Antrenament în creştinism 1

Cadrul istoric al Cinei

Cina Domnului a fost instituită în seara sărbătorii Paştelui evreiesc. Dumnezeu

scosese cu o mie cinci sute de ani mai înainte Israelul din sclavia egipteană. La po-
runca Lui a fost tăiat un miel fără cusur şi uşorii uşii au fost unşi cu sînge, ca să-i
ocrotească pe israeliţi de judecata lui Dumnezeu asupra întregii ţări (Exod 12). Fie-

74

care amănunt al acestei sărbători, care era destinată să fie sărbătorită anual, are un

înţeles adînc. Ele indică marele sacrificiu care urma să ridice păcatul lumii. Dumne-
zeu pregătise deja cu mult timp înainte propriul Său Miel (Geneza 22:8; Isaia 53:7).
loan Botezătorul L-a numit pe Domnul Isus „Mielul lui Dumnezeu care ridică păca-
tul lumii" (loan 1:29). El era împlinirea sărbătorii Paştelui. „Căci Cristos, Pastele
nostru, a fost jertfit [sacrificat]" (l.Corinteni 5:7). Sărbătoarea iniţială a Paştelui era
numai o umbră a marii împliniri în Cristos (Coloseni 2:17; Evrei 10:1).

Fiecare evreu temător de Dumnezeu ţinea cu fidelitate această sărbătoare (Matei

26:17). Era o comemorare a salvării lui. în noaptea acestei sărbători sfinte, Domnul
Isus a instituit praznicul de comemorare cu pîine şi vin. Ele trebuiau să amintească
credincioşilor de corpul Său care s-a frînt pentru ei şi de sîngele Său care s-a vărsat
pentru ei. Această sărbătoare urma să devină pentru creştini ceea ce fusese Pastele
pentru evrei, nu mai puţin serioasă şi sfîntă. în ochii lui Dumnezeu, ea înlocuia Pas-
tele. Israel avea multe ceremonii, însă Bisericii creştine i s-a dat numai o sărbătoare
comună.

Domnul Isus a împărtăşit direct apostolului Pavel importanţa sărbătorii care fuse-

se dată credincioşilor. Domnul Isus a spus: „Faceţi aceasta spre pomenirea Mea"
(1 .Corinteni 11:23-25). Cina Domnului a devenit o parte componentă regulată şi de-
finitivă a serviciului religios (Fapte 2:42,46). Biserica primară a ţinut această sărbă-
toare o dată pe săptămînă ca punct central al adunărilor lor (Fapte 20:7). Ea era săr-
bătorită în ziua învierii Domnului. Aşa-numiţii „părinţi ai Bisericii" transmit că ea
era sărbătorită în fiecare zi a Domnului sau duminica (Iustin martirul şi Didache sau
„învăţătura celor doisprezece").