Articolul 13. Inspectori aeronautici
(1)
|
Inspectorii aeronautici sunt independenţi în derularea activităţii de inspecţie (audit, expertiză, control), faţă de orice persoană fizică şi juridică, inclusiv la emiterea prescripţiilor inspectoriale.
|
|
|
|
|
|
|
(2)
|
Inspectorii Autorităţii Aeronautice Civile au dreptul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu:
|
|
|
|
|
|
|
a)
|
să aibă acces nelimitat, necondiţionat şi fără formalităţi adiţionale pe teritoriul şi la obiectele care aparţin sau se află sub controlul agenţilor aeronautici, situate pe teritoriul Republicii Moldova sau în afară, precum şi la bordul aeronavelor (inclusiv şi în cabina piloţilor cu permisiunea comandantului) înmatriculate în Republica Moldova pe durata zborului;
|
|
|
|
|
|
|
b)
|
să aplice măsuri prevăzute de prezentul cod, alte acte normative, precum şi reglementările aeronautice civile menite să asigure nivelul corespunzător de siguranţă, inclusiv, în cazul în care există un pericol iminent pentru siguranţa zborului care nu poate fi înlăturat imediat;
|
|
|
|
|
|
|
c)
|
să suspende neîntârziat operaţiunea specifică agentului şi/sau personalului aeronautic inspectat, care reprezintă pericol pentru siguranţa aeronautică, pînă la remedierea corespunzătoare a deficienţelor constatate.
|
|
|
|
|
|
|
d)
|
să oprească operarea aeronavei în cazul în care sînt depistate încălcări care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor ori pot conduce la pagube materiale
|
|
|
|
|
|
|
(3)
|
Prescripţiile inspectoriale aeronautice sînt executorii pentru persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul aviaţiei civile. Neîndeplinirea prescripţiei inspectoriale aeronautice serveşte drept temei pentru suspendarea sau revocarea de către Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizaţiei de activitate în domeniul aviaţiei civile.
|
|
|
|
|
|
|
(4)
|
În situaţia în care agentul aeronautic, obiectele, facilităţile pasibile inspectării, certificării sau autorizării de către Autoritatea Aeronautică Civilă se află pe teritoriul unui aerodrom/aeroport certificat, operatorul de administrare a aerodromului este obligat să asigure accesul inspectorilor spre ele fără careva formalităţi suplimentare.
|
|
|
|
|
|
|
(5)
|
Autoritatea Aeronautică Civilă solicită de la agenţii aeronautici, în scopul menţinerii calificării inspectorilor săi, admiterea acestora la îndeplinirea atribuţiilor funcţionale determinate de certificatul personalului aeronautic pe care îl deţine inspectorul, fără remunerare din partea agenţilor aeronautici.
|
|
|
|
|
|
|
(6)
|
Inspectorii aeronautici contractaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă ad hoc, nu pot efectua inspecţii aeronautice în privinţa agenţilor aeronautici cu care se află în raporturi de muncă, altele decît cele prevăzute de alin. (5) al prezentului articol.
|
|
|
|
|
|
|
|