Arheologie
Yüklə 0,68 Mb.
|
a) Tel Dor este situat pe malul mării în apropierea chibuţului Haşoalim. A fost pe rând port canaanit, apoi a fost sediul unei provincii pe timpul lui Solomon, din nou a devenit port fenician, evreiesc iar apoi roman. Evreii au stăpânit zona doar foarte puţin timp, fenicienii sunt cei care au locuit cel mai mult timp aici şi este cea mai bine conservată şi studiată cetate feniciană. După câteva sesiuni nesemnificative de excavaţii, în anul 1980, pr. Efraim Stern a început săpăturile arheologice la Tel Dor, care se continuă şi în prezent. S-au descoperit porţile cetăţii, oraşul elenistic şi roman, dar şi multe documente din perioda israelită. b) Carmel: Numele de Carmel vine din ebraicul Kerem-El – Via lui Dumnezeu, într-adevăr sunt potgorii renumite pe pantele lui şi livezi de fructe. Carmelul este culme muntoasă, lungă de 25 km şi lată de maximum 6-8 km, care se întinde de la nord-vest, chiar de la litoralul mării spre sud-est, făcând joncţiunea cu Munţii Samariei prin trecătoarea Taanak. Înălţimea maximă nu depăşeşte de 500 m, dar se ridică ca un zid care întrerupe câmpia litoralului şi face dificilă călătoria de la nord la sud. Trei trecători îl străbat: Taanak spre răsărit, Meghido la mijloc şi Iocneam la vest. În partea de nord de Carmel se întinde Valea Izreelului, străbătută de Pârâul Chison. Două monumente importante avem pe Carmel, mbele legate de profetul Ilie : Grota lui Ilie şi Muhraha. c) Grota lui Ilie se află pe partea apuseană a Carmelului, foarte aproape de baza muntelui şi de mare. Tradiţia spune că aici locuia Ilie şi avea una din şcolile profeţilor. În prezent grota este transformată într-o sinagogă şi poate fi vizitată tot timpul. Al doilea loc al profetului Ilie este pe creasta muntelui în locul numit pe arabă Muhraha – Flacăra. Acolo a avut conflictul cu preoţii lui Baal. Catolicii au ridicat o mică mănăstire pe acel loc cu o statuie a profetului care ucide un preot al lui Baal. d) Acco
8.1.2. Zona centrala montană:
b) Samaria a fost capitala Israelului de nord între 870 şi 722 î.Hr. A fost construită pe Muntele Samariei cumpărat de regele Omri, iar Ahab o va ridica la adevărata glorie. Vea o populaţie de 15.000 loc. Din perioada israeliană s-u descoperit urmele palatului lui Ahab. Plăcuţe de fildeş rupte şi zdobite s-au găsit în moloz, ceea ce certifică faptul că Ahab şi-a construit un palat din fildeş. Un zid din piatră frumos cioplită, după metoda head and shoulder, dovedeşte că cetatea a fost construită cu meşteri fenicieni, gen care nu s-a regăsit în perioadele următoare. Ceramica: Un tip de ceramică de culoare portocalie-lucios, foarte fină şi foarte bine lucrată, poartă numele de Ceramică de Samaria. Erau vase produse în atelierele regale din Samaria şi sunt toate categoriile de vase executate după acest model şi în aceeaşi culoare. Acest tip de vas din perioada regală iraeliană arată gradul înalt de civilizaţie şi tehnica de manufactură foarte bine dezvoltată. Un alt tip de vas larg răspîndit, găsit în tot bazinul Mării Mediterane, este vasul de păstrare – amforă, numit, Sosij jar de la Haţor. În el se exporta ulei şi vin prin corăbii feniciene. Două corăbii feniciene, pline cu peste 400 de astfel de vase fiecare, s-au găsit pe fundul Mării Mediterane de către expediţia Aşchelon 1999, ceea ce probează relaţiile strânse dintre evrei şi fenicieni. Primii erau producătorii iar ultimii erau negustorii vremii, exact cum descrie Bibliea aceste relaţii. 8.1.3. Zona Izreelului - Meghido Faţă în faţă cu Nazaretul, dar spre sud, la poalele Carmelului se află Tel Meghido, unul din cele mai renumite oraşe vechi din ţară. Este o movilă, aproximativ de formă rotundă, bine fortificată natural, cu o suprafaţă de 10 ha. Aici au fost construite peste 25 de cetăţi timp de peste 2500 de ani (25 de straturi arheologice). Are cea mai tumultoasă şi agitată istorie, este numită cetatea vieţii, deoarece a fost dărâmată şi reconstruită de multe ori. Istoria lui începe foarte devreme, încă din epoca pietrei şi a cuprului, se întinde pe toată perioada bronzului, epoca canaanită (3200-1200), perioada fierului, sau epoca israelită (1200-720). Asirienii vor face din ea capitala provinciei, dar în perioada babiloneană şi persană va pierde din importanţă şi începând cu epoca elenistică va deveni o ruină. A dominat şi străjuit poarta de intrare spre Galileea timp de peste 3000 de ani. Una din cele mai frumoase mărturii despre Meghido o avem în inscripţia lui Tutmose III de la templul din Karnac (Teba). El descrie cu lux de amănunte bătălia care s-a dat aici în 2 mai 1468 pentru cucerirea cetăţii şi enumeră prada bogată în căruţe de aur, cai şi prizonieri. Meghido era o cetate strategică, care păzea trecătoarea cu acelaşi nume de peste Carmel. Ioan va folosi din nou numele acestei cetăţi în Apocalipsa pentru a descrie ultima mare bătălie a istoriei. Har Meghido, sau Muntele Meghido, care va deveni Armaghedon este locul ultimei bătălii iar oamenii de astăzi aşteaptă cu groază o asemenea confruntare globală. a. Porţile cetăţii. Ca orice cetate antică a fost puternic fortificată şi întărită cu porţi. Prima poartă, pe care se intră acum, este poarta canaanită din perioada bronzului mijlociu (2000-1550). Avea patru camere, ziduri groase. A fost acoperită cu moloz de către israelienii când au reconstruit oraşul, probabil în timpul lui Solomon şi au ridicat o altă poartă, magnifică, cu 6 camere. Parte din ea se poate vedea şi astăzi. Această poartă avea o curte spre exterior cu o altă poartă, mai puţin importantă, în faţa ei. Vom regăsi la Haţor şi Ghezer porţi identice cu aceasta, ceea ce confirmă relatarea din 1 Reg.9,15 despre lucrările lui Solomon. b. Palatele şi grajdurile lui Solomon, Ahab şi alţi regi pot fi văzute atât în partea vestică, cât şi în partea de nord. Piloni de piatră au mai rămas din structura acestor palate. Grajdurile cailor, deoarece Meghido a fost o puternică fortăreaţă militară iar caii reprezentau principala forţă, aici s-u găsit două asemenea grajduri, cu ieslea din piatră şi chiar cu locaşurile pentru legat animalele. c. Silozul pentru cereale. Este o groapă mare, zidită din pietre şi cu o scară în spirală care coboară până la baza ei. Fiecare cetate antică avea astfel de silozuri, care reprezentau rezerva de alimente pentru zile grele. d. Zona sacră este amplasată în partea de nord, unde s-au făcut cele mai adânci săpături. Se poate vedea un altar foarte vechi, circa 3000 î.Hr., din piatră, circular, cu un diametru de peste 5 m şi trepte care conduc spre platformă. În apropiere sunt temeliile a mai multe temple care au fost ridicate în acelaşi loc sacru de-a lungul timpului. Nici o clădire antică nu rezista mai mult de 200 de ani, dintr-un motiv sau altul ea era distrusă şi alta îi lua locul cu mici modificări, astfel că acum se pot distinge fazele fiecărei construcţii. e. Sistemul de alimentare cu apă este forte ingenios şi greu de realizat. A fost construit probabil de către Solomon, iar Ahab l-a adus la forma actuală. Este construit la marginea tel-ului, în partea de sud şi este format dintr-un puţ adânc de 35 m cu o scară în spirală pe pereţii puţului şi un tunel lateral, lung de 80 m, care străpunge malul stâncos al telului şi iese în afară, la baza lui, unde a găsit un puternic izvor de apă. Apa era protejată de un camuflaj de pietre multe îngrămădite peste izvor, dar în cazuri speciale se putea intra în cetate folosind sistemul acesta, aşa cum se foloseşte acum de către turişti. Problema apei era una din marile preocupări ale anticilor din zona orientului. 8.1.4. Zona de nord - Tel Haţor Este cel mai mare tel din ţară cu cei 80 ha din 10 sunt numai acropola. A fost capitala canaaniţilor pe timpul cuceririi ţării de către evrei. Are o istorie aproape tot atât de lungă ca şi Meghido, acoperind în întregime perioada bronzului, epoca canaanită şi perioada fierului, epoca israelită. Puţine urme au rămas din epoca persană, oraşul fiind părăsit şi doar un sat de beduini şi-au găsit sălaşul în mijlocul ruinelor. Haţor era ultimul oraş din sfera de influenţă a Babilonului, folosind limba, scrierea, religia şi multe din obiceiurile babilonene, chiar dacă în unele perioade a fost sub ocupaţia egipteană. a. Poarta lui Solomon este primul monument cu care se începe turul sitului. Este foarte bine păstrată, are 15x20 m şi două bastioane la intrare. Ea a fost construită peste un templu canaanit din bronzul târziu, a cărui prag de intrare se poate vedea sub una din camere. Descoperirea ei a fost făcută de Yigael Yadin în 1955 folosindu-se de textul biblic din 1 Reg.9,15 şi descoperirile anterioare de la Ghezer şi Meghido. b. Înălţimea de la porţi este un loc cultic de la intrarea în palatul canaanit. În curtea interioară a palatului se află o platformă de 170x180 cm înaltă e 50 cm cu 4 scobituri pentru picioarele unui tron-scaun al unei statui de zeu. Nu se putea intra în palat fără să te închini acestei statui. c. Înălţimea cetăţii, sau locul culic în aer liber, format dintr-un altar de jertfă cu 4 coarne de piatră, in care unul a fost găsit cu dimensiunile de 125 cm. O mulţime e obiecte cultice, altare de tămâiere, vase votive şi idoli au fost găsite în jur. Probabil că exista şi un pom sacru. Acest altar a fost în uz până în jurul anului 1000, deci în prima parte a dominaţiei israelite. d. Maseboturi, sau pietre închinate soarelui. Cel mai interesant este format din 7 pietre şi se află expus în muzeul sitului, un alt masebot fost descoperit în stratul bronzului mijlociu format din zeci de pietre şi un mare vas ritual pentru libaţii. e. Palatul-Templu este fără îndoială cea mai importantă construcţie de pe acropole. Este un complex măreţ, format dintr-o curte interioară, cu coloane de bazalt, cu un altar imens din piatră e 2,5x2,5 m şi clădirea propriu-zisă. Clădirea are zidurile de 4-5 m din cărămidă nearsă pe temelie de piatră şi cu ortostaţi, plăci de bazalt frumos cioplite. Este formată in antreu, 7 m; sala tronului, sau sfânta de 15x18m şi o mică cameră în sat, Sfânta Sfintelor. Lateral sun câte două camere anexe, unde s-au găsit obiecte de aur, ceea se crede că au fost depozitele de comori. Clădirea a fost distrusă prin incendiere, urmele focului se văd până astăzi în piatra crăpată şi cărămida topită şi devenită sticlă. f. Silozul de alimente a fost mutat de pe amplasamentul lui de deasupra templului lateral spre nord iar în interior a fost amenajată o presă de ulei specifică perioadei primului templu, cu o pârghie în zid şi greutăţi de presare. O altă clădire folosită pentru depozitarea alimentelor a fost descoperită, având două camere de 10x6 m, cu ziduri între 2,5 m şi 6 m grosime. Aceste camere nu aveau nici o uşă, accesul făcându-se printr-o scară care urca şi cobora în interiorul lui. g. Sistemul de alimentare cu apă este cel mai măreţ, puţul are 46 m adâncime şi 10 m lăţime pe latura patratului. O scară în spirală conduce până jos unde se găseşte apă. Acest puţ se află pe latura sudică a acropolei foarte aproape de torentul care curge în apropiere. Oraşul mai avea un dig care forma un lac de acumulare în valea care desparte Oraşul de Sus de Oraşul de Jos. Fortificaţiile: Săpăturile au scos la iveală ziduri din cărămidă nearsă groase de până la 6 m şi înalte de încă peste 4 m. Aceste clădiri şi ziduri uriaşe fac ca raportul bibliei despre cetăţile uriaşe ale canaaniţilor să fie credibil. Zidurile de apărare au fost şi ele uriaşe. Avem o fortificaţie, Val de Pământ, cea mai mare din ţară, peste 90 m lăţime, avem ziduri cazemate din timpul lui Solomon şi ziduri masive de 3 m din timpul lui Ahab. 8.1.5. Tel Dan Drumul spre Dan trece prin bazinul Hule, o zonă foarte bogată, plină cu livezi şi teren agricol. Aici se găseşte Lacul Hule, o rezervaţie naturală unde creşte papirus, cea mi nordică localizare a acestuia. Foarte multe păsări migratoare trec pe aici în călătoriile lor. La stânga se află culmile înalte ale dealurilor Galileii cu localitatea Chedeş Neftali, de unde era original Barac, cel care l-a învins pe Sisera. Urmează oraşul Chiriat Şmona, cel mai nordic oraş israelit, apoi Metula, ultimul sat de graniţă, aproape de anticul Abel Bet Mehola. Este cea mai nordică cetate israeliană, de aceea se folosea expresia biblică: „De la Dan până la Beer-Şeba”. Se află aşezată chiar la poalele Muntelui Hermon într-o câmpie foarte fertilă cu o climă mediteraneană blândă. Cetatea a fost locuită de canaaniţi, atunci se numea Luz, dar a fost ocupată de fiii lui Dan în căutare de un nou loc, au cucerit-o şi i-au dat numele Dan. Este aşezată pe un tel împădurit de unde izvorăşte unul din braţele Iordanului, Dan care are cel mai mare debit de apă. Este incredibil să vezi un râu întreg care iese deodată din pământ. Cetatea este aşezată pe partea sud-estică a tel-ului. A fost excavată timp de peste 20 de ani şi au ieşit la lumină foarte multe lucruri interesante a. Poarta cetăţii canaanite. Se află în prezent sub fortificaţia valului de pământ, a fost construită in cărămizi nearse sub formă de boltă, fiind cea mai veche construcţie în boltă, cu peste 1800 de ani înainte ca romanii să folosească această tehnică pe scară largă. Poarta se află în partea de nord a tel-ului şi este protejată de o copertină uriaşă. b.Poarta israelită este cea mai elaborată şi interesantă poartă de acest fel din ţară. Erau, de fapt, trei porţi, prima nu mai este, dar se vede curtea interioară foarte largă, pavată cu pietre de râu. Poarta a II-a, care are toate elementele ei, opritorul porţii, piatra scobită pe care se învârtea axul. În faţă era locul tronului şi banca pentru bătrânii cetăţii, loc unde se ţineau judecăţii, discuţii sau se prezentau cele mai interesante realizări ale cetăţenilor. Este unic acest tablou în Israel. Poarta a treia, care aveau 4 camere, foarte mari. Imagini cu evenimentele de la poartă sunt gravate pe elemente de tablă în lateral. c. Stela cu inscripţia „Casa lui David” a fost descoperită în această cetate şi provine de la Ben Hadad, care a cucerit nordul lui Israel în timpul lui Baeşa şi a lăsat în urmă această stelă comemorativă. Este cel mai vechi document, circa 890 î.Hr. despre istoricitatea reglui David. d. Altarul cu viţelul de la Dan. Este cea mai mare incintă sacră în aer liber din ţară. Este compusă din trei piese: Altarul de jertfă de 5x5 m înalt de peste 2 m. O scară de piatră a mai rămas din această structură şi temelia, dar un cadru de oţel inox arată dimensiunile lui. Cădirile anexe ale preoţilor, care se află în partea de vest. Aici au fost descoperite multe unelte cultice. Înălţimea propriu-zisă, bamat (ebr), care are 19x19 m ţi 3 m înălţime. Are două faze de construcţie, prima fiind a lui Ieroboam, iniţiatorul acestui sistem cultic nebiblic şi a doua probabil a ui Ahab. Pietrele sunt foarte frumos cioplite, ceea ce conduce la folosirea meşterilor fenicieni. Nu se poate ştii ce exista pe această înălţime şi unde era aşezat viţlul de la Dan. Acest loc cultic a rămas neafectat de distrugeri premeditate. 9.0.0. Ţara sfântă în perioada celui de al II-lea Templu 516 î.Hr. – 70 d.Hr. 9.1.1. Perioada persană: Aceasta perioada începe cu anul 539 î.Hr. cu decretul lui Cir de întoarcere din robie şi ţine pană în anul 70 d.Hr. În anul 516 cel de-al doilea Templu a fost terminat şi sfinţit, moment de la care începe practic perioada. Evreii au existat ca stat, naţiune, atât timp cât au avut templu, acesta le-a dat identitate şi fiinţă. Este cunoscut sub numele de Templul lui Zorobabel. A fost complet renovat iar anexele lui reconstruite de catre Irod cel Mare. Acesta a început reconstructia în anul 19 în.Hr. iar lucrările au fost definitiv terminate abia cu câţiva ani înainte de distrugerea lui în anul 70 d.Hr. a) Cir cel Mare (539-530 î.Hr.) Cilindrul lui Cir, scris în limba babiloneană, în cuneiforme ne oferă o înregistrare a domniei lui (549-530), mai ales ocuparea Babilonului printr-o cucerire sângeroasă. De asemenea ne oferă o imagine a politicii sale umane, care a permis deportaţilor să se întoarcă în ţările lor şi să-şi restaureze vechile culte. Documentul este socotit ca prima carte a drepturilor umane. Aceste descrieri din cilindru corepund cu descrierile Biblie despre Cir din Isaia 45,1-5 ; Ezra 1,1. Mormântul lui Cir se află în Pasargade (Câmpul perşilor) în sudul Iranului, care a fost vechea capitală a Persie până când Darius a construit noua capitală la Persepolis. b) Darius cel Mare (522-486 î.Hr.) El va ucide pe falsul Smerdic, magul Gaumata, care pretindea că este fiul lui Cir şi a ocupat tronul imperiului timp de 7 luni. Daris îl va ucide. Victoria împotriva lui Gaumata şi alte fapte de glorie sunt săpate în stânca de la Behistun, o trecătoare printre munţi pe drumul care leagă Babilonul de Ecbatana. Scrierea este făcută în trei limbi: akkadiană, persana veche şi elamită. Ea a fost cheia pentru descifrarea scrierii akkadiene de către ofiţerul britanic Sir Henry Rawlinson după o muncă de peste 20 de ani. După unii istorici, Darius cel Mare este Ahaşveros din cartea Esterei, adică soţul Esterei, eveniment care ar fi avut loc în anul 519 î.Hr. O statuie a lui Darius cel Mare, dar fără cap a fost luată din Egipt şi adusă în palatul din Susa. Este singura statuie a unui împărat persan, ea a fost făcută în Egipt şi a fost aşezată în Hieropolis. Are un text în hieroglife, care îl prezintă pe Darius cu titlurile specifice lor: “Eu sunt Darius, mare rege, rege al regilor, rege al popoarelor, rege al acestui mare pământ întins la lat, fiul lui Histaspe, un ahmenid.” c) Xerxe I. (485-465 î.Hr.) este următorul mare împărat persan, cel care va întreprinde ultima mare campanie în Grecia şi va fi înfrând la Salamina. El a înfrânt revolta egiptenilor, care doreau să aducă la tăcere acţiunea evreilor de refacere a sistemului religios. Drep urmare, Xerxe a asigurat paza frontierei sudiced din gipt cu trupe de evrei, care aost colonizaţi la Elefantine, o insulă de la Asuan. Aceşti colonişti vor aceia care vor construi un alt templu evreisc la Elefantine, şi de la care ne va rămâne o colecţie de documente, numite scrisosrile Elefantine. d) Neemia (444-432) este primul satrap oficial al Imperiului Persan trimis să guverneze provincia nou înfiinţată, Iudeea, descoperită în acte cu numele de Iehud. El va reconstrui zidurile Ierusalimului şi va face din oraş din nou o capitală de provincie. Numele principalilor săi duşmani au fost descoperite în diferite locuri, astfel: Sanbalat, guvernatorul Samariei apare în Scrisorile de la Elefantine, Tobia amonitul apare în două inscripţii găsite în peşterile de la vest de Aman, iar Gheşem arabul a fost identificat într-o inscripţie arabică de la Dedan din nordul vestul Arabiei, datată din sec. V. î.Hr. Tot din perioada aceasta s-au găsit monezi şi sigilii care poartă numele Yehud, al provinciei Iudeea de atunci. Iudeii au avut permisiunea să emită astfel de monezi şi le-au realizat după modelul monedei Atica. Documente arheologice despre construcţia lui Neemia sunt puţine. El a refăcut cetatea la cea mai mică scară posibilă, cu un număr de 2-3000 de locuitori, de mărimea oraşului în timpul lui Solomon. Turnurile menţionate pot fi identificate, iar anumite cisterne de apă confirmă topografia locului. 9.2.1. Documente scrise din perioada respectivă: a) Papirusurile de la Elefantine. Prima descoperire a avut loc în anul 1893 când Charles E. Wilbour, un cercetător american al istoriei Egiptului, a procurat de la o femeie egipteancă câteva documente vechi. Acestea au rămas necunoscute timp de 60 de ani, datorită morţii premature a descoperitorului, şi au fost prezentate la Muzeul Brooklin unde au fost publicate de către Emil G. Kraeling în 1953. Al doilea grup de documente au fost procurate de către A.J.Sayce şi A.E. Cowley şi publicate în anul 1906. Al treilea grup de documente au fost descoperite în săpăturile arheologice de către o expediaţia germană şi au fost prezentate în Muzeul Berlinului de către Eduard Sachau în 1911. Toate documentele sunt scrise pe papirus în limba aramaică, limba franca a perioade persane şi ne oferă un document extra biblic despre limba aramaică a cărţilor Ezra şi Daniel şi despre evenimentele de după întoarcerea din exil. Documentele sunt în mare parte acte oficiale, chitanţe de împrumut, acte de divorţ, care ne oferă o imagine despre viaţa socială şi despre interpretarea legii deuteronomice de către această grupă de evrei din Egipt. Un decret al lui Darius II (419 î.Hr.) dă un ordin ca evreii de aici să respecte sărbătoarea Azimilor. Alte documente ne vorbesc peste templul iudeilor ridicat de colonia de aici. Atunci când egiptenii s-au revoltat şi au ditrus acest templu, evreii au scris autorităţilor de la Ierusalim, Marelui Preot, dar şi celor de la Samaria pentru a interveni în favoarea lor. Un alt element foarte interesant care subliniază sincretismul religios al evreilor de aici este observat în numele care apar : Ishumbethel, Herembetel, Anatbetel, Anatyahu, adică o combinaţie între numele ebraic al lui Dumnezeu şi numele diferitelor zeităţi egiptene. Documentele de la Elefantine sunt valoroase pentru a ilustra anumite evenimente istorice, dezvoltarea limbii aramaice, viaţa socială, dar şi sincretismul religios al evreilor din diaspora. 9.3.1. Samaria a) Samaria a fost o altă provincie de civilizaţie iudaică, dar rivală şi duşmană iudeilor din Ierusalim. A fost centrul regatului de nord, capitală din timpul lui Omri, 870 î.Hr. şi până la distrugerea ei în 722. În perioada babiloneană şi persană a fost centrul administrativ al provinciei. În perioada eleneistică a redevenit capitală a provinciei Samaria. S-a opus lui Alexandru cel Mare, prin faptul că a măcelărit garnizoana macedoneană lăsată în cetate. Drept urmare, Alexandru a distrus cetatea şi a deportat populaţia la anticul Sichem. A fost reconstruită şi colonizată cu veterani de război greci, devenind un bastion al stăpânirii. Irod cel Mare o va reconstruit şi redenumi Sebaste. Ruinele acestei cetăţi se văd astăzi cel mai bine: strada cu coloane, care are peste 500 m, din care mai sunt în picioare în jur de 180, un teatru. Stadion, apeduct şi un măreţ templu dedicat lui Augustus. Ruinele acestui templu, cu bazele uriaşe ale coloanelor şi treptele de acces mai pot fi văzute şi astăzi. Oraşul a fost distrus la începutul revoltei iudeilor, în anii 66-67, drept răzbunare pentru multele necazuri pricinuite de veteranii din Sebaste pelerinilor galileeni în drum spre Ierusalim. Yüklə 0,68 Mb. Dostları ilə paylaş:
|