese foarte deşucheate, foarte provocatoare şi care par mereu dispuse să cadă pe spate; dau una a făcut-o o dată şi a căpătat sifilis, de care unii spun că încă n-a scăpat, iar alţii că e vindecată, dar care, la montă, o face mai sălbatică decât o măgăriţă jupuită. Cea de-a doua e amorezată de un tâlhar, ceea ce o face de o virtute inexpugnabilă; cât despre femeile cinstite, e greu să le-o tragi, fiindcă au mereu o cataplasmă virilă între picioare. Soţul, amantul şi valetul se succed cu prea puţine întreruperi; trebuie să aştepţi un relaş, să stai la marginea pizdei, cu rădăcina în mână, ca s-o plantezi la momentul când locul rămâne gol, ceea ce rareori se întâmplă. Mai găseşti, la Florenţa, o grămadă de neveste interlope, mai mult sau mai puţin despărţite de soţi, târâturi scandaloase, Carconte demodate, leoaice obosite, repu-

1 Medic francez specialist în bolile venerice (n. trad.).

2 Gautier se referă la drama Angelo, tiranul Padovei de Victor Hugo (n. trad.).

Taţii stricate, utere scâlciate, vagine cu diafragmă, delatoare rusoaice, pedante englezoaice, tribade îndoielnice, dar şi vagi pederaşti, la care ţi-ai putea culcuşi viermele, dacă ai avea gusturile lui Balzac; dar, pentru asta, trebuie să mergi zi de zi la Cascine, să faci conversaţie pe treapta caleştii, în costum de reprezentaţie bufă, cu mănuşi albe până la cot şi cizme lustruite până la cur, cu o coadă de garoafă înfiptă în uretră şi o agrafă la butonieră; totul ca să-ţi bagi şomoiogul pe ţeava unui tun vechi şi spart, care a tras peste treizeci de mii de lovituri.

La Roma, deşi se zbenguiesc în voie cu micii abaţi, femeile se tem cumplit de popii şi de papagalii în sutană, care le vâră sfeştocul în cur, stropindu-le interiorul burţii cu sperma predicatorului, cea mai curgătoare dintre toate, dacă-i dăm crezare lui Beroalde de Verville. Toate târfele trebuie să fie măritate, altfel sunt aruncate în închisoare, iar muşteriii, dacă sunt prinşi, plătesc o amendă de trei sute de franci. Singura industrie a romanilor este să se însoare cu o fată frumoasă, pe care o prostituează pentru cardinali şi pentru gărzi, în ciuda acestei aparenţe decente, aici domneşte un sifilis splendid, american, la fel de pur ca pe vremea lui Francisc I. întreaga armată franceză a fost atinsă; bubele explodează între picioare ca obuzele, blenoragia ţâşneşte în jeturi purulente şi rivalizează cu fântânile din Piaţa Navone; crăpături şi creste de cocoş atârnă, în franjuri purpurii, la dosul geniştilor, minaţi ei înşişi la fundamente; tibiile se exfo-liază în exostoze, cum se ia verdele antic de pe o coloană într-o ruină romană; constelaţii pustuloase înstelează deltoizii Statului Major; vezi plimbându-se pe străzi locotenenţi cu obrajii pătaţi, ca la pantere, de rujeolă, de efelide, de urme de culoarea cafelei, de excrescenţe verucoase, de negi cornoşi şi criptogamici şi de alte accidente secundare şi terţiare care apar aici după numai cincisprezece zile. Îi vezi pe colonei şi chiar pe simplii soldaţi mergând crăcănaţi, cu picioarele îndepărtate, având drept hernii nişte monstruoase blenoragii căzute în boaşe. Ai zice că-s nişte hoţi de dovleci care-şi ascund prada în pantaloni. Nici un fâl nu-i drept; se încolăcesc toate, ca şarpele de mare al domnului Jean Racine sau ca napul acela care-i serveşte de membru măgarului de Vacquerie1 (în vârstă de 34 de ani). Cinci sute de puie s-au jertfit şi o mie de oameni şchiopi cer pensie de invalizi. Romanele ne-au rănit covârşitor mai mult decât romanii; păcat,

1 Charles Vacquerie, ginerele lui Victor Hugo (n. trad.).

Fjjndcă-s din cale-afară de frumoase, de o frumuseţe greoaie, compactă, masivă, dar incontestabilă.

Ele sunt enorme şi par coborâte de pe piedestalele muzeului, pouăzeci de prunci ar încăpea o dată în pântecele lor robust; ar trebui corsete de fier ca să le strângă busturile orgolioase.

Povestea mamei Beatricei Cenci, căreia nu i se putea tăia capul din pricină că ţâţele ei, mari ca nişte bombe, o împiedicau să-şi pună gâtul pe butuc (pe care întotdeauna am găsit-o deosebită) este lesne de înţeles aici: nu-i ugerul bălăbănindu-se, căzut, din Rubens, ciubărul cu clei ă la flamande, care tremură la fiecare mişcare, o Niagara de carne, care se scurge, de la înălţimea pieptului, peste munţii burţii şi în văile pubisului, cum vedem în bacanalele lui Jordaens: sunt două mapamonduri pe care ele le poartă dinainte, un al doilea cur, aplicat pe burtă, două străchini imense, văzute dinspre partea bombată, un Capitoliu şi un Palatin de carne omenească.

În altă seară, am mers în vizită la o tânără frumuseţe care, după ce a făcut nişte mofturi şi s-a asigurat că nu eram turnători, şi-a dat jos rochia şi şi-a desfăcut cercurile, ca să-i putem pipăi nurii fără a ne sta în cale nimic. Pieptul ei a explodat în cameră, a desprins acoperişul, s-a revărsat pe via Condotti, s-a rostogolit spre Corso, până în piaţa Veneţiei şi ne-a lăsat copieşiţi sub un potop de crini şi roze (stil Dupaty1). Louis, strivit de căderea acestui dublu munte Goldan şi prins între cei doi globi, la fel de mari ca baloanele lui Green, lansă o spermă argintie în strâmta văgăună, lăsându-şi urma, ca un melc pe o frunză de viţă; eu însă m-am eschivat, ca să-i fac epitaful, dacă rămânea îngropat sub acel morman prăvălit. Crede că, astfel, n-a căpătat sifilis, da nu-i chiar lipsit de griji în privinţa râiei; totuşi, deocamdată, nici un acarian nu s-a arătat pe muşchiul lui cavernos.

Ni s-a dat adresa unei femei măritate, pe strada celor Patru Fântâni, nr. patruzeci şi opt, aproape de obeliscul de pe Monte Cavallo, sulă de granit care-i serveşte de emblemă. Ea locuia la primul pian (cuvântul acesta, care n-are nici o legătură cu Erard2, înseamnă etaj) şi o chema Nana. Soţul ei iese în fiecare zi, de la amiază până la ora trei, şi atunci vin muşteriii; iar Nana, care e, zice-se, cea mai frumoasă femeie din Roma, rămâne goală ca un talger de argint, ca un zid al bisericii, ca un discurs de academician

1 Trimitere la scriitorul Emmanuel Dupaty (n. trad,).

2 Marcă de instrumente muzicale, în special piane şi harfe (n. trad.).

Şi îşi arată curul societăţii adunate, care e liberă să-l frământe în voie. Această plastică aventură costă între cinci şi zece franci, după cum te mulţumeşti să priveşti sau consumi cu adevărat. Soţul se întoarce la ora trei; Nana îşi pune cămaşa şi îşi vede de treburile casnice, ca o femeie cinstită. Această plăcută industrie i-a procurat peştelui conjugal o casă şi câteva rente. Vom merge să vedem şi vă voi trimite o descriere amănunţită.

Ni se vorbeşte de Napoli şi de o anume via Capuana, care nu-i altceva decât un bordel lung de o leghe. Să nu anticipăm însă obscenităţile şi să păstrăm câteva porcoşenii/wwr la bonne bouche. Lartă-mi, dragă Preşedintă, această scrisoare interminabilă şi să ştii că m-am străduit să nu rănesc pudoarea dumitale. Sper că, în aceste subiecte nedelicate, n-am uitat niciodată că latina, în cuvinte, sfidează bunacuviinţă, dar că, totodată, cititoarea franceză nu vrea să fie respectată.

Curând voi putea să-mi reiau locul la banchetul duminical şi să las pana în favoarea limbii (oh! De ce nu-i ea băgată adânc) şi n-o să-mi fie greu să aleg gaura.

Porcul imaginar sau.

Deşucheatul jără voie.

P. S. Prezintă indecenţele mele cele mai erectile domnişoarei Bebe1 -be! Be!

— Şi condoleanţele mele pentru măduva spinării lui Fernand, mielitoasă2 într-al treilea grad. Dacă hârtia aceasta n-ar fi fost atât de frivolă şi de curştergătoare, te-aş ruga să-i transmiţi afectuoasele mele salutări lui Alfred3, dar nu îndrăznesc să-mi depun omagiile de-a lungul acestui zid.

' Sora Preşedintei, Adele (n. trad.).

2 De la mielită, inflamaţie sau ramolisment al măduvei spinării.

3AlfreddeMusset.

MARK TWAIN (1835-l910) 1600

(Traducere de GIGI MIHĂIŢĂ)

Un paharnic şugubăţ reproduce o sporovăială vulgară de la curtea reginei Elizabeta într-o scurtă povestire. Titlul, 1601, e lipsit de orice indiciu care ar putea trăda tonalitatea în care se poartă dialogurile între personajele de rang adunate în jurul reginei Angliei. Când nu-şi aruncă aluzii lubrice şi căutături provocatoare, curtenii se aţâţă amintindu-şi istorii desprinse din Decameronul lui Boccacio, din Heptameronul Marguerittei de Navarra sau din isprăvile clerului nărăvit povestite de Rabelais. Prin astfel de replici care nu cunosc ruşinea, Mark Twain (Samuel Lenghorne Clemensj îşi arată o faţă care poate să aprindă obrazul cititorului obişnuit cu limbajul cinstit în care americanul povestea ştrengăriile lui Huckleberry Finn şi Tom Sawyer. Twain a publicat-o anonim, în 1880, şi şi-a asumat-o abia în 1906. Multă vreme a fost considerată cea mai cunoscută mostră de pornografie din literatura americană, în ciuda faptului că a circulat clandestin, interzisă fiind până în 1966, prin legea care nu l-a privilegiat nici pe cel mai iubit dintre scriitorii Americii. Excepţie printre toate titlurile pe care şi le-a asumat, 1601 e scrisă cu aceeaşi poftă care se citeşte în cronica vieţii pe Mississippi sau în ironiile care scapără în povestiri. Jucată într-o engleză scoasă din piesele lui Shakespeare, sceneta în care Twain îşi permite să fantazeze cu personaje din istoria Angliei, punându-le să debiteze perversiuni verbale după cea mai protocolară topică, a fost privită mai mult ca o farsă ireverenţioasă decât ca literatură afrodiziacă.

CONVORBIRE, AŞA CUM A AVUT LOC PE LÂNGĂ VATRA FAMILIEI, PE VREMEA TUDORILOR

[Memento – Despre următoarele se crede a fi un pasaj din jurnalul lui Pepys al acelor zile, acelaşi fiind paharnicul Reginei Elizabeta. Se crede a fi de viţă veche şi nobilă; că dispreţuia această gloată scriitoricească; că-i era sufletul pârjolit de ură, când vedea regina coborându-se să vorbească cu o asemenea specie; şi că bătrânul îşi vede spiţa întinată în preajma lui Shakespeare etc. Şi, cu toate acestea, e nevoit să stea acolo până când Măria Sa se hotărăşte să-i dea liber.]

IERI SEARA.

A luat-o pe Măria Sa regina o fandacsie, aşa cum o ia uneori şi i-a avut în alcovul ei pe unii dintre cei ce scriu piese de teatru, cărţi şi altele asemenea slove, cum sunt boier Bacon, înălţimea sa Şir Walter Ralegh, jupan Ben Jonson şi junele Francis Beaumonte, carele având numai şasesprezece anişori, şi-a dedat mâna la a-i aduce pe meşterii latini în limba anglicească, cu măreaţă sfiiciune şi meşteşugită laudă. Asemenea lor veni şi cel plin de faimă Shaxpur. O chiar nemaivăzută amestecare de os nobil cu mojici, mai mult că graţioasa regină era de faţă, precum şi ceilalţi de mai jos, adicătelea: ducesa de Bilgewater, douăzeci şi doi de anişori, contesa de Granby, douăzeci şi şase, fiica ei, domniţa Helen, cincisprezece; precum şi cele două doamne de onoare, adicătelea, domniţa Margery Boothy, şasezeci şi cinci, şi domniţa Alice Dilberry, numai de făcu şaptezeci, aceasta fiind de vreo doi ani mai vârstnică decât graţioasa regină.

Eu, paharnic fiindu-i măriei sale regina, n-am avut a alege decât numai să stau pe loc şi să-mi dau uitării rangul şi să ţin înaltă grăire cu plebeii de la egal la egal, mare tulburare în lume fi-va la auzul unei asemenea întâmplări.

În focul vorbirii, se întâmplă că pe unul îl scăpă un vânt, ce ne cotropi cu o falnică şi stânjenitoare duhoare, la care toţi râseră de se prăpădiră, iar apoi…

Regina: In chiar ai mei cei şaizeci şi opt de ani nu am auzit flăcău trăgând un astfel de vânt. Îmi pare, după măreţul sunet şi vuiet al său, a fi fost de parte bărbătească; acu foalele chinuite neîndoios i s-au lipit de spate după ce s-au liberat de o asemenea povară, atât de trufaşă şi de lipsită de folos, în vreme ce boaşele ce-i ţin vârtutea stau liniştite şi rotunde. Rogu-vă pe făptuitor să-şi recunoască rodul. Oare domniţa Alice ne dă o mărturie?

Domniţa Alice: Bună mea doamnă, de-aş fi avut loc în ma-ţele-mi bătrâne pentru aşa o straşnică trăsnitură, nu-i şagă să fi avut asemenea putinţă şi să trăiesc să-I mulţumesc lui Dumnezeu, că S-a gândit la o odăiaşă atât de pârlită prin care să-Şi arate marea lui putere. Nu, nu-s eu să fi adus astă bogată pâclă năvălitoare, astă negureală duhnitoare, aşa că rogu-vă mai căutaţi.

Regina: Ori poate domniţa Margery adus-a adunării această bucurie?

Domniţa Margery.

— Rogu-vă, doamna mea, ţurloaiele-mi sunt oloage de truda şi uscăciunea a şasezeci şi cinci de ierni şi-i la locu-mi să mă port cuviincios cu ele. Cu mila Domnului, de-aş fi avut parte de-o astă minunăţie, mai degrab mi-aş fi petrecut întreaga înserare a vieţi-mi ce se scurge ca să o amăgesc, cu sufletu-mi înfiorat şi sfielnic, nu s-o slobod cu atâta putinţă nemaiîntâlnită, de să-mi ia silnic viaţa, prefăcându-mi oropsita făptură în trenţe. Nu eu fost-am, Măria Ta.

Regina: în numele lui Dumnezeu, cine dăruitu-nea? Să fi ajuns un vânt a se vântura de unul singur? Nu de ăst fel, aşa socot eu. Junele musiu Beaumont – dar nu; dusu-s-ar-fi la ceruri ca puful de la gâscă. Nu fu nici juna domniţă Helen-nu, nu te-mbujora, copilă; gâdila-ve-ţi frageda feciorie cu multe chiţăieli 'nainte de-i învăţa a slobozire un ăst fel de vântoaie. Fosta-i oare dumneata, preaînvăţate şi iscusite Jonson?

Regina: Un ăst fel de puşcătură nicicând nu-mi încântă urechile, nici chiar o duhoare atât de cotropitoare şi de nepieritoare. Nu fost-a un novice ce-o făcu, Măria Ta, ci un ispravnic cu practică îndelungată – altfel ar fi fost văduvit de nădejde. Cu adevărat, nu fost-am eu.;

Regina: Jupâne Bacon?

Jupan Bacon: Nu izbucni din măruntaiele-mi plăpânde un ăst fel de grozăvie, aşa că rogu-vă, măria ta. Nici nu m-aş fi potrivit cu străşnicie unei asemeni straşnice înfăptuiri; şi, din întâmplare, găsi-veţi că astă minune nu fu înfăptuită de-un om de rând.

[în ciuda faptului că sujetul nu fu decât un vânt, astă hazna de plictis plină filosofa îngândurată, în astă vreme, duhoarea cea pângăritoare şi ucigătoare cotropea tot locul într-o asemenea măsură, cum nu mai mirosit-am niciodat, în ciuda celor spuse nu cutezai a-mi face lipsită faţa, măcar că sufocarea-mi era aproape.]

Regina: Ce spui dumneata, demn de laudă meşter Shaxpur?

Shaxpur: în marea-i milă a lui Dumnezeu, mă ridic aici şi nevinovăţia mi-o destăinui, în ciuda lucrului că preacuratele oştiri ale cerurilor vestit-au pogorârea ăstei cel mai jalnice suflări, destăinuind lucrarea unui om lipsit de gând, bubuitura-i cutremurătoare, putreziciunea-i ce până la ceruri pângăreşte, înfăptuirea-i în legea dată de natură, eu nu aş fi crezut-o; ci aş fi zis că iadul însuşi dăruitu-ne-a astă duhoare, iar, întru admirare, tunurile din ceruri globul zgâlţâit-a.

[Apoi lăsatu-s-a muţenia şi toţi întorsu-s-au cătră demn de laudă Şir Walter Ralegh, care ars de soare, tăbăcit în luptă, ghiduş aventurist, ce rădicându-se cu zâmbitură, drăgălaş grăi:]

Şir W.: Graţioasă maiestate, eu fost-am, dar, în adevăr, avu un son atât de galeş şi sărman, faţă cu ceea ce în stare-s a-nfaprui, cu adevărat, ruşine-a mă cuprinse a grăi despre prizăritura-mi, în augusta însoţire. Nimic fost-a – mai puţin decât nimic, doamnă -Nu o făcui decât să-mi curăţ gâtiţa de jos; dar de veneam gătit, apoi aş fi liberat ceva mai demn de laudă. Păsuiţi-mă, rogu-vă, Măria Ta, pân' pot a mă-ndrepta.

[Apoi liberă o cutremurătoare puşcătură făr' de Dumnezeu încât toţi fură datori să-şi astupe urechile, iar după asta urmă o atât de groasă şi de ucigătoare duhoare, încât cea de mai nainte păru neisprăvită şi prizărită alături de asta. Apoi zise, prefăcut păru a se îmbujorare şi a se ruşinare: Socotesc că-s cam nevolnic azi şi în stare nu-s să fac dreptate putirinţei mele; şi se-aşeză de părea a spune: Iată, ăl de are cât de cât un cur la el, fie să m-ajungă, dacă se socoteşte în puteri. Doamne, de-aş fi fost regina, l-aş fi alungat de la curte pe ăst lăudăros fără sfială, să-şi dea aere de măreţie şi să-şi troznească vânturile de neîngăduit doar celor surzi şi cât îndură fără sufocare.]

Apoi se porniră a vorbi de maniere şi de obiceiuri ce multe naţii au, iar jupan Shaxpur vorbi de cartea lui Michael de Montaine, în carele se spune de obiceiul vădanelor din Perigord să poarte pe cap, în semn de văduvie, o podoabă ce-aduce-a membru bărbătesc ofilit şi înmuiat, la care regina prinse-a râde şi spuse că şi în Englitera vădanele poartă câte-o sculă, dar între coapse, şi nu-i ofilită neam, pân' nu-şi duce treaba la bun sfârşit. Jupan Shaxpur asemenea băgă de seamă cum Şir de Montaine purcese a grăi de un anume crai cu atâta falnică măiestrie că norocise zece fecioare în lungul unei singure nopţi, iacătă în ăst timp crăiasa, în alcovul ei, bucură douăzeci şi doi de dornici cavaleri, şi mulţumită nu fu; la care voioasa contesă Granby zise că un berbec întrecea cu mult pe crai, de vreme ce el se urca pe o sută de mioare şi mai multe de dimineaţă pân' soarele din nou răsărea; iar după aceea, de nu mai avea de cin' se bucura, singur se desfăta de-mbogăţea hectare cu sămânţa-i.

Apoi vorbi moara stricată, Şir Walter, de oameni din ale mai depărtate plaiuri din America, de nu se-mpreunau până la etatea de treizeci şi cinci de ani, femeile fiind de douăzeci şi opt, şi n-o făceau decât odat' la şapte ani.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   36


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə