Aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr. 28 din 18 mai 2007


Partea 6. CU PRIVIRE LA APRECIEREA VALORII ÎN VAMĂ A MĂRFURILOR



Yüklə 314,54 Kb.
səhifə6/10
tarix26.04.2018
ölçüsü314,54 Kb.
#49134
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Partea 6. CU PRIVIRE LA APRECIEREA VALORII ÎN VAMĂ A MĂRFURILOR

6.1. La determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate, organele vamale se conduc de Legea nr.1380-XIII, prevederile căreia corespund cu Acordul privind aplicarea Articolului VII al GATT, precum şi cu Regulamentul cu privire la modul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.600 din 14.05.200214 (cu modificările ulterioare). Majoritatea ţărilor membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului determină valoarea în vamă a circa 95 la sută din tranzacţiile de import prin aplicarea metodei nr.1 „Evaluare în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit”, evaluare efectuată în baza documentelor justificative ale tranzacţiilor de comerţ exterior de vînzare-cumpărare care au bază valorică (contracte, invoice-uri, specificaţii, declaraţii vamale de export etc.). Pornind de la faptul că datele privind valoarea mărfii indicate în documentele justificative la unul şi acelaşi tip de marfă diferă în dependenţă de fiecare contract în parte, organele vamale întreprind măsuri de apreciere a corectitudinii valorii în vamă anunţate, precum şi de precizare a autenticităţii datelor şi documentelor prezentate spre confirmare ei, în cadrul auditelor postvămuire.

6.2. În pofida măsurilor ce se întreprind, riscul aferent determinării corecte a valorii în vamă rămîne major. Se cuvine să evidenţiem că în unele cazuri pîrghiile legale ale organelor vamale nu pot influenţa asupra determinării corecte a valorii în vamă atît la momentul tranzacţiei, cît şi în procesul investigaţiilor ulterioare.

În această ordine de idei, menţionăm următoarele cazuri:



a) Evaziuni fiscale15 în urma substituirii facturilor (invoice-urilor).

Potrivit documentelor prezentate vămuirii la BV Briceni pentru perfectarea importului de conserve de carne de către un agent economic, preţul unui kilogram a constituit 0,36 dolari SUA. Organul vamal n-a admis aplicarea metodei nr.1 şi a impus vămuirea cu valoarea majorată. La rîndul său, agentul economic în cauză a contestat în judecată acţiunile biroului vamal referitor la majorarea valorii în vamă şi încasarea suplimentară a plăţilor vamale. Pentru investigarea cazului a fost făcută interpelare oficială numai la organul vamal polonez, care prin răspunsul său a confirmat preţul de livrare de 0,36 dolari SUA. Se cuvine să relevăm că în astfel de situaţii nu este suficient de înaintat interpelări doar la organele vamale, deoarece agenţii economici schimbă invoice-urile pînă la vama de frontieră a statului respectiv.



b) Evaziuni fiscale în urma tranzacţiilor de import al legumelor, fructelor şi altor mărfuri, realizate ulterior prin deţinătorii patentelor de întreprinzător.

Exemplificăm în acest sens cazul importului de legume, efectuat de către un agent economic, prin BV Leuşeni. Pe parcursul anului 2006, agentul economic în cauză a vămuit 6427,3 tone de produse agricole. Valoarea în vamă totală a mărfurilor importate a alcătuit 20,3 mil.lei. Mărfurile au fost declarate şi vămuite conform documentelor de procurare şi de însoţire a mărfii – contractelor de vînzare-cumpărare şi invoice-urilor (preţul unui kilogram de roşii şi castraveţi în timp de iarnă constituie 3,40-4,99 lei/kg.). Verificările efectuate ulterior în temeiul datelor IFPS, precum şi documentelor prezentate de agentul economic respectiv (înregistrat în or.Hînceşti) au stabilit că toată marfa, cu un adaos comercial simbolic, se livrează altui agent economic (com.Izbişte, r-nul Criuleni). La rîndul său, ultimul aplică un adaos de 5-20 bani la un kilogram şi livrează marfa la circa 300 de deţinători de patentă, care o comercializează în pieţele agricole din mun.Chişinău. Pentru comparaţie se relevă că, conform Buletinului statistic de preţuri pe luna ianuarie 200616, preţul mediu la tomate proaspete la pieţele agroalimentare din republică era de 23,74 lei/kg şi la castraveţi – de 27,09 lei/kg. Controlul a stabilit că conducător al ambelor societăţi cu răspunderea limitată este una şi aceeaşi persoană şi livrările intermediare se efectuează doar documentar. În realitate marfa se descarcă în mun.Chişinău şi se distribuie direct la deţinătorii de patentă.

Situaţii similare se atestă şi în unele cazuri de import al confecţiilor. De exemplu, blugii se importă din zone economice libere sau off-shore şi conform documentelor de însoţire se declară în vamă la preţ de la 5 pînă la 12 lei perechea. Ulterior, printr-o serie de operaţiuni intermediare, cu participarea deţinătorilor de patentă, preţul lor final de realizare prin magazine de firmă creşte pînă la o sută de ori, prin care fapt în mod legal se evită calcularea şi achitarea de la valoarea reală a mărfurilor a drepturilor de import, administrate de Serviciul Vamal, precum şi în final, a impozitului pe venit, administrat de Serviciul Fiscal de Stat.

6.3. Lipsa unui sistem informaţional de identificare a autovehiculelor noi nu permite confirmarea corectitudinii determinării poziţiei tarifare, precum şi plăţilor calculate pentru vămuirea autovehiculelor noi care n-au fost însoţite de certificate de înmatriculare.

Unii importatori de autovehicule noi, prin declararea neconformă a codului mărfii importate, obţin posibilitatea de a achita suma accizului calculat la capacitatea cilindrică a motorului, şi nu plata TVA la import, mărimea căreia depăşeşte esenţial sumă accizului calculat. Exemplificăm în acest sens următoarele.

Întru realizarea contractului de achiziţii publice cu privire la achiziţionarea microbuzului cu 17 locuri „Mercedes Benz Sprinter” pentru o instituţie publică, un agent economic a importat autovehiculul nou „Mercedes Benz Sprinter 315”, perfectînd tranzacţia prin BV Leuşeni. Potrivit declaraţiei vamale nr.4500I04840 din 09.11.2006, în caseta 33 a acesteia a fost indicat codul mărfii – 87033219, cod ce se atribuie „autoturismelor şi altor autovehicule, în principal concepute pentru transportul persoanelor (altele decît cele de la poziţia 8702)”. Se menţionează că la poziţia 8702 se atribuie autovehicule pentru transportul de minimum 10 persoane, iar faţă de această poziţie se calculează TVA la import. Astfel, în urma declarării incorecte a codului mărfii, importatorul a achitat accize în sumă de 36,3 mii lei, evitînd calcularea şi achitarea TVA la import în mărime de circa 120,0 mii lei.




Yüklə 314,54 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin