În spaţiul aerian naţional, precum şi pe teritoriul Republicii Moldova, operaţiunile de căutare şi salvare a aeronavelor civile aflate în primejdie şi a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie se realizează în modul stabilit de Guvern.
(2)
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor este autoritatea de stat pentru reglementarea şi organizarea activităţilor de căutare şi salvare.
(3)
Asistenţa de căutare şi de salvare se acordă tuturor aeronavelor civile şi supravieţuitorilor unui accident de aviaţie.
(4)
Toate autorităţile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice solicitate au obligaţia de a acorda asistentă în cazul operaţiunilor de căutare şi de salvare, urmărindu-se prioritar salvarea vieţilor omeneşti, precum şi prevenirea amplificarii daunelor şi conservarea dovezilor esenţiale pentru anchetarea adecvata a accidentelor.