Din trei direcţii diferite vine atacul asupra oamenilor. Este important să :iu le con-
fundăm, sau să ne scape din vedere un domeniu în cart putem fi vulnerabili.
DIAVOLUL este un agent personal şi activ al răului, căutînd neîncetat să abată
pe cineva de la umblarea pe urmele lui Dumnezeu şi să-1 ispitească. El e numit Ispi-
titorul (Matei 4:2; l.Tesaloniceni 3:5). Cuvîntul „diavol" înseamnă „calomniator",
„defăimător" sau „acuzator". El îl defăima pe Dumnezeu în faţa oamenilor (Geneza
3:5) şi pe oameni înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:10). Cuvîntul „Satan" în-
seamnă „duşman", „adversar" sau „potrivnic", deoarece el e duşmanul lui Dum-
nezeu şi al oamenilor (1.Petru 5:8). Originea acestui rău o găsim în Ezechiel 28:12-
19 şi Isaia 14:12-14. Tactica diavolului este să pună la îndoială Cuvîntul lui Dum-
nezeu (Geneza 3:1), să-i subjuge pe oameni fizic şi spiritual, să tiranizeze (Fapte 10:
38), şi peste tot lasă o urmă de distrugere şi de ruină, de unde şi numele justificat de
„Apolion" sau „Abaddon", adică „nimicitor" (Apocalipsa 9:11). Această activitate
aducătoare de moarte poate să-1 influenţeze pe om atît de mult, încît prin aceasta
poate să-şi piardă sufletul pe vecie. Diavolul este ucigaşul sufletelor (loan 8:44).
LUMEA este sistemul ademenitor de prezentare a valorilor, a noţiunilor de
morală şi a influenţei nelegiuite care atrage de la Dumnezeu sub vraja lui pe cei ce
nu veghează. Acest cuvînt n-ar trebui să fie confundat cu acelaşi cuvînt „lume" care
e întrebuinţat uneori pentru planeta „Pămînt" sau pentru locuitorii ei. Satan este stă-
pînitorul acestui sistem mondial rău (loan 12:31; Efeseni 2:2). Acest sistem e pur-
tat de el ca un copilaş în braţele mamei lui (loan 5:19). Prietenia cu lumea înseam-
nă de aceea duşmănie cu Dumnezeu (Iacov 4:4). Credincioşii trăiesc de fapt în ea
(loan 13:1; Tit 2:12), dar nu sunt din ea, în sensul unei complicităţi sau a unei ase-
mănări (loan 15:19; loan 17:14; Galateni 1:4). Despre aceia care sunt născuţi din
nou se spune că au învins lumea (l.Ioan 5:4).
CARNEA (natura păcătoasă). Această noţiune are în Biblie trei înţelesuri dife-
rite. Ea se referă la oameni în general (Fapte 2:17), la corpul omenesc (loan 1:14; 3:
6; 6:51) şi la poftele şi dorinţele păcătoase, care trec peste hotarele aşezate de Dum-
nezeu (Galateni 5:16,24; Romani 13:14; Iacov 1:14; Efeseni 2:3). Aici e vorba mai
ales de al treilea punct. Pofta sau dorinţa firească, naturală trece peste hotarul sănă-
tos, legal, cînd carnea preia controlul. De exemplu legătura sexuală, în cadrul căsă-
toriei, este deplin legitimă, dar în afara acestui domeniu e desfrîu. Mîncarea, pentru
acoperirea necesităţilor naturale ale corpului, devine exces şi îmbuibare dacă trăim
ca să mîncăm, pînă cînd suntem graşi. Faptele cărnii sunt descrise după cum urmea-
ză: „Preacurvia [adulter], curvia [imoralitate sexuală], necurăţia, desfnnarea, mîni-
ile, neînţelegerile, dezbinările, vrăjbile, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţi-
ile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea" (Galateni 5:19-21). O impli-
care continuă în aceste lucruri este un semn tipic al acelora care nu vor moşteni
împărăţia lui Dumnezeu (Galateni 5:21).
