Antrenament în creştinism 1

Denumiri pentru Cină

Se numeşte „Cina Domnului" (l.Corinteni 11:20), deoarece El i-a invitat la

aceasta. „Misa Domnului" (l.Corinteni 10:21) are un înţeles mai cuprinzător care
nu se referă numai la Cină, ci la tot ceea ce dăruieşte Dumnezeu copiilor Săi. Săr-
bătoarea înseamnă „comuniune" (l.Corinteni 10:16), fiindcă este o împărtăşire
comună cu Cristos şi cu fraţii care iau parte. Se numeşte ,/rîngerea pîinii" (Fapte
2:42; 20:7; 1 .Corinteni 10:16), fiindcă este o masă simplă şi decurge ca una obişnu-
ită. Mulţi vorbesc de „amintirea", „comemorarea" sau „pomenirea Domnului",
fiindcă aşa S-a exprimat El cînd a instituit-o. Alţii folosesc expresia „euharistie ",
ceea ce înseamnă mulţumire, recunoştinţă, fiindcă El a mulţumit pentru elementele
ei (Matei 26:26); această denumire însă nu apare în Scriptură.

Multe confesiuni socotesc Cina ca „sacrament" (taină). Cuvîntul provine de la ju-

rămîntul depus pe steag de către soldaţii romani (sacramentum). De atunci, înţele-
sul cuvîntului s-a^; schimbat mult. Există confesiuni care prin sacrament înţeleg un
ritual prin care Dumnezeu mijloceşte dînd har, şi care are însuşiri supranaturale,
exercitînd un efect deosebit asupra participanţilor. Mulţi văd în aceasta o legătură cu
iertarea păcatelor. Dar în Biblie nu există o asemenea învăţătură. Cei ce accentuează
ideea sacramentală sunt în opoziţie clară cu aceia care văd în Cină o serbare de
amintire sau de comemorare, în care simbolurile reprezintă adevăruri spirituale (dar
nu mijlocesc). E bine să ne reamintim că sacrificiile evreieşti de animale nu au şters
niciodată păcatele, ci au servit de anticipare, de îndrumare spre viitorul sacrificiu de
sînge al Domnului Isus Cristos pe cruce. Numai sîngele Lui poate să ne cureţe de
păcat (Evrei 9:12-14).