Antrenament în creştinism 1

Cele două naturi - carnea împotriva Duhului

Credinciosul în Cristos este deplin conştient de lupta personală, adesea foarte pu-

ternică, între dorinţa de a face bine şi ispita de a face rău. „Căci firea pămîntească
pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sunt luaruri potriv-

43

nice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi" (Galateni 5:17).

Credinciosul e salvat, dar din nefericire nu şi natura lui carnală, firească. Ea nu
s-a schimbat prin naşterea din nou. Prin „natură" se înţelege înclinaţia, predispozi-
ţia sau capacitatea de a face anumite lucruri. Vechea natură, care tinde spre păcat, ca
şi cîinele spre lătrat, este predispoziţia omului din naştere. Noi am moştenit-o de la
Adam (Romani 5:12). Omul face de la natură dorinţele şi poftele cărnii şi ale gîndu-
rilor lui (Efeseni 2:3). Uneori, această natură e numită şi „omul vechi" (Efeseni 4:22;
Coloseni 3:9) sau „umblarea după lucrurile firii pămînteşti" (Romani 8:7). Această
natură este o sursă de rău (Psalm 51:5). Ea e duşmănoasă faţă de Dumnezeu şi nu-I
poate plăcea (Romani 8:7-8). Din ea nu vine nimic bun (Romani 7:18).

Prin naşterea noastră din nou primim o nouă natură, nu o îmbunătăţire a vechii

noastre naturi (2.Petru 1:4). Noi suntem „o făptură nouă" (2.Corinteni 5:17) şi un
„om nou" (Efeseni 4:24). Este o sămînţă dumnezeiască implantată în noi, care nu
poate păcătui, căci e de la Dumnezeu (l.Ioan 3:9). întrucît vechea natură n-a fost
nici înlăturată, nici înnoită, e de la sine înţeles că cele două naturi se luptă una îm-
potriva alteia, cum e zugrăvit în Romani 7:15-23. Este important ca natura cea nouă
să cîştige supremaţia asupra celei vechi. Ca să ajungem aici, trebuie să primim pute-
re de la Dumnezeu, ca să hrănim şi să întărim natura cea nouă în orice fel, iar pe cea-
laltă să o lăsăm să piară (Romani 13:13-14). Apostolul Pavel vorbeşte de faptul că
se poartă aspru cu corpul lui, ca să nu fie descalificat (l.Corinteni 9:27).

Altfel spus, este autodisciplină.