Antrenament în creştinism 1

Explicaţie: Se aminteşte că ei nu aveau rădăcini. în ce credeau ei? Şi demonii cred,
dar pentru aceasta nu sunt salvaţi (Iacov 2:19). Parabola se ocupă cu starea inimii

34

acelora care aud Cuvîntul lui Dumnezeu. Cei care aud cu o.inimă sinceră şi cinstită,

şi cred, sunt salvaţi, şi ca urmare vor aduce rod.

2. 
   Ad irinistratoml (ispravnicul) (Luca 12:41-48). Problemă: Ispravnicul nedrept
   nu luase în seamă venirea Domnului; „soarta lui va fi soarta celor necredincioşi". ,
   Explicaţie: Fiecare om este un administrator peste toate lucrurile pe care i le-a dat
   Dumnezeu. Nu există nici o indicaţie că ispravnicul nedrept ar fi fost credincios şi
   şi-ar fi pierdut salvarea.
   
3. 
   Principiul iertării (Matei 18:23-35). Problemă: Se spune că dacă nu iertăm pe
   alţii, nici Dumnezeu nu ne va ierta pe noi. Robul rău a fost dat pe mîna „chinuito-
   rilor". Explicaţie: Nimic nu indică faptul că sclavul care nu iertase era şi salvat.
   Ceea ce ar trebui mai cu seamă să învăţăm de aici este să fim drepţi faţă de alţii în
   lumina graţiei divine.
   
4. 
   Adevărata viţă (loan 15:1-7). Problemă: „Dacă nu rămîne cineva în Mine, este
   aruncat afară ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strînse,
   aruncate în foc şi ard". Explicaţie: Subiectul din acest pasaj este aducerea de rod,
   care are nevoie de rămînerea în comuniune cu Cristos. Arderea mlădiţelor nerodi-
   toare de către oameni, cum se face adesea pe cîmp, nu este focul judecăţii eterne
   pentru cei pierduţi.
   
5. 
   Alte pasaje din Scriptură. Pasaje care vorbesc despre o credinţă naufragiată
   (l.Timotei 1:19-20), despre o credinţă rătăcită (l.Timotei 6:10,21) şi despre o cre-
   dinţă abătută, răsturnată (2.Timotei 2:18) sunt adesea întrebuinţate ca să combată
   salvarea eternă. Aceste versete pot totuşi să fie aplicate credincioşilor rătăciţi sau
   învăţătorilor falşi. „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui" (2.Timotei 2:19). Ade-
   sea, cînd privim o viaţă confuză, tulbure, nu putem spune cu siguranţă dacă persoa-
   na aceea e salvată. Din descrierea din Geneza nu putem şti sigur că Lot a fost sal-
   vat, dar ni se spune lucrul acesta în 2.Petru 2:7-9.
   

Credincioşii pot să-şi piardă răsplata la scaunul de judecată al lui Cristos şi totuşi
să fie salvaţi, chiar dacă lucrarea lor este „arsă" (l.Corinteni 3:15). Acesta era fără
îndoială gîndul apostolului cînd a vorbit despre pericolul de a deveni lepădat (1 .Co-
rinteni 9:27). Dar aceasta nu înseamnă că Pavel se temea că-şi pierde salvarea. El
era sigur de salvarea lui (2.Timotei 1:12; 4:7-8).

Concluzie

Reiese clar din Sfînta Scriptură că credinţa salvatoare durează pînă la sfîrşitul

vieţii, şi nu numai o vreme. Credinţa salvatoare se deosebeşte de credinţa superfi-
cială, de consimţămîntuî pur mintal la o învăţătură, de rugăciuni rituale şi forme de
salvare. Adevărata credinţă nu-L va tăgădui niciodată pe Cristos şi lucrarea Sa sal-
vatoare ca fiind singura speranţă a omului. Această credinţă va avea ca urmare o
viaţă bună şi nu una păcătoasă. Nu omul care spune numai că are credinţă e salvat,
ci acela care arată în viaţa lui realitatea credinţei (Iacov 2:14-24). Cine declară că e
credincios, fără să arate această realitate în viaţa lui, acela nu poate fi deloc sigur că
are „bilet de călătorie" pentru cer. în loc de aceasta, s-ar putea în ziua judecăţii să
stea înaintea feţei Domnului şi să audă îngrozitoarele cuvinte: „Niciodată nu v-am
cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine!" „Dimpotrivă mă va izbăvi de orice lucru rău şi
mă va mîntui, ca să intru în împărăţia Lui cerească" (2.Timotei 4:18a).

35