Arheologie

12. Epoca romană, partea II. – Galileea

12.1.0. Galileea – prezentare generală

A doua provincie importantă cu majoritatea populaţie iudaică este Galileea. În primul secol s-au construit două oraşe noi, care au devenit capitale ale Galileii, Seforis şi Tiberias. Populaţia Galileii, în cea mai mare parte, locuia la sate. Dovezile arheologice atestă că atât la sate cât şi la oraşe nu există oase de porc în stratul arheologic al sec. I. Sunt prezente pretutindeni băi rituale, „micve”, iar ceramica dovedeşte cu prisosinţă influenţa iudaică, adică prezenţa vaselor de piatră, a opaiţului irodian şi a vaselor de gătit iudaice.¹¹² Vasele de piatră, de sticlă şi de metal nu se contaminau ritual şi nu aveau nevoie de curăţire rituală¹¹³, sau să fie sparte, în timp ce vasele de lut se contaminau şi trebuiau curăţite ritual sau sparte (Lev.11,33). Din acest motiv foarte mulţi iudei religioşi din această perioadă folosesc vase de piatră, cioburile şi frînturile lor se găsesc în foarte multe case de evrei.

O privire de ansamblu asupra situaţiei aşezărilor din Galileea conduce la următoarea concluzie: Ocupaţia asiriană din 733-732 a distrus practic toate localităţile şi a deportat populaţia, astfel că timp de 100-150 de ani Galileia a fost foarte slab populată.¹¹⁴ Nu s-au găsit urme de localităţi şi aproape lipsesc cu desăvârşire urmele de ceramică asiriană. Asirienii erau interesaţi în partea de sud a Iudeii şi pe litoralul Mediteranei şi au depopulat interiorul Galileii, mutând populaţia spre zonele strategice. Perioada persană şi prima parte a perioadei elenistice cunoaşte o slabă populare a Galileii,¹¹⁵ dar odată cu extinderea regatului haşmoneilor se constată o explozie de populaţie, apar zeci de localităţi şi odată cu acestea şi o mulţime de fragmente de ceramică.¹¹⁶ Acest fapt este dovedit prin numărul de cioburi colectate din cercetări de teren.¹¹⁷

Ionathan Reed este de părere că popularea Galielii în perioada haşmoneană s-a făcut cu populaţie din Iudeea, deoarece materialul arheologic arată o strânsă legătură cu Iudeea şi lipsa centrelor cultice păgâne.¹¹⁸ Această declaraţie se pare că intră în conflict cu Biblia care spune: „Ţara lui Zabulon şi Ţara lui Neftali, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor...” (Mat. 4, 15). Textul este un citat din Isaia, din sec. VIII î. Hr. şi se referă la o situaţie din viitor, când vor avea parte de o mare lumină. Ceea ce se poate spune, este că politica haşmoneană a forţat acceptarea iudaismului, iar pentru cei care au rezistat, le-a interzis orice manifestare păgână, precum, folosirea porcului cât şi a locurilor de închinare.¹¹⁹ Al doilea aspect este reconstrucţia zonei în perioada irodiană, care a evidenţiat două grupuri distincte: dominaţia evreilor la sate şi o prezenţă păgână la oraşe. Dacă în perioada elenistică s-au construit multe cetăţi greceşti, în programul de expansiune a culturii elenistice, în regiuni precum Decapole, pe litoralul mării şi în zona Şefelah, la poalele Hermonului, nici o astfel de cetate nu s-a construit în Galileea propiu-zisă. Nu există explicaţie pentru această lipsă de prezenţă elenistică, doar faptul că galileenii din primul secol au fost grupul cel mai naţionalist dintre iudei. Aici s-a născut secta ziloţilor şi aici s-au dat cele mai mari bătălii cu romanii.

La începutul perioadei romane, după anul 4 î.Hr., s-a reconstruit Seforis, care a fost distrusă în timpul luptelor dintre iudei şi romani, după moartea lui Iod cel Mare. Irod Antipa după ce a primit guvernarea Galileii, a făcut din Seforis capitala provinciei. Cetatea a fost amenajată şi urbanizată după modelul roman, devenind, după declaraţia lui Josephus, „coroana Galileii”(Ant. 18,2,1). Al doilea oraş, construit în 18 d. Hr. de Antipa, a fost Tiberias, care a devenit a doua capitală a provinciei. Acestea erau oraşe de gradul doi, din punct de vedere artistic şi arhitectonic, nu au folosit marmura şi nu aveau grandoarea oraşelor Cezareea şi Bet Şean, care erau în întregime oraşe greco-romane.

12.2.1. Capernaum
Este cea mai importantă localitate biblică din timpul lui Isus. Evangheliştii vorbesc mult despre Capernaum: Marcu face din Capernaum centrul lucrării lui Isus şi începe naraţiunea evangheliei sale din acest loc (Marcu 1, 21). Matei foloseşte expresia „cetatea Sa” pentru Capernaum (Mat.9,1), iar Luca ne vorbeşte despre casa lui Petru ca un centru pentru întâlnirile lui Isus cu locuitorii (Luca 4,38-40). Multe minuni au avut loc în acest oraş, dar de o deosebită importanţă a fost vindecarea slujitorului unui centurion roman, despre care bătrânii cetăţii au spus: „Este vrednic să-i faci aceasta, pentru că iubeşte naţiunea noastră şi ne-a zidit sinagoga.” (Luca 7, 4).

Capernaumul se află aşezat pe malul de nord-est al Lacului Galileii, la poalele unui masiv vulcanic cu roci negre de bazalt. Se afla pe drumul comercial care lega Mediterana de Damasc, aproape de graniţa dintre teritoriul lui Antipas şi Filip, astfel se explică prezenţa vameşilor în această zonă. Apare în scrierile lui Flavius Josephus, dar fără a i se acorda importanţă (Răz. 3,519; Viaţa Sa 72). În literatura rabinică este numit Kfar Naum – Satul lui Naum şi se crede că este localitatea de baştină a profetului Naum.¹²⁰ Sunt multe discuţii dacă a fost un sat neînsemnat, o cetate mijlocie, sau un oraş de o oarecare importanţă. Vom încerca să găsim dovezi arheologice pentru a afla mărimea Capernaumului din primul secol(¹²¹). Primele atestări documentare apar din partea pelerinilor creştini. Epiphanias raportează că la sfârşitul domniei lui Constantin, Iosef din Tiberias, un convertit iudeu, a construit mai multe biserici, printre care şi cea din Capernaum.¹²² Egeria, care a vizitat Palestina între 381 - 384 d. Hr. descrie o biserică care „a fost construită în exteriorul zidurilor casei prinţului apostolilor, a căror ziduri originale se văd până astăzi.”¹²³ Localitatea a fost identificată de exploratorul american Edward Robinson în 1838 în ruinele numite Tel Hum, unde a identificat o sinagogă, dar credea că adevăratul Capernaum se află la câţiva km sud-vest. Căpitanul enghez Charles Wilson va identifica corect localizarea Capernaumului în 1866. Curând a intrat în custodia franciscanilor, fiind până astăzi o proprietate privată.

S-au făcut multe săpături arheologice la Capernaum, dintre care amintesc: Carl Watzinger în 1905, Gaudenzio Orfali după primul război mondial, Virgilio Corbo între 1968 – 1985, Vasilios Ţafaris, care continuă şi în prezent.

a) Sinagoga din Capernaum - Principala construcţie este Sinagoga din Capernaum, o construcţie monumentală, din piatră albă de calcar, care constrastează puternic cu casele negre din bazalt din jurul ei. Sala principală ale 23 x 17,3 m, trei rânduri de coloane sunt de-a lungul a trei ziduri şi două rânduri de bănci de piatră, aşezate în amfiteatru sunt în jurul aceloraşi ziduri. Se pare că această sinagogă avea balcon pentru femei. O curte interioară se află în partea de est a sinagogii. Existenţa sinagogii alături de biserica creştină ne vorbeşte despre o bună vecinătate între cele două comunităţi în epoca bizantină. Arheologii datează sinagoga din sec. IV, datorită unor monezi găsite, dar sub pavaj, la aproximativ 80 cm adâncime, au găsit urmele zidurilor altei construcţii, despre care arheologul care a cercetat-o spune că este Sinagoga unde a predicat Isus.¹²⁴

b) Casa lui Petru - A doua clădire ca importanţă este „Casa lui Petru”. Ea se află astăzi la 50 -60 m sud de sinagogă. Trei stadii diferite de construcţii se pot vedea, toate fiind concentrice. Primul stadiu este temelia unei case tipice, care a fost apoi modificată pentru a lua forma unui octogon, apoi alte două octogoane mai mari s-au construit în jurul primului octogon. Deasupra acestora, sprijinită pe piloni de beton, s-a construit o biserică modernă catolică. Arheologii au identificat aceste stadii diferite de construcţii ca fiind casa lui Petru şi bisericile creştine care s-au construit ulterior peste ruinele casei lui.

c) Casele minunilor - Între sinagogă şi casa lui Petru se află o „insula”, un patrulater de 40 x 40 m cu un grup de case din bazalt negru. Ele ne oferă imaginea caselor unde au avut loc multe din minunile din timpul lui Isus. Una din ele poate fi casa căreia i s-a descoperit acoperişul pentru a coborâ pe omul paralizat. Nu s-a găsit în cercetarea arheologică nici o urmă de cult păgân, precum, altare, incintă sacră, sau obiecte de cult. De asemeni nu s-au găsit magazine publice, agora sau depozite de mărfuri. Se crede că târgul de mărfuri se ţinea în aer liber, în spaţiul dintre localitate şi ţărmul mării. Nu s-a găsit nici amenajări portuale, doar câteva pietre, care serveau drept ancore, sau loc de acostare.¹²⁵Multe râşniţe de bazalt, prese de ulei, o bornă kilometrică, mozaicuri, unul ne prezintă o barcă galileeană, sunt expuse, într-un muzeu în aer liber, în interirorul sit-ului arheologic de la Capernaum.

Ultima întrebare care se ridică este legată de populaţia localităţii. Suprafaţa Capernaumului a fost extimată între 6 – 10 ha, iar densitatea populaţie la 100 -150 per. pe ha. Astfel populaţia Capernaumului putea fi între 600 – 1500 de locuitori. Capernaumul din primul secol arată ca un sat tipic israelit, fără o sistematizare anume, străzile au 2- 3 m lărgime, fiind mult prea înguste pentru un oraş. Nu există canalizare şi nici dovezi ale existenţei unor ziduri de apărare. Nu există dovezi ale existenţei unor clădiri publice, singura clădire publică fiind sinagoga.

Este dificil să identificăm o prezenţă romană în Capernaum în timpul lui Isus, adică în prima jumătate a sec. I. d. Hr. Evangheliile ne vorbesc despre vindecarea robului unui sutaş roman, constructorul sinagogii din oraş (Mat.8,5-10), ceea ce ne face să credem că era prezentă o garnizoană romană. Dar chiar acest sutaş se conformase regulilor iudeilor – interdicţia de a avea contacte directe. Când constată că Isus era pe punctul de a intra în casa sa, Il opreşte: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu.” (Luca 7, 6). Această declaraţie mă face să cred că acest sutaş locuia în afara localităţii, într-o clădire specială militară (probabil un mic castru). Prezenţa romană în zonă, este dovedită arheologic după anul 70, adică, după războiul cu romanii. Împăratul Hadrian a construit o şosea care trecea prin Capernaum, de la care ne-a rămas o bornă kilometrică cu o inscripţie, parţial deteriorată: „Imperator Caesar divi Traiani par Filius Divi Nervae nep Traianus Hadrianus Augustus” În partea de est a localităţii s-au găsit urmele unei băi romane cu patru încăperi, de dimensiunea 8 x 20 m, datată din sec. II. d. Hr.¹²⁶ Departe de a crede că era baia comunală, aceasta poate proba că o garnizoană romană a staţionat în această localitate.

Lipsa inscripţiilor greco-romane, a obiectelor de cult păgâne şi a construcţiilor publice specifice civilizaţiei greco-romane constituie o dovadă elocventă despre conflictul cultural dintre cele două comunităţi. Locuitorii Capernaumului erau puternic ataşaţi valorilor iudaice şi respingeau orice formă şi orice element care era străin de lumea lor. Isus a vorbit acestor locuitori despre „zădărnicia respectării tradiţiei bătrânilor” (Matei 15, 1-20), dar fără nici un efect. Dacă erau revoltaţi, doar pentru simplu fapt, că ucenicii lui Isus nu au făcut o anumită spălare rituală, vă puteţi imagina că nu ar fi acceptat nici o altă „inovaţie” în localitatea lor. Capernaumul este aspru criticat de Isus pentru rezistenţa sa în faţa soliei Evangheliei, situaţia sa în ziua judecăţii fiind mai grea decât a Sodomei şi Gomorei. (Mat.11,23.24). Capernaumul este în prezent un centru important pe traseul turistic al Galileii, orice turist dorind să admire urmele acestei localităţi, atât de des citată de evanghelişti.

12.3.1. Muntele Fericirilor şi Taghba – Locul celor 7 izvoare
Este un loc nelocuit, la circa 5 de Capernaum şi 6 km de Magdala, un teritoriu foarte plin cu verdeaţă, deoarece în acest loc sunt 7 izvoarele, cu debit destul de mare, care dau viaţă acestui loc, nu mai mare de 10 ha. Acum este şi el proprietatea catolică Terra Sancta, care a amenajat aici un complex de biserici şi mănăstiri, numit Taghba. Complexul este proprietatea călugărilor dominicani germani, cu o înaltă pregătire, printre care sunt şi vestiţi istorici şi arheologi biblici .Prin tradiţie se crede că în locul acesta a avut loc înmulţirea pâinilor şi ultima întâlnire a lui Isus cu ucenicii de după înviere din Galileea, raportată în Ioan 21. Se poate vizita: Dealul care se ridică deasupra acesetei aşezări este numit Muntele Fericirilor, deoarece se crede că aici a rostit Isus vestita Sa predică.

a. Biserica bizantină a înmulţirii pâinilor. A fost construită de către un evreu creştin din Tiberias prin anul 355. Era una din cele mai frumoase biserici bizantine, urmele ei sunt vizibile prin temelii şi mozaicuri. Ca orice biserică bizantină a fost distrusă, iar recent a fost reconstruită actuala biserică (1982). Este o copie bizantină deosebit de frumoasă, care încearcă să înglobeze în ea multe din elementele vechii biserici. Are o curte, atrium, cu stoa de jur împrejur, nava principală şi două nave laterale. În podea sunt mozaicuri cu scene egiptene, sunt cele mai frumoase mozaicuri din ţară. Panelul cu cei doi peşti a devenit un simbol al înmulţirii pâinilor şi a locului acestuia.

b. Biserica Primatului lui Petru. Se află la câteva sute de metri spre răsărit de prima biserică. Este construită chiar pe malul mării, peste stânca unde se crede că Isus şi ucenicii au mâncat acest mic dejun de peşte. Din acest motiv se mai numeşte şi Mensa Cristi – Masa lui Hristos. Biserica nu este propriu-zis o biserică, ci un monument comemorativ, având ca altar piatra cu Mensa Cristi. Câteva trepte sunt vizibile pe partea exterioară a stâncii. Şase capete de stâlpi sunt vizibile la marginea lacului în exteriorul bisericii, fără să li se găsească vreun rost. Papii respectă foarte mult acest loc, îl vizitează şi socotesc că aici au primit învestitura din partea Domnului Hristos. O frumoasă statuie din bronz, care reprezintă acest act al învestiturii, se află imediat în faţa bisericii.

c. Dalmanuta, locul de meditaţie şi reculegere de pe malul lacului, transformat într-o capelă în aer liber. Oferă o imagine foarte apropiată de modul cum Isus predica oamenilor pe malul lacului.
d) Mensa Cristi, este biserica ridicată peste stânca de pe malul lacului, unde se crede că Isus a luat masa cu ucenicii în dimineaţa respectivă asociată cu pescuirea minunată. Tot atunci şi în acest loc a avut loc dialogul dintre Isus şi Petru pe întrebarea: “Petre, mă iubeşti tu pe Mine?” după acest dialog Isus i-a spus lui Pteru să pască mieii, miuleşelele şi oile turmei Sale. Catolicii socotesc acest loc de o deosebită importanţă, locul unde urmaşii lui Petru, papii au primit investitura divină.

e) Muntele Fericirilor

Foarte aproape de Taghba, peste şoseaua care trece prin apropiere, se află ruinele unei biserici din sec. IV. ridicată în amintirea Predicii de Muntele Fericirilor. În 1938 catolicii italieni, sub oblăduirea lui Musolinii, au ridicat un complex nou pe vârful muntelui, format dintr-o biserică, clădirea monumentală a unei mănăstiri şi complexul turistic. Biserica este şi ea mai mult un monument, care doreşte că aducă un omagiu marelui eveniment. Are o cupolă octogonală (8 laturi) pe fiecare latură fiind scrisă una din cele 8 fericiri. Biserica are o poziţie frumoasă, de unde se poate vedea aproape tot Lacul Galileii. Câteva locuri de meditaţie au fost amenajate în aer liber în faţa bisericii.

12.4.1. Magdala
Călătorind spre vest, urcăm un mic deal din marginea lacului pe care a fost o veche cetate antică, Chineret, apoi coborâm pe lângă staţia de pompare a apei în sistemul naţional şi intrăm într-o mică câmpie numită, Câmpia Ghenesaretului, care se află pe albia torentului Amud. În această câmpie era aşezată localitatea Magdala din Biblie, Tariheea din istorie. Localizarea este mai spre sud, aproape de lac şi de un mic han pescăresc. De aici era originală Maria Magdalena şi familia lui Lazăr. Un drum care merge spre vest ne conduce spre Nazaret.

Ghinosar este un chibuţ aşezat chiar în mijlocul câmpiei şi pe malul lacului. Este vestit prin faptul că doi ţărani de aici au descoperit în anul 1980 o barcă veche de 2000 de ani în mâlul lacului, care au conservat-o şi au expus-o într-un muzeu magnific. Un debarcader se amenajat pe mal şi de aici se pot face excursii pe lac. La 1 km de Ghinosar spre Tiberias, între şosea şi lac se află ruinele cetăţii antice Tariheea, sau Magdala.

12.5.1. Tiberias
Este cel mai mare oraş din jurul lacului, aşezat pe panta de vest şi se întinde chiar de la malul lacului şi până în vârful dealului, o diferenţă de nivel de 400m. A fost construit de Irod Agripa începând din anul 2º d.Hr., dar nu avem nici o referinţă că Isus ar fi trecut pe acolo. Avea un palat cu scene pictate, lucru care i-a intrigat pe iudei şi în timpul revoltei din anii 66-70 au distrus acest palat. La 2 km sud de oraşul propriu-zis se află Hamat Tiberias, o staţiune balneară construită de romani, datorită izvoarelor termale şi sărate care sunt aici.

Tiberias va deveni un mare centru religios iudaic din perioada talmudică. Aici a fost scris Talmudul de Ierusalim. Aici s-a dezvoltat şcoala masoreţilor, acei învăţaţi care au păstrat tradiţia citirii şi vorbirii corecte a limbii ebraice biblice. Ei au inventat vocalizarea textului consonantic al Bibliei, permiţând astfel transmiterea lui corectă. Tot ei au multiplicat textul sacru şi ne-a rămas mai multe codexuri: Codex Allep, Codex Leningrad, care sunt manuscrisele standard după care s-au tradus majoritatea Bibliilor moderne.

12.6.1. Nazaret
Nazaretul este cel mai mare oraş actual din Galileea. Se află aşezat pe prima culme a dealurilor Galileii, faţă în faţă cu Valea Izreelului şi culmea Carmelului. Oraşul are în prezent în jur de 100.000 locuitori şi este compus din două părţi distincte: Oraşul vechi, locuit de arabi şi oraşul nou, sau Nazaret Illit, locuit de evrei. Aici sunt vestitele fabrici de asamblare a autobuzelor Mercedes şi de construcţie a jeep-urilor pentru armată. Arabii din Nazaret sunt creştini catolici, ortodoxi şi musulmani şi au adesea conflicte între ei.

a) Biserica Bunei vestiri este principalul loc de vizitare din oraşul vechi. Ortodoxii au varianta lor, ei cred că Maria s-a dus să ia apă de la singurul izvor al oraşului şi în acel timp a fost vizitată de Îngerul Gabriel cu vestea cea bună. Din cest motiv ei au construit o biserică peste acest izvor, care este plasta în partea de răsărit în locul altarului, iar altarul propriu-zis este spre sud. Această biserică a fost pictată de doi pictori români pe cheltuiala statului român. Varianta catolică susţine că Maria dormea în casa ei când a fost vizitată de înger în timpul nopţi, de aceea biserica lor este construită peste urmele grotei casei Mariei. Vestigii ale unei biserici bizantine se găsesc din plin în jurul acestei grote. Actuala biserică a fost terminată în anul 1968, este cea mai mare biserică creştină din Orientul Mijlociu şi a fost proiectată de către arhitectul italian Antonio Barlutti. Este monumentală, are un portal din bronz cu basoreliefuri din scene biblice, are trei niveluri: I. Grota Mariei transformată acum în capelă, II. Nivelul de la intrare şi III. Nivelul superior, care cuprinde capela principală. O boltă uriaşă cu cupola din sticlă luminează interiorul.

b) Biserica Sântul Iosif se află în cadrul aceluiaşi complex al catolicilor. O grotă se află şi sub această biserică, despre care se crede că a aparţinut lui Iosif, locul fiind casa sa sau altelierul său de lucru. Pe zidurile acestei biserici se află o statuie, care reprezintă pe Iosif, Maria şi copilul Isus, intitulată „Sfânta familie”.

c) Sinagoga-biserică este o clădire din piaţă (şuc), unde se susţine că a fost sinagoga oraşului din timpul lui Isus şi care a fost transformată ulterior în biserică. De aici a fost scos Isus şi dus pe culmea muntelui pentru a fi aruncat în prăpastie.
12.7.1. Marea Galileii şi împrejurimile ei
Marea Galileii este un lac natural format prin blocarea albiei râului Iordan. Are în jur de 22 km. lungime şi 12 km lăţime cu o adâncime maximă de 40 m. Sursa principală de apă este Iordanul, mai sunt pâraie şi torenţi de pe toate dealurile de jur împrejur. Pe lângă acestea sunt şi izvoare de pe fundul lacului care alimentează lacul. Numele lui ebraic este „Chineret” de la chinor-vioară, sau orice alt instrument cu coarde, deoarece forma lacului este asemănătoare cu forma corpului unui instrument cu coarde. Evanghelistul Luca îl numeşte Marea Tiberiadei, după Tiberias, principalul oraş de pe malul lui, dar majoritatea îl numesc Marea Galileii.

Este singura sursă de apă dulce din toată zona şi de aici se pompează apă în sistemul naţional al ţării şi de asemenea se distribuie palestinienilor şi iordanienilor, deoarece toţi sunt riverani râului Iordan. În ani secetoşi apa lacului scade foarte mult şi atunci este o problemă foarte serioasă. Lacul Galileii se află la 202 m sub nivelul mării.

Iordanul este principalul râu al ţării. Are 4 izvoare diferite: Senir, care vine din Liban, este braţul cel mai lung, are în jur de 30 km; Dan este braţul cu cea mai multă apă şi izvoreşte de sub Tel Dan; al treilea izvor este Banias, care izvoreşte de sub grota şi stânca de la Banias. Toate aceste trei izvoare-braţe îşi trag apele din masivul Hermonului. Al patrulea izvor-braţ, Iionul vine din Munţii Liban, dinspre vest. Cele patru braţe se unesc în bazinul Hule, formează un lac de mici dimensiuni, Lacul Hule şi străbate o câmpie mlăştinoasă şi foarte fertilă. Apoi intră în defileul Golanului unde are o pantă de scurgere foarte abruptă, pe o distanţă de 10 km coboară circa 200 m altitudine. Acest segment este folosit ca loc de agrement pentru a coborî cu bărcile pneumatice pe cursul râului.

De la ieşirea din lac şi până la Marea Moartă Iordanul străbate un defileu adânc şi arid, numit Şiftul (Şanţul tehtonic) Siro-African. Are foarte multe meandre astfel că lungimea lui ajunge la 300 km pentru o distanţă în linie dreaptă de aproximativ 150 de km. Astăzi nu mai iese aproape nici un pic de apă din Lacul Galileii, deoarece toată este pompată în sistemul de alimentare naţional.

La răsărit de lac se află Platoul Golan, care se ridică cu 400 m deasupra lacului. Pe timpul N.T. acest teritoriu se numea Decapole şi era locuit cu o populaţie majoritară păgână şi o minoritate iudaică. Principala cetate iudaică era Gamla, centrul ziloţilor, aripa cea mai revoluţionară dintre iudei. Nu avem nici o dovadă că Isus ar fi avut vreo legătură cu aceşti iudei. În partea de vest este torentul Amud, care vine de la Muntele Meron şi localitatea Sfad. El se varsă în Galileea în dreptul localităţii Magdala, din mica câmpie a Chineretului. Tot în partea de apus se află Muntele Arabela şi vârful Hornul lui Hotin, locul unde cruciaţii au fost înfrânţi de către Saladin în anul 1186.

În partea sudică se întinde o mică câmpie foarte fertilă, aici se află locul tradiţional al botezului lui Isus, Iardenit, iar spre vest este ţinutul Dalmanutei. În partea nordică se întind cele mai frecventate cetăţi din timpul lui Isus: Capernaum, Chorazion, Betsaida, Muntele Fericirilor şi Tahgba. Turul Lacului Galileii este o mare plăcere. Clima este excesiv de caldă pe timpul verii, cu temperaturi care ajung la 38-40 de grade C.

12.8.1. Barca galileană
În ianuarie 1986 a fost descoperită, în mâlul Lacului Galileii, aproape de Chibuţ Ghinosar, o barcă veche de 2000 de ani. A fost scoasă din nămolul lacului cu foarte multă greutate şi precauţie, conservată într-o soluţie specială de polietilenă, iar acum este expusă într-un muzeu special din cadrul chibuţului Ghinosar. Barca are o lungime de 8,2 m şi lăţimea maximă de 2,3 m şi o înălţime de 1,25 m. Este construită din scânduri de lemn de cedru de 3 cm grosime. Barca a suferit mai multe reparaţii, dovadă fiind diferitele esenţe de lemn folosite la reparaţii şi diferitele tehnici de lucru. De aici s-a tras concluzia că a putut fi folosită de mai multe generaţii. Modelul este tipic pentru zona mediteraneană, dar are unele elemente specifice pentru folosirea în apa dulce. Alături de barcă s-au găsit fragmentele altor două bărci mai mici, de unde s-a tras concluzia că locul era un atelier de bărci sau un mic port. Două vase de ceramică găsite în jurul bărcii şi un vârf de săgeată găsit în interiorul ei au ajutat pentru determinarea vechimii. Barca a fost datată între primul secol î. Hr. şi secolul doi d. Hr. Analiza lemnului cu C.14 a condus la datarea ei între anul 40 î.Hr. şi 80 d.Hr. (data tăierii lemnului).

Barca este deosebit de valoroasă, deoarece este dintr-o perioadă de maximă importanţă. Ea aparţine timpului când Isus Hristos a călătorit şi a activat în jurul Lacului Galileii. Ea este una din multele bărci cu care Isus ar fi putut să traverseze Lacul Galileii. Este o barcă tipică pentru pescarii din Galileea, printre care se găseau Petru, Andrei, Ioan şi Iacov. Locul unde a fost găsită barca este foarte aproape de localitatea Magdala din Biblie, (Tarihea în istorie), la 1-2 km depărtare de ţărmul lacului, locul de unde Isus a plecat de multe ori pe Lacul Galileii. Tot în zona respectivă s-au dat mari bătălii între iudei şi romani în anul 67, fiind folosite şi bărcile în luptele respective. Există la Capernaum un mozaic din epocă, unde este desenată o barcă din acel timp. A fost o mare surpriză să se constate o asemănare izbitoare între desenul din mozaic şi barca găsită în mâl. Prin această descoperire avem o imagine reală a vieţii de pe Lacul Galileii şi o confirmare a documentelor Evangheliei.¹²⁷

12.9.1. Ceramica rituală iudaică
a) Industria vaselor de piatră. Iudeii socoteau că vasele de lut sunt impure ritual, deoarece permit trecerea unor elemente impure, de aceea se străduiau să folosească, cât se poate de mult, vase de piatră. În casele evreilor religioşi s-au găsit foarte multe vase de acest tip. De asemenea erau vase mari de piatră folosite pentru curăţiri rituale. La nunta din Cana (Ioan 2) erau şase astfel de vase. Prezenţa lor majoritară în diferite situri este o dovadă incontestabilă că acolo au locuit evrei. La Ierusalim s-au găsit două ateliere de prelucrarea pietrei pentru fabricarea unor astfel de vase.

b) Cana, localitate modernă, aşezată la 5-6 km nord de Nazaret pe ruinele anticului Cana, există două biserici: o biserică ortodoxă care păstrează două vase rituale din piatră, şi o biserică catolică, care păstrează un vas ritual din piatră. Vasele din biserica ortodoxă sunt prezentate ca fiind originare, din timpul lui Isus. Vasul din Bcserica catolică este o copie, originalul se susţine că este în Catedrala din Cologne, Germania.¹²⁸

c) Opaiţul irodian reprezintă un alt obiect de uz casnic care subliniază caracterul diferit al iudeilor. Deoarece opaiţul obişnuit al perioadei secolului întâi, opaiţul roman avea un medalion cu tot felul de imagini: oameni, animale, figuri mitologice, lucru nepermis de religia iudeilor, prin urmare ei nu foloseau astfel de opaiţe. Atunci când întâlneau un astfel de opaiţ, iudeii spărgeau intenţionat acel medalion, iar apoi păstrau opaiţul. În mod curent ei au inventat un nou tip de opaiţ, fără nici o reprezentare artistică pe el, numit „opaiţul irodian”. Casele iudeilor sunt uşor de recunoscut, prin prezenţa între fragmentele de ceramică, a celor ce provin de la opaiţul irodian şi a vaselor de piatră. Socotesc că respectarea riguroasă a acestor reguli a creat anumite inconveniente şi animozităţi în societate. În primul rând, era refuzul unui iudeu de a bea apă dintr-o cană obişnuită oferită de un vecin păgân. Evitarea din partea iudeilor a produselor manufacturate de atelierele păgâne, deoarece nu erau „ritual pur”. Repulsia faţă de un simplu opaiţ, întâlnit în casa păgânului şi astfel evitarea de a merge la acesta, deoarece avea imagini pe acel obiect.

d) Ceramica galileeană. Exista în Galileia de Jos un centru important pentru confecţionarea ceramicii, probabil cu respectarea regulilor iudaice, care aproviziona toată această zonă. Acesta era la Kefar Hanania, la nord de Muntele Tabor şi la aproximativ 8-10 km de Nazaret şi 25 km est de Seforis. Vasele de gătit de tipul „Kefar Hanania” se găsesc pe o rază de 25 km în jur în toate localităţile iudaice. Jumătate din vasele din Seforis sunt produse aici.¹²⁹ Un alt centru de producere a ceramicii s-a găsit la un kilometru şi jumătate de Seforis, în localitatea Shikin. Acestea dovedesc structura rurală a economiei Galileii, rolul major al „ţăranului iudeu, mult mai conservator”, în societatea iudaică din prima partea a sec. I. d. Hr. Toate aceste sate, foarte tradiţionale, erau strâns legate de Ierusalim, deoarece locuitorii Galileii mergeau de trei ori pe an la marile sărbători. Astfel se explică existenţa unei societăţi închise, care nu dorea să aibă nici o legătură cu lumea greco-romană impură şi decăzută. Când această tensiune a atins un punct maxim, ea a explodat în războiul cu romanii, dar de fapt a fost un război între două civilizaţii, între două moduri de a înţelege şi a trăi viaţa.